La fel ca mulți dintre colegii săi de generație, George Pop de Băsești a ales o carieră juridică. A devenit mai întâi funcționar municipal, iar apoi originea sa nobilă, studiile sale și inteligența sa i-au deschis drumul unei cariere în administrația comitatului. În anul 1872, a decis să candideze la alegerile pentru Parlamentul din Budapesta și a fost ales deputat din partea cercului electoral din Cehu Silvaniei. În 1872 este ales deputat de Cehu Silvaniei, reprezentând acest cerc trei mandate neîntrerupte, până în 1881, în Camera din Budapesta.
Ca deputat în Camera maghiară, George Pop de Băseşti duce o luptă susținută împotriva dualismului austro-ungar, arătând în cadrul unei şedinţe din 1879 că: „Prin această lege, în locul unirii a trei națiuni, avem numai a două împotriva unei mulțimi de nații, mai vechi și mai numeroase decât cele două privilegiate. Guvernele ungurești înțeleg să aplice legea aceasta, ca și cea de naționalități din 1868, săvârșind o mulțime de abuzuri, unul mai revoltător decât altul.”
George Pop de Băsești se pronunţă vehement împotriva Legii școlare din 1879, prin care guvernul intenţiona să introducă limba maghiară în toate școlile primare confesionale. „Proiectul de lege în discuție – spunea George Pop de Băsești – este cea mai cumplită năpastă ce poate veni asupra țării. Ciuma, foametea, seceta, grindina, chiar și un război pierdut, toate se pot îndura și îndrepta cu timpul. Cucuta veninoasă a zavistei și a neînțelegerilor semănată de această lege, la însăși temelia țării, va duce la nimicirea ei”. Cu alte prilejuri, George Pop de Băsești insistă pentru elaborarea unei legi electorale și pentru Transilvania, cel puțin tot atât de largă și liberală cum e cea din Ungaria, cere șosele noi pentru localitățile din Cluj, Sălaj, Satu Mare, unde bieții români „se îneacă” în noroaie, protestează împotriva faptul că, deși legea prevedea școli cu predare în limba regiunii în care se înființează școala, toate şcolile normale din Deva, Sighet, Arad, Zalău, ținuturi românești, erau cu predare în limba maghiară.
George Pop de Băsești s-a făcut remarcat prin capacitatea sa organizatorică. În anul 1880, într-o conferință a liderilor români ținută la Turda, în casa lui Ioan Rațiu, el a propus unificarea celor două partide ale românilor din Transilvania și Banat. Propunerea sa a fost acceptată, iar cele două formațiuni s-au unit în 1881, la Sibiu, în Partidul Național Român din Transilvania și Ungaria. În acel an, George Pop de Băsești a fost ales vicepreședinte al Partidului Național Român. Și-a pierdut mandatul de deputat la Budapesta, pentru că formațiunea politică a românilor a adoptat tactica pasivistă, adică boicotarea alegerilor pentru Parlamentul maghiar, deoarece liderii politici ai românilor ardeleni și bănățeni refuzau să recunoască anexarea Transilvaniei la Ungaria, produsă în 1867.
Din iniţiativa sa s-a convocat și ținut la Turda, în 9 și 10 august 1880, consfătuirea politică pentru restabilirea solidarității naționale a românilor din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș. De altfel, despre rolul său covârșitor în istorie vorbeşte pe larg un articol din 1935, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la nașterea sa: „La una din aceste adunări generale ale Astrei, la cea din 1869, de la Șomcuta Mare, George Pop de Băsești a fost ales fondator al Astrei și tot la una din aceste adunări generale, la cea din 1880, de la Turda, în casa dr. Rațiu, împreună cu încă 6 fruntași ai vieții sociale și politice, el ia inițiativa contopirii organizațiilor politice ale ardelenilor, cu cele ale bănățenilor și ungurenilor. Aducând această contribuție activă și importantă la închegarea întregii vieți sociale, politice și naționale din cuprinsul întregului Ardeal, George Pop de Băsești pășește dârz spre realizarea idealurilor poporului din părțile ardelene, maramureşene, crișene și bănățene”.
Între 12 și 14 mai 1881 are loc la Sibiu o nouă conferință la care participă 153 de delegați, mandatari ai cercurilor electorale române din Transilvania și Banat. Conferința condusă de George Barițiu, Vicențiu Babeș și Ioan Rațiu decide unificarea celor două grupări sub numele de Partidul Național Român. George Pop de Băsești este mereu în centrul evenimentelor politice din Transilvania și unul dintre organizatorii de frunte ai conferințelor PNR din 1884, 1887, 1890 și 1892, un adept al redactării Memorandumului și unul dintre organizatorii prezentării lui în fața împăratului de la Viena, de această dată în calitate de vicepreședinte al PNR.
George Pop de Băsești a devenit unul dintre liderii Mișcării Memorandiste, prin care Partidul Național Român a adus în atenția opiniei publice europene lupta pentru drepturile naționale ale românilor din Transilvania și Banat. El s-a numărat printre cei care au plătit cu libertatea curajul de a sfida sistemul opresiv din Imperiul Austro-Ungar. Alături de ceilalți memorandiști, George Pop de Băsești a fost condamnat în procesul ținut în Palatul Reduta din Cluj, în care Ioan Rațiu a rostit cuvintele care i-au marcat destinul: Existența unui popor nu se discută, se afirmă!
Se numără printre cei 25 de membri ai Comitetului executiv al PNR urmăriți pentru „tipărirea și răspândirea Memorandumului”. Interogat la Cehu Silvaniei, răspunde plin de demnitate: „Declar că sunt primul vicepreședinte al Comitetului executiv al PNR și că textul Memorandumului – din cauză că președintele Rațiu este bolnav – a fost stabilit sub președenția mea”.
George Pop de Băsești este condamnat la un an de închisoare și dus în temnița de la Vacz. Într-una dintre scrisorile pe care le trimite aici, scrie: „Lucruri mari pretind jertfe mari. Asta, apoi mă împacă cu situația, mă oțelește și mă întărește în credința că noi a trebuit să aducem jertfa asta pe altarul națiunii. Şi dacă e așa, răbdăm și îndurăm bucuros.”
În 1895, sub președinția lui George Pop de Băsești, proaspăt eliberat din închisoare, are loc un congres al conducerii națiunilor din Ungaria și Transilvania, în care se stabilește un program comun „contra agresiunii maghiare”. George Pop de Băsești arată că acest deziderat poate fi realizat doar prin eforturile comune ale tuturor. Sub presiunea opiniei publice, împăratul îi grațiază pe ceilalți condamnați, așa sunt eliberați Ioan Rațiu și Vasile Lucaciu.
Liderii memorandiști au fost închiși, dar au fost, în cele din urmă, grațiați de împăratul austro-ungar Franz Jozef la rugămintea Regelui Carol I al României. Ei și-au reluat activitatea politică după ce dobândiseră faima unor eroi.
George Pop de Băsești a devenit președinte al Partidului Național Român din 1902, după moartea lui Ioan Rațiu.
În 1905, Partidul Național Român din Transilvania își lărgește programul din 1881, asumându-și rolul de reprezentant al aspirațiilor poporului român. În 1907, cu prilejul răscoalei țărănești lansează în ziarul „Lupta” o chemare pentru ajutorarea văduvelor și orfanilor celor uciși în timpul răscoalei, înaintând și un dar de o mie de coroane prin Crucea Roșie pentru acest scop.
În septembrie 1908, Comitetul executiv al PNR, sub președinția lui George Pop de Băsești, ține o ședință în vederea dobândirii votului universal, direct și secret, fără nicio restricție, sens în care PNR va colabora cu alte partide, păstrându-și totodată neștirbit programul.
La Conferința Națională a PNR din 1909, arată că idealul nostru național trebuie să fie umanitarismul. Civilizația, libertatea, independența, iar mijloacele disciplina și solidaritatea: „Nicio luptă națională, niciun succes politic nu s-a putut obține fără solidaritate și disciplină.”
În 1910 este ales din nou președinte al PNR în ovațiile mulțimii. În preajma primului război mondial, George Pop de Băsești se numără printre cei 10 reprezentanți ai PNR care au dus tratative cu contele Tisza în problema drepturilor naționale ale românilor din Transilvania. În timpul mandatului său, partidul românilor a renunțat la pasivism și a început să trimită din nou deputați în Parlamentul din Budapesta. George Pop de Băsești a condus și Adunarea Națională de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia, care a decis Unirea Transilvaniei cu Regatul României.
George Pop de Băsești a murit împăcat în 23 februarie 1919, după ce încredințase conducerea Partidului Național Român discipolului său, Iuliu Maniu. Întreaga sa avere și-a lăsat-o Mitropoliei Greco-Catolice a Blajului, pentru a servi ridicării culturale a poporului român.
Despre George Pop de Băsești, Octavian Goga spunea: „Acest om a dat numai și n-a cerut nimănui nimic”..„E un capitol de istorie națională în cripta de la Băsești. Epigoni ai țării mele, duceți-vă la ea să învățați dragostea de neam!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu