Vasile Iuga de Săliște, cel care a reeditat monografia dedicată lui George Pop de Băsești, s-a născut la 17 mai 1948, în comuna Săliștea de Sus, județul Maramureș, este un renumit biograf, cercetător și publicist. Este descendent al unei ramuri a familiilor voievodale maramureșene Iuga și Bogdan, care conform documentelor istorice publicate, sunt atestate cu diplome nobiliare și blazon. Din aceste familii s-au ridicat de-a lungul timpului numeroase personalități care au făcut cinste neamului românesc.
Este fondatorul Societății Culturale Pro Maramureș „Dragoș Vodă” Cluj-Napoca înființată la 27 noiembrie 1995, avându-l ca mentor și președinte de onoare post-mortem pe academicianul Ștefan Pascu. Aceasta este continuatoarea fostei societăți culturale ,,Dragoșiana” din Sighetu Marmației, înființată în anul 1860 de elitele culturale și politice maramureșene, care și-a încetat activitatea în anul 1940 din cauza declanșării celui de-al doilea război mondial.
A înființat filiale ale Societății Culturale în unele localități din Maramureș și în câteva comunități românești din străinătate.
La 17 decembrie 1996 a fondat Editura Societății Culturale ,,Dragoș Vodă”, unde este redactor șef, avându-l consilier editorial pe prof. univ. dr. Gelu Neamțu.
La 25 februarie 2008 a înființat în cadrul Societății cu același nume, Centrul Cultural ,,Dragoș Vodă”.
În Panteonul marilor bărbaţi ai ţării care au luptat pentru împlinirea idealului naţional s-a situat fără doar şi poate şi George Pop de Băseşti (1835-1919), fost deputat în Parlamentul din Budapesta, preşedinte al Partidului Naţional Român şi preşedinte al Marii Adunări de la Alba Iulia de la 1 Decembie 1918, care a decretat înfăptuirea României Mari. Despre el, un harnic istoric şi bun cunoscător al vieţii poporului român din Transilvania, preot prof. dr. Ioan Georgescu, a publicat o carte în 1935, la împlinirea a o sută de ani de la naşterea marelui luptător sălăjean.
Cartea a cunoscut recent o nouă reeditare graţie lui Vasile Iuga de Sălişte, animatorul Societăţii Culturale „Pro Maramureş” şi directorul Editurii „Dragoş Vodă”, care ne-a obişnuit să ne ofere surpriza unor ediţii de mare valoare, lucrate cu multă atenţie şi în condiţii grafice deosebite. Ediţia a II-a ne oferă o scurtă curiculă a autorului, prin intermediul a două rememorări semnate de Vasile Iuga şi Ion Buzaşi, dimpreună cu lista cărţilor sale mai importante, precum şi o succintă biografie a lui George Pop de Băseşti, care completează în mod fericit Nota asupra ediţiei. Aflăm astfel că Ioan Georgescu, autorul cărţii, s-a născut la 16 martie 1889 la Scorei, jud. Sibiu, făcînd studii la Blaj, Oradea şi Budapesta, fiind numit în 1931 canonic al Episcopiei Unite din Oradea, unde a activat pînă la scoaterea Bisericii Greco-Catolice în afara legii, fiind apoi arestat şi închis, după care a mai predat rusa la Cisnădie. A trecut la cele veşnice la 4 martie 1968, la Bucureşti, fiind îngropat de către un nepot la Săcădate. S-a remarcat ca un pasionat cercetător al trecutului Bisericii Greco-Catolice, scriind cărţi despre şcolile din Blaj, tipografia Seminarului de acolo, despre presa periodică din România, bisericile noastre de lemn sau dspre Episcopul Mihai Pavel, una dintre marile sale realizări fiind antologia de poezie religioasă numită Poeţi în rugăciune (1943). A fost şi un devotat slujitor al Astrei, în editura căreia de la Sibiu a publicat alte nouă cărţi, între care una despre luptătorul memorandist Ioan Raţiu.
Catea sa despre luptătorul naţional George Pop de Băseşti este o monografie istorică de tip clasic, în care viaţa şi activitatea lui este expusă în mod cronologic, pe etape, începând cu prezentarea familiei, cu copilăria şi adolescenţa, studiile, începutul vieţii publice şi al celei parlamentare, faptele personale fiind puse de fiecare dată în relaţie strânsă cu evenimentele politice mai importante prin care trece Transilvania în această vreme. De fapt, încet-încet centrul de interes al autorului trece de la faptele şi realizările lui George Pop de Băseşti, asupra celor „60 de ani din luptele naţionale ale românilor transilvăneni”, a confruntărilor politice prin care trece fiinţa românească de aici până la apogeul biruinţei sale din 1918. Sunt radiografiate cu mare atenţie toate acele momente care impun public personalităţi şi iniţiative româneşti, care modifică radical perspectiva privitoare la politica Transilvaniei în intervalul de timp de la revoluţia de la 1848, pînă la Marea Unire din 1918, trecând prin regimul constituţional, de după dieta din 1863, când românii sunt recunoscuţi ca naţiune politică şi când limba română devine, alături de germană şi maghiară, limbă a legilor ţării, ca apoi prin fel de fel de măsuri abuzive să se înăsprească procesul de maghiarizare forţată. Deputatul român ia parte la organizarea protestului împotriva legii şcolare din 1879, participă activ la conferinţele naţionale din perioada pasivităţii, la memorialul din 1882 şi conferinţa din 1884, avînd rol de primă vioară în cadrul conducerii Partidului Naţional Român. Un moment de mare afirmare internaţională îl constituie bătălia din jurul Memorandumului, soldată cu întemniţarea sa la Vacz şi cu urmările sale politice. Se are în vedere situaţia de după 1895, când Partidul Naţional Român este desfiinţat prin ordin guvernamental sau când, în 1896, sînt ţinute în Ungaria serbările milenare. Autorul reconstituie apoi pe bază de documente minuţios controlate lupta politică parlamentară din etapa următoare, rolul lui George Pop de Băseşti la conferinţa naţională din 1905, alegerea sa de la Cehu Silvaniei (1905) şi în perioada când Aradul devine centru politic şi când are loc declanşarea luptelor „tinerilor oţeliţi”, cu conflictul dintre „Tribuna” şi „Românul”. Un capitol special închină autorul aşa-zisei „revoluţii de la 1918”, începând cu revoluţia de la Băseşti, cu organizarea de consilii şi gărzi naţionale şi intrarea luptătorului sălăjean în Consiliul Dirigent. Un capitol memorabil este cel închinat Marii Adunări Naţionale de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia şi documentelor emanate. Deşi a călătorit în condiţii extrem de grele la Alba Iulia şi a petrecut peste noapte într-o cameră de hotel neîncălzită, badea George a declarat că „după ziua asta aştept de optzeci de ani. Am venit, chiar dacă această cale m-ar costa viaţa, căci de acum pentru mine nu mai rămâne alta decât să zic şi eu ca dreptul Simion din Scriptură: Acum slobozeşte, Doamne, pe robul tău în pace”. A fost vorba de 1228 de delegaţi din toate ţinuturile locuite de români, de reprezentanţi ai partidelor, dar şi ai organizaţiilor de femei, în faţa cărora George Pop de Băseşti a fost ales preşedinte, având ocazia să declare în faţa mulţimii adunate la măreaţa adunare: „Lanţurile acestei robii sîntem chemaţi, fraţilor, să le zdrobim astăzi, în această mare adunare naţională a tuturor românilor din Ungaria şi Transilvania, aici, pe pămîntul stropit cu sîngele martirilor, Horia şi Cloşca. Vrem să zdrobim lanţurile robiei noastre sufleteşti, prin realizarea marelui vis al lui Mihai Viteazul: unirea tuturor celor de o limbă şi de o lege într-un singur şi nedespărţit Stat Românesc.”
Cartea la care facem referinţă publică în continuare toate documentele legate de măreaţa zi de la Alba Iulia, urmărind cu atenţie ceremonialul întregii desfăşurări, cu procesul verbal încheiat, cu hotărîrile adunării citite de Episcopul Hossu, cu lista celor cre au făcut parte din Sfatul Ţării şi membrii Marelui Sfat Naţional Român, cu adresele către Rege şi răspunsul acestuia. Monografia îşi dobîndeşte importanţa şi prin faptul că trece în revistă legăturile badei George cu presa românească, cu fruntaşii noştri naţionali, cu dovezile ce privesc lupta lui pentru apărarea bisericii şi raporturile sale cu arhiereii şi reprezentanţii bisericii, cu rolul jucat de el pentru zădărnicirea episcopiei de Hajdu-Dorogh, cu amestecul său în luptele de la Sanislău, Resighea, Moftinul Mic, cu permanentul contact păstrat cu fruntaşii români şi străini, cu cei din România, din Cehia, din Ungaria sau din alte părţi. Un capitol valoros este cel consacrat posturii sale de gospodar şi filantrop, de unde aflăm de numeroasele ajutoare băneşti date bisericii, şcolii, aşezămintelor naţionale, Astrei, ca, în final, să putem lua act şi de testamentul omului politic şi de cinstirea lui în postumitate. Bibliografia, indicele de nume, rezumatul în limba franceză şi iconografia bogată fac dovada calităţilor de istoric pozitivist şi de bun documentarist ale lui Ioan Georgescu, astfel că ediţia de faţă reprezintă o operă meritorie şi binevenită, atât pentru specialişti, cât şi pentru cititorul obişnuit.
Troiţa Eroilor Nesărbătoriţi este un monument ridicat în Stremţ, comuna Băseşti, în cinstea celor 15 militari ai Armatei Române care au luptat în Cel De-al Doilea Război Mondial şi luaţi prizonieri de către armata sovietică la Cotul Donului, apoi duşi în lagărele siberiene la muncă forţată.
Imediat după ce România a întors armele împotriva Germaniei hitleriste, aceste lagăre au fost vizitate de către Ana Pauker, ca reprezentant al Guvernului Român, cu propunerea adresată ostaşilor de a muri acolo de foame şi păduchi sau pe frontul de luptă ca eroi.
Miracolul acestei situaţii inedite este tocmai faptul că marea majoritate a militarilor s-au oferit să moară precum eroii, încorporaţi fiind în noi structuri militare precum Divizia Tudor Vladimirescu Debrecen.
Participarea acestor noi Armate Române la eliberarea Transilvaniei de Nord, Nord-Vest, parte a Ungariei şi în special a oraşului Debrecen, de unde-i vine şi numele, teritorii din Slovacia până la Munţii Tatra, este pagină de glorie în istoria ţării noastre.
Ceea ce se cunoaşte mai puţin, din păcate, sunt numele acestor ostaşi care s-au întors vii din coşmarul acestor ani de suferinţă, şi-au întemeiat familii şi-au continuat să trăiască noapte şi zi cu inimaginatul film de groază a celor trăite la Cotul Donului, Siberia, Carei, Debrecen, Munţii Tatra, etc. Fapte care ne pun în imposibilitatea de a şti care dintre ei a suferit mai mult, cei care au murit pe front sau cei care au trăit groaza morţii zilnice, întorcându-se acasă cu ea.
Noi, Asociaţia Ion al Anei, i-am identificat pe cei 15 magnifici, numindu-i EROI, şi deoarece nimeni nu-i sărbătorea, i-am botezat şi NESĂRBĂTORIŢII. Le-am dăruti o TROIŢĂ şi în loc să-i comemorăm trişti o dată pe an, le dăruim nuntă codrenească, cu alai, în luna Mai şi prânz al miresei în luna Septembrie.
Cum totul are un început, noi am hotărât să dăruim prima sărbătoare în cinstea lor, a eroilor, în data de 1 Mai 2019, zi în care unul dintre eroi, ION TĂMĂŞAN zis “Malului” ar fi împlinit 100 de ani dar pentru că era o zi de joi, prima nuntă a acestuia, Ion cu Ana, pe care nu a sărbătorit-o niciodată, a avut loc în data de 3 Mai 2019.
Deoarece alături de orice om de succes, patriot şi erou, stă iubita lui, anul acesta sărbătorim a V-a ediţie a acestui eveniment Duminică 14 Mai când se împlinesc 100 de ani de la naşterea Anei, patroana spirituală a asociaţiei noastre.
Troiţa Eroilor Nesărbătoriţi din Stremţ aparţine tuturor religiilor, orientărilor politice şi, în special, poporului erou care, nici el, nu este sărbătorit cum se cuvine pentru sacrificiile făcute de-a lungul istoriei. Invităm orice urmaş al acestor tipuri de eroi să-i sărbătorească potrivit datinilor zonei de unde provin!
Un material de Asociaţia ION al ANEI (preşedinte Mihai Marian) pentru Maramureş Online.
Cândva, prin anii '80, Dealul Viei Doamnei din localitatea Băsești, județul Maramureș, sălașul nașterii mele, locul unde a fost înălțată Mănăstirea Greco-Catolică, cel puțin pentru copii, a reprezentat un univers mirific, în fiecare anotimp.
Primăvara, urcam dealul pentru a culege mesagerii florali ai primăverii și pentru a privi panorama oceanului verde ce împresura în culori de smarald vatra satului, ori seara, de la Teiul Unirii, să privim spre răsărit, luminile Băii-Mari.
Vara, mergeam la cules de cireșe, în pâlcul de cetiniș de lângă actuala mănăstire, ori coboram pe văile abrupte ce duceau spre pădurea Tămășești, când eram în căutarea frăguțelor sau a ciupercilor și a altor bunătăți (tinghirele, coarne, zarzăre, prune, pere), cu arome de neîntâlnit azi, ce le găseam prin livada de pe deal, străjuită de un gornic.
Toamna mergeam la cules de castane, din cei doi pomi comestibili de lângă lăcașul mănăstirii, ori la " furat" de nuci sau alte fructe autumnale, iar iarna, de lângă cei doi castani comestibili sau de lângă molidul de pe coama măgurii, ne făceam un derdeluș de toată frumusețea, ce se încheia în șoseaua ce ducea la muzeu, actuala Casă Memorială "George Pop de Băsești".
Doamne, ce vremuri frumoase erau! Câtă lumină aveam în suflet și pe chip, peregrinând pe plaiul unde am zărit lumina zile, cuibul copilăriei mele!
George Pop de Băseşti a reprezentat, în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea și până la Unirea din anul 1918, figura cea mai proeminentă a intelectualităţii laice, nu numai din Sălaj, ci și din întreg nord-vestul ţării. A fost prim-pretor de plasă, deputat în trei legislaturi în Parlamentul de la Budapesta, unde i-a reprezentat cu cinste pe români, vicepreședinte și apoi președinte al Partidului Național Român din Transilvania. A condus delegația memorandistă la Viena și a avut de suferit în temnițele maghiare, în urma procesului politic de la Cluj. Față de alți fruntași politici, a fost și un mare mecenat, punându-și viața și întreaga sa avere în slujba nației române. A înființat bănci românești, a construit școli și biserici, i-a premiat pe învățătorii merituoși, care se remarcau în procesul de alfabetizare a copiilor și adulților, ajutându-i să-și înființeze propriile gospodării. A sprijinit presa românească, dându-și seama de importanța ei ca mijloc de propagandă și educație și i-a apărat pe ziariștii români în procesele de presă intentate de autoritățile austro-ungare. Ca o dovadă supremă a dragostei sale față de poporul român, și-a donat întreaga avere bisericii greco-catolice din Blaj, spre administrare și folosirea ei în scopuri culturale și educaționale.
La marele praznic național de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, ca o încoronare a întregii sale activități politice, i s-a acordat cinstea de a prezida lucrările Adunării Naționale, fiind ales apoi în funcția de președinte al Marelui Sfat Național, parlamentul provizoriu al Transilvaniei.
Din nefericire, la întoarcerea spre casă de la Alba Iulia a fost un ger cumplit, în special în seara când venerabilul George Pop şi delegaţia care îl însoţea au ajuns la Băseşti. Atunci a răcit, răceală care peste numai două luni avea să-l ducă în mormânt. În dimineaţa zilei de duminică, 23 februarie 1919, împărtășit cu sfintele taine, trece la cele veşnice.
Gheorghe Pop de Băsești (1835-1919)
Deşi se cuvenea să fie înmormântat cu onoruri naţionale şi să fie condus pe ultimul drum de întreg neamul românesc, în slujba căruia şi-a pus întreaga sa viaţă, aceasta nu a fost posibil, deoarece Băseştiul se afla în zona liniei demarcaţionale. A fost înmormântat în data de 26 februarie 1919, sub ploaia de gloanţe a hoardelor bolşevice ale lui Béla Kun. Până la biserică, sicriul marelui dispărut a fost escortat de către 16 ostaşi şi doi plutonieri ai armatei române, care ajunseseră deja la Băseşti şi care au apărat cu trupurile lor pe „mortul neamului”, în drum spre mormânt. Spre locul de veci, sicriul a fost transportat pe un car țărănesc, „împodobit cu cetini de brad și zăbranic negru, tras de șase boi, simbolizând simplitatea patriarhală și hărnicia neobosită a acestui mare gospodar”.1
Așa cum sublinia și poetul Octavian Goga în discursul impresionant rostit la dezvelirea monumentului de la Băsești, acum 100 de ani, moartea lui Gheorghe Pop de Băsești, la fel ca și viața sa, „și-a avut un rost simbolic”. A avut „o viață întreagă de suferinți și amărăciuni și-a avut compensația ei în acele clipe, șeful desrobiților n-a închis ochii decât atunci când libertatea i-a fluturat pe dinainte zâmbetul fericitor”.2
Pentru a cinsti așa cum se cuvine memoria marelui nostru înaintaş sălăjean, fiica sa, Elena Pop, care după decesul tatălui său s-a stabilit la Băsești împreună cu soțul său, avocatul Francisc Hossu-Longin, continuând munca de mecenat și cultural-educațională a tatălui său, reuşeşte, cu mari strădanii, să ridice un monument pe mormântul din Băsești, la patru ani de la moartea ilustrului său tată. Ultima lui dorinţă a fost aceea de a fi înmormântat la Băseşti, spunând următoarele: „Să mă îngropaţi lângă ai mei şi în mijlocul poporului, cu care am trăit, am muncit şi m-a ascultat”.
Monumentul ridicat la Băseşti este un obelisc de marmură neagră, în formă de cruce. Sub semnul sfintei cruci au fost inscripţionate următoarele cuvinte memorabile:
„Aici îşi doarme somnul de veci George Pop de Băseşti, preşedinte al Partidului Naţional Român şi al istoricei adunări dela Alba Iulia, unde a proclamat unirea tuturor Românilor. Născut la 1 august 1835, trecut la veşnicie în 23 februarie 1919, sub şuerul gloanţelor secueşti, apărat de Armata Română liberatoare. Domnul a chemat pe robul său, căruia i s-a dat să vază desrobirea neamului”.3
Proiectul monumentului dedicat memoriei lui George de Băsești
Elena Pop de Băseşti lansează un apel către toţi sălăjenii şi toată suflarea românească să participe la sfinţirea monumentului. La acesta au răspuns foarte mulţi români, „evidenţiind încă o dată marele cult al eroilor de care este stăpânit poporul Român”. Ea a făcut pregătiri intense pentru ca toţi participanţii la acest eveniment comemorativ, indiferent de confesiune sau de concepţie politică, „să se simtă într-o atmosferă cât mai frăţească”.4
Se pregătea o sărbătoare comemorativă grandioasă, la care erau invitaţi să participe „mici şi mari din tot cuprinsul României”. În coloanele ziarului șimleuan „Gazeta de Duminecă”, oficiosul organizației Partidului Național Român (PNR) din Sălaj, senatorul Alexandru Aciu, secretar general al organizaţiei județene, semna un articol referitor la importantul eveniment comemorativ ce urma să aibă loc la Băsești. La finalul articolului afirmă că Sălajul avea și alte mari personalități, cărora le va fi cinstită memoria: „Noi înregistrăm cu bucurie semnul cinstit, că recunoştinţa mai trăieşte în sufletul sălăjenilor. Avem încă şi alţi oameni mari de cari să ne aducem aminte: Sălajul va şti să le dea pe rând tributul datorit”.5
Monumentul în prezent
În Zalău, orașul de reședință al județului Sălaj, ia fiinţă un comitet executiv, care urma să se ocupe de bunul mers al acestor manifestări, în frunte cu Gheorghe Pop de Oarţa, preşedinte şi Alexandru Achim, preot în Băseşti, secretar. În calitate de membri ai comitetului au fost aleşi următorii: Iosif Ghiuruţan, protopop, Unguraş (Românaşi); Graţian Flonta, protopop, Căţelul Românesc (Meseşenii de Sus); Coriolan Steer, avocat, Tăşnad; Emil Bran, senator liberal de Sălaj, Dragomireşti; Laurenţiu Bran, preot, Someş-Săplac; Mihai Pop, protopop, Cuceu; Traian Trufaş, protopop, Zalău; Aurel Hetco, avocat, Jibou; Teodor Bohăţiel, protopop, Năpradea; scriitorul Petre Dulfu; Pop Adrian, econom, Băseşti; Samoil Urian, director de bancă, Jibou; Pop Teodor a Flori, econom, Băseşti; Emil Pocola, director de şcoală, Bocşa; Vasile Pop, protopop, Sângeorgiu de Meseş; Ioan Gheţie, avocat, Zalău; Alexandru Aciu, senator PNR, Șimleu; Teofil Dragomir, mare proprietar, Jibou; Demetriu Coroianu, protopop, Santău; Antoniu Băliban, protopop, Unimăt; Georgiu Maior, paroh, Băiţa; Alexandru Pop, avocat, Cehu Silvaniei şi George Filip, mare proprietar din Santău.
Comitetul făcea apel către românii de pretutindeni, care doreau „a întări în memoria urmaşilor figura şi pilda vrednică de urmat a bărbaţilor noştri”, să participe la acest măreţ eveniment. Românii erau invitaţi „ca într-o solidaritate frăţească să se prezinte la această comemorare, ca împreună ridicând fastul serbării să ne înălţăm inimile şi sufletele şi să dăm pildă urmaşilor noştri că românul ştie să iubească, să recunoască, şi în mormânt să-i răsplătească pe aceia, în ale căror fapte s-a zbătut şi s-a pronunţat iubirea neamului românesc şi unitatea lui”. În apel se mai făcea rugămintea ca aceia care doreau să participe la aceste manifestări, să-şi dea avizul participării cu cel puţin șase zile înainte, pe adresa băncii „Codreana” din Băseşti. Parohul Băseștiului și, totodată, protopop tractual, Alexandru Achim era secretarul comitetului ales să se ocupe cu organizarea acestor manifestări.6
Pentru cei care urmau să participe la serbarea comemorativă de la Băsești, generalul Traian Moșoiu, ministrul Comunicațiilor din guvernul condus de Ionel Brătianu, intervine și pune la dispoziţia „peregrinilor” șase trenuri speciale, acordând o reducere pentru bilete de 50% și gratuitate pentru studenți. Aceste trenuri urmau să sosească la Băseşti în dimineaţa zilei de 6 mai, orele 8, iar la orele 17 se întorceau la Zalău. De asemenea, ministrul Lucrărilor Publice, dr. Aurel Cosma, a acordat un ajutor de 51.000 lei pentru repararea drumului de la stația gării până în localitatea Băsești.7
Participanţii erau rugaţi să vină la aceste manifestări cu steaguri tricolore şi îmbrăcaţi în costume populare.
Presa sălăjeană publica şi programul manifestărilor comemorative: la orele 8, dimineaţa, era preconizat să aibă loc serviciul divin, în biserica din Băseşti; la orele 11, pelerinaj la mormântul lui Gheorghe Pop de Băseşti, unde urma să se sfinţească mormântul şi monumentul; între orele 12 şi 14 erau programate discursurile, iar apoi masa comună, care urma să aibă loc la casa Elenei Pop şi a soţului ei, Francisc Hossu-Longin.8
Comemorarea de la Băsești era anunțată și de către ziarul „Patria” din Cluj care, în numărul din 4 mai 1923, sublinia că „pelerini din cele mai depărtate unghiuri ale României vor aduce la mormântul eroului național dispărut omagiul țării, pentru a cărei așezare între granițele ei firești măreața figură adormită și-a consacrat întreaga lui viață”.9
Ziua de 6 mai 1923, care a coincis sărbătorii de Sfântul Gheorghe, a fost o zi de adevărat pelerinaj la mormântul marelui fiu al Sălajului, Gheorghe Pop de Băseşti. La apelul lansat de către familia lui Gheorghe Pop de Băseşti de a participa toţi sălăjenii şi toată suflarea românească la sfinţirea monumentului, ridicat pe mormântul marelui dispărut, au răspuns foarte mulţi români.
Încă din data de 5 mai au început să sosească locuitorii din satele sălăjene sau intelectuali din toată ţara. Unii dintre aceştia s-au oprit la Cehu Silvaniei sau în satele învecinate. A fost şi cazul lui Iuliu Maniu, urmașul politic al lui George Pop de Băsești, care a sosit în acest oraş în data de 5 mai, împreună cu alţi fruntaşi ai Partidului Naţional Român. Tot la Cehu Silvaniei au sosit reprezentantele şcolii de fete din Şimleu şi un batalion de soldaţi din Regimentul 17 Vânători, din Zalău, împreună cu muzica regimentului. De asemenea, la Oarța de Jos au fost cazați cercetașii din Cohorta „Șimleul”, din cadrul Liceului „Simion Bărnuțiu” din Șimleu Silvaniei.10
Tot cu o zi înainte de eveniment a sosit de la București o importantă delegație ministerială și parlamentară, în frunte cu Vintilă Brătianu, ministru de Finanțe, generalul Traian Moșoiu, ministrul Comunicațiilor, Aurel Cosma, ministrul Lucrărilor Publice și Ion Nistor, ministru de Stat.
Distinșii oaspeți au sosit în după-amiaza zilei de 5 mai la Zalău, unde au fost întâmpinați de către autoritățile locale, în frunte cu prefectul Iulian Andrei Domșa și primarul orașului Zalău, Nicodim Cristea.
În seara aceleiași zile, prefectul Domșa oferă oaspeților „o masă compusă cu multă delicateță și simț”. După cum era moda vremii, în astfel de momente se țineau o serie de scurte cuvântări, închinate în cinstea gazdei sau unor personalități. Primul vorbitor a fost Vintilă Brătianu, care aduce un elogiu special generalului Traian Moșoiu, după care ia cuvântul deputatul Emil Lobonțiu, care subliniază că „în jurul numelui familiei Brătianu se grupează cele mai mari evenimente” din istoria modernă a României, închinând în cinstea lui Vintilă Brătianu. Au mai vorbit deputatul Gavril Tripon, care descrie frumusețile Sălajului și generalul Traian Moșoiu, care închină în cinstea gazdei și mulțumește, în numele guvernului, „pentru buna și româneasca primire”.
În dimineața zilei de 6 mai, întreaga delegație liberală s-a deplasat la Băsești, pentru a-l comemora pe George Pop de Băsești, evenimentul devenind unul de anvergură națională. La eveniment a participat și Iuliu Maniu, urmașul politic al lui George Pop de Băsești, în fruntea unei numeroase delegații a PNR. De asemenea, au mai participat poetul Octavian Goga, mii de țărani și intelectuali, care au venit să aducă un omagiu lui George Pop de Băsești.11
Ziua de Sfântul Gheorghe, „s-a arătat frumoasă ca şi viaţa lui Gheorghe Pop, natura întreagă vrând parcă să ia parte la această pioasă comemorare. (…) Steaguri multe amestecate cu verdeaţă împodobeau casele curate ca la o mare sărbătoare. Mii de ţărani îmbrăcaţi în frumosul port naţional, dădeau un aspect şi mai impunător zilei acesteia”.
La orele 8 au sosit la Băseşti soldaţii care staţionaseră la Cehu Silvaniei, împreună cu muzica militară, ei fiind primiţi cu aclamaţii de către întreaga asistenţă.
La orele 9 a sosit mitropolitul Blajului, Vasile Suciu şi episcopul diecezei Gherla, Iuliu Hossu, care au intrat în biserică pentru a săvârşi Sfânta Liturghie.
În acest timp apar şi oaspeţii de seamă ai Partidului Național Liberal, în frunte cu miniştrii Vintilă Brătianu şi Traian Moşoiu, împreună cu o delegaţie de deputaţi şi senatori liberali, între care îl remarcăm pe senatorul sălăjean Emil Bran, fost colaborator apropiat al lui George Pop de Băseşti și pe deputatul Emil Lobonțiu. Dintre senatori au mai fost prezenți Teodor Mihali, A. Nistor și Alexandru Aciu, iar din rândul deputaților Gavril Tripon, Atanasovici și Gheorghe Pop. De asemenea, se remarcă prezența poetului Octavian Goga.12
Sosesc apoi fruntaşii PNR, în frunte cu Iuliu Maniu. Iată cum descrie trimisul special al ziarului „Gazeta de Duminecă” sosirea lui: „La începerea Misei, când Miniştrii şi parlamentarii erau în Biserică, deodată se aud afară puternice şi lungi urale de primire care dovedeau că poporul înconjură cu drag pe un mare om: deodată apare în uşa Bisericii domnul Iuliu Maniu, preşedintele partidului naţional”. Era însoţit de către fruntaşii PNR, Ştefan Cicio-Pop, Stelian Popescu, directorul ziarului „Universul”, Mihail Cantacuzino şi alţii.13
După Liturghie, episcopul Iuliu Hossu a ţinut „o admirabilă predică”, în care face legătura între viaţa mucenicului a cărui praznic se sărbătorea şi cea a lui George Pop, arătând rolul covârşitor pe care marele dispărut l-a avut pentru istoria neamului nostru şi puterea de sacrificiu de care a dat dovadă, care trebuia să fie un exemplu şi pentru cei prezenţi: „Luminându-ne de la viaţa Marelui dispărut, şi aducându-ne aminte de cuvintele Evangheliei citite în care se spune: «vrăjmaşii vă vor omorî pre voi şi vor face rugăciuni, crezând că au adus Servicii Lui D-zeu» – noi să fim gata a face suprema jertfă pentru neam şi pentru adevăr şi dreptate. Când fiecare fiu al acestei ţări va fi pătruns de iubire şi abnegaţie faţă de patrie, ţărâna lui Gheorghe Pop va tresări de fericire, ca neamul şi patria pe care El le-a iubit atâta, sunt tari în unire şi biruitori contra vrăşmaşilor”.14
După ce episcopul Iuliu Hossu a rostit cuvântul de învățătură, toţi participanţii s-au îndreptat, conform programului manifestărilor, spre mormântul marelui dispărut, formând un impozant cortegiu.
La mormânt, după ce s-au rostit rugăciunile, au urmat discursurile participanţilor. Cel dintâi care a luat cuvântul a fost mitropolitul Blajului, Vasile Suciu. Acesta afirma că biserica greco-catolică „n-a putut aduce omagiile sale la săvârşirea din viaţă a lui Pop de Băseşti, din cauza vremurilor tulburi de atunci, dar astăzi cu toţii ne plecăm memoriei acelui care a întrupat iubirea de neam şi simbol de sacrificiu şi de datorie”. Aprecia faptul că marele dispărut s-a gândit şi pe patul de moarte, „într-o supremă jertfă să asigure cultura naţională şi pe fiii neamului, donând pentru şcoalele dela Blaj întreaga sa avere”.15
Din partea familiei regale, colonelul Ţenescu a depus o coroană, după care a luat cuvântul reprezentantul guvernului, ministrul de Finanţe, Vintilă Brătianu, fratele premierului liberal Ionel Brătianu, care a vorbit „cu multă căldură” despre Gheorghe Pop de Băsești, „scoțând în relief activitatea politică a defunctului, îndemnând pe toți românii să fie conduși de ideile și focul sacru al patriotizmului curat al marelui decedat, în toate acțiunile politice și patriotice”.16 Subliniază că România Mare s-a făurit cu concursul tuturor românilor de pretutindeni, reamintind cum elemente din Ardeal au reîmprospătat adesea energiile din Vechiul Regat. Invocă marile figuri istorice și îndeosebi arată vrednicia marilor înaintași ardeleni în lupta pentru unitatea națională. Se închină memoriei lui George Pop de Băsești, „care a fost împăcătorul tuturor curentelor de destrămare și care veșnic a lucrat împreună cu toți aceia cari munceau pentru înaintarea neamului”.17 Încheie, concluzionând că George Pop de Băseşti „a avut o viaţă mare, după cum ultimul act mare din viaţa sa, prezidarea adunărei dela Alba-Iulia a fost una din cele mai înălţătoare manifestaţii ale unui neam”.18
Au luat apoi cuvântul ministrul Aurel Cosma, în numele bănățenilor, și Gavril Tripon, care „se închină amintirei marilor morți ai Sălajului”.
Teodor Mihali şi Valeriu Branişte au făcut un istoric al luptelor naţionale ale Partidului Naţional Român din Transilvania, începând cu revoluţia de la 1848 şi până la 1918, arătând totodată rolul însemnat pe care l-a avut George Pop de Băseşti în istoria românilor.
Din partea Partidului Naţional Român a luat cuvântul Mihail Cantacuzino. El a subliniat că dacă nu era jertfa celor 800.000 de români din Primul Război Mondial şi de asemenea, „dacă nu erau jerfele Marelui Gheorghe Pop şi ale altor luptători, nu ne-am găsi astăzi într-o ţară mare şi respectaţi”. Face, totodată, un apel la unirea tuturor forţelor, „ca să ducem mai departe steagul purtat cu mândrie de cel dispărut, drapelul iubirii de neam şi patrie”.
Un discurs impresionant a rostit poetul Octavian Goga, care asemăna viaţa lui George Pop de Băseşti cu aceea a mucenicului prăznuit în acea zi şi arăta recunoştinţa posterităţii pentru marele dispărut: „Şi Badea Gheorghe întocmai unui simbol, după cum a trăit aşa i-a fost şi moartea. Decenii întregi, vom pleca genunchii, Românii de pretutindeni fără deosebire la mormântul aceluia care a întrupat într-o viaţă întreagă sbuciumul Ardealului subjugat şi ajuns la izbândă”.
Au mai luat apoi cuvântul reprezentantul voluntarilor, al presei şi al Astrei, ei fiind urmaţi de senatorul de Sălaj, Alexandru Aciu, de soţia sa, Elena Aciu, care a vorbit în numele şcolii medii de fete din Şimleu şi de reprezentantul societăţii culturale a studenţilor sălăjeni de la Universitatea din Cluj.
Discursurile s-au încheiat la orele 14, după care a urmat masa dată de către Elena Pop Hossu-Longin, iar la orele 15 miniştrii s-au îndreptat spre gară. Abia seara târziu s-a împrăştiat şi mulţimea prezentă la această impozantă manifestare, la care au participat peste 20.000 de români, „din toate unghiurile ţării” şi care au dus cu ei „amintirea unei mari Sărbători, în care sufletele au fost unite întru preamărirea unui mare Român şi mare Mucenic al neamului, a cărui memorie va rămâne eternă în istorie dealungul veacurilor”.19
Acum, când se împlinesc 100 de ani de la comemorarea lui Gheorghe Pop de Băsești și dezvelirea monumentului care străjuiește și astăzi falnic în cimitirul din Băsești, am considerat că avem o datorie morală de a readuce în actualitate modul cum înaintașii noștri au știut să-i cinstească memoria.
Încheiem cu îndemnul pe care poetul Octavian Goga l-a adresat atunci nației române, dar care este perfect valabil și în prezent: „E un capitol de istorie națională în cripta de la Băsești. Epigoni ai țării mele, duceți-vă la ea să învățați dragostea de neam”.20
Note: 1 Ioan Georgescu, George Pop de Băsești. 60 de ani din luptele naționale ale românilor transilvăneni, Ediția a II-a, îngrijită și coordonată de Vasile Iuga de Săliște, Cluj-Napoca, Editura Societății Culturale Pro Maramureș „Dragoș Vodă”, 2013, pp. 215-216. 2 „Sălajul”, nr. 2, 12 mai 1923, p. 2. 3 I. Georgescu, op. cit., p. 363. 4 „Gazeta de Duminecă”, nr. 19 din 13 mai 1923, p. 1. 5 Idem, nr. 9 din 4 martie 1923, p. 3. 6 Idem, nr. 13 din 1 aprilie 1923, p. 1. 7 „Sălajul”, nr. 3, 25 mai 1923, p. 1. 8 Idem, nr. 17 din 29 aprilie 1923; „Sălajul”, nr. 1, 3 mai 1923, p. 1. 9 „Sălajul”, nr. 1, 6 mai 1923, p. 4. 10 „Gazeta de Duminecă”, nr. 19, 13 mai 1923, p. 1. 11 „Plugarul”, nr. 2, 10 mai 1923, pp. 1-3. 12 „Sălajul”, nr. 2, 12 mai 1923, p. 1. 13 „Gazeta de Duminecă”, nr. 19, 13 mai 1923, p. 1. 14 Ibidem, p. 2. 15 Ibidem. 16 „Sălajul”, nr. 2, 12 mai 1923, p. 1. 17 „Plugarul”, nr. 2, 10 mai 1923, p. 2. 18 „Gazeta de Duminecă”, nr. 19, 13 mai 1923, p. 2. 19 Ibidem. 20 „Sălajul”, nr. 2, 12 mai 1923, p. 2.
Dansul tradițional popular "Călușarul" este de o mare concentrație spirituală, fiindcă împletește armonios muzica cu datina, cu portul și dansul.
Pentru a conserva elementul cultural românesc, George Pop de Băsești și-a dorit un dans autentic românesc cu care să se prezinte la manifestările Astrei, dar și la alte întruniri și sărbători cu caracter național care aveau rolul de culturalizare și de trezire a conștiinței naționale la poporul românesc din Ardeal.
Călușarul a fost înființat la Băsești, în 1905, la inițiativa lui badea George. El aduce la Băsești un instructor din zona Alba-Sibiu, care a fost oaspetele lui George Pop vreme de trei luni, cât a avut nevoie pentru a învăța pe băsășteni Călușarul...
În anul 1906, dansul a fost reprezentat pentru prima dată în public de ziua lui George Pop de Băsești, fiind condus de dr. Iustin C. Iuga din Cluj.
Primul vătaf a fost Dumitru Pop, apoi Pop Silaghi, ambii cantori la biserică. Un alt vătaf vestit a fost Pop Andrei, zis Andriș, ce a fost și muzeograful Casei Memoriale "George Pop de Băsești", un om deosebit pe care am avut onoarea să-l cunosc. De la dânsul am aflat multe lucruri interesante, ce nu le-am regăsit în nicio lucrare, despre trecutul famililiei Pop de Băsești.
Costumele purtate de călușari au fost făcute în atelierul de la Orăștie de către Elena Hossu Longin, fiica lui George Pop.
Dansul Călușarilor are șapte figuri și durează 7 minute. Ele sunt: Bătuta, Rărita, Ciulita, Bota sub picior, Crucea, Ștearsa și Bătuta de două ori cu piciorul drept și de două ori cu dreptul și cu stângul. Pe melodia a doua se fac cinci figuri: dreptul pe stângul și întoarcerea pe dreapta, foarfeca în față, Rărita și Bătuta.
Vătaful poartă diagonală tricolor, ceilalți călușari poartă eșarfe albastre, cămăși brodate, brâu, pantaloni albi, ciorapi albi, opinci cu nojițe roșii și trei”boroaște”(clopoței) , căciuli negre și bastoane. Vătaful are căciulă albă. Numărul dansatorilor este impar 7,9,11.
Călușarul încetățenit la Băsești a devenit tradiție și poartă numele de "Călușarii de Băsești". A fost dansat de toate generațiile și încă se mai dansează și azi la Băsești. Este singura localitate din această parte a Ardealului unde se dansează acest dans adus și încetățenit aici de marele om politic George Pop de Băsești.
