Apostolul Românismului...

În timp ce se afla în temnița de la Vacz, condamnat în Procesul Memorandumului, George Pop de Băsești a primit numeroase scrisori de admirație, de adeziune și te încurajare de la susținătorii românismului.

Alimpie Barbolovici, vicarul episcopesc român unit din Șimleu Silvaniei, îi scrie lui George Pop de Băsești, după ce în 27.07.1894, însoțit de fiul său Simeon, a fost să-și vadă prietenul, înainte de a fi în temniță, însă ajunge prea târziu, găsind la Băsești casa în jale și suspin, iar mândrețea de moșie fără cap și fără stăpân, fapt pentru care, în 5 august 1894, îi scrie următoarele rânduri:

"Frate, un gol, o lacună simțesc în inima mea, pentru că te iubesc și stimez; legătura inimei noastre nu-i țesută din crudele tinerețe, ci numai de 20 de ani, în vârsta faptelor și luptelor bărbătești. Eu am știut și știu prețui în tine caracterul cel puritan și onest fără excepțiune, iubirea ta către națiune fără pereche. Fac și alții, unii la aparență, fapte mari, dar în dosul faptelor stă interesul banului sau al egoismului, care întunecă splendoarea faptelor mari, până când viața ta a fost și este o carte deschisă: faptele tale curate de egoism ca aurul; tu nu ți-ai trăit ție, ci binelui comun; tu ai sacrificat timp, avere, sănătate, ba chiar și viața pe altarul Bisericii și al Națiunii tale. Tu ți-ai sculptat numele și memoria, în mod nepieritor, în multe inimi suferinde, dar l-ai gravat mai cu seamă în inima mamei Națiunii române... Te asigurăm, că lacrimile, suspinele, rugăciunile noastre, a tuturor care te iubim, te vor susține întreg, sănătos și iarăși te vom vedea și bucuria noastră nimenea n-o va lua de la noi...

Frate! pe Dumnezeul meu zic! dacă s-ar primi, pe trei luni voios mă duc în temniță, în locul tău!...

Ne identificăm soarta cu a voastră și ochii sufletului nostru sunt ațintiți, neîntrerupt, spre Golgota Românismului (Vacz și Seghedin), unde atârnă sacrificiul inimilor voastre; ați purtat crucea martiriului pentru Sfânta cauză a răscumpărării Neamului nostru, grea cruce, dar n-ați îmbrâncit sub greutatea ei, deși ea e încărcată de lacrimile, suspinele și durerile a trei milioane de inimi rănite. Și crucile martiriului vostru sunt tot atâtea faruri luminatoare la orizontul Românismului și aprind scânteia iubirii de neam și în cătunul cel mai scund al țăranului; vor înfrumuseța paginile istoriei națiunii române, în care vor străluci numele voastre ca modele de imitat pentru strănepoții divului Traian, precum luminează cărările creștinismului numele și exemplul celor 12 apostoli. Mângăiați-vă, dară, ca răsplata voastră va fi și este recunoștința tuturor românilor de astăzi și a celor care vor urma, până când va trăi numele de român!...

Națiunile civilizate, unele ținuturi și orașe sunt mândre și se lupta pe întrecute pentru prerogativa de a fi dat naștere din sânul lor cutărui erou, scriitor, savant sau poet sublim.Nu mai puțin sunt cuprinși de mândrie spirituală românii sălăjeni, pentru că te pot numi pe Tine, Ilustre Bărbat, de-al lor. Sau sunt în Sălaj inimi românești care să nu palpiteze și buze care să nu se îndulcească, dacă răsună, de pe ele, scumpul nume a lui George Pop de Băsești? Al nostru ești, pentru că ești și vei fi conducătorul nostru intrepid, unit cu noi, în cugete, simțiri și fapte. A avut neamul românesc și în trecut martiri. Dar, deodată, atâția ca și acuma, nicicând. Ce s-a zis despre martirii creștinismului că sângele lor e sămânța creștinilor, se poate zice și despre martirii românismului. Văzând, cu ochii scăldați în lacrimi, temnițele Ungariei pline de martirii și apostolii românismului, ni se înfățișează, din începutul creștinismului, era catacombelor, când creștinii ascundeau în locuri subterane lumina credinței, crucea mântuirii, și, de acolo, înălțau sacrificiu către tronul ceresc. În catacomba Românismului, Te afli îngropat și Tu, Scump apostol al Românismului din Sălaj, dimpreună cu soții tăi Martiri, și acolo înălțați voi, de pe altarele inimilor voastre, sacrificiul iubirii către dulcea noastră mamă națiune și în sufletele voastre arde lumina credinței și a speranței într-un viitor mai senin al Neamului românesc. S-au deschis catacombele. Sacrificiul creștinismului s-a înălțat la altare. Lumina credinței s-a împreunat cu a soarelui. Crucea mântuirii s-a ridicat pe biserici. Așa se vor deschide și zăvoarele temnițelor și voi, apostoli ai Românismului, veți răspândi iarăși lumină, credință și speranță sub orizontul strălucitor le neamului românesc; va triumfa lumina asupra întunericului și adevărul asupra minciunii.

Închei această prezentare cu versurile unui celebru cântec popular:

"La grădină-n Seghedin,

Plâng florile de florile iasmin,

De răsuna ulița

Și tremură temnița.

De la Seghedin la Vaț,

Numai lacrimi de la frați,

Numai lacrimi, jale, dor,

Pe fețele tuturor."

Sursa: "George Pop de Băsești-60 de ani din luptele naționale ale românilor transivăneni",de preot prof. dr. Ioan Georgescu, Ediția a II-a, Din corespondența Episcopului Vicar Alimpie Barbolovici cu George Pop de Băsești...

O scurtă cronică a întemeierii satului Băsești...

La marginea codrului, între bătrânul Igniş şi Valea Someşului, pe unul dintre terenurile de înfruntare dintre romani şi dacii liberi, acolo unde Menumorut şi-a întins spre nord-est aripa voievodatului său, lângă curgerea molcomă a Sălajului, Dumnezeu a aşezat sub brazdă sămânţă roditoare din care a încolțit o floare de nu-mă-uita. Frumuseţea acestei flori nu a putut fi veștejită nici de cea mai aspră secetă şi nici de potopul de suferinţe ce nu a întârziat să se abată asupra "grădinarilor "ce o îngrijau ca pe o comoara. Aici, a fost întemeiată, în anul de graţie 1391, o cetate cu patru porţi şi opzeci de suflete, o adevărată ţară de pâine la picioarele măgurii.

Vreme de o sută de ani, dealurile împădurite ale Sălajului, Ţara Silvaniei, aparţineau domeniului feudal al voievozilor Balc şi Drag, apoi aceste locuri de basm, înveşmântate în strălucite odăjdii sângerii, au făcut parte fie din Principatul autonom al Transilvaniei, fie din Partium. 

Aici, lângă scurgerea săraca a Sălajului, urmaşii păstorului Ilie, băseştenii, şi-au dus cu demnitate crucea vieţii, străbătând întinderea dintre leagăn şi mormânt, luminaţi de învăţătura că anotimpurile vieţii pot fi mai puţine decât cele ale naturii. Soarele credinţei le-a arătat că tot ce e lumesc e trecător, hrănindu-le nădejdea că, mai devreme sau mai târziu, răul scăpat din cutia Pandorei va pieri, Binele va trona pretutindeni, numai când Iubirea va deveni mama tuturora.

Mulţi au trecut la cele veşnice fără să întrezăreasca o îndreptare a lucrurilor, însă visul de odinioară nu fusese spulberat nici măcar în 1834, an în care satul Băsești număra vreo nouă sute de suflete.

Cu fiecare naştere, se iţi o nouă şansă de a zdrobi lanţurile robiei sufleteşti, cu fieştecare purtător de Logos, visul putea deveni realitate; pe meleagurile urmaşilor păstorului Ilie, putând trăi laolalta lupul şi mielul, sub acelaşi cer, sub privirea mereu trează a Păstorului Dreptăţii.

Casa Memorială „George Pop de Băsești”, în reabilitare completă...

Ca fiu al satului Băsești, ca om ce a prețuit mereu personalitățile istorice, în primul rând pe patriahul cauzei românești, George Pop de Băsești, Președintele Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, m-am bucurat să regăsesc în cadrul proiectelor dedicate Centenarului Marii Uniri pe cel de reabilitare a Casei Memoriale “George Pop de Băsești”, în valoare de 2,6 milioane lei. 

Lucrările de reabilitare, sub motto-ul "Reabilităm trecutul pentru a-l face cunoscut viitorului", au început la finalul lunii februarie 2019 și trebuie finalizate până la sfârșitul anului.

Proiectul este finanțat de la Ministerul Dezvoltării, iar administrația locală este beneficiara investiției.

Reabilitarea clădirii este completă, inclusiv aleile din părculeț și toată zona verde. 

Va fi amenajată și curtea. Aleile vor fi iluminate și străjuite de băncuțe. De asemenea, va fi modificată intrarea din față, iar în partea de jos a curții va fi amenajată o parcare.

Casa lui George Pop de Băsești a fost construită între anii 1885-1890, constituind timp de trei decenii un punct de referință și de întâlnire a multor personalități. Până în 1940 casa a fost locuită de fiica sa, Elena Pop Longin, împreună soțul ei, Francisc Hossu Longin. Națio­na­li­zată în anul 1948, a servit ca sediu CAP și magazie de cereale, fierărie, depozit de îngrăşăminte chimice etc.

La 1 februarie 1976 a fost inaugurat Muzeul Memorial “George Pop de Băsești”, în casa ce a aparținut tribunului Marii Uniri.

Datorită lui George Pop, Băseştiul a devenit centrul spiritual al judeţului, dar, tot din cauza lui, în perioada comunismului, comuna era cât pe ce să dispară de pe hartă, în 1967, pentru ca nimic să nu mai aducă în conștiința viitorimii despre luptele și idealurile acestui nobil și generos om, ce s-a contopit afectiv cu năzuințele consătenilor și al Neamului Românesc. Lui George Pop i s-au pus trei capete de acuzare: că era moşier, catolic şi preşedinte al Partidului Naţional Român. 

Pentru asta s-a încercat să fie scos din istorie, deşi a fost preşedintele Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia. Comuniştii nu s-au mulţumit însă cu atât, au încercat să schimbe numele localităţii în Livada, dar oamenii n-au acceptat schimbarea. Comuniștii au stabilit inclusiv ziua când să înceapă demolarea casei lui "Badea George". Prin intervenţia lui Dumitru Pop, marele folclorist, originar din Băsești, s-a reuşit salvarea casei şi transformarea ei în Muzeu Etnografic al Zonei Codru.

Mulțumiri celor ce s-au implicat pentru susținerea acestui proiect!

ACASĂ, la Băsești...

Colind cu gândul peste minunatul plai unde am zărit primul răsărit de soare. Mă roade dorul de leagănul copilăriei, Băsești, de casă, de cei plecați în lumea fără de dor și de cei zburătăciți prin lumea largă. Dorul, o tăcere vibrândă, îmi stoarce o lacrimă ce șterge praful de pe amintiri, apoi arde speranțele, dorințele, durerile. Acompaniat de cântul cucului, zbor, asemenea dorului, spre necunoscut, dar nu mă rătăcesc; Pretutindeni sunt locuri frumoase, însă niciunde nu este ca acolo unde te cheamă glasul pământului, unde-ți rămâne inima; Nicăieri nu-i ca ACASĂ!

Băseştiul

Băseştiul, satul natal al Președintelui Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, George Pop de Băsești, este o imagine fidelă a satului românesc transilvănean, care păstrează şi exprimă o realitate vie, spaţiul unde au învăţat băseștenii să trăiască într-o cuprinzătoare viziune metafizică şi religioasă, viața locuitorilor acestui plai fiind străbătută de un bogat suflu mistic. Aşezaţi la limita dintre fizic şi metafizic şi conştienţi de această aşezare dramatică, băseştenii şi-au exercitat fiinţa pentru a depăşi trecătorul din ei. La împlinirea rosturilor superioare de oameni, la dârzenia, evlavia, spiritul întreprinzător şi setea de dreptate au adăugat, în timp, o intensă viaţă interioară şi religioasă. Necuprinsul acestei lumi, darurile şi tainele ţesute uimitor în fiecare om, în fiecare act şi trecere, tainele existenţei i-au făcut şi îi fac să trăiască frumos, îi fac să lupte şi azi pentru cucerirea sensului şi sprijinului absolut: Dumnezeu.

În Băseşti, religia nu este o activitate în care socialul domină, nu este un fenomen care se produce mecanic în virtutea cine ştie căror legi sociale sau un sistem de credinţă ce presupune un cod de etică. Religia este, în mod evident, o adevărată şi cea mai de seamă activitate spirituală, o profundă relaţie cu Dumnezeu, loc de obârşie a virtuţilor şi dezvoltare a tuturor forţelor de creaţie şi de viaţă onorabilă ale omului, ce i-a oferit băseștenilor puterea de a-și duce cu demnitate crucea de la leagăn la mormânt.