Din trecutul familiei George Pop de Băsești...

Nobilii din Băsești erau harnici și cu dare de mână.

Ștefan, fiul lui Dumitru Pop, cumpără de la contele Tokoli Imre moșiile din Băsești și Oarța de Jos, iar principele Ardealului Mihail Apafi încuviințează, la 31.10.1678, înregistrarea acesteia, legitimând, astfel, proprietatea.

Epocalul act al unirii religioase cu Biserica Romei din 5.09.1700 este semnat și de protopopul Simion din Băsești. Acesta primește prin donație de la contele Gyulai Istvan un teren pentru a-și construi o casă. Tot el primește zălog de la vechilul aceluiași conte o moșie iobăgească.

Din această nobilă familie Pop este protopopul Grigore Pop de Băsești. Fiul acestuia Petru cel Bătrân, însurat cu Susana Rațiu, a fost primpretore, pe urmă, vicecomite, adică prefect al județului.

Familia Pop a avut înclinații administrative și a dat dovadă de o bună îndrumare gospodărească. Ea a fost nevoită să-și probeze titlurile de noblețe în procesul pornit împotriva ei la 12.12.1800, când era amenințată să-și piardă aceste titluri și să fie supusă la toate birurile, dăjdiile, ca și iobagii de rând. Probând cu documentele cerute, familia a rămas mai departe în vechile ei drepturi.

Petru Pop de Băsești cel Tânăr, tatăl lui George Pop, născut la 1814 și trecut la cele veșnice în 1869, a fost un om cu calități deosebite. Era un om harnic, moral, credincios, de profesiune plugar. Cunoștea pe lângă limba română, maghiara și germana. Căsătorit cu Susana Pop de Turț, o femeie nobilă, econoamă și prevăzătoare, a avut doi copii, George și Maria.

George Pop de Băsești a fost unul dintre bărbații Neamului și ai Bisericii. El a moștenit de la familie o sută de iugăre, pământ pe care l-a transformat într-un strălucit domeniu, avere pe care a folosit-o în susținerea românismului.

George Pop de Băsești- schiță biografică

"S-a născut la 1 august 1835, în comuna Băsești, într-o familie de origine nobilă atestată cu diplomă nobiliară și blazon.

A fost căsătorit cu Maria Pop, născută Loșonți, și a avut două fiice: Maria Carolina, care a decedat dar numai câteva luni și Elena, căsătorită cu avocatul Francisc Hossu-Longin.

A decedat la 23 februarie 1919 și a fost înmormântat la 26 februarie, în comuna natală.

Studii și activitate

După terminarea clasele primare la școala din Băsești, continuă liceul la Baia Mare, încheindu-l la Oradea, în anul 1854. Aici se înscrie la Facultatea de Drept. În această perioadă a intrat în "Societatea literară a junimei studioase". În anul 1859 a fost înrolat în armată austriacă.

După satisfacerea stagiului militar a îndeplinit funcțiile de primpretor și apoi de judecător la Scaunul orfanal, după care la cel județean  sau "comitantes". Aceste posturi i-au facilitat drepturi în viața parlamentară, fiind ales de mai multe ori deputat în Parlamentul de la Budapesta, unde duce o luptă susținută împotriva dualismului austro- ungar.

A luat parte la viața politică a comitatului său în împrejurările Dietei transilvane de la Sibiu, în perioada 1863- 1864. A fost ales de două ori deputat în Circumscripția electorală Cehu Silvaniei, în anii 1875 și 1878. În calitate de membru al Comitetului Central Electoral al Partidului Național a participat la conferințe naționale, unde susținea setea de dreptate a românilor.

În anul 1906 înființează, în comuna Băsești, banca cu numele "Codreanca", aducându-și contribuția și la înființarea în cuprinsul Sălajului, de societăți culturale și economice: "Reuniunea învățătorilor români sălajeni", 1870, "Despărțământul Sălăjean al ASTREI", 1870, "Reuniunea femeilor române sălăjene", 1881- în cadrul căreia activat și fiica sa, Elena Pop, făcând colecte importante pentru răniții și ostași români de peste munți în războiul pentru independență din 1877, precum și pentru familiile țăranilor căzuți în răscoala din 1907. În 1879 se pronunță vehement împotriva Legii școlare, prin care guvernul intenționa să introducă limba maghiară și în școlile primare confesionale. Insistă pentru elaborarea legii electorale și pentru Transilvania.

A colaborat cu competență alături de faimoși ziariști și oameni de cultură, la o serie de publicații de prestigiu în epoca: " Tribuna", " Gazeta Transilvaniei", "Observatorul" etc.

Este cunoscut ca unul dintre inițiatorii și autorii Memorandului, înaintat în 1892 împăratului de la Viena, prin care fruntașii transilvăneni denunțau politica intolerantă și abuzurile Guvernului din Budapesta față de îndreptățitele drepturi ale românilor. Ca urmare a acestor lupte îndârjite pentru drepturile românilor , 1 Decembrie 1918, dintre cei 1228 de delegați din toată Transilvania, a fost ales președintele istoricei Adunări Naționale de la Alba Iulia, unde s-a proclamat Unirea cea mare a tuturor românilor.

În anul 1923, i-a fost inaugurat monumentul funerar, iar în 1975, pentru a i se cinsti memoria, în centrul comunei Băsești a fost înălțat bustul ilustrului înaintaș. Casa familiei sale adăpostește un muzeu, ce reiterează momentele din epopeea reîntregirii țării.

În localitatea Băsești funcționează Fundația "George Pop de Băsești", avându-l a președinte pe primarul Ioan călăuz, fiu al satului."

Vasile IUGA de Săliște

Ioan Georgescu- autorul monografiei lui George Pop de Băsești

S-a născut la data de 16 martie 1889, în localitatea Scorei, comuna Porumbacu de Jos, județul Sibiu.

A urmat studiile primare în localitatea natală, apoi liceul la Blaj, pe care l-a absolvit în anul 1907. După terminarea liceului urmează studiile teologice, din care primul an îl face la Oradea, iar restul le continuă la Budapesta. În anul 1913 și-a luat doctoratul în Teologie la Viena.

Din anul 1913 este numit profesor de religie la "Liceul de băieți" și la "Școala Normală Română Unită din Oradea". În anul 1918 devine profesor de teologie la Blaj și secretar literar al Asociației ASTRA-Despărțământul-Sibiu , apoi profesor la Liceul "Mircea cel Mare" din Constanța. Ulterior este numit subdirector general al Ministerului Cultelor, cu detașare la Președinția Consiliului de Miniștri din București.

La data de 1 august 1921, cu ocazia inaugurării monumentului funerar George Pop de Băsești, din localitatea Băsești, în calitate de secretar general al Astrei, a rostit un discurs alături de alte personalități ecleziastice și diplomatice prezente. La acest eveniment a participat un sobor de 50 de preoți și peste 15.000 de oameni veniți din toată țara.

De la Badea Cârțan la Badea George

Nu credeam că în această zi de mare sărbătoare, de Bună Vestire, praznic ce reflectă atât întruparea Fiului lui Dumnezeu, dar şi cinstea deosebită de care s-a bucurat Fecioara Maria de a-L naşte după trup pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, să aflu despre legătura de suflet dintre Badea Cârțan și memorandiști.

Badea Cârțan, “un țăran cât o etenitate”, în peregrinările sale multiple, începând cu momentul dualismului austro-ungar din 1867, l-a întâlnit pe George Pop de Băsești, la procesul memorandiștilor, din mai 1894. 

La Cluj, Badea Cârțan a fost arestat şi bătut de jandarmi, pe motiv că nu era posibil ca un simplu cioban să asiste din proprie iniţiativă la un proces politic atât de important, însă, după bătaia încasată, a plecat din nou la Viena, unde intră în audienţă la împărat, la Franz Josef, care i-a promis tragerea la răspundere a vinovaţilor.

La întoarcere din capitala Imperiului austro-ungar, Badea Cârțan, i-a vizitat la închisoarea din Vacz din Ungaria pe memorandiştii condamnaţi la detenţie, inclusiv pe George Pop de Băsești, condamnat la 1 an de temniță, obligat să-și ispășească păcatul dragostei de neam în închisorile de la Seghedin și Vacz, locuri unde și-a întărit credința în idealul național: ”Noi luptăm cu arme legale pentru o cauză mare.”, răstimp în care îi moare soția “de supărare”. 

Datorită deselor lui apariţii, directorul închisorii l-a bănuit că Gheorghe Cârțan ar fi spion; în consecinţă, nu i s-a mai permis accesul în incinta penitenciarului. În această situaţie reacţia lui Badea Cârţan a fost pe cât de neaşteptată pe atât de impresionantă. Ca să arate că nu i-a uitat pe martirii neamului, s-a aşezat liniştit la poarta de intrare în închisoare şi scoţând fluierul din şerpar a început să doinească de jale, timp îndelungat, spre surprinderea trecătorilor unguri din afară şi spre mulţumirea celor întemniţaţi, ieşiţi în curte, şi asupra cărora acest semn de viaţă, transmis peste ziduri, produsese o profundă impresie.

Surse:  Monografia “George Pop de Băsești- 60 de ani din luptele naționale ale românilor transilvăneni”, de preot prof. dr. Ioan Georgescu și https://jurnalspiritual.eu/un-taran-cat-o-eternitate-badea-cartan/?fbclid=IwAR34b8hamsWWM8Wu6M3mB2WkrdRmpomHf1dwcXsfBNEPy3_GLEb4gjywYJQ

Bătrânul nației

Nota asupra ediției a II-a a monografiei “George Pop de Băsești- 60 de ani din luptele naționale ale românilor transilvăneni”, de preot prof. dr. Ioan Georgescu…

“Cartea de față apare în urma unei lecturi de a mea de a scrie despre oameni, locuri, fapte și întâmplări din Țara Codrului din actualul județ Maramureș.

Cercetând și studiind în documente și cărți istorice din diverse arhive și biblioteci despre această zonă am găsit o trimitere importantă la lucrarea preotului profesor Ioan Georgescu intitulată “George Pop de Băsești 60 de ani din luptele naționale ale românilor transilvăneni”. Fiind o lucrare rară, bogată în date, am decis să o reeditez în memoria marelui luptător pentru unitate națională.

Prezenta ediția a II-a, pentru o mai bună consultare științifică respectă pagina ediției originale și beneficiază de unele completări cum ar fi: reactualizarea textului și a unor denumiri de localități, adăugiri la bibliografie, schița biografică a autorului Ioan Georgescu, schița biografică a lui George Pop de Băsești și harta județului Maramureș.

Cititorul poate găsi în paginile cărții de față numeroase date, fapte, întâmplări din viața și activitatea lui George Pop de Băsești cum și unele evenimente din secolul trecut, privitoare la viața culturală, istorică, politică, socială și spirituală a românilor din Transilvania.

Căruciorul de aur

Dintre  legendele legate de fa­milia lui George Pop de Băsești  e şi una despre un cărucior integral din aur, ce era ţinut îngropat în grâu, între doi pereţi ai conacului. Când comuniştii au preluat casa şi-au făcut din ea sediul C.A.P.-ului,  au spart pereţii, ca să scoată grâul din depozit, iar când  a curs grâul, s-a rostogolit şi căruţul de aur. Unii zic că ar fi ajuns la Viena, la un  muzeu, iar alții se îndoiesc de existența acestuia, însă   imaginea lui ros­togolindu-se într-o mare de grâu a rămas un  sim­bol al unei lumi care s-a dus.

Casa dintre arbori...

Casa familiei Pop de Băseşti se află în mijlocul unui parc. Arbori bătrâni o împresoară şi-i dau o măreţie naturală. Între copaci se află o masă din piatră la care se adunau corifeii Unirii la po­veşti. Cei mai bătrâni arbori poartă fiecare câte o plă­cuţă cu numele cola­bora­torilor apropiaţi, care au trecut pragul casei. Trec, aşadar, pe lângă ste­jarul "Iuliu Maniu", care are crengile aplecate mult pes­te iarba din curte, de­păşesc arborele "Vasile Lucaciu", ocolesc trun­chiul îmbătrânit, cu coaja scorojită, al lui "Ioan Ra­ţiu", vecin cu copacul "Di­mitrie Comşa" şi mă trezesc în mijlocul lor, înconjurată de trun­chiu­rile lor maiestuoase, care înalţă spre cer ramuri pu­ternice. Din capătul pâl­cu­lui de copaci bătrâni se deschide o alee mărginită de copaci mai tineri, în pantă, pe unde, pe vre­muri, intrau cociile şi tră­surile ce-i aduceau la în­truniri pe bravii luptători ardeleni. La capătul ei se află casa, care nu este o clădire luxoasă, ci una în­căpătoare, bine şi judicios împărţită, în şase ca­mere mari, înalte şi lu­minoase. N-are ni­mic de-a face cu stilul castelelor şi conacelor nobiliare ungureşti, risipite pe întreg cu­prinsul Tran­silvaniei. E o casă "mai răsă­rită", ospi­ta­lieră, pri­mi­toare, care a adă­pos­tit "praz­nice naţio­nale" şi, de bună sea­mă, şi cântecele coru­rilor ardeleneşti veni­te la tot felul de ocazii să-şi salute Tribunul. În casa de la Băseşti, George Pop a trăit cli­pe zbuciumate, cau­zate de tristele rea­lităţi politice şi isto­rice, dar şi momente de tihnă, în mijlocul familiei şi al prie­te­nilor nume­roşi care-i treceau pragul. Nu întâm­plă­tor, Nicolae Iorga a spus că "În casa de la Băseşti era nu de pu­ţine ori Guvernul Pro­vizoriu al Ardea­lului asu­prit", condus de "Bătrânul naţiei", pen­tru a pune la cale lupta românilor împotriva maghia­rizării forţate. "Câte clipe fericite n-am petrecut în casa ospitalieră a lui George Pop de Bă­seşti? - amintea şi Iuliu Maniu... Veneam aici ca la Mecca Română...". Muzeografa  îmi arată cele câteva obiecte recuperate din vechea gospodărie, pianul la care cânta fiica mai mică, Elena, şi îmi face un tur al casei. Timpul trecut a lăsat semne triste în pereţii decoloraţi, crăpaţi şi în fundaţia roasă de igrasie. De-a lun­gul anilor, casa a fost sediu CAP, fierărie, depo­zit de îngrăşăminte chimice şi, mai presus de toate, "sediu" al urii comuniştilor, care ar fi vrut s-o şteargă de pe faţa pământului, cu tot cu nu­mele celui care n-a avut nimic mai sfânt pe lumea asta, decât Ţara şi Poporul şi care şi-a lăsat toată averea pentru luminarea neamului românesc.

