Maria- soția lui George Pop de Băsești

 

George Pop a cunoscut-o pe cea care urma să-i devină soție la un bal la Răscruci, în timpul unei permisii obținute în timpul stagiului militar pe care l-a făcut la Cluj Napoca, în 1859. Acolo s-a îndrăgostit de văduva baro­nului Szebeşi, descendentă de viţă nobilă maghiară, pe care o chema Maria de Lo­şonczyi Szebeşi.

Marea iubire a lui George Pop de Băsești cu Maria a fost încununată de căsătorie și binecuvântată de Dumnezeu cu două fiice: Maria Carolina, fetiță ce moare la un an, și Elena Gheorghina (26 noiembrie 1862 – 15 mai 1940).

În timpul robiei de la Vacz, unde a fost închis în urma procesului memorandiștilor, în 11 iunie 1895, Maria moare de supărare. La înmormântare participă și George Pop, învoit de autoritățile închisorii.

Directorii școlii din Băsești...

 

Din arhiva școlară am aflat numele celor ce au condus școala din Băsești, ca directori, începând cu 1950, după cum urmează:

1950-1951- înv. Ioan Tămășanu

1951-1953- înv. Aurel Ghriti

1954-1957- înv. Aurel Ivănescu

1958-1959- înv. Maria Satmari

1959-1965- înv. Aurel Fălăuș

1965- 1966-înv. Maria Pop

1966-1972-înv. Dumitru Pop

1972-1980-prof. Alexandru Pop

1980-1989-prof. Mircea Moldovan

1989-1994-prof. Aurelia Costin

1994-2007-prof. Cornelia Cuciulătan

Din 2007- prof. Mirela-Emilia Pop

În prezent, prof. Crina Blidar.

Menționez cu mare bucurie că trei dintre directorii școlii fac parte din comunitatea noastră virtuală: doamna profesor Aurelia Costin, profesoara mea de biologie, anatomie și chimie, doamna prof. Mirela Pop și d-na prof. Crina Blidar. Le mulțumesc că sunt alături de noi, de cei care încercăm să păstrăm în neuitare pe străbunul nostru George Pop de Băsești, pe alte personalități ale comunei și sfintul loc pe care-l numesc, de-a pururi, ACASĂ!

La mulți ani binecuvântați celor ce poartă numele Sfântului Prooroc Ilie!

Ilie a fost fiul lui Sovac, preot al Legii Vechi în Galaad. Pe vremea Regelui Ahab, căsătorit cu o prinţesă feniciană, Isabela, începe o prigoană a credincioşilor din Vechea Lege şi o apropiere de credinţa în Baal. Pentru această faptă Proorocul Ilie îl mustră pe rege cu vorbe aspre şi prevesteşte trei ani şi jumătate de foamete pentru poporul evreu.

Regele încearcă să-l omoare, dar nu reuşeşte. După vremea de foamete, Ilie revine şi dovedeşte poporului care este Dumnezeul cel adevărat. Slujitorii lui Baal sunt ucişi şi foametea încetează. În timpul vieţii, Ilie face minuni. După moarte, este ridicat la cer într-un car de foc. Va reveni pe pământ la Sfârşitul Veacului.

Legenda românească spune că Ilie era om şi lucra la câmp ca toţi oamenii. Era foarte voinic, de aceea Necuratul a pus ochii pe el. Într-o zi, o voce îi porunceşte: mergi acasă şi vezi cu cine doarme nevasta ta în pat! Ilie ia toporul, intră în casă, vede un bărbat şi o femeie care dorm într-un pat şi le taie capul pe loc. Erau părinţii lui… Se urcă Ilie într-o căruţă de foc cu cai de foc şi merge la Dumnezeu să-i spună ce i-a făcut Diavolul. Dumnezeu îi dă un bici să-i săgeteze pe Draci. În vremea aceea Dracii mai stăteau încă în cer. Sfântul Ilie şi-a pus mintea cu ei şi a început să-i oropsească. Îi săgeta cu biciul şi ei cădeau câtă frunză, câtă iarbă. Vine rândul Dracilor să ceară ajutorul lui Dumnezeu, care îi recomandă lui Sântilie s-o lase mai domol. Dracii au rămas care cum a nimerit. Tartorul şi câteva căpetenii au ajuns în fundul pământului şi au făcut Iadul. Unii au rămas prin pomi. Ei sunt cei care dau brânci oamenilor care se urcă în copaci. Alţii atârnă în văzduh, cu capul în jos, şi împiedică sufletele să ajungă în cer. Unii mai amărâţi, tot cu capul în jos atârnaţi, umplu lumea de bale.

În multe legende revine ideea că Sfântul Ilie este prea puternic. Când îi săgetează pe Draci, se cutremură pământul din ţâţâni. Se zice că atunci când Maica Domnului năştea pe Fiul Sfânt, Ilie a trăsnit un Drac şi Fiul s-a speriat. Dumnezeu l-a pedepsit pe Sfânt şi i-a uscat mâna dreaptă. De atunci Ilie este stângaci.

