Badea George

“Acest nume a fost purtat de un țăran încărunțit în cinste, luptând pentru drepturile neamului nostru. George Pop de Băsești, acesta e numele întreg, face parte din pleiada acelora, cari au dus greul luptei pe vremuri: el încă e unul dintre cei condamnați în procesul Memorandumului, pentru care a suferit un an în temnița de la Vaț.

Badea George, așa îl poreclise în timpul din urmă toată lumea românească, domni sau țărani, a fost stăpânit de o inimă mare. El ajuta pe toți, cari îi cereau sprijin, fie cu bani sau cu un sfat bun. Era adevărat părinte al întregului ținut din Sălagiu.

De zeci de ani n-a fost mișcare românească  la care să nu fi luat parte Badea  George. Numai în anii din urmă bătrânețile îl mai țineau înapoi de multe ori. Sufletul lui petrecea însă totdeauna acolo, unde era vorba de o cauză românească. Iar punga, de asemenea, i se deschidea  așa de ușor, cum la puțini se întâmplă în vremea de azi.

Veneratul Badea George moare după ce a văzut dorința sufletului său de zeci de ani: înfăptuirea României mari. Ba ce e mai mult: i-a fost dat ca însuși să prezideze și să conducă marea adunare istorică de la Alba Iulia, unde s-a hotărât unirea cu România...

Bine era, dacă Dumnezeu îl mai ținea să vadă și cum s-a pecetluit pacea, cea de toți dorită. A murit tocmai pe când hoardele ungurești începuse mai tare a-și face de cap. Dar asta nu l-a înfricat deloc. Din contră, prin ultima lui scrisoare, adresată d-lui dr. Maniu, președintele Consiliului, cerea luarea de măsuri de apărare contra încăpățânării ungurești.

George Pop de Băsești ne poate servi la toți de pildă, cum să lupte cineva pentru un ideal, fie acela oricât de îndepărtat. El a luptat o viață întreagă pentru o cauză, care de multe ori se părea poate pierdută. Cu toate acestea, dacă cauza a fost dreaptă, a trebuit să învingă. Mai curând sau mai târziu, puțin are a face, asta atârnă de la mersul a o sumedenie de alte împrejurări. Vorba este că dreptatea a învins.

De aceea, venerabile și în cinste încărunțitule bătrân, dormi ușor în țărâna din care te-ai ridicat, fiindcă ai luptat o viață întreagă pentru dreptate pe seama unui popor de țărani. Noi îți vom păstra amintirea pentru totdeauna, că bună luptă ai purtat!”

Reprodus din  „Foaia poporului”, Sibiu, 24 februarie, nr.9, 1919

Ionel Mesaroș

Despre George Pop de Băsești...

”A fost icoana din trecut, garanţie morală pentru prezent, îndemn către tineretul viitorului.”-  Nicolae Iorga                                                                                                                       

Cum au atacat bolşevicii satul Băsești în ziua înmormântării lui "Badea George"

Ziua înmormântării lui George Pop de Băsești, 26 februarie1919, nu a fost lipsită de incidente, pentru că “bandiţii roşii” au pus la cale invadarea Băseştilor, satul în care avea să fie înhumat politicianul. Totul pentru a se răzbuna asupra “mortului Erou”, a celui care „de atâtea ori a contrapus energia sufletului Său, planurilor diabolice, ce urzeau ziua şi noaptea duşmanii seculari ai Neamului Românesc spre nimicirea şi stârpirea lui”. “Voiau aceşti huni fărădelege să se răzbune asupra mortului, cari îşi urma calea spre nemurire”, povesteşte Alexandru Achim. Cei din Băseşti nu au stat cu mâinile în sân şi au cerut întăriri. Solicitarea a fost onorată prin trimiterea unei companii de soldaţi, sub comanda căpitanului Alexandru Costescu, care a conceput cu sprijinul protopopului un plan de apărare. Dimineaţa, imediat după primul sunet al clopotului, hoardele bolşevice au început să trimită ploaie de gloanţe din ascunzişurile lor. Când s-a început prohodul, fereştile salonului unde s-a ridicat catafalcul se cutremurau de ropotul puştilor şi mitralierelor. Când s-a dus sicriul afară în grădină, şuierau gloanţele în toate părţile şi o adevărată minune a fost că n-a căzut nimeni jertfă din mulţimea mare, ce înconjura sicriul. În aceste condiţii, preoţii au scurtat prohodul, iar plugarii satului au cărat pe braţe sicriul în biserică. “De la curte până la biserică, 16 soldaţi cu doi plutonieri în frunte s-au înşiruit unul lângă altul cu întreaga armătură, să apere cu trupurile lor tinere pe acela, care era atacat hoţeşte în calea sa din urmă. Era nespus de pătrunzător, să vezi pe vitejii de la Mărăşeşti şi Oituz în jurul sicriului”, scrie Alexandru Achim. Până la cimitirul familiei, sicriul a fost dus cu un car ţărănesc împodobit cu cetini de brad şi zăbrănic, tras de şase boi. După rostirea ultimelor rugăciuni şi după cântecul de jale al corului plugarilor, soldaţii au oferit salutul militar, iar sicriul a fost cuborât în groapă, între salve și detunături puternice, așa cum îi cursese și viața.

Înmormântat sub torentul de gloanțe trase de dușmanii crezului său politic, conducătorul luptelor naționale din Ardeal rămâne nemuritor în conștiința posterității și ocupă pentru totdeauna locul firesc de cinste în galeria marilor patrioți români.

"Badea George", apostol al libertății naționale, își doarme somnul de veci alături de țăranii în mijlocul cărora a trăit, rămânând astfel unit sufletește cu obștea românească din Băsești.

Închei această evocare despre patriarhul cauzei românești, George Pop de Băsești, folosind cuvintele poetului pătimirii noastre, Octavian Goga: “... E un capitol de istorie în cripta de la Băsești. Epigoni ai țării mele, duceți-vă la ea să învățați dragostea de neam!”

Ionel Mesaroș

"Marele veteran al cauzei naţionale române", George Pop de Băseşti (1835-1919)

George Pop de Băseşti a văzut lumina zilei la data de 1 august 1835 în localitatea Băseşti, ca fiu al lui Petru Pop de Băseşti (1814-1869) şi al Susanei Pop de Turţ. Şcoala primară o urmează în satul natal Băseşti. Cursurile gimnaziale le urmează în oraşul Baia Mare, iar cele liceale la Oradea. Tot la Oradea studiază la Academia de Drept. Obținând diploma de jurist, se angajează ca funcţionar. După scurt timp, este înrolat în armata austro-ungară, dus pe front, împotriva Sardiniei; după eliberarea din armată, se căsătoreşte în anul 1860 cu Maria Loşonţi, cu care are două fiice: Maria-Carolina şi Elena. Prima fiică moare la vârsta de un an, cea de-a doua, Elena, trăieşte până în 15 mai1940.

George Pop de Băsești, un exponent al demnității umane și naționale...

Ce poate fi mai edificator în a prezenta coloana vertebrală a lui Badea George decât dialogul cu președintele Consiliului de miniștri al Ungariei, Tisza Kalman.

"Straşnic om eşti, daco-român fanatic! Între noi e depărtare ca între cer şi pământ. Nu ne vom înţelege niciodată. Cu toate acestea cinstesc convingerea cu care ai apărat atât de bărbăteşte cauza neamului tău. Vezi, această atitudine bărbătească impune respect şi duşmanilor. De astfel de oameni bravi şi hotărâţi am avea şi noi nevoie. Vino tu la noi şi-ţi garantez că nu există demnitate în Ungaria pe care să n-o poţi dobândi."

La această ispitire a preşedintelui Consiliului de miniştri ungar, Tisza Kalman, "sdrobitorul de naţionalităţi", cum i se mai spunea, George Pop de Băseşti a răspuns neclintit şi ferm: "De mi-aţi da toată Ungaria, şi tot n-aş trăda cauza cea dreaptă a sărmanului şi nenorocitului meu popor, care, afară de Dumnezeu, de tovarăşii mei şi de mine, n-are alţi apărători împotriva tendinţelor voastre de cotropire".

"N-am aşteptat alt răspuns!", a mai adăugat Tisza Kalman, apoi s-au despărţit pentru totdeauna, nu înainte însă ca acesta să-i anunţe pe cei din jurul lui: "George Pop de Băseşti cu nici un chip nu poate să mai intre în parlamentul unguresc".

Dar ce căuta George Pop de Băseşti în parlamentul ungar, la sfârşitul secolului al XIX-lea? Libertate şi drepturi pentru românii transilvăneni, aflaţi sub asuprirea Imperiului austro-ungar. Asta căuta! Timp de şaizeci de ani a fost neobosit în fruntea luptei de eliberare a românilor din Ardeal şi de unire cu Ţara Mamă. Pentru împlinirea visului de veacuri şi-a pus la dispoziţie averea, casa, sănătatea şi viaţa. A fost batjocorit, bătut, ţinut în închisoare, gospodăria i-a fost vandalizată, dar el a crezut nestrămutat în victorie şi, la finalul vieţii, a avut marea bucurie să ajungă la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, şi să fie ales Preşedinte al Marii Adunări Naţionale, care a votat Unirea. Visul cel mare i-a fost împlinit. "... după ziua asta aştept de optzeci de ani. Am venit (la Alba Iulia) chiar şi dacă această cale m-ar costa viaţa, căci de acum pentru mine nu mai rămâne alta decât să zic şi eu cu dreptul Simion din Scriptură: Acum slobozeşte, Doamne, pe robul tău în pace!"

Ionel Mesaroș

Școala din Băsești...

La luminarea poporului în epoca medievală a slujit și munca unor dascăli cu dragoste de limbă și de glie care învățau slova cărții în casele, schiturile sau în tinzile unor biserici.

Prima școală românească, atestată documentar, a fost cea de la biserica Schei din Brașov, din anul 1495.

În Băsești a existat o școală din vremea lui Gheorghe Șincai( 1784). Satul și școala s-au bucurat de rodnicia muncii unor dascăli atașați " instrucțiunii și Învățământului poporal".

La Băsești, în urmă cu două secole, a fost o școală situată într- o căsuță mică, cu ferestre mici și cu pereți înnegriți de fum.

Consultând documentele din arhiva școlii am aflat că în perioada 1886-1914 dascălul satului a fost Chira Ioan.

Pe vremea lui George Pop de Băsești, în 1902, a fost construită o sală de clasă, cancelaria și biroul directorului. Din materialul arhivistic am aflat că lemnele și piatra necesare construirii școlii au fost aduse din Odești, sat ce acum aparține de Băsești, iar țigla a fost procurată de la biserica din Zalău în ianuarie 1902. Zidurile clădirii au fost înălțate de săteni. La ridicarea acesteia au contribuit în mod deosebit Boitor Chirilă și George Pop de Băsești.

În perioada 1923-1950 dascălul școlii a fost învățătorul Robu Vasile. Acesta construiește între anii 1931- 1933 Casa învățătorului (clădirea de lângă școală) care, în 1950 devine grădinița cu program prelungit. Între anii 1934-1936 s-a construit școala nouă, pentru care s-a ostenit învățătorul satului, însoțit de Petru Rus, iar transportul materialelor s-a făcut cu căruța sa Pop Gheorghe a lui Gusti.

În anul 1952, la clădirea școlii au mai fost adăugate încă trei săli de clasă și actualele coridoare.

Învățătorul Ioan Chira avea un tact pedagogic admirabil și solide cunoștințe muzicale. El este pomenit de generație în generație ca un dascăl care a luminat mințile elevilor săi și un patriot care a desfășurat o bogată activitate culturală.

În perioada 1911-1912, dascălul Chira Ioan a fost înlocuit de învățătorul Dariu Pop. Acest nou dascăl a fost și dirijorul corului de Băsești. Din cauza repertoriului ales, ce a intrat în conștiința maselor, în 1914, este nevoit să fugă peste Carpați pentru a scăpa de consecințele nefaste ale regimului antiromânesc.

În perioada 1914-1915 învățător la Băsești a fost Antoniu Băliban.

Începând cu anul 1919, școala de la Băsești l-a avut ca învățător pe Petru Robu, dascăl ales pe viață. Acestuia i-a succedat Robu Vasile, dascăl născut în Oarța de Jos, în 3 ianuarie 1898.

Dascălul Vasile Robu a stat circa trei decenii ca învățător la Băsești, exceptând anii refugiului. Acesta a înființat societatea de lectură "George Pop de Băsești", o cooperativă școlară, o cantină, o bibliotecă și un minunat cor de copii. Precizez că acest dascăl a fost și învățătorul mamei mele. De asemenea, dascălul Robu a fost și dirijorul corului plugarilor din Băsești.

Odată cu anexarea Ardealului de Nord, prin dictatul de la Viena, cursurile se fac în limba maghiară.

Din 1945-1946, se reiau cursurile în limba română.

La școala din Băsești, așa cum rezultă din Condicile vechi, se învățau scrisul, cititul, aritmetica, religia și cântatul.

Dintr-o statistica făcută în 1930 reiese că în sat erau 915 instruiți și 310 neștiutori de carte.

Între anii 1897-1904, școala din Băsești avea o structură simplă, cu trei clase și una pregătitoare. În anul școlar 1904- 1905 s-a mai înființat o clasă, iar din 1905- 1906 până în 1914 școala a funcționat cu șase clase. În anul școlar 1919 - 1920, s-a revenit la structura de patru clase, situație ce se schimbă în anul școlar 1922 -1923 când existau șapte clase. În anul 1963, când clasa VIII-a devine obligatorie, apare și clasa a opta.

În ceea ce privește obiectele predate în cadrul școlii, în perioada 1912-1913, existau următoarele rubrici în catalog: Purtarea morală, Diligință, Religiunea, Învățătură intuitivă, Scrisul-cetitul, Gramatica, Stilul, Limba magheară, Aritmetica, Geometria, Geografia, Istoria, Constituția patriei, Istoria naturală, Fizica, Economia, Caligrafia, Desemn, Cânt, Gimnastică, Clasa generală , Nr. orelor neglese( nescuzate).

În perioada 1930-1931, existau următoarele rubrici în catalog: Exerciții gramaticale, Cetirea, Exerciții de memorie, Exerciții de compunere, Aritmetica și Geometria, Religia, Istoria, Cultura socială și învățământul civic, Geografia, Științele fizico-naturale, Higiena, Desen, Caligrafia, Cântul, Exerciții de educație fizică, Lucrul manual băieți și aplicații practice, Lucrul manual fete, Gospodărie și Purtare.

În perioada 1945-1946, existau următoarele rubrici în catalog: Deprinderi higienice, Sport șigimnastică, Anatomie și higienă, Cetire, Compunere, Gramatică, Memorizare, Istorie, Matematică, Științe fizico-chimice, Științele naturale, Geografie, Lucru de mână, Practică agricolă, Gospodărie, Scriere frumoasă, Desen, Cânt, Lecturi și recitaluri frumoase ,Teatru școlar, Religia, Datoriile omului și cetățeanului, Purtarea și Frecvența.

Menționez faptul că în perioada 1952-1963, școala din Băsești era o școală de centru pentru Zona Codrului, fiind frecventată de elevii din Bicaz, Oarța de Sus, Oarța de Jos, Stremț, Săliște, Odești, Băița de sub Codru și Tămășești. Elevii erau cazați la internat și aveau burse școlare.

Din arhiva școlară am aflat și numele celor ce au condus școala din Băsești , ca directori, între anii 1950-1993, după cum urmează:

1950-1951- înv. Ioan Tămășanu

1951-1953- înv. Aurel Ghriti

1954-1957- înv. Aurel Ivănescu

1958-1959- înv. Maria Satmari

1959-1965- înv. Aurel Fălăuș

1965- 1966-înv. Maria Pop

1966-1972-înv. Dumitru Pop

1972-1980-prof. Alexandru Pop

1980-1989-prof Mircea Moldovan

1989-1994- prof Aurelia Costin

1980-1989- prof. Mircea Moldovan

1989-1994- prof. Aurelia Costin

1994-2007- prof. Cornelia Cuciulătan

2007- - prof. Mirela-Emilia Pop

În prezent, în şcoala din Băseşti funcţionează o grupă combinată la grădiniţă, două clase simultane la ciclul primar ( I-III; II-IV ) şi patru clase la ciclul gimnazial. Corpul profesoral cuprinde o educatoare, doi învăţători şi nouă profesori.

Din anul şcolar 2003-2004, în școala din Băseşti învaţă și elevii din satele aparţinătoare comunei Băseşti: Odeşti, Sălişte și Stremţ.

În final, reaminesc că au trecut pragul acestei școli printre alții: George Pop de Băsești, folcloristul Pop Dumitru, Decebal Traian Remeș, Arhiepiscopul de Alba Iulia - Irineu Bistrițeanul, Ioan Călăuz-primarul comunei Băsești, actuala directoare a școlii din 2007 prof. Mirela-Emilia Pop și , cu permisiunea dumneavoastră, eu, creatorul și administratorul acestei pagini, Ionel Mesaroș.

Mișcarea memorandistă din Transilvania ...

La 8 ianuarie1892, la Sibiu, a avut loc o conferinţă extraordinară a Partidului Naţional Român, care hotăra alcătuirea unui „Memorandum” către împăratul Franz Joseph I, cuprinzând revendicările celor trei milioane de români din monarhia austro-ungară, precum şi o critică a politicii naţionale intolerante a guvernului ungar; preşedinte al PNR este ales dr. Ioan Raţiu, iar unul dintre vicepreședinți George Pop de Băsești, cel care va prelua din 1902 președinția PNR .

Memorandumul a reprezentat o petiţie semnată de liderii românilor din Transilvania şi adresată în 1892 împăratului austro-ungar Franz Joseph. Acesta prezenta consecinţele instaurării dualismului austro-ungar şi cuprindea principalele revendicări ale românilor transilvăneni, printre care se număra recunoaşterea drepturilor politice şi confesionale.Totodată, memorandumul se dorea a fi un semn de protest faţă politica de maghiarizare practicată de autorităţi împotriva românilor din Ardeal şi faţă de persecuţiile la care erau supuşi aceştia, cuprinzând o analiză bine documentată a situaţiei economice, politice, sociale şi culturale a românilor transilvăneni de la formarea dualismului austro-ungar în februarie 1867. A fost al treilea moment major de manifestare al ardelenilor faţă de tendinţele evidente de deznaţionalizare promovate de autorităţile maghiare, după Supplex Libellus Valachorum (1791) şi Pronunciamentul de la Blaj din mai 1868. Memorandumul a marcat apogeul luptei de emancipare a românilor din Transilvania din sec al XIX-lea, aducând problema românească în conştiinţa europeană.

Între 12 şi 14 mai 1881, la Sibiu, a avut loc conferinţa de unificare a Partidului Naţional Român din Transilvania, prilej cu care liderii noului partid au hotărât trimiterea unui memoriu Curţii de la Viena, care să aducă problema românilor transilvăneni în atenţia opiniei publice europene. Memorandumul a fost redactat de Iuliu Coroianu şi elaborat la Sibiu în prezenţa lui Ioan Raţiu, preşedintele PNR, George Pop de Băseşti, preot dr. Vasile Lucaciu, Eugen Brote şi Septimiu Albini. Petiţia a fost aprobată la 25 martie 1892 şi prezentată la Viena pe 28 mai 1892 de o delegaţie compusă din 300 de reprezentanţi a tuturor stărilor din Transilvania: intelectuali, meseriaşi, lucrători.

La cererea guvernului de la Budapesta, împăratul Franz Joseph I nu a dorit să primească delegaţia, deşi nu cunoştea conţinutul memorandumului, apoi l-a trimis autorităţilor maghiare. Acest fapt a nemulţumit profund pe români, care au considerat că împăratul nu doreşte rezolvarea problemelor naţionalităţilor din Imperiu. Autorităţile maghiare au trimis petiţia prefectului de la Turda cu specificaţia de a fi returnat lui Ioan Raţiu. Motivaţia invocată a fost că Ministerul de Interne nu este dispus a înainta împăratului „memorii ale unor indivizi” pe care nu-i socoteşte îndreptăţiţi a reprezenta poporul român. Memorandumul face o analiză a sistemului legislativ ungar (legea naţiunilor, legea electorală, legile şcolare, legea presei etc.), evidenţiind faptul că românii erau discriminaţi, neavând nici un drept politic. Documentul contestă şi modul în care s-a instaurat dualismul austro-ungar, fără a se lua în seamă şi dorinţele românilor majoritari în Transilvania. De asemenea, este combătută declararea statului maghiar ca „stat naţional”, în care elementul maghiar a avut puterea, în timp ce românii erau supuşi unui proces de maghiarizare. Autorii Memorandumului subliniază faptul că ei nu şi-au propus schimbarea regimului politic, ci doar îmbunătăţirea situaţiei românilor, prin desfiinţarea dualismului austro-ungar şi revenirea la autonomia Transilvaniei. Memorandiştii au pornit în revendicările lor de la afirmarea drepturilor istorice ale românilor bazată pe importanţa lor etnică din Transilvania (aprox. 65% din populaţia Transilvaniei), numerică (3 milioane de români la totalul de 13 milioane al Regatului Maghiar) şi economică (în aproximativ 65% din totalul teritoriului românii stăpâneau proprietate privată, pentru care plăteau dări la stat). Totodată, se pune accent pe „jertfa de sânge” pe care au dat-o românii pentru apărarea ţării, precum şi pe aspiraţiile culturale. Prin acestă petiţie s-a criticat foarte aspru sistemul legislativ al Ungariei, în special legea de deznaţionalizare şi legea electorală, precum şi aşa-numita „lege pentru egala îndreptăţire a naţionalităţilor”, care afirma existenţa unei singure naţiuni, cea maghiară. Se arată că în cei 25 de ani de dualism, autorităţile maghiare au adus grave prejudicii atât românilor, cât şi celorlalte naţiuni din Imperiu.

În concluzie, memorandiştii solicită ca „în formă egală legală şi prin concursul factorilor competenţi sistemul de guvernare să fie reformat în patria noastră, astfel ca să asigure drepturile odată câştigate şi să ţină seama de interesele legitime ale tuturor popoarelor care compun statul maghiar”. Iniţial, guvernul de la Budapesta nu a luat nici o măsură împotriva memorandiştilor pentru a nu periclita reînnoirea Tratatului de asociere a României la Tripla Alianţă din 1883. În toată acestă perioadă are loc o amplă acţiune de solidarizare în străinătate cu românii din Transilvania, poate şi din prisma faptului că autorii au tradus documentul în limbile de circulaţie internaţională, făcându-l cunoscut peste hotare. După ce Tratatul secret cu Austro-Ungaria este prelungit pe 13 iulie 1892, autorităţile maghiare deschid acţiune juridică împotriva Comitetului Naţional Român şi altor fruntaşi ardeleni în mai 1893, sub acuzaţia de atentat împotriva statului maghiar. Procesul s-a desfăşurat la Cluj, între 25 aprilie şi 7 mai 1894, şi s-a încheiat cu condamnarea a 14 fruntaşi memorandişti la o pedeapsă cumulată de 31 de ani şi 18 luni de închisoare. Acest rezultat a stârnit imediat protestul oamenilor politici din Vechiul Regat, dar şi ale unor personalităţi din străinătate, precum William Gladstone, Georges Clemeanceau, Emile Zola, Lev Tolstoi etc. Guvernul maghiar nu îşi revizuieşte decizia în pofida tuturor protestelor, iar pe 16 iulie 1894 interzice activitatea PNR. În cele din urmă, cel care îi va graţia pe memorandişti la 19 septembrie 1895 va fi însuşi împăratul Franz Joseph I, ca urmare a presiunii imense la care era supus din partea opiniei publice, dar şi datorită intervenţiei diplomatice a regelui Carol I pe lângă Curtea de la Viena. Mişcarea memorandistă a fost cea mai importantă acţiune naţională care a pregătit Marea Unire de la 1918. A îndreptat linia tactică a Partidului Naţional Român spre activismul politic şi a întărit sentimentul naţional împotriva dualismului austro-ungar, proiectând problema românească în conştiinţa europeană. De asemenea, începând din acest moment, relaţiile româno-austro-ungare încep să se deterioreze treptat, culminând cu decizia Consiliul de Coroană din 21 iulie 1914 de a rămâne neutră în „Marele Război”, deşi România avea tratat de alianţă cu Austro-Ungaria.

Surse:

Enciclopedia Minerva, Editura Comitetului de redacţie al Enciclopediei Române Minerva, Cluj 1929;

Smeu, Georgeta - Dicţionar de Istoria Românilor, Editura Trei, Bucureşti, 1997.

Ionel Mesaroș

George Pop de Băseşti – tribun memorandist şi luptător pentru libertate şi unitate naţională...

George Pop de Băsești a venit pe lume într-o mică familie nobiliară românească. La fel ca mulți dintre colegii săi de generație, a ales o carieră juridică. A devenit mai întâi funcționar municipal, iar apoi originea sa nobilă, studiile sale și inteligența sa i-au deschis drumul unei cariere în administrația comitatului. În anul 1872, a decis să candideze la alegerile pentru Parlamentul din Budapesta și a fost ales deputat din partea cercului electoral din Cehu Silvaniei.

George Pop de Băsești s-a făcut remarcat prin capacitatea sa organizatorică. În anul 1880, într-o conferință a liderilor români ținută la Turda, în casa lui Ioan Rațiu, el a propus unificarea celor două partide ale românilor din Transilvania și Banat. Propunerea sa a fost acceptată, iar cele două formațiuni s-au unit în 1881, la Sibiu, în Partidul Național Român din Transilvania și Ungaria. În acel an, George Pop de Băsești a fost ales vicepreședinte al Partidului Național Român. Și-a pierdut mandatul de deputat la Budapesta, pentru că formațiunea politică a românilor a adoptat tactica pasivistă, adică boicotarea alegerilor pentru Parlamentul maghiar, deoarece liderii politici ai românilor ardeleni și bănățeni refuzau să recunoască anexarea Transilvaniei la Ungaria, produsă în 1867.

George Pop de Băsești a devenit unul dintre liderii Mișcării Memorandiste, prin care Partidul Național Român a adus în atenția opiniei publice europene lupta pentru drepturile naționale ale românilor din Transilvania și Banat. El s-a numărat printre cei care au plătit cu libertatea curajul de a sfida sistemul opresiv din Imperiul Austro-Ungar. Alături de ceilalți memorandiști, George Pop de Băsești a fost condamnat în procesul ținut în Palatul Reduta din Cluj, în care Ioan Rațiu a rostit cuvintele care i-au marcat destinul: "Existența unui popor nu se discută, se afirmă!"

Liderii memorandiști au fost închiși, dar au fost, în cele din urmă, grațiați de împăratul austro-ungar Franz Jozef la rugămintea Regelui Carol I al României. Ei și-au reluat activitatea politică după ce dobândiseră faima unor eroi.

George Pop de Băsești a devenit președinte al Partidului Național Român din 1902, după moartea lui Ioan Rațiu. În timpul mandatului său, partidul românilor a renunțat la pasivism și a început să trimită din nou deputați în Parlamentul din Budapesta. George Pop de Băsești a condus și Adunarea Națională de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia, care a decis Unirea Transilvaniei cu Regatul României. George Pop de Băsești a murit împăcat în 23 februarie 1919, după ce încredințase conducerea Partidului Național Român discipolului său, Iuliu Maniu. Întreaga sa avere și-a lăsat-o Mitropoliei Greco-Catolice a Blajului, pentru a servi ridicării culturale a poporului român.

Familia Pop de Băsești...

Nobilii din Băsești erau oameni harnici, cu dare de mână. Ștefan, fiul lui Dumitru Pop, cumpără de la contele Tokoli Imre moșiile din Băsești și Oarța de Jos. La 31 .10.1678, Principele Ardealului Mihail Apafi încuviințează înregistrarea, deci legitimitatea proprietății, act ce consfințește înnobilarea familiei Pop de Băsești.

Petru Pop de Băsești cel Tânăr, născut la 1814 și mort la 1869, tatăl lui George Pop, a fost un om cu calități deosebite. Soția lui, Susana Pop de Turț, a fost o femeie nobilă, econoamă, prevăzătoare, calități ce are să le transmită și iubitul ei fiu.

George Pop de Băsești vede lumina zilei la 1.08.1835. El își începe studiile în comuna natală, apoi le continuă la Baia Mare și la Oradea. Dându-și bine seama că, fără de căsătorie, n-ai casă adevărată, în 1860, el se căsătorește cu Maria Loșonți, o femeie caritativă și credincioasă, mariaj binecuvântat de Dumnezeu cu două fiice: Maria Carolina și Elena Gheorghina. Prima fiică moare la vârsta de un an. A două fiică, venerabila Elena Hossu Longin, devine întemeietoarea Reuniunii femeilor române din Sălaj, a celei din Hunedoara, creatoarea atelierului de țesături și cusături românești din Orăștie, președinta Uniunii femeilor creștine, scriitoare și conferențiară strălucită, o fericită sinteză a calităților cu care sunt înzestrați nobilii ei părinți. Știind că o educație aleasă se dobândește în institutele călugărești, în toamna anului 1873, George Pop de Băsești, le trimite la studii, la Budapesta, la Mănăstirea Sfânta Maria a călugărițelor engleze, pe fiica lui Elena, și pe surioara sa, Maria, rămasă în grija lui după moartea părinților.

În timpul robiei de la Vacz, unde a fost închis în urma procesului memorandiștilor, în 1895, lui George Pop de Băsești îi moare soția, de supărare.

După Marea Unire, după ce și- a văzut visul cu ochii, George Pop de Băsești trece la cele veșnice la 23 februarie 1919.

Preoții satului Băsești (1840-1989)

În Băsești  au fost preoți destoinici, ce au condus turma cu tact pastoral și s-au contopit afectiv cu suferințele și bucuriile țăranului. Fără impulsul lor,   fără cuvintele lor înțelepte, fără exemplul viu   al faptelor  nu s-ar fi  închegat în comunitatea băsășteană acea forță religios-morală care constituie astăzi temelia ființei sale spirituale.
 Pentru a zugrăvi  deplin viața religioasă a parohiei Băsești redăm șirul păstorilor ei sufletești:

 1) Preotul Grigore Pop (1840-1901).  Figură blajină încadrată de o barbă albă ca neaua  a acestui  octogenar a rămas vie multe vreme în memoria tuturor celor ce l-au  cunoscut, apreciat și respectat pentru  alesele  sale însușiri.

2) Preotul Antoniu  Bălibanu (1903- 1915). Văduv  din 1912, după o bogată și prestigioasă misiune pe tărâm bisericesc și național a adormit în Domnul  și a fost înmormântat la umbra bisericii parohiale.

3) Preotul  Alexandru Achim (1916- 1935).  Acesta a colaborat în presă  și a făcut parte din  mai multe societăți.  Prin iubirea și atașamentul  față de popor rămâne un simbol al  legăturilor indisolubile ce trebuie să existe  între preot  și credincioșii săi.

4) Preotul  Gavril Nap (1935-1939).  Înzestrat  cu un distinct tact pastoral  și cu înaltă demnitate liturgică, i-a  învățat pe credincioși să cânte cântările bisericești de la strană și a adus cărți religioase pe care le-a  dăruit  păstoriților  săi.

5) Preotul  Dumitru  Săsăreanu (1939- 1949. A fost un Pastor și Dascăl al sfatului și al faptei. Părintele  a îmbinat idealul de viață creștină  cu imperativele sociale ale acelui timp.

6) Preotul   Gheorghe Bordașiu( 1951- 1952). Fiu   al satului  Băsești, Părintele a   participat  ca delegat  la Marea Adunare  Națională  de la Alba Iulia.

7) Preotul  Teodor Rusu( 1952- 1966). S-a  născut în Someșeni,  cartier al municipiului  Cluj- Napoca,  într-o familie cu 14 copii. El  face parte din prima promoție  de absolvenți ai  Academiei Teologice Ortodoxe din Cluj-Napoca. Părintele   a desfășurat  la Băsești o vie activitate pastorală,  cu blândețe și răbdarea  ce-i    erau caracteristice. Străbătând   opreliștile  vremii,  adună în jurul bisericii pe credincioși   print slujbe  frumoase și predici pregătite  cu migală. Cu  toată primejdia la care se expunea, făcea și religie cu copiii.  Se păstrează,  în această perioadă,  vestitul cor bisericesc,  cor bărbătesc  pe patru voci,  condus de vrednicul cântăreț  Gheorghe Pop. 
În   casa parohială s-a  instalat de la sine putere Sfatul Popular,  apoi Poșta și Biblioteca Comunală,  preotul fiind nevoit  să  peregrineze,  prin diferite case închiriate,  în condiții deplorabile.

8) Preotul  Vasile Moldovan(1968-1996).  S-a  născut în 1938 în localitatea  Lupoaia,  comuna Creaca,  județul Sălaj. În anul 1968 s-a  căsătorit cu Ana Crișan  și au împreună doi copii:  Vasile-Constantin  și Gabriel-Ioan. Începând cu  2 august 1968,  a fost numit preot paroh în Băsești. Părintele Vasile   a  slujit   cu devotament și iubire sinceră,  menținând nestinsă flacăra   credinței și bunavoire între enoriașii săi. 
Pe  plan gospodaresc-administrativ  a avut frumoase realizări. În  1976 a reparat sfântul lăcaș, acoperindu-l cu tablă zincată și zugrăvindu-l. Tot  atunci, s-au  făcut treptele  de ciment  și gardul de fier. 
În  această vreme s-a  efectuat reparația capitală la casă  parohială,  ce a fost ridicată cu un metru,  după inundațiile teribile din anii 1970 și 1975. 
În  1978 biserica a fost  sfințită pentru prima dată de P.S. Episcop Justinian  al Maramureșului. Părintele  Vasile Moldovan a provenit dintr- o familie  de  memorandiști,  unchiul său și bunicul său au fost  împreună cu George Pop de Băsești la Marea Unire de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918.

9) Preot Ioan Neamțiu (1996-2001). 

10) Preot Cristian Surduc (2001-2008).

11) Preot Ungur Radu.

Sursă text: "Băseștiul și ilustrul său bărbat George Pop", scrisă de Dr. Irineu Pop-Bistrițeanul
Sursă foto: https://www.flickr.com/photos/basesteanu/46475435824/in/album-72157706931761105/

Ionel Mesaroș

An Nou binecuvântat cu iubire, frumos și pace în suflet!

EPISTOLA ÎNTÂIA CĂTRE CORINTENI A SFÂNTULUI APOSTOL PAVEL

1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.

2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.

3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.

4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.

5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.

6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.

7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.

8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;

9. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.

10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.

11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.

12. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.

13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.