MEMORANDUMUL-marele vis al independenţei...

Imediat după încheierea serviciului militar, George Pop de Băsești s-a implicat curajos în toate do­meniile vieţii politice şi spirituale ale românilor ardeleni. Era un bun orator, calm şi înţelept, abil şi curajos politician, ferm în susţinerea drep­tu­rilor românilor în faţa Dietei de la Budapesta. A înţeles de timpuriu că pentru a avea sorţi de izbândă în înfăptuirea Unirii celei mari, este nevoie, în primul rând, de unirea tuturor forţelor politice româneşti din Transilvania, şi astfel a pus la cale, la Sibiu, la o întâlnire a ASTREI, "închegarea tuturor românilor din Ungaria, Tran­silvania şi Banat, într-un singur partid na­ţio­nal". Alături de ceilalţi fruntaşi ai româ­nilor ardeleni, s-a pronunţat împotriva încorpo­rării Transilvaniei la Ungaria şi a maghiarizării for­ţate a numelor şi a denumirilor de localităţi. A contribuit la conţinutul Memorandumului românilor tran­sil­­văneni, în care se cerea reveni­rea la auto­nomia Transilvaniei, dreptul la liberă folosinţă a limbii române în administraţie şi justiţie, asigurarea învăţământului în limba ma­ternă. Trei sute de intelectuali, proprietari, me­seriaşi şi ţărani din toate zonele Transilvaniei au pornit apoi către Viena, să-i prezinte împăratului Franz Josef Memoran­dumul. Dar "drăguţul de îm­părat" a refuzat, la 28 mai 1892, să pri­meas­că delegaţia românilor şi a trimis Memoran­dumul spre rezolvare (cui credeţi?) tocmai Gu­vernului de la Budapesta. A urmat represiunea maghiară şi-un proces răsunător desfăşurat în sala "Reduta" din Cluj, în 1894. Străzile ora­şului au fost pline de peste 20.000 de români veniţi să-şi susţină aleşii din frun­tea luptei de eliberare. Pro­cesul memorandiş­tilor a stârnit un val de indignare în întreaga Europă. La proces au participat peste 30 de ziarişti străini care au înregistrat "chipul plin de far­mec şi dis­tincţiune, zvelt, cu bar­bă că­runtă", al lui George Pop de Băseşti, figura de "voievod" a lui Ioan Raţiu, cal­mul preotului Vasile Lucaciu "ras pe faţă, cu acel cap fin de­se­nat, care trecea de frumuseţe pe acele vremuri". În total, me­morandiştii au fost condamnaţi la 32 de ani de închi­soare la Vacz şi Seghedin. Geor­ge Pop de Bă­seşti a făcut un an de închisoare, la Vacz. După ros­tirea verdic­tului "vinovaţi", dr. Raţiu s-a ridicat din boxa acuza­ţilor şi a rostit "crezul" care i-a făcut pe românii ardeleni să nu aban­do­neze lupta până la Unirea din 1918: "Ce se discută aici este însăşi existenţa popo­rului ro­mân. Existenţa unui po­por însă nu se discută - se afir­mă. De aceea nu mai suntem aici acu­zaţi, suntem acuzatori. Noi am lucrat numai ca man­datari ai po­porului român şi un popor în­treg nu poate fi tras la bara ju­decă­torească".

În armata împăratului, dar luptător pentru neam şi ţară...

În timpul năvălirii regatului Sardiniei de către trupele austro-ungare, la 21.04.1859, George Pop de Băsești a fost obligat să-și în­trerupă studiile de drept, fiind mobilizat în armata împăratului Franz Josef, cu care a ajuns, sub comanda generalului maghiar Gyulay Ferencz, până la Veneţia, iar după înfrângerea de la Solferino, a rămas să-şi facă serviciul militar obligatoriu la Cluj, unde a activat ca plutonier al Campaniei 13 a Regimentului "Carol-Ferdinand", însă anii de război şi de militărie nu au fost pierduţi în van. Slujindu-l pe împărat din datorie, George Pop de Băsești a învăţat să slujească alte cauze, mai înalte, din dragoste şi devotament. Mai târziu, alăturându-se "inteli­ghenţiei" române, în lupta dusă pentru câştiga­rea drepturilor politice de către românii din Ar­deal, a ajuns departe de ţară, până la Viena şi Buda­pesta. În linii mari, reperele tinereţii şi chiar ale vieţii lui întregi sunt de o simplitate dezarmantă; Neamul şi ţara mai întâi şi mai presus de orice, iar apoi trebuinţele şi ne­voi­le personale.

"Bătrânul naţiei" - GEORGE POP DE BĂSEŞTI

"Straşnic om eşti, Daco-Român fa­natic! Între noi e depărtare ca între cer şi pământ. Nu ne vom înţelege niciodată. Cu toate acestea cinstesc convin­gerea cu care ai apărat atât de bărbăteşte cauza neamului tău. Vezi, aceas­tă atitudine bărbătească impune respect şi duş­ma­nilor. De ast­fel de oameni bravi şi hotărâţi am avea şi noi nevoie. Vino tu la noi şi-ţi garantez că nu exis­tă demnitate în Un­garia pe care să n-o poţi dobândi." 

La această is­pitire a pre­şe­din­telui Con­siliului de mi­niş­tri ungar, Tisza Kalman, "sdro­bi­torul de naţiona­li­tăţi", cum i se mai spunea, ar­deleanul George Pop de Băseşti a răs­puns neclintit şi ferm: "De mi-aţi da toa­tă Ungaria, şi tot n-aş tră­da cauza cea dreaptă a sărmanului şi neno­rocitului meu popor, care, afară de Dum­nezeu, de tovarăşii mei şi de mine, n-are alţi apărători împotriva tendinţelor voas­tre de co­tropire". "N-am aşteptat alt răs­puns!", a mai adăugat Tisza Kalman, apoi s-au despărţit pen­tru tot­deauna, nu înainte însă ca acesta să-i a­nun­ţe pe cei din jurul lui: "George Pop de Bă­seşti cu nici un chip nu poate să mai intre în par­­lamentul unguresc".

Fragment din scrisoarea lui Alimpiu Barbulovici pentru George Pop de Băsești

"Frate, un gol, o lacună simțesc în inima mea, pentru că te iubesc și stimez; legătura inimii noastre nu-i țesută din crudele tinerețe, ci numai de 20 de ani, în vârstă faptelor și luptelor bărbătești. Eu am știut și știu prețui în tine caracterul cel puritan și onest, fără excepțiune, iubirea ta către națiune fără pereche. Fac și alții, unii la aparență, fapte mari, dar în dosul faptelor stă interesul banului interesul sau al egoismului, care întunecă splendoarea faptelor mari,... tu nu ți-ai trăit ție, ci binelui comun; tu ai sacrificat timp, avere, sănătate, ba chiar și viața pe altarul bisericii și al națiunii tale. Tu ți-ai sculptat numele și memoria în mod nepieritor, în multe inimi suferinde, dar l-ai gravat mai cu seamă în inima mamei române..."- (5 august 1894)

S-a întâmplat în 13 martie 1892...

Conferinţa extraordinară a Partidului Naţional Român definitivează textul Memorandumului.

Memorandumul a reprezentat o petiţie semnată de liderii românilor din Transilvania, printre care și George Pop de Băsești, adresată în 1892 împăratului austro-ungar Franz Joseph. Acesta prezenta consecinţele instaurării dualismului austro-ungar şi cuprindea principalele revendicări ale românilor transilvăneni, printre care se număra recunoaşterea drepturilor politice şi confesionale. Totodată, memorandumul se dorea a fi un semn de protest faţă politica de maghiarizare practicată de autorităţi împotriva românilor din Ardeal şi faţă de persecuţiile la care erau supuşi aceştia, cuprinzând o analiză bine documentată a situaţiei economice, politice, sociale şi culturale a românilor transilvăneni de la formarea dualismului austro-ungar în februarie 1867.

A fost al treilea moment major de manifestare al ardelenilor faţă de tendinţele evidente de deznaţionalizare promovate de autorităţile maghiare, după Supplex Libellus Valachorum (1791) şi Pronunciamentul de la Blaj din mai 1868. Memorandumul a marcat apogeul luptei de emancipare a românilor din Transilvania din sec al XIX-lea, aducând problema românească în conştiinţa europeană.

Între 12 şi 14 mai 1881 la Sibiu a avut loc conferinţa de unificare a Partidului Naţional Român din Transilvania, prilej cu care liderii noului partid au hotărât trimiterea unui memoriu Curţii de la Viena, care să aducă problema românilor transilvăneni în atenţia opiniei publice europene.

Memorandumul a fost redactat de Iuliu Coroianu şi elaborat la Sibiu în prezenţa lui Ioan Raţiu, preşedintele PNR, Vasile Lucaciu, George Pop de Băseşti, Eugen Brote şi Septimiu Albini. Textul petiţiei a fost definitivat la 13 martie, aprobat la 25 martie 1892 şi prezentat la Viena pe 28 mai 1892 de o delegaţie compusă din 300 de reprezentanţi a tuturor stărilor din Transilvania: intelectuali, meseriaşi, lucrători.

La cererea guvernului de la Budapesta, împăratul Franz Joseph nu a dorit să primească delegaţia, deşi nu cunoştea conţinutul memorandumului, apoi l-a trimis autorităţilor maghiare. Acest fapt a nemulţumit profund pe români, care au considerat că împăratul nu doreşte rezolvarea problemelor naţionalităţilor din Imperiu.

Autorităţile maghiare au trimis petiţia prefectului de la Turda cu specificaţia de a fi returnat lui Ioan Raţiu. Motivaţia invocată a fost că Ministerul de Interne nu este dispus a înainta împăratului „memorii ale unor indivizi” pe care nu-i socoteşte îndreptăţiţi a reprezenta poporul român.

Memorandumul face o analiză a sistemului legislativ ungar (legea naţiunilor, legea electorală, legile şcolare, legea presei etc.), evidenţiind faptul că românii erau discriminaţi, neavând nici un drept politic. Documentul contestă şi modul în care s-a instaurat dualismul austro-ungar, fără a se lua în seamă şi dorinţele românilor majoritari în Transilvania.

De asemenea, este combătută declararea statului maghiar ca „stat naţional”, în care elementul maghiar a avut puterea, în timp ce românii erau supuşi unui proces de maghiarizare. Autorii Memorandumului subliniază faptul că ei nu şi-au propus schimbarea regimului politic, ci doar îmbunătăţirea situaţiei românilor, prin desfiinţarea dualismului austro-ungar şi revenirea la autonomia Transilvaniei.

Memorandiştii au pornit în revendicările lor de la afirmarea drepturilor istorice ale românilor bazată pe importanţa lor etnică din Transilvania (aprox. 65% din populaţia Transilvaniei), numerică (3 milioane de români la totalul de 13 milioane al Regatului Maghiar) şi economică (în aproximativ 65% din totalul teritoriului românii stăpâneau proprietate privată, pentru care plăteau dări la stat). Totodată, se pune accent pe „jertfa de sânge” pe care au dat-o românii pentru apărarea ţării, precum şi pe aspiraţiile culturale.

Prin acestă petiţie s-a criticat foarte aspru sistemul legislativ al Ungariei, în special legea de deznaţionalizare şi legea electorală, precum şi aşa-numita „lege pentru egala îndreptăţire a naţionalităţilor”, care afirma existenţa unei singure naţiuni, cea maghiară.

Se arată că în cei 25 de ani de dualism, autorităţile maghiare au adus grave prejudicii atât românilor, cât şi celorlalte naţiuni din Imperiu. În concluzie, memorandiştii solicită ca „în formă egală legală şi prin concursul factorilor competenţi sistemul de guvernare să fie reformat în patria noastră, astfel ca să asigure drepturile odată câştigate şi să ţină seama de interesele legitime ale tuturor popoarelor care compun statul maghiar”.

Iniţial, guvernul de la Budapesta nu a luat nici o măsură împotriva memorandiştilor pentru a nu periclita reînnoirea Tratatului de asociere a României la Tripla Alianţă din 1883. În toată acestă perioadă are loc o amplă acţiune de solidarizare în străinătate cu românii din Transilvania, poate şi din prisma faptului că autorii au tradus documentul în limbile de circulaţie internaţională, făcându-l cunoscut peste hotare.

După ce Tratatul secret cu Austro-Ungaria este prelungit pe 13 iulie 1892, autorităţile maghiare deschid acţiune juridică împotriva Comitetului Naţional Român şi altor fruntaşi ardeleni în mai 1893, sub acuzaţia de atentat împotriva statului maghiar. Procesul s-a desfăşurat la Cluj, între 25 aprilie şi 7 mai 1894 şi s-a încheiat cu condamnarea a 14 fruntaşi memorandişti la o pedeapsă cumulată de 31 de ani şi 18 luni de închisoare (preotul Vasile Lucaciu, 5 ani temniţă; Ioan Raţiu, 2 ani; George  Pop de Băseşti, 1 an; Demetriu Cornea, 3 ani; Daniil P. Barcianu, 2 ani şi 6 luni; Nicolae Cristea, 8 luni; Iuliu Coroianu, 2 ani şi 8 luni; Patriciu Barbu, 2 luni; Teodor Mihali, 2 ani şi 6 luni; Aurel Suciu, 1 an şi 6 luni; Mihail Veliciu, 2 ani; Rubin Patiţia, 2 ani şi 6 luni; Gherasim Domide, 2 ani şi 6 luni; Dionisie Roman, 8 luni; Septimiu Albini, 2 ani şi 6 luni). 

