185 de ani de la nașterea lui George Pop de Băsești, "Bătrânul Naţiei", "Patriarhul cauzei româneşti”

Băseștiul, localitatea din Țara Codrului, ce datează din 1391, e sălașul unde a văzut lumina zilei, pe 1 August 1835, George Pop de Băsești, fiul lui Petru cel Tânăr și Susanei Pop de Turț, Omul ce a sfințit acest loc binecuvântat cu existența sa, cel ce a lăsat urme adânci în conștiința românilor ce-și iubesc Țara și Neamul.
Badea George, așa cum îl numeau consătenii mei, băseștenii,
pe acest ilustru înaintaș, emblemă a localității în care am văzut lumina zilei, m-a cucerit prin felul în care a servit cauza românismului, slujindu-și, cu toată puterea, cum n-a făcut-o altul, țara și semenii săi, până la capătul vieții.
George Pop de Băsești, un om providențial ce a luptat pentru ca dreptatea și adevărul să răsară ca soarele, a fost descendentul unei familii nobiliare, posesoare a unei moșteniri de o sută de iugăre, avere pe care sporit-o cu înțelepciune, care a lăsat-o, prin testament, în 1914, Preaveneratului Capitlu Mitropolitan Greco-catolic de la Alba Iulia și Făgăraș, cu sediul la Blaj.
Până în 1846,George Pop a fost elev la școla din satul natal, după care a urmat liceul din Baia Mare, iar din 1852 liceul cezaro – crăiesc din Oradea. La 26 iunie 1854, trece cu succes bacalaureatul și intră ca student la Academia de Drept din Oradea. El alege știința dreptului convins că mișcarea națională a românilor are nevoie de specialiști în materie legislativă pentru a demasca legile antinaționale votate de Parlamenul de la Budapesta, însă împrejurările timpului nu i-au permis să termine studiile fiind mobilizat în armata, în 1859.
Întors la vatră în 1860, George Pop va fi ales prim-pretor, apoi judecător la scaunul orfanal, după care la cel comitatens, unde va activa mai mulți ani.
Încă din tinerețe, simțind că nu mai este de actualitate ca “la izvorul fermecat pot bea laolaltă și lupul și mielul” s-a aruncat cu toata energia în lupta pentru cucerirea de drepturi politice și de afirmare a națiunii române.
În 1860, se căsătorește cu Maria Loșonți, descendentă din viță nobilă, o femeie fidelă, iubitoare, devotată căminului ei intim, ce ține cu toata inima la onoarea familiei. Dumnezeu i-a binecuvântat cu doi copii Maria-Carolina, moartă la un an, și Elena–Gheorghina(1860-1940), militantă culturală și feminista binecunoscută în epocă.
Învățăturile de bun-simț ale părinților, de corectitudine, de dreptate și de judecată îl îmbogăți încă din copilarie pe George. De la ei învățase că nu are voie să părăsească cărările dreptății, bunătatea și adevărul. Sămânța credinței fusese așternută sub “brazda”minții tot de ei: cerându-i să se încreadă în Domnul și să-L recunoască în toate căile sale. Sfaturile lor sănătoase și chibzuința izvorâtă din acestea, l-au ferit de calea nelegiuirilor, călăuzindu-i pașii pe calea înțelepciunii.
Începând cu 1866, participa la diferite manifestări și acțiuni organizate de “ASTRA”-Asociațiune înființată pentru ridicarea conștiinței naționale, prin culturalizarea românilor, convins fiind că dezideratele naționale pot fi înfăptuite prin acțiunile de luminare ale poporului. George Pop de Băsești a devenit unul din marii sprijinitori ai societăților culturale ale românilor din Transilvania, începând cu cele studențești “,Iulia”, “Junimea” şi terminând cu “reuniunile” femeilor de la Brașov și Sălaj, colaborând cu ziariști și oameni de cultură de la publicații de prestigiu cum ar fi:”Tribuna”,”Gazeta Transilvaniei” și ”Observatorul”.
În condițiile legii școlare din 1879, George Pop a creat școli în limba română, demonstrând rolul decisiv al limbii naționale în supraviețuirea poporului român, subliniind preeminența factorului lingvistic în fața celui etnic, arătând că limba este un giuvaer mai prețios decât viața însăși. În acea perioadă, românii din Transilvania se aflau într-o stare politică și socială dezastruoasă, mai ales după instaurarea dualismului austro-ungar, a politicii Vienei imperiale, acest “putregai de pudră și parfum” a săvârșit a treia mare trădare a poporului român, după ce l-a trădat pe Horea, apoi pe Iancu…Ales deputat în Parlamentul maghiar, în 1872, desfășoară o luptă aprigă pentru dezrobirea națională timp de 9 ani, susținând cu mult patos setea de dreptate a românilor. La 9 august 1880, George Pop a propus într-o conferinţă ţinută la Turda unirea tuturor românilor din Transilvania şi Ungaria într-un singur partid naţional. În urma acestei propuneri s-a convocat pe 17 octombrie 1880 o conferinţă alcătuită din 30 de fruntaşi români din Transilvania şi Ungaria, care au decis convocarea Conferinţei Naţionale de la Sibiu din anul 1881, care a decretat solidaritatea partidelor naţionale româneşti din Ungaria şi unirea acestora sub numele de Partidul Naţional Român din Transilvania şi Ungaria.
George Pop de Băsești a fost un nobil generos, ctitor de cultură, sprijinitor al ţărănimii, al orfanilor și văduvelor, un luptător neobosit pentru emancipare națională a românilor. El se contopea afectiv cu năzuințele consătenilor săi, susținând că țăranii sunt un puternic element de consolidare a unui popor, încât Nicolae Iorga, oaspete al lui Badea George, în 1906, îl considera un “voievod de obști și oști tărănești”. Fiind un bun cunoscător al științei agricole, a împărtășit experiența în lucrarea “Economia cîmpului”. Mai-mult, în 1914, întemeiază prin testament “Fundația George Pop de Basești și fiica lui Elena”, care avea scopul de a înființa școli de agricultură pentru copiii de la sate, cei mai merituoși învățăcei urmând să primească animale și unelte de muncă, iar dascălii lor susținere materială.
George Pop a crezut, asemenea prietenului Kogălniceanu, că “țăranii sunt însăși țara”. El a fost și un slujitor al creștinismului. A înălțat biserica din satul său și din localitatea Băița de sub Codru și și-a lăsat prin testament toata averea Bisericii Române Unite cu Roma.
Credința în Cel de Sus i-a dat înțelepciune și putere patriarhului nației; Sub protecția Ei, se lăsase stăpânit de un vis: cel de a face dreptate. Visul său arzător a devenit mai întâi o cauză, apoi o mișcare națională. Zi de zi își întărea credința, stârpind îndoiala ce încerca să-i împăienjenească, uneori, cugetul. El știa că educarea minții este esențială. Cunoștea că sufletul se lărgește prin rugăciune, iar mintea se subțiază prin învățătură, aceste valențe ajutându-l în pledoariile sale din Parlamentul de la Budapesta, când acuza regimul opresiv: ”DACĂ E PĂCAT SĂ ATENTEZI LA VIAȚA UNUI OM, CU ATÂT MAI MARE PĂCAT E SĂ ATENTEZI-CA ÎN CAZUL DE FAȚĂ – LA VIAȚA UNUI NEAM, BA CHIAR A MAI MULTOR NEAMURI.” El era încredințat că “dreptul poate fi suprimat prin forță, niciodată nimicit.”
În 1887, are loc o Conferință Națională la Sibiu în legatură cu întocmirea unui “Memorand”, cu plângerile românilor împotriva situatiei lor grave din punct de vedere social și politic, care să fie prezentat împăratului la Viena. George Pop de Băsești, condus de înflăcărare și principii, având o capacitate covârșitoare de înțelegere a realității, crezând în victoria dreptului asupra forței, își răscoli sufletul și-și stimula gândurile, având convingerea că întotdeauna conștiința dreptății îi întărește în putere și-I înalța în suflet. Idealul național așezat pe umanitarism, civilizație, libertate și independență îi clarifica obiectivele politice: lupta pentru recâștigarea autonomiei Transilvaniei, dreptul de a folosi limba română în administrație și justiție, revizuirea legii nationalităților și a legii electorale.
La 25-26 martie 1892, a fost definitivat conținutul Memorandumului de la Viena, “MEMORANDUL ROMÂNILOR DIN TRANSILVANIA ȘI UNGARIA”, document istoric prin care Partidul Național Român protestează energic împotriva sistemului de guvernare impus de Budapesta, în care sunt consemnate toate silniciile și abuzurile la care erau supuși românii din Imperiul Austro – Ungar. În 26 mai 1892, George Pop de Băsești face parte din delegaţia “celor 300″, iar în urma procesului intentat autorilor Memorandumului, tribunul de la Băsești va fi condamnat alături de alți conducători ai Partidului Național Român. El a urmat ”să-și ispășească păcatul dragostei de neam” în închisorile de la Seghedin și Vacz, locuri unde și-a întărit credința în idealul național:”Noi luptăm cu arme legale pentru o cauză mare.”
În timpul detenției sale, lui George Pop de Băseşti îi moare soția “de supărare”. Deși avea 60 de ani la ieșirea din temniță, dispunea de resurse de energie și entuziasm. Dotat cu tact politic, a contribuit la abolirea sciziunii și la refacerea Partidului Național Român, desființat în urma mișcării memorandiste. În 1902 este ales președinte al PNR, remarcându-se, în special, la 12 octombrie 1918 când a fost elaborată declarația de autodeterminare și despărțire a Transilvaniei de Ungaria, moment decisiv în pregătirea actului final al realizării statului național unitar român. Un moment impresionant prin amploarea și semnificația sa este actul de la 1 Decembrie 1918.
Printre cei 1228 delegați din toată țara a ținut să fie prezent și, bătrânul de vârsta patriarhală, George Pop de Băsești, care, deși bolnav, și-a purtat cu mândrie pe piept eșarfa tricoloră. Ajuns la Alba Iulia, pătruns de emoție, a zis: ”Am venit, chiar dacă această cale m-ar costa viața…”
La Alba Iulia, în istorica cetate a poporului român, la 1 Decembrie 1918, este ales în funcția de președinte al Marii Adunări, subliniind în cuvântul de deschidere “realizarea marelui vis”. La marele praznic național, George Pop de Băsești a avut un discurs memorabil:
«Prea iubiții mei! Onorată adunare a tuturor Românilor din Transilvania, Ungaria și Banat!
Națiunea Română la toate evenimentele mari istorice, în trecut și astfel și astăzi, s-a adunat pentru a decide asupra sorții sale.
În 1848, marele an al sguduirilor și prefacerilor sociale și al scuturării lanțurilor purtate de veacuri, neamul nostru s-a adunat pe Câmpul Libertății de lângă Blaj, ca să-și frângă cătușile iobăgiei.
Acolo, printr-o supraomenească încordare, acest neam a frânt cătușile cari îl țineau legat de glia oligarhilor străini.
Smuls din robia trupească a iobăgiei, poporul românesc din Ardeal și Ungaria a fost silit să continue a trăi într-o nouă iobăgie, cu mult mai dureroasă și mai umilitoare: iobăgia sufletească.
Dușmanii seculari, cari ne-au ținut veacuri de-a-rândul în lanțuri fizice, ne-au ținut, până ieri, înlănțuiți sufletește, înăbușind cu brutalitate toate manifestările sufletului românesc dornic de libertate și cultură națională.
Lanțurile acestei robii suntem chemați, fraților, să le sdrobim astăzi, în această mare adunare națională, a tuturor Românilor din Ungaria și Transilvania, aci, pe pământul stropit cu sângele martirilor Horea și Cloșca.
Vrem să sdrobim lanțurile robiei noastre sufletești, prin realizarea marelui vis al lui Mihai Viteazul: unirea tuturor celor de o limbă și de o lege, într-un singur și nedespărțit Stat Românesc.
Lăsați-vă pătrunși, fraților, de fiorii sfinți ai acestui strălucit praznic național și în cea mai deplină și frățească armonie să clădim temeliile fericirii noastre naționale viitoare!
Dumnezeu să binecuvânteze sfatul nostru și lucrările noastre!
Salutându-vă cu toată căldura inimei mele, declar Adunarea națională a tuturor Românilor din Ungaria și Transilvania deschisă!»
La 2 decembrie, în ședința ținută la Alba Iulia, a fost ales președinte al Marelui Sfat Național. La sfârșitul ședinței, George Pop de Băsești aduce mulțumiri fierbinți marelui Dumnezeu, apoi încheie cu cuvintele Scripturii: ”Iar acum slobozește, Doamne, pe robul Tău în pace, că am văzut mântuirea neamului meu “, iar vocea bătrânului apostol, întretăiată tot mai mult de suspine, se stinse. Lacrimile-i curgeau din ochii lui înviorați de măreția momentului și plângând el, plângeau cu toții. Erau lacrimile curate ce curgeau din ochii care au avut fericirea să vadă dezrobirea neamului.
Personalități de elită ale vieții politice și culturale, precum: George Barițiu, Valeriu Braniște, Titu Maiorescu, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Iorga, Octavian Goga, I. C. Brătianu, Iuliu Maniu, Vasile Lucaciu, Ion Rațiu, Vaida-Voievod, Vasile Godiș l-au prețuit și i-au oferit iubirea lor prietenească și edificatoare. Adversarii politici, ca de exemplu,Tisza Kalman, primul–ministru al Ungariei, l-au respectat, gratulându-l: ”Strașnic om ești daco-roman fanatic! Între noi e depărtare ca între cer și pământ. Nu ne vom înțelege niciodată…Vino tu la noi și-ți garantez că nu există demnitate în Ungaria pe care să n-o poți dobândi”. George Pop de Băsești a răspuns: ” De mi-ați da toată Ungaria și tot n-aș trăda cauza cea dreaptă a sărmanului meu popor, care afară de Dumnezeu, de tovarășii mei și de mine , n-are alți apărători împotriva tendințelor voastre de cotropire.”
Conștient că și-a făcut datoria față de neam și mândru că a pecetluit un trecut de nădejdi și strădanii, părășeste cetatea Bălgradului, mulțumit, și se întoarce acasă. În drum spre satul său natal, răcind puternic, se îmbolnăvește, iar la 23 februarie 1919 viața i se stinge, moare de apoplexie.
La 26 februarie are loc slujba înmormântării. După primul dangăt al clopotului, hoardele lui Bela Kun trimit ploaie de gloanţe asupra casei eroului nostru. La îndemnul părintelui paroh, răposatul este dus la biserica satului, iar de acolo la cimitir, transportat pe un car țărănesc, împodobit cu cetini de brad și tras de șase boi, simbolizând simplitatea patriarhală și hărnicia neobosită a acestui mare gospodar.
El își doarme somnul de veci alături de țăranii în mijlocul cărora a trăit, rămânând astfel unit sufletește cu obștea românească din Băsești.
La 1 februarie 1976 a fost inaugurat Muzeul memorial “George Pop de Băsești”, în conacul ce a aparținut tribunului Unirii.
Pâna în 1940, casa a fost locuită de fiica sa Elena Pop Longin și sotul său, Francisc Hossu Longin. Naționalizată, în 1948, a servit ca sediu CAP și magazie de cereale.
Pe terenul donat de George Pop de Băseşti Bisericii Române Unite cu Roma, pe dealul Viei Doamnei, a fost înălțată mănăstirea greco-catolică din Băseşti, cu două hramuri “Sfântul Gheorghe”și "Adormirea Maicii Domnului", sfinţită în anul 2005.
La 185 de ani de la nașterea lui George Pop , Casa Memorială “George Pop de Băsești” a fost renovată, iar în scurt timp va fi redeschisă.
Închei această evocare despre patriarhul cauzei românești, George Pop de Băsești, folosind cuvintele poetului pătimirii noastre, Octavian Goga: “Înfățișarea lui impunea un aspect de demnitate și curățenie morală, împrumutând frământărilor dimprejur o haină de vetustitate severă, legându-ne de continuitatea aspirațiilor din vechime și dându-ne tuturor senzația binefăcătoare că lupta pe care o ducem e perfect legitimă și credințele noastre vin de demult, de foarte departe… E un capitol de istorie în cripta de la Băsești. Epigoni ai țării mele, duceți-vă la ea să învățați dragostea de neam!”

Ionel Mesaroș, fiu al satului Băsești, creatorul și administratorul paginii de facebook și a blogului "George Pop de Băsești"

185 DE ANI DE LA NAŞTEREA LUI GEORGE POP DE BĂSEŞTI, PREŞEDINTELE MARII ADUNĂRI NAŢIONALE DE LA ALBA IULIA

Mâine se împlinesc 185 de ani de când a venit pe lume, în satul sălăjean Băseşti, cel supranumit „Bătrânul Naţiei” sau „Patriarhul cauzei româneşti”.

George (sau Gheorghe) Pop de Băseşti şi-a dedicat întreaga viaţă cauzei românilor oprimaţi din Transilvania, parte a Imperiului Austro-Ungar. Corolarul vieţii sale a fost funcţia de preşedinte al Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918.

A fost, de asemenea, lider al mişcării memorandiste şi precursor al lui Iuliu Maniu, în sensul că se numără printre cei care au întemeiat Partidul Naţional al Românilor din Transilvania şi Ungaria, cel devenit ulterior PNŢ.

Spre apusul vieţii, şi-a donat întreaga avere Mitropoliei Greco-Catolice a Blajului, cerând ca „din această avere, să se înființeze spre mărirea Atotputernicului Dumnezeu și în favorul dezvoltării culturale a poporului român o fundație perpetuă și neschimbată”.

Octavian Goga îl descria pe George Pop de Băseşti în felul următor: „Înfățișarea lui impunea un aspect de demnitate și curățenie morală… și dându-ne tuturor senzația binefăcătoare că lupta pe care o ducem (pentru drepturi ale românilor din Transilvania imperială austro-ungară – n.r.) e perfect legitimă și credințele noastre vin de demult, de foarte departe…

E un capitol de istorie în cripta de la Băsești. Epigoni ai țării mele, duceți-vă la ea să învățați dragostea de neam!”

Acum 15 ani, în satul său natal, pe un teren donat de George Pop de Băseşti Bisericii Greco-Catolice, a fost ridicată o biserică, în interiorul căruia e pictat chipul său.

Casa în care a locuit a devenit casă memorială, renovată şi reabilitată din temelii chiar anul acesta.

George Pop de Băseşti e una dintre acele personalităţi prea puţin cunoscute publicului larg, nedrept de puţin mediatizată şi de preţuită, în ciuda rolului său hotărâtor în tot ceea ce a însemnat lupta împotriva deznaţionalizării, dusă de românii din Transilvania, din perioada prememorandistă şi până la Marea Unire.

Nu exagerăm deloc dacă spunem că, dacă azi se vorbeşte româneşte în Transilvania, iar România are hotarele vestice pe care le are, asta se datorează şi crezului şi trudei de-o viaţă a lui George Pop de Băseşti.

Sursă articol: https://argesulonline.ro/185-de-ani-de-la-nasterea-lui-george-pop-de-basesti-presedintele-marii-adunari-nationale-de-la-alba-iulia/?fbclid=IwAR1K1gUDe3elMIkfq1YSKxdAl0TMq7GjSw39Xj2kWr_1TsgFab_XodMJhZg

Ionel Mesaroș

La 185 de ani de la nașterea lui "Badea George"...

Mâine, 1 august 2020, se împlinesc 185 de ani de când Patriarhul cauzei românești, George Pop de Băsești, Președintele Marii Adunări Naționale de la Alba-Iulia, a zărit lumina zilei.
Nicolae Iorga l-a numit atât de frumos "bătrânul nației", recunoscându-i marile merite în desăvârșirea unității naționale a tuturor românilor.
Poetului pătimirii noastre, Octavian Goga, îl descria pe "Badea George" astfel: “Înfățișarea lui impunea un aspect de demnitate și curățenie morală, împrumutând frământărilor dimprejur o haină de vetustitate severă, legându-ne de continuitatea aspirațiilor din vechime și dându-ne tuturor senzația binefăcătoare că lupta pe care o ducem e perfect legitimă și credințele noastre vin de demult, de foarte departe… E un capitol de istorie în cripta de la Băsești. Epigoni ai țării mele, duceți-vă la ea să învățați dragostea de neam!”

Să ne rugăm Bunului Dumnezeu pentru ca sufletul lui George Pop de Băsești să se odihnească în pace, iar noi să fim demni de a merge pe urmele lui!

Ionel Mesaroș

Satul păstorului Ilie Băsan...

 "La marginea codrului, între bătrânul Igniş şi Valea Someşului, pe unul dintre terenurile de înfruntare dintre romani şi dacii liberi, acolo unde Menumorut şi-a întins spre nord-est aripa voievodatului său, lângă curgerea molcomă a Sălajului, Dumnezeu a aşezat sub brazdă sămânţă roditoare din care a încolțit o floare de nu-mă-uita. Frumuseţea acestei flori nu a putut fi veștejită nici de cea mai aspră secetă şi nici de potopul de suferinţe ce nu a întârziat să se abată asupra "grădinarilor" ce o îngrijau ca pe o comoara. Aici, a fost întemeiată, în anul de graţie 1391, o cetate cu patru porţi şi opzeci de suflete, o adevărată ţară de pâine la picioarele măgurii.

Dintr-un document, scris în limba maghiară de Petri Mor, am aflat câteva date semnificative referitoare la istoria satului Băsești. În acest act satul figurează sub denumirea de Ilyesfalva, adică satul lui Ilyes (al lui Ilie). Un alt nume, mai apropiat de cel actual, era Bassafalva. Denumirea de Bassafalva vine, probabil, de la Băsav, sau de la Bacza, ce însemană baciul, păstorul. Se pare că acel Ilie era păstor, relatările bătrânilor despre acel păstor poartă o aură de legendă.

Lipsa oricărei mențiuni documentare privitoare la Băsan ciobanul nu poate spulbera legenda, dacă ținem seama că păstorii umblau cu răbojul în traistă ca să-și cresteze cu lama cuțitului soroacele unor socoteli ale turmei, iar nu cu călimara agățată de zaua chimirului și cu pana de gâscă după ureche, ca să emită hrisoave.

Până la aflarea adevărului în ceea ce-l privește pe misteriosul străbun al satului Băsești, liberi sunt să-i găsească satului origini mai frumos parfumate decât cojocul bacilor noștri, fără a trece cu ușurință peste acea puternică credință a poporului în ceea ce el socotește a fi temeiuri ale vieții noastre de demult.

Ilyesfalva, satul lui Ilie, aparținea în 1391 de județul Kozepszolnok, sectorul Ardud. În secolul XV-lea, satul Băsești făcea parte din moșia lui Dragfi, fiul lui Sas și nepotul vestitului Dragoș din Maramureș. Începând cu 1566, satul Băsești face parte din domeniul Cehu-Silvaniei, ce cuprindea 44 de localități. Pe la 1668 satul trece în proprietatea lui Illiesfalvi Popa Istvan, voievod fiind Apafy Mihaly. În 1705, în registrele judetului Kozepszolnok sunt luați în evidență următorii nobili din Băsești: Pop Simion, Pop Andraș, Pop Istvan și Pop Illes, probabil 4 frați din familia Pop.

Vreme de o sută de ani, dealurile împădurite ale Sălajului, Ţara Silvaniei, aparţineau domeniului feudal al voievozilor Balc şi Drag, apoi aceste locuri de basm, înveşmântate în strălucite odăjdii sângerii, au făcut parte fie din Principatul autonom al Transilvaniei, fie din Partium.

Aici, lângă scurgerea săraca a Sălajului, urmaşii păstorului Ilie Băsan, băseştenii, şi-au dus cu demnitate crucea vieţii, străbătând întinderea dintre leagăn şi mormânt, luminaţi de învăţătura că anotimpurile vieţii pot fi mai puţine decât cele ale naturii. Soarele credinţei le-a arătat că tot ce e lumesc e trecător, hrănindu-le nădejdea că, mai devreme sau mai târziu, răul scăpat din cutia Pandorei va pieri, Binele va trona pretutindeni, numai când Iubirea va deveni mama tuturora.

Mulţi au trecut la cele veşnice fără să întrezărească o îndreptare a lucrurilor, însă visul de odinioară nu fusese spulberat nici măcar în 1834, an în care satul Băsești număra vreo nouă sute de suflete.

Cu fiecare naştere, se iţi o nouă şansă de a zdrobi lanţurile robiei sufleteşti, cu fieştecare purtător de Logos, visul putea deveni realitate; pe meleagurile urmaşilor păstorului Ilie Băsan, putând trăi laolalta lupul şi mielul, sub acelaşi cer, sub privirea mereu trează a Păstorului Dreptăţii."- Ionel Mesaroș

Foto: Marius Ionuțaș

O zi binecuvântată!

"Telegramele Marii Uniri"

Telegrama trimisă regelui Ferdinand, în 1 decembrie 1918, de către președintele Adunării Naționale de la Alba Iulia, George Pop de Băsești, prin care i se comunică decretarea unirii cu România.

"Telegramă către Majestatea Sa Regele Ferdinand

Adunarea Națională a Românilor din Ardeal, Banat și Țara Ungurească, ținută în Alba-Iulia, glorioasa cetate a lui Mihai Viteazul, a decretat într-un elan de entuziasm fără margini, cu unanimitate, unirea teritoriilor sale cu Regatul României.
Vestindu-vă hotărârea aceasta care încoronează aspirațiile de veacuri ale Neamului Românesc, rugăm pe Majestatea Voastră, să primiți omagiile ce venim a Vi le exprima cu profundă supunere.
Trăiască M.S. Ferdinand, Regele României!
Trăiască M.S. Regina Maria!
Trăiască Augusta Lor familie!
Trăiască România Mare!

Președinte, George Pop de Băsești"

*******************************************************************

Telegrama regelui Ferdinand trimisă către George Pop de Băsești, la aflarea deciziei Adunării Naționale de la Alba Iulia de a vota unirea Transilvaniei cu România:

"Vestea îmbucurătoare ce Îmi aduceți despre mărețul act al unirii cu Regatul Român, săvârșit în vechea cetate a lui Mihai Viteazul, a umplut inima Mea de net supusă bucurie și am primit-o cu vie emoție.
Munca deosebită depusă în cursul vremurilor de bărbații patriotice, purtători credincioși ai idealului național, azi și-a găsit de răsplată bine meritată. Din lacrimile celor cari au plâns și au suferit, cari au luptat fără preget, din sângele celor cari au muncit pentru înfăptuirea lui, lăsând ca moștenire sfântă credința lor nestrămutată, a răsărit sămânța, a cărei roade azi le culegem, ca un dar din cer.
Mulțumesc Atotputernicului, că Mi-a îngăduit ca, prin vitejia ostașilor Mei, să pot contribui la această măreață faptă și că împreună cu poporul Meu iubit să pot trăi aceste clipe înălțătoare.
Cum am fost părtașul suferințelor și durerilor voastre, așa iau din adâncul inimii parte la bucuria voastră, care este aceea a tuturor Românilor și, uniuni glasul Meu cu glasul vostru, zic plin de nădejde într-un viitor frumos: Trăiască ROMÂNIA MARE, una și nedespărțită.

Ferdinand"

Ionel Mesaroș

Recepția finală a lucrărilor de reabilitarea a Casei Memoriale „George Pop de Băsești”

Joi, 16 iulie 2020, a avut loc recepția finală a lucrărilor de reabilitare efectuate la Casa Memorială „George Pop de Băsești”, o bijuterie arhitecturală care are o simbolistică deosebită în sufletul românilor.
Casa Memorială «George Pop de Băsești», aflată în administrarea Primăriei și a Consiliului Local Băsești, a beneficiat, de finanțare guvernamentală de 2,6 milioane de lei pentru consolidare și reabilitare, ca monument istoric de importanță națională.
"Reabilităm trecutul pentru a-l face cunoscut viitorului” – a fost motto-ul sub care s-a desfășurat întreaga activitate de restaurare a Casei Memoriale "George Pop de Băsești”.
Acum, după mai bine de un an de muncă, suntem mândri că viitorului i se prezintă un monument istoric ce-și păstrează alura de altădată, impunându-se prin simplitate și eleganță.
În virtutea funcțiilor sale specifice, de a ocroti și valoriza patrimoniul cultural, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș a fost și este implicat în acest amplu proiect care, în final, trebuie să redea Băseștiului, Codrului, Maramureșului, și Țării întregi, un muzeu memorial de referință națională, pe măsura excepționalei personalități a lui George Pop de Băsești (1835-1919), Președintele Marii Adunări Naționale de la la Alba Iulia.
Casa lui George Pop de Băsești a fost construită între anii 1885-1890, constituind timp de trei decenii un punct de referință și de întâlnire a multor personalități, cum ar fi: dr. Vasile Lucaciu, Vasile Goldiș, Ion Rațiu, Nicolae Iorga, Nicolae Filipescu, Iosif Vulcan, Vasile Braniște, Iuliu Maniu și Teodor Mihali etc.
Până în 1940 casa a fost locuită de fiica sa, Elena Pop Longin, împreună soțul ei, Francisc Hossu Longin. Națio­na­lizată în anul 1948 , a servit ca sediu CAP și magazie de cereale.
La 1 februarie 1976 a fost inaugurat Muzeul Memorial “George Pop de Băsești”, în casa ce a aparținut tribunului Marii Uniri.
Datorită lui George Pop, Băseştiul a devenit centrul spiritual al judeţului, dar, tot din cauza lui, în perioada comunismului, comuna era cât pe ce să dispară de pe hartă, în 1967, pentru ca nimic să nu mai aducă în conștiința viitorimii despre luptele și idealurile acestui nobil și generos om, ce s-a contopit afectiv cu năzuințele consătenilor și al Neamului Românesc. Lui George Pop i s-au pus trei capete de acuzare: că era moşier, catolic şi preşedinte al Partidului Naţional Român. Pentru asta s-a încercat să fie scos din istorie, deşi a fost preşedintele Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia. Comuniştii nu s-au mulţumit însă cu atât, au încercat să schimbe numele localităţii în Livada, dar oamenii n-au acceptat schimbarea. Comuniștii au stabilit inclusiv ziua când să înceapă demolarea casei lui "Badea George". Prin intervenţia lui Dumitru Pop, marele folclorist, originar din Băsești, s-a reuşit salvarea casei şi transformarea ei în Muzeu Etnografic al Zonei Codru.
Vom anunța în curând, după ce vom mai pune la punct câteva detalii de ordin muzeotehnic, data de la care vizitatorii vor putea din nou să pășească pe urmele lui George Pop de Băsești, personalitate emblematică a națiunii române.

Ionel Mesaroș

O fărâmă de veșnicie...

Băseşti, „Mica Romă” de la poalele Codrului, reprezintă o imagine fidelă a satului românesc transilvan, așezat de-a lungul unui firicel de apă, afluent al Sălajului, având în centru biserica și școala, păstrează şi exprimă Legea românească, o realitate vie, plaiul mioritic unde au învăţat să trăiască într-o cuprinzătoare viziune metafizică şi religioasă, încât viața locuitorilor de aici e străbătută de un bogat suflu mistic, ce amintește că sufletul satului de odinioară n-a murit, ci a pornit într-un fel de transhumanţă prin generaţii, din suflet în suflet de om, găsindu-şi sălaş în inima şi mintea celor care îşi au rădăcinile în el.
La împlinirea rosturilor superioare de oameni, la dârzenia, evlavia, spiritul întreprinzător şi setea de dreptate băseștenii au adăugat, în timp, o intensă viaţă interioară şi religioasă. Necuprinsul acestei lumi, darurile şi tainele ţesute uimitor în fiecare om, în fiecare act şi trecere, i-au făcut şi îi fac să trăiască frumos, avându-l ca model pe străbunul lor, George Pop de Băsești.

Ionel Mesaroș

“Mica Romă” de la poalele Codrului

Comuna Băseşti sau “Mica Romă” de la poalele Codrului, cum o numeşte dirijorul Valentin Băinţan, este situată la interferența judeţelor Maramureş, Sălaj şi Satu Mare. Ea e considerată a doua localitate din Transilvania ca valoare spirituală, după Blaj, şi poartă amprenta venerabilului George Pop de Băseşti, care alături de alte personalităţi şi asociaţii ale vremii, au marcat destinul poporului român din Transilvania.

Testamentul marelui om şi patriot, George Pop de Băseşti, este pus în aplicare, după 100 de ani. El și-a lăsat prin testament toata averea Preaveneratului Capitlu Mitropolitan Greco-Catolic de la Alba Iulia și Făgăraș, cu sediul la Blaj. De asemenea, în 1914, întemeiază prin testament “Fundația George Pop de Basești și fiica lui Elena”, care avea scopul de a înființa școli de agricultură pentru copiii de la sate, cei mai merituoși învățăcei urmând să primească animale și unelte de muncă, iar dascălii lor susținere materială.

Pe terenul donat de George Pop de Băseşti Bisericii Române Unite cu Roma, pe dealul Viei Doamnei, a fost înălțată Mănăstirea Greco-Catolică Sfântul Anton, cu două hramuri “Sfântul Gheorghe”și "Adormirea Maicii Domnului", sfinţită în anul 2005. Locul pe care astăzi prinde contur complexul mănăstirii, având o suprafaţă de 15 ha, a fost cândva gradina lui George Pop de Băseşti. De mănăstire va aparţine o pădure întinsă pe o suprafaţă de peste 400 ha, până la hotarul cu judeţul Satu Mare. În vecinătatea mănăstirii se va construi un centru cultural cuprinzând biblioteca şi sală de conferinţe, chilii, centru pentru bătrâni şi copii orfani.

Fundaţia “George Pop de Băseşti” organizează manifestări culturale, lansări de carte, întâlniri cu ziarişti, scriitori, oameni de cultură. Tot la Băseşti, fiinţează Festivalul de Literatură şi Colocviile de Istorie “George Pop de Băseşti”. Încet dar sigur, Băseşti-ul redevine un important centru de religie, cultură, spiritualitate.

Ionel Mesaroș

Ţara Codrului – străveche zonă românească...

Zona Codrului este situată în nord-vestul ţării, de o parte şi de alta a Culmii Făgetului sau Codrului, cum îi spun localnicii, munţi de origine hercinică, asemenea Măcinului dobrogean, iar din punct de vedere administrativ face parte din judeţele Maramureş, Sălaj şi Satu Mare.

Codrul este o zonă de dealuri ce nu depăşesc 600 de metri, delimitată de lunca Sălajului, lunca Someşului, iar în vest de Câmpia Sătmarului.

Primele atestări scrise ale localităţilor din zona Codrului apar în secolul al XIII-lea: Supur la 1215, Ardusat, Crucişor, Tămaia, toate la 1231, Săcăşeni la 1240, Hodişa în 1271, Iegherişte în 1272, Homorodul de Jos, Homorodul de Sus şi Medişa în 1273, apoi, în secolul al XIV-lea: Arduzel, Hodod în 1334, Giurtelec în 1378, Babţa în 1383, Motiş şi Şandra în 1387, Oarţa de Jos, Orțiţa şi Oarţa de Sus , Băseşti, satul natal al lui George Pop de Băsești, Urmeniş, Asuajul de Jos şi Asuajul de Sus în 1391, Bicău în 1395, iar în secolele al XV-lea şi al XVI-lea mai sunt atestate încă 19 localităţi codreneşti: Ulmeni la 1405, Stremţ la 1410, Băiţa de sub Codru, Chelinţa, Mânău, Cehal şi Corund la 1423, Odeşti, Sălişte, Săuca, Socond, Soconzel, Stâna, Tămăşeşti, Tohat la 1424, Bârsău de Jos, Bârsău de Sus la 1470, Solduba la 1475, Ariniş la 1543.

Delimitarea geografică aȚării Codrului s-a făcut cu oarecare aproximaţie, pe baza culturii populare tradiţionale – folclor, limbă, obiceiuri –, stabilindu-se că este o arie „de trecere” şi, implicit, „de contact” între realităţi istorice, politice, economice şi culturale diferite, şi tocmai această situaţie vine să explice fizionomia sa proprie, personalitatea sa în ansamblul culturii populare româneşti, cu precădere a celei din Transilvania. Aceste fapte relevă orientarea zonei atât spre regiunile sudice ale Ardealului, cât şi spre cele nordice, în special spre Oaş şi Maramureş.

În cultura materială au rămas apreciate „şurile”, care, prin proporţiile lor, nu se întâlnesc în altă parte, dar şi diferite alte obiecte, rezultate din prelucrarea lemnului: mobilier şi alte lucruri necesare gospodăriei, precum: lăzile de zestre şi lăzile pentru grâne, specifice satului Băiţa de sub Codru, războaiele de ţesut şi furcile de lemn de la Asuajul de Sus, carele de lemn de la Odeşti şi Stremţ. Locuitorii satului Băiţa de sub Codru au mai practicat olăritul, cu materialul aflat în dealul Pleşca, dinspre Asuajul de Sus. Satul Săliştea s-a specializat în confecţionarea spetelor de la războiul de ţesut, Urmenişul s-a îndeletnicit cu producerea „gubelor” şi a „ţolurilor” de lână, ocupaţie care a ajuns până în zilele noastre, dar fără să se mai bucure de trecerea de altădată. În sfârşit, satele situate la poalele dealurilor din extremitatea nord-estică a zonei – Sârbi, Ardusat, Fărcaşa s-au specializat în împletituri din lemn, producând coşuri de cele mai variate forme şi întrebuinţări.

Caracterul relativ conservator al zonei Codrului – arăta folcloristul Dumitru Pop, din localitatea Băsești, se explică în parte şi prin absenţa în cuprinsul ei a unui centru urban. Oraşele din jur, de care a aparţinut administrativ în anumite epoci, Cehu Silvaniei, Şomcuta, Ardud, erau până nu demult comune, lipsite de capacitatea unei influenţe culturale. Nici oraşele Zalău, Carei, Satu Mare, Baia Mare nu au influenţat zona din acest punct de vedere.

Particularităţile amintite ale zonei se răsfrâng şi în privinţa lăcaşurilor de cult. Bisericile, prezente în fiecare localitate, au fost construite, majoritatea, după model maramureşean, din lemn. Unele au fost chiar strămutate în zonă, din Maramureş. Altele, puţine la număr, au fost construite din piatră. E adevărat că în perioada modernă, mai ales după 1990, au fost edificate noi biserici, aproape în totalitate din cărămidă, situaţie care a dus, în multe localităţi, la existenţa a două sau chiar trei biserici, fiecare cu un hram.

Foto: Marius Ionuțaș, "Țara Codrului, mai aproape de tine"

Ionel Mesaroș

"Teiul Unirii"

Localitatea maramureşeană Băseşti are o rezonanţă istorică datorită lui George Pop de Băseşti. Aici s-a născut şi a trăit marele om de stat, cel care a prezidat Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918.

Pe lângă casa memorială, recent renovată, în Băsești mai sunt locuri încărcate de istorie şi simboluri ale Marii Uniri. Pe Dealul Viei Doamnei, în apropierea casei memoriale, se află Mănăstirea Greco-Catolică, locul în care George Pop de Băseşti a avut grădină, livadă, vie.

În spatele mănăstirii se află "Teiul Unirii", un tei multisecular, un tei minunat la umbra căruia se află o masă şi băncuţe, locul în care  George Pop de Băseşti se întâlnea cu Vasile Lucaciu, Vasile Goldiş, Ioan Raţiu, Ion I. C. Brătianu, Nicolae Titulescu, Nicolae Iorga, Nicolae Filipescu, Vintilă Brătianu, Vasile Lucaciu, Iuliu Maniu, Iosif Vulcan, Petre Dulfu şi cu mulţi alţi demnitari români. E locul unde s-au născut iniţiativele care au împlinit visele neamului românesc.

Aici, s-au luat cele mai importante decizii privind Unirea, teiul bătrân fiind martor la cele plănuite de fruntașii mișcării naționale, el a devenind un simbol pe stema Băseştiului, cunoscut azi ca "Teiul Unirii".

Ionel Mesaroș