Se mai zice că Sfântul Ilie nu ştie când cade sărbătoarea lui. Dornic să facă un chef, îl întreabă pe Dumnezeu dacă nu i-a venit ziua. Mai este până la ziua ta, îi zice Dumnezeu. Şi tot aşa, până când ziua a trecut… De furie, Sfântul Ilie începe ploile.

Dacă plouă şi tună de Sfântul Ilie, merele şi alunele vor fi viermănoase. Alunul este copacul şarpelui, după cum nucul adăposteşte Zânele.

De Sfântul Ilie femeile dau de pomană mere. Până atunci ele nu gustă nici un măr. Pentru apicultori este o zi importantă, încep să reteze stupii, să ia miere.

Irina Nicolau – Ghidul sărbătorilor românești (Humanitas, 2008)

Opera de mecenat a lui George Pop de Băsești

 George Pop de Băseşti şi-a pus întreaga viaţă în slujba poporului său, precum şi averea pe care el a acumulat-o de-a lungul vieţii sale.

În ceea ce priveşte averea lui George Pop de Băseşti, aceasta s-a acumulat de-a lungul timpului. Astfel, din 100 de jugăre pe care le-a moştenit în hotarul comunei Băseşti el a ajuns la o mare proprietate de peste 3000 de jugăre.

O bună parte din zestrea nevestei sale, Maria Loşonţi, care avea proprietăţi în Cluj şi Nuşfalău, a vândut-o şi a cumpărat altele în comunele învecinate cu Băseştiul.

O altă parte a averii sale a obţinut-o prin muncă şi chibzuinţă. Marea lui calitate de gospodar se poate observa în lucrarea sa "Economia câmpului", lucrare premiată de despărţământul Şimleu al Astrei.

George Pop de Băseşti a fost printre primii lideri politici ai românilor transilvăneni care şi-a dat seama de rolul major al presei româneşti, susținând financiar publicaţiile româneşti şi pe ziariştii care au avut de suferit din cauza atitudinii lor româneşti, în închisorile din Ungaria.

Unul dintre ziariștii care s-a bucurat de ajutorul lui George Pop a fost redactorul ziarului „Lupta”, George Stoica, care era închis, tot pentru cauza românească, la Seghedin. Acesta îi mulţumeşte într-o scrisoare, din care spicuim următoarele: „Pentru prima dată, ca bărbat, mi-au dat lacrimile. Momentul acesta nu-l voiu uita în vieaţa mea. De aceea nobila D-voatră faptă mă îndeamnă să vă aduc cele mai călduroase mulţumiri, dar în acelaşi timp mă face să mă mir, de ce când e vorba de puţină jertfă, nu se găseşte decât un George Pop de Băseşti, iar când e vorba de dat sfaturi, se ridică rebegiţii”.

Lui Aurel Mureşianu, prietenul său, care era director al ziarului „Gazeta Transilvaniei„, îi trimite bani, plătind 50 de abonamente, pe o jumătate de an pentru învătători, plus încă 10 abonamente pentru Băseşti.

În anul 1909, Aurel Mureşianu trece la cele veşnice, iar pentru susţinerea prestigiosului său ziar se înfiinţează o societate comandită. Problema apariţiei, în continuare, a acestui ziar este considerată ca fiind una de interes naţional. George Pop de Băseşti plăteşte suma de 100 de coroane ca sprijinitor al acestei societăţi de comandită.

Fruntaşul român, Nicolae Vecerdea afirma faptul că a colindat toate oraşele transilvănene dar „nici cei mai buni ai noştri nu sunt aşa de însufleţiţi şi generoşi. Numai unul este Badea George şi eu doresc din adâncul inimii mele ca acest Bade George să ne trăiască voinic la mulţi ani, ca să învăţăm cum trebuie să ne iubim neamul şi cum să jertfim pentru el”.

George Pop de Băseşti a fost un om religios şi cu frică de Dumnezeu, el ajutând atât biserica, cât şi pe reprezentanţii ei.

El a iniţiat reparaţii capitale la biserica din Băseşti, cheltuind din banii proprii aproape 12.000 de coroane.

Episcopul diecezei Gherla, – dieceză de care aparţinea şi Sălajul -, Vasile Hossu, îi mulţumeşte printr-o adresă oficială, în anul 1914, pentru „mărinimoasa jertfă adusă spre promovarea măririi lui Dumnezeu şi a binelui spiritual”.

Orfelinatului românilor uniţi de la Blaj îi donează, în anul 1916, suma de 10.000 coroane. Mitropolitul Victor Mihaly îi mulţumeşte „pentru binele public, jertfind din greu pentru toate instituţiunile noastre româneşti greco-catolice, culturale şi de binefacere”.

Învăţătorii sălăjeni beneficiau şi ei de ajutorul marelui mecenat. Astfel, în fiecare an primii doi învăţători, care instruiau cel mai mare număr de analfabeţi, erau premiaţi cu câte o vacă cu viţel şi o scroafă cu purcei. Aceste premii s-au acordat şi în perioada 1894-1895, când George Pop era închis la Vacz, în urma procesului memorandiştilor.

Ziarul „Tribuna” din 28 ianuarie 1894 scria că de Crăciun George Pop dăruise elevilor săraci din Băseşti 24 de sumane, 24 de pălării, 10 perechi de încălţăminte, 40 de năfrămi şi fructe pentru toţi copii, iar celor din Băiţa, 22 de sumane, 17 pălării, 16 perechi de încălţăminte, 24 năfrămi şi rechizite şcolare (tocuri, peniţe, creioane, hârtie, etc.). Acesta era o tradiţie care se repeta anual cu ocazia sfintelor sărbători de Crăciun.

Pentru sprijinirea culturii şi învăţământului românesc şi îmbunătăţirea situaţiei materiale a românilor sălăjeni s-au înfiinţat mai multe bănci româneşti, cea mai mare fiind banca „Silvania” din Şimleu. La înfiinţarea acestor bănci un rol fundamental i-a revenit lui George Pop de Băseşti şi finului său, Andrei Cosma, alt mare fruntaş al românilor sălăjeni.

În anul 1914 a început cea mai mare conflagraţie pe care o cunoscuse omenirea până atunci – Primul Război Mondial. În aceste împrejurări vitrege şi aflându-se la o vârstă înaintată, George Pop de Băseşti se hotărăşte să-şi scrie testamentul. Astfel, la 11 noiembrie 1914, împreună cu fiica sa, Elena, se prezintă în faţa notarului din Dej, Otto Schilling şi a canonicului de Blaj, Iosif Hossu.

Prin acest testament, el donează, împreună cu fiica sa, averea agonisită cu trudă o viaţă întreagă, Capitlului mitropolitan din Blaj, „spre mărirea atotputernicului Dumnezeu şi în favorul desvoltării culturale a poporului român”. Pentru atingerea acestui nobil scop se prevedea înfiinţarea unei şcoli poporale agricole, burse pentru studenţi şi elevi, înfiinţarea altor instituţii culturale româneşti, îngrijirea bisericii şi a şcolii româneşti din Băseşti şi cămin pentru cei care se vor distinge în domeniul literaturii şi educaţiei. Averea sa a fost evaluată la peste 4 milioane de coroane.

Sursa: https://muzeuzalau.ro/george-pop-de-basesti-1835-1919.../

George Pop de Băsești, una dintre cele mai semnificative figuri ale Marii Uniri

 

George Pop de Băsești este cel care în calitate de președinte al Partidului Național Român a condus Marea Adunare Națională de la 1 Decembrie 1918 care a decis Unirea Transilvaniei cu Regatul României.

S-a născut în 1835, în nordul Transilvaniei, într-o mică familie nobiliară. A studiat în Baia Mare și în Oradea, apoi a urmat cursurile Academiei de Drept din Oradea.

În 1860, la terminarea facultății, a început să lucreze ca funcționar în administrația publică. În 1872 a candidat și a fost ales deputat în Parlamentul din Budapesta, din partea cercului electoral din Cehu Silvaniei.

A devenit unul dintre cei mai activi lideri ai românilor ardeleni, iar în 1880 a propus, într-o conferință organizată la Turda, unirea tuturor reprezentanților politici ai românilor din Transilvania și Ungaria într-un singur partid. Un an mai târziu, în urma unei conferințe organizate la Sibiu, propunerea lui George Pop de Băsești devenea realitate.

La această conferință, George Pop de Băsești a fost ales vicepreședinte al Partidului Național Român, într-o perioadă extrem de grea. Această formațiune politică a înfruntat ostilitatea autorităților din Budapesta, care doreau să împiedice funcționarea unor partide constituite pe baze etnice.

De asemenea, George Pop de Băsești s-a afirmat drept unul dintre liderii mișcării memorandiste din 1892. A avut de înfruntat un nou val de ostilitate, deoarece milita pentru autonomia Transilvaniei.

Pentru rolul său în promovarea Memorandumului din 1892, a fost condamnat la închisoare, în urma procesului ținut la Cluj. În cele din urmă, memorandiștii au fost grațiați, după intervenția Regelui Carol I al României pe lângă împăratul Franz Jozef al Austro-Ungariei.

În anul 1902, George Pop de Băsești a fost ales președinte al Partidului Național Român. În mandatul său, această formațiune politică a trecut de la tactica pasivismului la cea a activismului. De asemenea, tot el i-a promovat pe tinerii Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voevod și alții din generația lor în conducerea partidului.

George Pop de Băsești, care devenise o figură cu adevărat patriarhală, a devenit, în toamna târzie a anului 1918, figura simbolică a luptei pentru Unirea Transilvaniei cu România.

La 1 Decembrie 1918, el a prezidat Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, care a decis Unirea Transilvaniei cu Regatul României.

Documentele istorice arată că drumul spre Alba Iulia i-a fost fatal. George Pop de Băsești s-a îmbolnăvit și a murit la sfârșitul lui februarie 1919. La conducerea Partidului Național Român a fost succedat de Iuliu Maniu.

George Pop de Băsești și-a lăsat prin testament întreaga avere Mitropoliei Greco-Catolice din Blaj, pentru a fi folosită pentru susținerea activităților culturale.