Acest rezultat a stârnit imediat protestul oamenilor politici din Vechiul Regat, dar şi ale unor personalităţi din străinătate, precum William Gladstone, Georges Clemeanceau, Emile Zola, Lev Tolstoi etc. Guvernul maghiar nu îşi revizuieşte decizia în pofida tuturor protestelor, iar pe 16 iulie 1894 interzice activitatea PNR.

În cele din urmă, cel care îi va graţia pe memorandişti la 19 septembrie 1895 va fi însuşi împăratul Franz Joseph ca urmare a presiunii imense la care era supus din partea opiniei publice, dar şi datorită intervenţiei diplomatice a regelui Carol I pe lângă Curtea de la Viena.

Mişcarea memorandistă a fost cea mai importantă acţiune naţională care a pregătit Marea Unire de la 1918. A îndreptat linia tactică a Partidului Naţional Român spre activismul politic şi a întărit sentimentul naţional împotriva dualismului austro-ungar, proiectând problema românească în conştiinţa europeană.

Acasa la George Pop de Băsești...

George Pop de Băsești - Bătrânul Nației

"George Pop de Băsești, unul dintre liderii mișcării memorandiste în perioada 1892-1894, luptător pentru drepturile românilor din Transilvania aflată sub ocupație austroungară, a fost condamnat la închisoare pentru activitatea sa revoluționară. Târziu, la vârsta de 84 de ani avea să-și vadă visul împlinit, prezidând Adunarea Națională de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918."-"Memorialul durerii" - Lucia Hossu Longin

George Pop de Băsești, simbolul Marii Uniri din 1918

"Marea Unire de la Alba Iulia, din 1918, a fost posibilă cu efortul unor personalități marcante ale acelei vremi. Fără de acestea, probabil că România, așa cum o știm noi azi, ar fi avut încă mult timp de așteptat. Liderul acelei generații excepționale de politicieni a fost George Pop de Băsești, cel care avea să devină președintele Adunarii Naționale de la Alba Iulia, în cadrul căreia s-a adoptat actul unirii tuturor teritoriilor românești.

Născut în comuna Băsești, în 1835, dintr-o familie nobiliară, s-a facut cunoscut ca unul dintre cei mai mari luptători pentru drepturile românilor din Ardeal. Timp de aproape un deceniu, el le-a reprezentat interesele în cadrul Parlamentului Ungariei.

Atitudinea sa pro-românească a deranjat foarte tare, fapt pentru care autoritățile maghiare au încercat asasinarea marelui om politic. Atentatul a eșuat, dar George Pop nu a mai fost ales deputat.

Pentru cauza în care a crezut cu atâta tărie, a fost condamnat la închisoare, în urma unei scrisori adresate lui Franz Josef, împăratul Austro-Ungariei. Prin actul respectiv, cunoscut ca Memorandumul Transilvaniei, semnat de liderii Partidului Național Român, se cereau pentru românii din Ardeal drepturi egale cu ale populației maghiare.

Ulterior perioadei de detenție, George Pop a continuat să militeze pentru drepturile românilor din Ardeal. Centrul mișcării naționaliste al carei lider a fost s-a situat la reședinta acestuia din Comuna Băsești.

Încununarea unei cariere politice de excepție, a unei vieți dedicate întru totul românismului, a fost momentul 1 Decembrie, 1918. La Alba Iulia, George Pop a fost un factor de echilibru pentru cei 1.228 de delegați care au votat Unirea Transilvaniei cu România.

Dupa ce și-a văzut visul împlinit, George Pop a revenit la Băsești, unde a mai trăit câteva luni. Înmormântarea sa, în februarie 1919, nu a fost lipsită de evenimente. Adversarii săi nu au pregetat să atace cortegiul funerar ce traversa localitatea.

Fără doar și poate, George Pop de Băsești, prin viața închinată crezului național, rămâne una dintre figurile emblematice ale istoriei României, a cărui memorie trebuie cinstită așa cum se cuvine."

Ciprian Dragos

Mai multe despre viața marelui om politic, simbol al Marii Uniri, în documentarul video de mai jos.

Sursa: https://ziarmm.ro/video-documentar-george-pop-de-basesti-simbolul-marii-uniri-din-1918/?fbclid=IwAR2FK8NB9gscGazD-rTVyE_6FXQTitDYwGy7U3UjfoxeMdn3pziGPixhI4c

Despre George Pop de Băsești...

"Niciodată nu-l voi putea uita, de câte ori îl vedeam solemn și impunător la diferite serbări-și totdeauna cu eleganța liniștită a omului manierat, cârmuind interesul publicului.

Delicat și politicos cu cei mici și cu cei mari, iubitor de tot ce suna a cântare, a viață, a plăcere-un adevărat cârmuitor, predestinat, ca să fie monarh și bunul lui simț nu se angajase decât de ceea ce simțea și propaga totdeauna: o desăvârșită iubire a românismului."

Emil Isac

"Teiul Unirii"

George Pop de Băsești a fost vizitat de marile personalități ale vremii: Ion I. C. Brătianu, Nicolae Titulescu, Nicolae Iorga, Nicolae Filipescu, Vintilă Brătianu, Vasile Lucaciu, Iuliu Maniu, Iosif Vulcan, Petre Dulfu etc. , ocazie cu care gazda avea obiceiul să-i ducă la iarbă verde, în grădină, în Via Doamnei, sub tei. Aici, s-au luat cele mai importante decizii privind Unirea, teiul bătrân de peste 200 de ani fiind martor la cele plănuite de fruntașii mișcării naționale, el a devenind un simbol pe stema Băseştiului, cunoscut azi ca "Teiul Unirii".

Un dialog de neuitat...

-Straşnic om eşti, Daco-Român fa­natic! Între noi e depărtare ca între cer şi pământ. Nu ne vom înţelege niciodată. Cu toate acestea cinstesc convin­gerea cu care ai apărat atât de bărbăteşte cauza neamului tău. Vezi, aceas­tă atitudine bărbătească impune respect şi duşmanilor­. De ast­fel de oameni bravi şi hotărâţi am avea şi noi nevoie. Vino tu la noi şi-ţi garantez că nu exis­tă demnitate în Ungaria ­ pe care să n-o poţi dobândi, a declarat Tisza Kalman, "sdro­bi­torul de naţiona­li­tăţi".

-De mi-aţi da toa­tă Ungaria, şi tot n-aş tră­da cauza cea dreaptă a sărmanului şi neno­rocitului meu popor, care, afară de Dum­nezeu, de tovarăşii mei şi de mine, n-are alţi apărători împotriva tendinţelor voas­tre de co­tropire, a răspuns George Pop de Băsești.

Discursul lui George Pop de Băsești la deschiderea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia

Prea iubiții mei! Onorată adunare a tuturor Românilor din Transilvania, Ungaria, și Banat!

Națiunea Română la toate evenimentele mari istorice, în trecut și astfel și astăzi, s-a adunat pentru a decide asupra sorții sale.

În 1848, marele an al sguduirilor și prefacerilor sociale și al scuturării lanțurilor purtate de veacuri, neamul nostru s-a adunat pe Câmpul Libertății de lângă Blaj, ca să-și frângă cătușile iobăgiei.

Acolo, printr-o supraomenească încordare, acest neam a frânt cătușile cari îl țineau legat de glia oligarhilor străini.

Smuls din robia trupească a iobăgiei, poporul românesc din Ardeal și Ungaria a fost silit să continue a trăi într-o nouă iobăgie, cu mult mai dureroasă și mai umilitoare: iobăgia sufletească.

Dușmanii seculari, cari ne-au ținut veacuri de-a-rândul în lanțuri fizice, ne-au ținut, până ieri, înlănțuiți sufletește, înăbușind cu brutalitate toate manifestările sufletului românesc dornic de libertate și cultură națională.

Lanțurile acestei robii suntem chemați, fraților, să le sdrobim astăzi, în această mare adunare națională, a tuturor Românilor din Ungaria și Transilvania, aci, pe pământul stropit cu sângele martirilor Horea și Cloșca.

Vrem să sdrobim lanțurile robiei noastre sufletești, prin realizarea marelui vis al lui Mihai Viteazul: unirea tuturor celor de o limbă și de o lege, într-un singur și nedespărțit Stat Românesc.

Lăsați-vă pătrunși, fraților, de fiorii sfinți ai acestui strălucit praznic național și în cea mai deplină și frățească armonie să clădim temeliile fericirii noastre naționale viitoare!

Dumnezeu să binecuvânteze sfatul nostru și lucrările noastre!

Salutându-vă cu toată căldura inimei mele, declar Adunarea națională a tuturor Românilor din Ungaria și Transilvania deschisă!

Martirul George Pop de Băsești...

"Rar a hărăzit soarta unui conducător politic ca după o viață trăită în lupte, jerfă, trecând prin atâtea zguduiri, cataclisme și cutremure, cum e epoca de la 1848- 1919, să vadă toate jertfele, toate suferințele răsplătite cu împlinirea celor mai generoase aspirațiuni ale Neamului, căruia și-a dedicat lucrarea, știința, averea și chiar libertatea. Căci dacă a suferit din greu Pop de Băsești, jertfindu-și totul și chiar pe sine, nu a făcut-o pentru sine, pentru interesul său personal, ci numai pentru neamul său, pentru credința sa politică, pentru binele obștesc.

Ca Moisil al legendei biblice ne-a condus Pop de Băsești până la împlinirea făgăduinței.

Frumos și-a trăit viața, pentru dreptate a pătimit și dreaptă luptă a dat!

Și câtă vreme pe aceste vai și plaiuri se vor închega suspinele izvoarelor, vâjâitul vântului, șopotul frunzelor și murmurul codrilor în dulci cântece românești: Fie-i binecuvântată amintirea din genunche în genunche!"

(Valeriu Braniște- Despre George Pop de Băsești)

Acte de caritate realizate de "patriarhul" cauzei românești, George Pop de Băsești..

"Badea George" s-a contopit afectiv cu năzuințele românilor, activitatea lui fiind sinonimă cu felul de a fi, de a gândi și a simți a poporului român.

Câteva dintre actele de caritate înfăptuite de George Pop de Băsești:

- fiind din 1869 membru fondator al ASTREI, a fost cel mai însemnat donator al acesteia;

- ajutorarea familiilor țăranilor răsculați în 1907- 1000 coroane;

- organizarea orfelinatului românilor uniți de la Blaj- 10.000 coroane;

- zidirea și împodobirea bisericilor aflate pe moșia sa;

- donează pentru întreținerea liceului de la Blaj 40.000 coroane;

- în fiecare an, de Crăciun, dăruia elevilor săraci din Băsești: 24 sumane, 24 pălării, 10 perechi încălțăminte, 40 năframi și fructe pentru toți consătenii;

- anual a acordat premii învățătorilor harnici;

- a dăruit 2000 coroane "Uniunii femeilor române" din Brașov;

- pentru susținerea internatului din Șimleu a dat 50.000 coroane;

- pentru fondul ziariștilor a donat 10.000 coroane;

- a sprijinit societatea "Iulia";

- a contribuit la strângerea de fonduri necesare "Societății pentru crearea unui fond de teatru român în Ardeal";

- a plătit învățătorul satului cu 50 coroane pentru a nu rămâne copiii fără dascăl;

- a abonat zece școli din părțile chiorene la ziarul "Gutinul";

- a participat cu 10 acțiuni la Institutul de credit "Aurora";

- a subscris o sumă importantă pentru tinerii ce umblă la gimnaziul din Baia Mare;

În 1906, înființează în comuna natală banca cu numele "Codreana";

În anul 1914 întemeiază prin testament "Fundația George Pop de Băsești și fiica sa Elena", cu scopul de a realiza școli agricole pentru copiii de la sate. Cei mai sârguincioși primeau animale și unelte de muncă agricolă. Elevii mai dotați erau sprijiniți să își completeze studiile în țară și străinătate pentru a ridica astfel nivelul cultural al românilor asupriți și opriți de a ieși la "lumină".

George Pop de Băsești a donat toată averea sa Bisericii Unite cu Roma, “Capitlului Mitropolitan Greco-Catolic de la Alba Iulia și Făgăraș”, cu sediul în Blaj. 

De asemenea, din veniturile “Fundației George Pop de Băsești și fiica sa Elena" urmau a se înființa și susține o “școală poporală agricolă”, cu o fermă model la Băsești, institute culturale românești, susținerea materială a internatelor din universități și academii, acordarea unor stipendii tinerilor de naționalitate română cu purtare morală excepțională.

S-a întâmplat în 3 martie 1949...

În cadrul unei plenare a CC al PMR se hotărăşte trecerea la cooperativizarea agriculturii, ce a constat în confiscarea aproape a tuturor proprietăților agricole private din țară, inclusiv cele aparținând familiei lui George Pop de Băsești.

Naționalizată, în 1948, casa lui George de Băsești, construită în perioada 1885-1890, a fost locul în care s-au elaborat liniile de forță ale Partidului Național Român, casa din care decenii la rând au pornit îndemnuri și soluții în lupta consacrată izbăvirii poporului român, casa prin care s-au perindat unele dintre cele mai strălucite personalități ale unor vremi de glorie, a servit ca sediu C.A.P. și magazie de cereale, depozit de îngrășăminte și fierărie, până în 1976, când a fost restaurată, devenind Casa Memorială "George Pop de Băsești", un loc al amintirii celui ce a muncit și luptat pentru neamul românesc, un loc al propriei noastre istorii.

Casa Memorială "George Pop de Băsești"...

La 1 februarie 1976 a fost inaugurat Muzeul Memorial “George Pop de Băsești”, în casa, construită între 1885-1890, ce a aparținut tribunului Marii  Uniri.

Pâna în 1940, casa a fost locuită de fiica sa Elena Pop Longin și sotul său, Francisc Hossu Longin. Naționalizată, în 1948, a servit ca sediu C.A.P. și magazie de cereale, fierărie, depozit de îngrăşăminte chimice etc.

Datorită lui George Pop, Băseştiul a devenit centrul spiritual al judeţului, dar, tot din cauza lui, în perioada comunismului, comuna era cât pe ce să dispară de pe hartă, în 1967, pentru ca nimic să nu mai aducă în conștiința viitorimii despre luptele și idealurile acestui nobil și generos om, ce s-a contopit afectiv cu năzuințele consătenilor săi. Lui George Pop i s-au pus trei capete de acuzare: că era moşier, catolic şi preşedinte al Partidului Naţional Român. 

Pentru asta s-a încercat să fie scos din istorie, deşi a fost preşedintele Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia. Comuniştii nu s-au mulţumit însă cu atât, au încercat să schimbe numele localităţii în Livada, dar oamenii n-au acceptat schimbarea. Aşa că s-au gândit să profite de baza materială lăsată de George Pop. Actuala casă memorială a fost primul sediu al CAP-ului din zona Codru.  S-a stabilit inclusiv ziua când să înceapă demolarea. Prin intervenţia lui Dumitru Pop, marele folclorist, originar din Băsești,  s-a reuşit salvarea casei şi transformarea ei în Muzeu Etnografic al Zonei Codru.

ASTRA și George Pop de Băsești

Începând cu 1866, George Pop de Băsești participa la diferite manifestări și acțiuni organizate de “ASTRA”-Asociațiune înființată pentru ridicarea conștiinței naționale, prin culturalizarea românilor, convins fiind că dezideratele naționale pot fi înfăptuite prin acțiunile de luminare ale poporului.

Badea George a devenit unul din marii sprijinitori ai societăților culturale ale românilor din Transilvania, începând cu cele studențești “,Iulia”, “Junimea” şi terminând cu “reuniunile” femeilor de la Brașov și Sălaj, colaborând cu ziariști și oameni de cultură de la publicații de prestigiu cum ar fi: ”Tribuna”, ”Gazeta Transilvaniei” și ”Observatorul”.

Întâlnirile de la Băsești...

"Câte clipe fericite am petrecut în casa ospitalieră a lui George Pop de Băsești! Câte sfaturi mari și luminate, câte porunci răsunătoare, câte fapte mari realizate s-au împlinit aici!

Veneam ca la Mecca română, veneam emoționat, căci aici era comandamentul suprem al neamului asuprit. Vorba lui era pământeană, dar poruncitoare, iar atitudinea lui hotărâtă, fără ezitare. Dacă neamul românesc a fost civilizat și disciplinat, se datorește norocului că a avut un comandant care întrecea neamul. Nu putea vorbi de națiune, fără lacrimi. Era un om hotărât, nu numai de a concepe idei, dar și de a le pune în aplicare."-Iuliu Maniu

Foto: Bogdan Victor

Satul Lui George Pop de Băsești

"La marginea codrului, între bătrânul Igniş şi Valea Someşului, pe unul dintre terenurile de înfruntare dintre romani şi dacii liberi, acolo unde Menumorut şi-a întins spre nord-est aripa voievodatului său, lângă curgerea molcomă a Sălajului, Dumnezeu a aşezat sub brazdă sămânţă roditoare din care a încolțit o floare de nu-mă-uita. Frumuseţea acestei flori nu a putut fi veștejită nici de cea mai aspră secetă şi nici de potopul de suferinţe ce nu a întârziat să se abată asupra "grădinarilor "ce o îngrijau ca pe o comoara. Aici, a fost întemeiată, în anul de graţie 1391, o cetate cu patru porţi şi opzeci de suflete, o adevărată ţară de pâine la picioarele măgurii.

Vreme de o sută de ani, dealurile împădurite ale Sălajului, Ţara Silvaniei, aparţineau domeniului feudal al voievozilor Balc şi Drag, apoi aceste locuri de basm, înveşmântate în strălucite odăjdii sângerii, au făcut parte fie din Principatul autonom al Transilvaniei, fie din Partium. 

Aici, lângă scurgerea săraca a Sălajului, urmaşii păstorului Ilie, băseştenii, şi-au dus cu demnitate crucea vieţii, străbătând întinderea dintre leagăn şi mormânt, luminaţi de învăţătura că anotimpurile vieţii pot fi mai puţine decât cele ale naturii. Soarele credinţei le-a arătat că tot ce e lumesc e trecător, hrănindu-le nădejdea că, mai devreme sau mai târziu, răul scăpat din cutia Pandorei va pieri, Binele va trona pretutindeni, numai când Iubirea va deveni mama tuturora.

Mulţi au trecut la cele veşnice fără să întrezăreasca o îndreptare a lucrurilor, însă visul de odinioară nu fusese spulberat nici măcar în 1834, an în care satul Băsești număra vreo nouă sute de suflete.

Cu fiecare naştere, se iţi o nouă şansă de a zdrobi lanţurile robiei sufleteşti, cu fieştecare purtător de Logos, visul putea deveni realitate; pe meleagurile urmaşilor păstorului Ilie, putând trăi laolalta lupul şi mielul, sub acelaşi cer, sub privirea mereu trează a Păstorului Dreptăţii.

Încă de la semnarea în Cartea vieţii, ne simţim legaţi de petecul de pământ pe care am călcat prima oara şi de bolta cerească ce acopera lumea în care am intrat.

Numai când ne zburătăcim din sălaşul naşterii, înţelegem că judecând cu inima şi cântărind fiecare lucru cu balanţa iubirii pentru adevăr, putem descoperi tezaurul ce l-am lăsat Acasă."

Ionel Mesaroș

Omul politic George Pop de Băsești...

La fel ca mulți dintre colegii săi de generație, George Pop de Băsești a ales o carieră juridică. A devenit mai întâi funcționar municipal, iar apoi originea sa nobilă, studiile sale și inteligența sa i-au deschis drumul unei cariere în administrația comitatului. În anul 1872, a decis să candideze la alegerile pentru Parlamentul din Budapesta și a fost ales deputat din partea cercului electoral din Cehu Silvaniei. În 1872 este ales deputat de Cehu Silvaniei, reprezentând acest cerc trei mandate neîntrerupte, până în 1881, în Camera din Budapesta. 

Ca deputat în Camera maghiară, George Pop de Băseşti duce o luptă susținută împotriva dualismului austro-ungar, arătând în cadrul unei şedinţe din 1879 că: „Prin această lege, în locul unirii a trei națiuni, avem numai a două împotriva unei mulțimi de nații, mai vechi și mai numeroase decât cele două privilegiate. Guvernele ungurești înțeleg să aplice legea aceasta, ca și cea de naționalități din 1868, săvârșind o mulțime de abuzuri, unul mai revoltător decât altul.”

George Pop de Băsești se pronunţă vehement împotriva Legii școlare din 1879, prin care guvernul intenţiona să introducă limba maghiară în toate școlile primare confesionale. „Pro­iectul de lege în discuție – spunea George Pop de Băsești – este cea mai cumplită năpastă ce poate veni asupra țării. Ciuma, foametea, seceta, grindina, chiar și un război pierdut, toate se pot îndura și îndrepta cu timpul. Cucuta veninoasă a zavistei și a neînțelegerilor semănată de această lege, la însăși temelia țării, va duce la nimicirea ei”. Cu alte prilejuri, George Pop de Băsești insistă pentru elaborarea unei legi electorale și pentru Transilvania, cel puțin tot atât de largă și liberală cum e cea din Ungaria, cere șosele noi pentru localitățile din Cluj, Sălaj, Satu Mare, unde bieții români „se îneacă” în noroaie, protestează împotriva faptul că, deși legea pre­vedea școli cu predare în limba regiunii în care se înființează școala, toate şcolile normale din Deva, Sighet, Arad, Zalău, ținuturi românești, erau cu predare în limba maghiară. 

George Pop de Băsești s-a făcut remarcat prin capacitatea sa organizatorică. În anul 1880, într-o conferință a liderilor români ținută la Turda, în casa lui Ioan Rațiu, el a propus unificarea celor două partide ale românilor din Transilvania și Banat. Propunerea sa a fost acceptată, iar cele două formațiuni s-au unit în 1881, la Sibiu, în Partidul Național Român din Transilvania și Ungaria. În acel an, George Pop de Băsești a fost ales vicepreședinte al Partidului Național Român. Și-a pierdut mandatul de deputat la Budapesta, pentru că formațiunea politică a românilor a adoptat tactica pasivistă, adică boicotarea alegerilor pentru Parlamentul maghiar, deoarece liderii politici ai românilor ardeleni și bănățeni refuzau să recunoască anexarea Transilvaniei la Ungaria, produsă în 1867.

Din iniţiativa sa s-a convocat și ținut la Turda, în 9 și 10 august 1880, consfătuirea politică pentru restabilirea solidarității naționale a românilor din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș. De altfel, despre rolul său covârșitor în istorie vorbeşte pe larg un articol din 1935, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la nașterea sa: „La una din aceste adunări generale ale Astrei, la cea din 1869, de la Șomcuta Mare, George Pop de Băsești a fost ales fondator al Astrei și tot la una din aceste adunări generale, la cea din 1880, de la Turda, în casa dr. Rațiu, împreună cu încă 6 fruntași ai vieții sociale și politice, el ia inițiativa contopirii organizațiilor politice ale ardelenilor, cu cele ale bănățenilor și ungurenilor. Aducând această contri­buție activă și importantă la închegarea întregii vieți sociale, politice și naționale din cuprinsul întregului Ardeal, George Pop de Băsești pășește dârz spre realizarea idealurilor poporului din părțile ardelene, maramureşene, crișene și bănățene”. 

Între 12 și 14 mai 1881 are loc la Sibiu o nouă conferință la care participă 153 de delegați, mandatari ai cercurilor electorale române din Transilvania și Banat. Conferința condusă de George Barițiu, Vicențiu Babeș și Ioan Rațiu decide unificarea celor două grupări sub numele de Partidul Național Român. George Pop de Băsești este mereu în centrul evenimentelor politice din Transilvania și unul dintre organizatorii de frunte ai conferințelor PNR din 1884, 1887, 1890 și 1892, un adept al redactării Memorandumului și unul dintre organizatorii prezentării lui în fața împăratului de la Viena, de această dată în calitate de vicepreședinte al PNR. 

George Pop de Băsești a devenit unul dintre liderii Mișcării Memorandiste, prin care Partidul Național Român a adus în atenția opiniei publice europene lupta pentru drepturile naționale ale românilor din Transilvania și Banat. El s-a numărat printre cei care au plătit cu libertatea curajul de a sfida sistemul opresiv din Imperiul Austro-Ungar. Alături de ceilalți memorandiști, George Pop de Băsești a fost condamnat în procesul ținut în Palatul Reduta din Cluj, în care Ioan Rațiu a rostit cuvintele care i-au marcat destinul: Existența unui popor nu se discută, se afirmă!

Se numără printre cei 25 de membri ai Comitetului executiv al PNR urmăriți pentru „tipărirea și răspândirea Memorandumului”. Interogat la Cehu Silvaniei, răspunde plin de demnitate: „Declar că sunt primul vicepreședinte al Comitetului executiv al PNR și că textul Memorandumului – din cauză că președintele Rațiu este bolnav – a fost stabilit sub președenția mea”. 

George Pop de Băsești este condamnat la un an de închisoare și dus în temnița de la Vacz. Într-una dintre scrisorile pe care le trimite aici, scrie: „Lucruri mari pretind jertfe mari. Asta, apoi mă împacă cu situația, mă oțelește și mă întărește în credința că noi a trebuit să aducem jertfa asta pe altarul națiunii. Şi dacă e așa, răbdăm și îndurăm bucuros.”

În 1895, sub președinția lui George Pop de Băsești, proaspăt eliberat din închisoare, are loc un congres al conducerii națiunilor din Ungaria și Transilvania, în care se stabilește un program comun „contra agresiunii maghiare”. George Pop de Băsești arată că acest deziderat poate fi realizat doar prin eforturile comune ale tuturor. Sub presiunea opiniei publice, împăratul îi grațiază pe ceilalți condamnați, așa sunt eliberați Ioan Rațiu și Vasile Lucaciu. 

Liderii memorandiști au fost închiși, dar au fost, în cele din urmă, grațiați de împăratul austro-ungar Franz Jozef la rugămintea Regelui Carol I al României. Ei și-au reluat activitatea politică după ce dobândiseră faima unor eroi.

George Pop de Băsești a devenit președinte al Partidului Național Român din 1902, după moartea lui Ioan Rațiu. 

În 1905, Partidul Național Român din Transilvania își lărgește programul din 1881, asumându-și rolul de reprezentant al aspirațiilor poporului român. În 1907, cu prilejul răscoalei țărănești lansează în ziarul „Lupta” o chemare pentru ajutorarea văduvelor și orfanilor celor uciși în timpul răscoalei, înaintând și un dar de o mie de coroane prin Crucea Roșie pentru acest scop. 

În septembrie 1908, Comitetul executiv al PNR, sub președinția lui George Pop de Băsești, ține o ședință în vederea dobândirii votului universal, direct și secret, fără nicio restricție, sens în care PNR va colabora cu alte partide, păstrându-și totodată neștirbit programul. 

La Conferința Națională a PNR din 1909, arată că idealul nostru național trebuie să fie umanitarismul. Civili­zația, libertatea, independența, iar mijloacele disciplina și solidaritatea: „Nicio luptă națională, niciun succes politic nu s-a putut obține fără solidaritate și disciplină.”

În 1910 este ales din nou președinte al PNR în ovațiile mulțimii. În preajma primului război mondial, George Pop de Băsești se numără printre cei 10 reprezentanți ai PNR care au dus tratative cu contele Tisza în problema drepturilor naționale ale românilor din Transilvania. În timpul mandatului său, partidul românilor a renunțat la pasivism și a început să trimită din nou deputați în Parlamentul din Budapesta. George Pop de Băsești a condus și Adunarea Națională de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia, care a decis Unirea Transilvaniei cu Regatul României. 

George Pop de Băsești a murit împăcat în 23 februarie 1919, după ce încredințase conducerea Partidului Național Român discipolului său, Iuliu Maniu. Întreaga sa avere și-a lăsat-o Mitropoliei Greco-Catolice a Blajului, pentru a servi ridicării culturale a poporului român.

Despre George Pop de Băsești, Octavian Goga spunea: „Acest om a dat numai și n-a cerut nimănui nimic”..„E un capitol de istorie națională în cripta de la Băsești. Epigoni ai țării mele, duceți-vă la ea să învățați dragostea de neam!”