ARHITECTURA CODRULUI

 Ținutul Codrului sătmărean fascinează călătorul rătăcitor pe ulițele satelor ce mai păstrează încă construcții cu arhitectură tradițională, retrase isihast în chilia amintirilor depănate nostalgic de ultimii bătrâni rămași acasă...

Bârsău, Iegheriște...Crucișor....Bicău... E liniște tihnită în aceste sate. Un timp încremenit în vârstele lemnului din întinsele păduri de stejar și de fag ce acoperă culmile domoale ale Codrului (580 m), coborând mult în câmpie de-a lungul Someșului. Un codru pecetluit în semne și simboluri de pe porțile șurilor sau de pe arcadele ornamentale ale pridvorului. Așezările atestate documentar din sec. XII-XIV, din această zonă etnografică întinsă pe trei județe (Satu Mare, Maramureș și Sălaj), sunt de tip adunat, cu grădini și livezi îmbietoare, parcă ivite din ochiuri de pădure seculară, din care s-a cioplit lemnul de cer și gorun din familia stejarului, necesar construcțiilor specifice locului: „Tălpile, foarte groase (până la 35 cm grosime), sunt așezate pe boci (stâlpi puternici, îngropați), mai ales pe terenurile denivelate, sau pe bolovani mari puși din loc în loc. În tălpi sunt înfipți știmții, stâlpii uluciți pe două părți, în care intră limbile grinzilor orizontale; știmții se așază cam la doi metri unul de altul. Este o tehnică de construcție numită în graiul locului în șeși. Prispa, numită aici târnaț, este nelipsită, fie de-a lungul întregii fațade, fie parțială. Târnațul poate avea de la 4-6 până la 10 stâlpi prevăzuți cu mânuri, contrafise drepte, fără curbură, chituși, ce susțin cununa superioară pe care se sprijină căpriorii acoperișului. Totdeauna pereții de lemn ai caselor sunt lipiți cu tină pe afară și înăuntru.

Acoperișul caracteristic pentru casele din a doua jumătate a sec. XIX este cel numit cu șuturi (pinion mare triunghiular), lăsând loc, dedesubt, unui trapez foarte îngust deasupra fațadelor laterale, scurte, ale casei, prevăzut cu două ferestruici de aerisire. Învelitoarea este din paie de secară în jupi, frumos bătute în strat gros. Sunt și acoperișuri de stuf. Casele sunt de mari dimensiuni, deseori putând fi văzute case de 10-14 m lungime și până la 7 m lățime. Decorul apare pe cunună, pe stâlpi și pe grindă interioară, sub forma motivelor geometrice crestate, rozete și cruci solare, sau a inscripțiilor. Sub streașina de paie a pinionului, trapezul rămas este deseori placat cu scânduri traforate pe care se aplică un decor alcătuit tot din scânduri traforate, formând figuri geometrice simple sau rozete solare.” (Georgeta Stoica, Paul Petrescu – Dicționar de Artă populară)

Proporțiile și monumentalitatea șurilor codrenești sare în ochi.... ele sunt construite în furci fixate pe tălpi masive și având două porți, una spre curte și alta în partea opusă, astfel încât să poată intra un car. Acest tip de acaret este înrudit ca planimetrie și sistem constructiv, cu tipul germanic, specific construcțiilor anexe din spațiul vest-european. Motivele ornamentale geometrice sau florale stilizate sunt realizate din șipci tăiate, integrate simetric în registrele decorative ale scândurilor care compun porțile. Povestea încifrată în simbolurile rânduite pe aceste porți, așteaptă încă să fie tălmăcită... sau poate niciodată dezlegată... precum taina ascunsă în cerul nostru interior...

Când contempli o floare, tresare o stea... când privești o poartă de șură, parcă se deapănă povestea codrului, rostită și rostuită prin însemne străvechi: „Împărat slăvit e codrul, / Neamuri mii ei cresc sub poale, / Toate înflorind din mila / Codrului, Măriei Sale. / Luna, Soare și Luceferi / El le poarta 'n a lui herb. (Mihai Eminescu).

Text și cercetare de teren: Mihaela Grigorean și Mihaela Sălceanu

Sursă: Muzeul Județean Satu Mare

S-a întâmplat în 13 martie1892...

La Conferinţa extraordinară a Partidului Naţional Român se definitivează, la 13 martie 1892, textul Memornadumului, o petiţie semnată de liderii românilor din Transilvania, printre care și George Pop de Băsești, adresată în 1892 împăratului austro-ungar Franz Joseph, ce prezenta consecinţele instaurării dualismului austro-ungar şi cuprindea principalele revendicări ale românilor transilvăneni, printre care se număra recunoaşterea drepturilor politice şi confesionale.De asemenea, memorandumul se dorea a fi un semn de protest faţă politica de maghiarizare, practicată de autorităţi împotriva românilor din Ardeal şi faţă de persecuţiile la care erau supuşi aceştia, cuprinzând o analiză bine documentată a situaţiei economice, politice, sociale şi culturale a românilor transilvăneni, după instaurarea dualismului austro-ungar din 1867.

Memorandumul a fost elaborat și redactat la Sibiu de Iuliu Coroianu, Ioan Raţiu, preşedintele PNR, George Pop de Băsești, vicepreședinte PNR, preot dr. Vasile Lucaciu, Eugen Brote şi Septimiu Albini.

Memorandumul a fost aprobat la 25 martie 1892 şi prezentat la Viena, la 28 mai 1892, de o delegaţie compusă din 300 de reprezentanţi a tuturor stărilor din Transilvania însă, la cererea autorităților maghiare, împăratul nu a primit delegația, iar documentul a fost trimis la Budapesta, după care la Turda, prefectului, cu mențiunea de a fi returnat lui Ioan Rațiu, socotindu-i pe semnatarii actului ca fiind neîndreptățiți să reprezinte poporul român, situație ce a nemulțumit românii, cetățeni discriminați, fără drepturi politice.

Autorii Memorandumului au pecizat faptul că ei nu şi-au propus schimbarea regimului politic, ci doar îmbunătăţirea situaţiei românilor, prin desfiinţarea dualismului austro-ungar şi revenirea la autonomia Transilvaniei.

Băsești - Școala generală- Clasa a IV- a (1967-1968)

 

O fotografie cu colegii din clasa a IV a. Sfârșit de mai, început de iunie. De observat că mulți dintre băieți eram desculți. Un altul era încălțat cu opinci. Toți băieții eram tunși la zero. Abia prin clasa a VIII a am fost lăsați cu păr pe cap.

Rândul de sus, de la stânga la dreapta: Liviu Călăuz, Traian Cozma, Doina Pop, Terezia Pop, înv. Eugenia Velea, Nazarica Mureșan, Maria Pop, Florica Pop, Dariu Remeș, Alexandru Crișan.

Rândul de jos, de la stânga la dreapta: Ștefan Petian, Vasile Ghiț, Gheorghe Pop, Vasile Ianoș, Ioan Nistor, Ioan Rus.

Sursa: George Băseșteanu

Ioan Georgescu- autorul monografiei lui George Pop de Băsești

S-a născut la data de 16 martie 1889, în localitatea Scorei, comuna Porumbacu de Jos, județul Sibiu.

A urmat studiile primare în localitatea natală, apoi liceul la Blaj, pe care l-a absolvit în anul 1907. După terminarea liceului urmează studiile teologice, din care primul an îl face la Oradea, iar restul le continuă la Budapesta. În anul 1913 și-a luat doctoratul în Teologie la Viena.

Din anul 1913 este numit profesor de religie la "Liceul de băieți" și la "Școala Normală Română Unită din Oradea". În anul 1918 devine profesor de teologie la Blaj și secretar literar al Asociației ASTRA-Despărțământul-Sibiu , apoi profesor la Liceul "Mircea cel Mare" din Constanța. Ulterior este numit subdirector general al Ministerului Cultelor, cu detașare la Președinția Consiliului de Miniștri din București.

La data de 1 august 1921, cu ocazia inaugurării monumentului funerar George Pop de Băsești, din localitatea Băsești, în calitate de secretar general al Astrei, a rostit un discurs alături de alte personalități ecleziastice și diplomatice prezente. La acest eveniment a participat un sobor de 50 de preoți și peste 15.000 de oameni veniți din toată țara.

A fost hirotonit preot la 1 iulie 1931 și numit canonic, în anul 1932, la Episcopia Română Unită cu Roma din Oradea. A activat ca profesor de istorie bisericească la Academia Teologică Unită din Oradea, canonic și conferențiar al Asociației Generale a Românilor Uniți (AGRU).

În duminica de 4 august 1935, cu ocazia centenarului nașterii lui George Pop de Băsești, a ținut un discurs la Radio București și a publicat mai multe articole în presa română din capitală și nu numai.

La 30 iunie 1936 a fost felicitat de Sfântul Părinte al Bisericii Catolice din Roma pentru lucrarea "Din presa periodică în România", care a fost lansată cu ocazia expoziției mondiale a Presei Catolice din Vatican.

În perioada care a urmat Dictatului de la Viena( 1940- 1944), în timpul ocupației horthyste a predat și limba maghiară, la Școala Normală Română Unită din Oradea. Multe din lecțiile sale erau axate însă pe continuitatea românilor în Dacia, sau vorbeau despre drepturile românilor asupra Transilvaniei, ceea ce i-a uimit și speriat pe elevii săi. Toate acestea le mărturisesc profesorul Aurel Bulzan din Cluj Napoca și colonelul Ioan Firez, care i-au fost elevi.

Preotul prof. dr. Ioan Georgescu era cunoscător a cinci limbi străine: germana, franceza, latina, maghiara și rusă, pe care le și preda.

După anul 1945, a început și pentru el suferința cauzată de interzicerea Bisericii greco-catolice, al cărei preot a fost. La început s-a izolat, însă până la urmă, intrând în vizorul autorităților comuniste, a rămas fără serviciu; mai târziu a fost încadrat ca profesor suplinitor de limba rusă la Cisnădie, județul Sibiu.

La 29 septembrie 1961, ca mulți alți preoți greco-catolici, a fost arestat. A suferit închisoare pentru apararea credinței sale greco-catolice.

În anul 1964, la vârsta de 75 de ani, a fost eliberat. A fost găzduit, de nepoata sa la București, unde a studiat și cercetat numeroase documente din Biblioteca Academiei Române.

A decedat la 4 martie 1968, în urma unui atac de cord, pe stradă în București. A fost adus la Săcădate, județul Sibiu, de nepotul său, preotul Prie, trecut la ortodoxie de frică, care l-a înmormântat în cimitirul din această localitate.

Preotul prof. dr. Ioan Georgescu a publicat numeroase lucrări, dintre care prezentăm următoarele:

Satul meu, un sat din Ardeal

Istoria biserici creștine universale cu deosebită privire la trecutul bisericii românești unite cu Roma

Istoria Seminarului român unit din Oradea

Un martir al datoriei către țară

Episcopul Mihail Pavel

Momente din viața Bisericii Unite în ultimii 10 ani (1918- 1928)

În fața celor rătăciți

Școlile din Blaj

Apologetica religiei creștine catolice

Bisericile românești

Poeți în rugăciune

Emilia Viciu. pedagogul și opera lui

Tudor Vladimirescu

Avram Iancu

Prin România

Dr. Ion Rațiu (1828- 1902). 50 de ani din luptele naționale ale românilor ardeleni

15 ani de transhumanța în Țările Române

Coloniile germane din Dobrogea

Principele Dimitrie Cantemir. Despre Coran

Românii Transilvăneni în Dobrogea

Din trecutul românesc al Dobrogei

George Pop de Băsești. 60 de ani din luptele naționale ale românilor transilvăneni.

Menționez că lucrarea pr. prof. dr. Ioan Georgescu, apărută la Tipografia Românească, Oradea, 1935, rămâne, până astăzi, cea mai completă monografie dedicată celui care a prezidat Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, din 1 Decembie 1918, George Pop de Băsești, fiind pentru mine, creatorul acestui blog, cea mai importantă sursă de documentare.

Toate reacţiile:

2Tu şi încă cineva