6 mai 1923
de Petre Dulfu
Ca un stejar ce veacuri cu vifore-a luptat
Pe-o culme sus...și-odată, de-un vifor, e culcat;
În țărână zaci azi și tu, culcat de-a morții coasă,
Dup-o viață lungă și-atât de viforoasă!...
O! scumpe "BADE GEORGE"!...o muncă ne-ntreruptă
Ți-a fost pe lume viața! și-o necurmată luptă!
Lucrai cu hărnicie a ta moșie-ntinsă,
Scoțând din bulgări aur...Nu pentru tine însă!
Ci ca să ai de unde să faci la alții bine,
S-alini-măcar în parte- a Neamului suspine...
Durerea celor care în lanț păreau că mor,
Era și-a ta durere...mai mult decât a lor!
Urmașii mândrei Rome...încununați cu spini?...
Încătușați să fie de-o mână de străini?...
Și-n loc ținuți din drumul spre culmile visate?...
Tu nu puteai să suferi această nedreptate!
Un vis hrăniai doar: lanțul, să vezi cum se destramă;
Să-ți vezi unită țara, pe veci, cu "ȚARA" mamă!...
Și visu-acesta falnic te stăpânia mereu,
Pe câmp la lucru, ziua...și noaptea-n cuibul țău!...
Ori când suna chemarea, căminul îți lăsai;
Și, pentru Neam, la luptă înflăcărat porniai.
Erai mereu în fruntea falangei ce lupta
Și da la toți tărieînflăcărarea ta!
Tu n-ai gustat odihnă și pace-o zi, sub soare!
Tu n-ai vrut, pentru tine, măriri amăgitoare!
Doar pentru Neam trăit-ai...Și chiar presimțiși,
Că ai să-ți dai suflarea: la Neam doar te gândiși!
Voind să-i fii un sprijin puternic, în vecie
Lui, danie făcut-ai întreaga-ți avuție!
Acum, al tău trup doarme, jos, somnul veșniciei,
Ți sufletul, la Domnul, ți-e în culmea bucuriei!
Că n-ai luptat zadarnic, atâta, pe pământ,
Și nu-nzadar hrănit-ai un vis așa de sfânt!
Norocul cel mai mare ți-a fost pe lume scris:
Să-ți vezi, în clipa morții, cu ochii scumpul vis!...
Te-ai dus!...dar amintirea-ți, cât lumea va trăi!
Românii, toți, cu cinste, în veci te-or pomeni!...
Și-n veci din slăvi albastre, vedea-vei fericit:
Cum Neamul-pentru care atât te-ai străduit-
Mereu nainte merge, de steaua lui condus,-
Se-nalță, printre neamuri mai sus!...și tot mai sus
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu