Înmormântarea lui George Pop de Băsești...

26 februarie1919, ziua înmormântării lui "Badea George", nu a fost lipsită de incidente, pentru că “bandiţii roşii”, hoardele comuniste ale lui Béla Kun, au pus la cale invadarea Băseştilor, satul în care avea să fie înhumat politicianul. Totul pentru a se răzbuna asupra “mortului Erou”, a celui care „de atâtea ori a contrapus energia sufletului său planurilor diabolice ce urzeau ziua şi noaptea duşmanii seculari ai Neamului Românesc spre nimicirea şi stârpirea lui”. “Voiau aceşti huni fărădelege să se răzbune asupra mortului, cari îşi urma calea spre nemurire”, povesteşte Alexandru Achim. Cei din Băseşti nu au stat cu mâinile în sân şi au cerut întăriri. Solicitarea a fost onorată prin trimiterea unei companii de soldaţi, sub comanda căpitanului Alexandru Costescu, care a conceput cu sprijinul protopopului un plan de apărare. Dimineaţa, imediat după primul sunet al clopotului, hoardele bolşevice au început să trimită ploaie de gloanţe din ascunzişurile lor. Când s-a început prohodul, fereştile salonului unde s-a ridicat catafalcul se cutremurau de ropotul puştilor şi mitralierelor. Când s-a dus sicriul afară în grădină, şuierau gloanţele în toate părţile şi o adevărată minune a fost că n-a căzut nimeni jertfă din mulţimea mare ce înconjura sicriul. În aceste condiţii, preoţii au scurtat prohodul, iar plugarii satului au cărat pe braţe sicriul în biserică. “De la curte până la biserică, 16 soldaţi cu doi plutonieri în frunte s-au înşiruit unul lângă altul cu întreaga armătură, să apere cu trupurile lor tinere pe acela, care era atacat hoţeşte în calea sa din urmă. Era nespus de pătrunzător, să vezi pe vitejii de la Mărăşeşti şi Oituz în jurul sicriului”, scrie Alexandru Achim. Până la cimitirul familiei, sicriul a fost dus cu un car ţărănesc împodobit cu cetini de brad şi zăbrănic, tras de şase boi. După rostirea ultimelor rugăciuni şi după cântecul de jale al corului plugarilor, soldaţii au oferit salutul militar, iar sicriul a fost coborât în groapă, între salve și detunături puternice, așa cum îi cursese și viața.

Înmormântat sub torentul de gloanțe trase de dușmanii crezului său politic, conducătorul luptelor naționale din Ardeal rămâne nemuritor în conștiința posterității și ocupă pentru totdeauna locul firesc de cinste în galeria marilor patrioți români.

"Badea George", apostol al libertății naționale, își doarme somnul de veci alături de țăranii în mijlocul cărora a trăit, rămânând astfel unit sufletește cu obștea românească din Băsești.

Închei această evocare despre patriarhul cauzei românești, George Pop de Băsești, folosind cuvintele poetului pătimirii noastre, Octavian Goga: “... E un capitol de istorie în cripta de la Băsești. Epigoni ai țării mele, duceți-vă la ea să învățați dragostea de neam!”

Ionel Mesaroș

S-a întâmplat în această zi...

Se împlinesc 101 de ani de la moartea George Pop de Băseşti.

Umbra lui ”Badea George”, dulce nume în care există o notă de iubire și încredere cum n-a mai avut-o altul, m-a acoperit în vremurile tulburi cu învățăminte de lăsat moștenire, cu pilde despre o viață dedicată trup şi suflet neamului românesc.

George Pop de Băsești, un om providențial ce și-a iubit Patria și Neamul, luptând împotriva celor ce s-au înfipt ca ploșnițele în sângele românesc, pentru ca dreptatea și adevărul să răsară ca soarele, a văzut lumina zilei pe 1 august 1835, în comuna Băsești, o localitate situată în partea de sud-vest a județului Maramureș, atestată în documente din 1391. El a fost descendentul unei familii nobiliare, posesoare a unei moșteniri de o sută de iugăre, fiu al lui Petre Pop de Băsești și al Susanei Pop de Turț.

Până în 1846 a fost elev la școla din satul natal, după care a urmat liceul din Baia Mare, iar din 1852 liceul cezaro – crăiesc din Oradea. La 26 iunie 1854, George Pop trece cu succes bacalaureatul și intră ca student la Academia de Drept din Oradea. El alege știința dreptului convins că mișcarea națională a românilor are nevoie de specialiști în materie legislativă pentru a demasca legile antinaționale votate de Parlamenul de la Budapesta, însă împrejurările timpului nu i-au permis să termine studiile fiind mobilizat în armata, în 1859.

Întors la vatră în 1860, George Pop va fi ales prim-pretor, apoi judecător la scaunul orfanal, după care la cel comitatens, unde va activa mai mulți ani.

Încă din tinerețe, simțind că nu mai este de actualitate ca “la izvorul fermecat pot bea laolaltă și lupul și mielul” s-a aruncat cu toata energia în lupta pentru cucerirea de drepturi politice și de afirmare a națiunii române.

În 1860, se căsătorește cu Maria Loșonți, descendentă din viță nobilă, o femeie fidelă, iubitoare, devotată căminului ei intim, ce ține cu toata inima la onoarea familiei. Dumnezeu i-a binecuvântat cu doi copii Maria-Carolina, moartă la un an, și Elena–Gheorghina(1860-1940), militantă culturală și feminista binecunoscută în epocă.

Învățăturile de bun-simț ale părinților, de corectitudine, de dreptate și de judecată îl îmbogăți încă din copilarie pe George. De la ei învățase că nu are voie să părăsească cărările dreptății, bunătatea și adevărul. Sămânța credinței fusese așternută sub “brazda”minții tot de ei: cerându-i să se încreadă în Domnul și să-L recunoască în toate căile sale. Sfaturile lor sănătoase și chibzuința izvorâtă din acestea, l-au ferit de calea nelegiuirilor, călăuzindu-i pașii pe calea înțelepciunii.

Începând cu 1866, participa la diferite manifestări și acțiuni organizate de “ASTRA”-Asociațiune înființată pentru ridicarea conștiinței naționale, prin culturalizarea românilor, convins fiind că dezideratele naționale pot fi înfăptuite prin acțiunile de luminare ale poporului. George Pop de Băsești a devenit unul din marii sprijinitori ai societăților culturale ale românilor din Transilvania, începând cu cele studențești “,Iulia”, “Junimea” şi terminând cu “reuniunile” femeilor de la Brașov și Sălaj, colaborând cu ziariști și oameni de cultură de la publicații de prestigiu cum ar fi:”Tribuna”,”Gazeta Transilvaniei” și ”Observatorul”.

În condițiile legii școlare din 1879, George Pop a creat școli în limba română, demonstrând rolul decisiv al limbii naționale în supraviețuirea poporului român, subliniind preeminența factorului lingvistic în fața celui etnic, arătând că limba este un giuvaer mai prețios decât viața însăși. În acea perioadă, românii din Transilvania se aflau într-o stare politică și socială dezastruoasă, mai ales după instaurarea dualismului austro-ungar, a politicii Vienei imperiale, acest “putregai de pudră și parfum” a săvârșit a treia mare trădare a poporului român, după ce l-a trădat pe Horea, apoi pe Iancu…Ales deputat în Parlamentul maghiar, în 1872, desfășoară o luptă aprigă pentru dezrobirea națională timp de 9 ani, susținând cu mult patos setea de dreptate a românilor. La 9 august 1880, George Pop a propus într-o conferinţă ţinută la Turda unirea tuturor românilor din Transilvania şi Ungaria într-un singur partid naţional. În urma acestei propuneri s-a convocat pe 17 octombrie 1880 o conferinţă alcătuită din 30 de fruntaşi români din Transilvania şi Ungaria, care au decis convocarea Conferinţei Naţionale de la Sibiu din anul 1881, care a decretat solidaritatea partidelor naţionale româneşti din Ungaria şi unirea acestora sub numele de Partidul Naţional Român din Transilvania şi Ungaria.

George Pop de Băsești a fost un nobil generos, ctitor de cultură, sprijinitor al ţărănimii, al orfanilor și văduvelor, un luptător neobosit pentru emancipare națională a românilor. El se contopea afectiv cu năzuințele consătenilor săi, susținând că țăranii sunt un puternic element de consolidare a unui popor, încât Nicolae Iorga, oaspete al lui badea George, ]n 1906, îl considera un “voievod de obști și oști tărănești”. Fiind un bun cunoscător al științei agricole, a împărtășit experiența în lucrarea “Economia cîmpului”. Mai-mult, în 1914, întemeiază prin testament “Fundația George Pop de Basești și fiica lui Elena”, care avea scopul de a înființa școli de agricultură pentru copiii de la sate, cei mai merituoși învățăcei urmând să primească animale și unelte de muncă, iar dascălii lor susținere materială.

George Pop a crezut, asemenea prietenului Kogălniceanu, că “țăranii sunt însăși țara”. El a fost și un slujitor al creștinismului. A înălțat biserica din satul său și din localitatea Băița de sub Codru și și-a lăsat prin testament toata averea Preaveneratului Capitlu Mitropolitan Greco-catolic de la Alba Iulia și Făgăraș, cu sediul la Blaj.

Credința în Cel de Sus i-a dat înțelepciune și putere patriarhului nației; Sub protecția Ei, se lăsase stăpânit de un vis: cel de a face dreptate. Visul său arzător a devenit mai întâi o cauză, apoi o mișcare națională. Zi de zi își întărea credința, stârpind îndoiala ce încerca să-i împăienjenească, uneori, cugetul. El știa că educarea minții este esențială. Cunoștea că sufletul se lărgește prin rugăciune, iar mintea se subțiază prin învățătură, ajutându-l în pledoariile sale din Parlament, când acuza regimul opresiv: ”DACĂ E PĂCAT SĂ ATENTEZI LA VIAȚA UNUI OM, CU ATÂT MAI MARE PĂCAT E SĂ ATENTEZI-CA ÎN CAZUL DE FAȚĂ – LA VIAȚA UNUI NEAM, BA CHIAR A MAI MULTOR NEAMURI.” El era încredințat că “dreptul poate fi suprimat prin forță, niciodată nimicit.”

În 1887, are loc o Conferință Națională la Sibiu în legatură cu întocmirea unui “Memorand”, cu plângerile românilor împotriva situatiei lor grave din punct de vedere social și politic, care să fie prezentat împăratului la Viena.

George Pop de Băsești, condus de înflăcărare și principii, având o capacitate covârșitoare de înțelegere a realității, crezând în victoria dreptului asupra forței, își răscoli sufletul și-și stimula gândurile, având convingerea că întotdeauna conștiința dreptății îi întărește în putere și-I înalța în suflet. Idealul național așezat pe umanitarism, civilizație, libertate și independență îi clarifica obiectivele politice: lupta pentru recâștigarea autonomiei Transilvaniei, dreptul de a folosi limba română în administrație și justiție, revizuirea legii nationalităților și a legii electorale.

La 25-26 martie 1892, a fost definitivat conținutul Memorandumului de la Viena, “MEMORANDUL ROMÂNILOR DIN TRANSILVANIA ȘI UNGARIA”, document istoric prin care Partidul Național Român protestează energic împotriva sistemului de guvernare impus de Budapesta, în care sunt consemnate toate silniciile și abuzurile la care erau supuși românii din Imperiul Austro – Ungar.

În 26 mai 1892, George Pop de Băsești face parte din delegaţia “celor 300″, iar în urma procesului intentat autorilor Memorandumului, tribunul de la Băsești va fi condamnat alături de alți conducători ai Partidului Național Român. El a urmat ”să-și ispășească păcatul dragostei de neam” în închisorile de la Seghedin și Vacz, locuri unde și-a întărit credința în idealul național:”Noi luptăm cu arme legale pentru o cauză mare.”

În timpul detenției sale, lui George Pop de Băseşti îi moare soția “de supărare”.

Deși avea 60 de ani la ieșirea din temniță, dispunea de resurse de energie și entuziasm.

Dotat cu tact politic, a contribuit la abolirea sciziunii și la refacerea Partidului Național Român, desființat în urma mișcării memorandiste. În 1902 este ales președinte al PNR, remarcându-se, în special, la 12 octombrie 1918 când a fost elaborată declarația de autodeterminare și despărțire a Transilvaniei de Ungaria, moment decisiv în pregătirea actului final al realizării statului național unitar român. Un moment impresionant prin amploarea și semnificația sa este actul de la 1 Decembrie 1918.

Printre cei 1228 delegați din toată țara a ținut să fie prezent și, bătrânul de vârsta patriarhală, George Pop de Băsești, care, deși bolnav, și-a purtat cu mândrie pe piept eșarfa tricoloră. Ajuns la Alba Iulia, pătruns de emoție, a zis: ”Am venit, chiar dacă această cale m-ar costa viața…”

La Alba Iulia, în istorica cetate a poporului român, la 1 Decembrie 1918, este ales în funcția de președinte al Marii Adunări, subliniind în cuvântul de deschidere “realizarea marelui vis”. La marele praznic național, George Pop de Băsești a avut un discurs memorabil:

«Prea iubiții mei! Onorată adunare a tuturor Românilor din Transilvania, Ungaria și Banat!

Națiunea Română la toate evenimentele mari istorice, în trecut și astfel și astăzi, s-a adunat pentru a decide asupra sorții sale.

În 1848, marele an al sguduirilor și prefacerilor sociale și al scuturării lanțurilor purtate de veacuri, neamul nostru s-a adunat pe Câmpul Libertății de lângă Blaj, ca să-și frângă cătușile iobăgiei.

Acolo, printr-o supraomenească încordare, acest neam a frânt cătușile cari îl țineau legat de glia oligarhilor străini.

Smuls din robia trupească a iobăgiei, poporul românesc din Ardeal și Ungaria a fost silit să continue a trăi într-o nouă iobăgie, cu mult mai dureroasă și mai umilitoare: iobăgia sufletească.

Dușmanii seculari, cari ne-au ținut veacuri de-a-rândul în lanțuri fizice, ne-au ținut, până ieri, înlănțuiți sufletește, înăbușind cu brutalitate toate manifestările sufletului românesc dornic de libertate și cultură națională.

Lanțurile acestei robii suntem chemați, fraților, să le sdrobim astăzi, în această mare adunare națională, a tuturor Românilor din Ungaria și Transilvania, aci, pe pământul stropit cu sângele martirilor Horea și Cloșca.

Vrem să sdrobim lanțurile robiei noastre sufletești, prin realizarea marelui vis al lui Mihai Viteazul: unirea tuturor celor de o limbă și de o lege, într-un singur și nedespărțit Stat Românesc.

Lăsați-vă pătrunși, fraților, de fiorii sfinți ai acestui strălucit praznic național și în cea mai deplină și frățească armonie să clădim temeliile fericirii noastre naționale viitoare!

Dumnezeu să binecuvânteze sfatul nostru și lucrările noastre!

Salutându-vă cu toată căldura inimei mele, declar Adunarea națională a tuturor Românilor din Ungaria și Transilvania deschisă!»

La 2 decembrie, în ședința ținută la Alba Iulia, a fost ales președinte al Marelui Sfat Național. La sfârșitul ședinței, George Pop de Băsești aduce mulțumiri fierbinți marelui Dumnezeu, apoi încheie cu cuvintele Scripturii: ”Iar acum slobozește, Doamne, pe robul Tău în pace, că am văzut mântuirea neamului meu “, iar vocea bătrânului apostol, întretăiată tot mai mult de suspine, se stinse. Lacrimile-i curgeau din ochii lui înviorați de măreția momentului și plângând el, plângeau cu toții. Erau lacrimile curate ce curgeau din ochii care au avut fericirea să vadă dezrobirea neamului.

Personalități de elită ale vieții politice și culturale, precum: George Barițiu, Valeriu Braniște, Titu Maiorescu, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Iorga, Octavian Goga, I. C. Brătianu, Iuliu Maniu, Vasile Lucaciu, Ion Rațiu, Vaida-Voievod, Vasile Godiș l-au prețuit și i-au oferit iubirea lor prietenească și edificatoare. Adversarii politici, ca de exemplu,Tisza Kalman, primul–ministru al Ungariei, l-au respectat, gratulându-l: ”Strașnic om ești daco-roman fanatic! Între noi e depărtare ca între cer și pământ. Nu ne vom înțelege niciodată…Vino tu la noi și-ți garantez că nu există demnitate în Ungaria pe care să n-o poți dobândi”. George Pop de Băsești a răspuns: ” De mi-ați da toată Ungaria și tot n-aș trăda cauza cea dreaptă a sărmanului meu popor, care afară de Dumnezeu, de tovarășii mei și de mine , n-are alți apărători împotriva tendințelor voastre de cotropire.”

Conștient că și-a făcut datoria față de neam și mândru că a pecetluit un trecut de nădejdi și strădanii, părășeste cetatea Bălgradului, mulțumit, și se întoarce acasă. În drum spre satul său natal, răcind puternic, se îmbolnăvește, iar la 23 februarie 1919 viața i se stinge, moare de apoplexie.

La 26 februarie are loc slujba înmormântării. După primul dangăt al clopotului, hoardele lui Bela Kun trimit ploaie de gloanţe asupra casei eroului nostru. La îndemnul părintelui paroh, răposatul este dus la biserica satului, iar de acolo la cimitir, transportat pe un car țărănesc, împodobit cu cetini de brad și tras de șase boi, simbolizând simplitatea patriarhală și hărnicia neobosită a acestui mare gospodar.

El își doarme somnul de veci alături de țăranii în mijlocul cărora a trăit, rămânând astfel unit sufletește cu obștea românească din Băsești.

La 1 februarie 1976 a fost inaugurat Muzeul memorial “George Pop de Băsești”, în conacul ce a aparținut tribunului Unirii.

Pâna în 1940, casa a fost locuită de fiica sa Elena Pop Longin și sotul său, Francisc Hossu Longin. Naționalizată, în 1948, a servit ca sediu CAP și magazie de cereale.

Pe terenul donat de George Pop de Băseşti Bisericii Române Unite cu Roma, pe dealul Viei Doamnei, a fost înălțată mănăstirea greco-catolică din Băseşti, cu două hramuri “Sfântul Gheorghe”și "Adormirea Maicii Domnului", sfinţită în anul 2005.

Închei această evocare despre patriarhul cauzei românești, George Pop de Băsești, folosind cuvintele poetului pătimirii noastre, Octavian Goga: “Înfățișarea lui impunea un aspect de demnitate și curățenie morală, împrumutând frământărilor dimprejur o haină de vetustitate severă, legându-ne de continuitatea aspirațiilor din vechime și dându-ne tuturor senzația binefăcătoare că lupta pe care o ducem e perfect legitimă și credințele noastre vin de demult, de foarte departe… E un capitol de istorie în cripta de la Băsești. Epigoni ai țării mele, duceți-vă la ea să învățați dragostea de neam!”

Ionel Mesaroș

Ultima zi din viața lui George Pop de Băsești...

Badea George moare în dimineaţa zilei de 23 februarie 1919, o apoplexie de inimă punând sfârşit vieţii sale spre nemărginita durere a familiei şi a neamului românesc.

Redau momentul trecerii la cele veșnice din însemnările lui Alexandru Kiş: “Nici nu intrasem în odaie, când mi s-a adus vestea că iubitul nostru Bade George agonizează. […] Când am intrat în odaia sa, l-am găsit culcat în pat, în neştire, iar lângă el păzea preotul din Băiţa ... Maior care de altfel tot timpul cât am stat în Băseşti şi el stătuse acolo. Am stat amândoi câteva clipe şi ne-am sfătuit, ce e de făcut? Respiraţia bolnavului devenea tot mai rară şi mai grea. Ni-a răsărit ideea că eventual şezând i s-ar mai uşura respiraţia. L-am ridicat între noi în pat în stare de şedere. Mişcarea aceasta i-a înviorat respiraţia, dar durere, numai pentru câteva clipe, după care iarăşi a căzut în starea anterioară. Văzând asta l-am culcat din nou şi l-am privit neputincioşi, cum se stinge fără o vorbă, fără o mişcare, ca o adiere ...” […]

"La o jumătate de oră după decedarea Lui..., i-am pieptănat barba şi i-am închis pleoapele. Ne-am retras cu toţii cu lacrimi în ochi în camera vecină, pentru a lua măsuri pentru înmormântarea Lui."

Tot lui Alexandru Kiş i-a revenit rolul de a procura cele necesare înmormântării. Iată ce spune Alexandru Kiş în memoriile sale: „Nefiind altul, mie mi-a revenit rolul acesta. Încă în aceiaşi zi am plecat cu soţia mea cu un car de povară la Baia Mare, unde am procurat şi expediat cele necesare. Durere însă, la înmormântare nu m-am mai putut întoarce din pricina soţiei mele, care de mai mult timp era bolnavă şi care după călătoria cu carul căzuse pe pat în Baia Mare […]. Astfel, numai în gând am petrecut la mormânt cu pietate firească pe Acel care a prezidat Unirea Ardealului cu Patria Mamă şi a cărui gură a rostit acel istoric cuvânt pentru vecie. Colinele din Băseşti, atât de iubite de El, îi îmbrăţişează cu dragoste şi mândrie osemintele spre veşnic repaos!”

Ionel Mesaroș

Motivația publicării cărții “1 decembrie 1918 MAREA UNIRE și GEORGE POP de BĂSEȘTI”

“Testamentul aceluia care, prin prezidarea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, și-a încununat o viață de luptă, jertfită spre opera țintă a poporului românesc, Marea Unire, prevedea ca din întreaga avere să se înființeze ” ...spre mărirea atotputernicului Dumnezeu și în favorul dezvoltării culturale a poporului roman o fundație perpetuă și neschimbată”, iar “scopul fundațiunei va fi promovarea culturii poporului românesc”, din veniturile fundației urmând a se înființa și susține o “școală poporală agricolă” cu o fermă model la Băsești, institute culturale românești, susținerea materială a internatelor din universități și academii, acordarea unor stipendii tinerilor de naționalitate română cu purtare morală excepțională, dar vremurile au fost potrivnice până astăzi.

La 1940, doamna Elena Pop Hossu-Longin, fiica iubită a lui George Pop de Băsești, se stinge fără urmași, iar Ardealul de Nord , din voința nătângă a puternicilor Europei de-atunci, este trecut sub administrație maghiară.

Ani de întuneric și ani de război, când sentimentele românești sunt înăbușite în fașă, nefiind de îndurat pentru stăpânitorii vremelnici nici măcar o pâlpâire de viață politică la conaționalii marelui luptător pentru cauza românească.

Spre sfârșitul anului 1944, tăvălugul roșu rusesc ajunge, cu toate fărădelegile care-i sunt caracteristice, peste această parte de țară care-și așteaptă izbăvirea și nu o nouă robie.

Cu greu și prin mari eforturi întregul Ardeal revine între hotarele firești ale României. Din țara, parcă sortită unui destin nefericit, încape pe mâna propovăduitorilor celei mai negre doctrine, comunismul. Pentru roșul din drapelul acestui flagel, cu tendințe de dominare mondială, românii au plătit forțat nu numai râuri de lacrimi, ci și râuri de sânge spre a-I păstra mereu aprinsă culoarea.

Cine să-și mai aducă aminte de George Pop de Băsești, când peste oameni urgiile se abat cu furie una după alta?

Partidele istorice sunt scoase în afara legii.George Pop de Băsești, fondator și președinte al Partidului Național Român din Transilvania, partid pe care țărănițtii susțin, justificat, că-l continua, este “vinovat” prin asta.

Biserica greco-catolică este desființată. De neiertat devine faptul că George Pop de Băsești s-a născut, a trăit și a fost îngropat în această credință.

Cântecele neamului nu sunt admise de alogeni din patru vânturi, a căror limbă maternă nu era limba română. După cum să pronunți numele lui George Pop de Băsești când, imediat, gândul te duce la “Pe-al nostru steag e scris unire” sau la “Hai să dăm mână cu mână cei cu inima...”?

Istoria românilor cu umbrele și strălucirile ei deranjează anumiți vecini, partidul conducător dibuind un scrib (nici roman, nici creștin) care ne-o falsifică grosolan. În maculatura zisă “istorie”, idea de unire a românilor și lupta lor pentru unitate (de la Mihai Viteazul până la 1918) nu există, fie și numai pentru că “dulcea Bucovină” și “Basarabia frumoasă” aparține imperiului roșu, iar tătucul Stalin nu poate fi supărat “Doamne ferește!”, de către comuniștii aciuați pe la noi de aiurea.

După mărețul exemplu al răsăritului începe un adevărat război împotriva poporului roman.

Fruntași politici, dintre care nu puțini au lucrat sau colaborat cu George Pop de Băsești, umplu temnițele. Teroarea tăcerii se așterne egal peste cei morți și peste cei vii de după gratii.

Ceea ce urma să se cheme colectivizarea agriculturii începe printre primele locuri la Băsești, unde-colduși să fie!, că baza unui colhoz botezat “Pionierul” exista apriori prin bunurile gândite de George Pop de Băsești să se constituie într-o fermă model în satul său. Și niciodată cei care siluesc nu aduc laudă păgubașului, urmarea, hula pentru fruntașul politic român.

Oamneii cu dare de mână din Băsești sunt obligați să-și lase de izbeliște gospodăriile pentru te miri ce “motive bine întemeiate “. Interesul particular i-ar fi ținut lângă casă și pământ, “interesul general” și binențeles “superior” al partidului și statului totalitar a vrut altfel: canal Dunăre-Marea Neagră, varianta Dej, șantiere ale sovromurilor pentru concentrați, domicilii forțate și închisori. Parte, din câți n-au putut să îndure calvarul, au trecut în lumea drepților, parte au cedat psihic și s-au „înscris de bunăvoie” la colhoz. Totuși au fost și săteni care, între o concentrare și o închisoare , ori între două închisori, au trecut prin sat îndeplinind corvoada plății cotelor sau ritualul botezului unui copil.

Dar despre George Pop de Băsești numai muțenie și uitare în toți anii aceia becisnici.

Cum să cinstești meritele unui unionist transilvan când șeful de post și uneori secretarul de partid erau neromâni, amândoi vorbind voit mai prost românește decât ar fi fost în stare, iar sufrageria casei lui George Pop de Băsești, unde au stat la ceas de taină Iorga, Goga, Maniu, Lucaciu și atâtea alte personalități strălucite ale României, colhozul s-a învrednicit să înființeze primul incubator de pui din această parte de țară?

Sunt, stimați cititori, parțial explicate motivațiile demersului nostru (editorial).

La căpătâiul doamnei Elena Pop Hosuu- Longin , fiica lui George Pop de Băsești, după 53 de ani de la trecerea vămii, am așezat o piatră de mormânt.

La cimitirul unde se odihnește , până la judecata de apoi, un om care a robit pentru dezrobirea neamului său , am zidit un gard de piatră.

În satul sălăjean din Codru care i-a dat viață și nume și căruia George Pop i-a dat nemurire istorică, am reconstituit Monumentul Eroilor din primul război mondial.

„Drumurile din tină adâncă și cleioasă” , bătute de Iorga, au fost împuținate, astfaltând accesul spre țințirimul unde se odihnește în nemurire malele luptător pentru Ardeal și accesul spre biserica în care gazda sălăjeană și istoricul neamului românesc s-au recules împreună preamărindu-l pe Dumnezeu.

Vom fi îndreptat câteceva și sigur am înviorat memoria colectivă.

Am adunat în prezentul volum omagial fapte și gânduri spre aducere aminte că generațiile trecute au ostenit pentru noi. Iar osteneală n-avem a ne feri cât hotareleromânești sunt astăzi mai strâmte decât la 1918!

Suntem îndatorați vrednicilor noștri înaintași, suntem datori cu o pildă celor care vor veni după noi.”

Decebal-Traian Remeş- “ 1 decembrie 1918 MAREA UNIRE și GEORGE POP de BĂSEȘTI“, Baia Mare, Consilul Județean Maramureș, 1993

Cu profundă tristețe în suflet am primit vestea trecerii la cele veșnice a domnului Decebal Traian Remeș, fiu al satului Băseşti, cel care a deținut, pe rând, între anii 1992 și 1995, funcția de consilier județean, președinte și vicepreședinte al Consiliului Județean Maramureș, fiind apoi ministru al Finanțelor Publice între anii 1999 - 2000 și ministru al Agriculturii în anul 2007.
Menţionez că 1993, Decebal Traian Remeș a publicat o carte dedicată lui George Pop de Băseşti, "1 decembrie 1918 MAREA UNIRE şi GEORGE POP de BĂSEŞTI", un omagiu la împlinirea a 75 de ani de la Marea Unire şi 75 de ani de la moartea lui George Pop de Băseşti, la 23 februarie 1919.
Maramureșul a pierdut un om de valoare, un om care a a ales calea eternității, lăsând însă o impresie adâncă în sufletele celor care l-au cunoscut și l-au admirat pentru felul în care a știut mereu să lupte pentru drepturile tuturor maramureșenilor.
Dumnezeu să-l odihnească în rândul celor drepți!

Un model de adevărat luptător...

Efortul românilor transilvăneni pentru emancipare și unire a fost lung, greu, plin de jertfe, dar el a creat modele de adevărați luptători, care ar trebui să ocupe locul pe care îl merită în istoria acestui popor. Nume precum George Pop de Băsești, preot dr. Vasile Lucaciu, Vasile Goldiș, dr. Ion Rațiu, Iuliu Maniu și mulți, mulți alții reprezintă adevărate repere ale unei generații care a avut norocul să-și vadă încununate dezideratele naționale.

”A fost icoana din trecut, garanţie morală pentru prezent, îndemn către tineretul viitorului” scria Nicolae Iorga despre George Pop de Băsești.

Născut în 1835, în satul Băsești, actualmente în aria administrativă a județului Maramureș, George Pop avea să ajungă rapid una dintre figurile proeminente ale românilor transilvăneni. A făcut studii juridice și a ajuns judecător, după care s-a lansat în lupta pentru emanciparea românilor.

În 1870, a organizat o Asociație care să apere interesele învățământului românesc faţă de politicile tot mai agresive pe care le promovau guvernele de la Budapesta. Astfel, la 10 septembrie 1871, în adunarea ţinută la Şimleul Silvaniei, a luat fiinţă Reuniunea Învăţătorilor Români Sălăjeni (RIRS), o asociaţie profesională.

Memorandumul din 1892, cel mai important document în care românii transilvăneni și-au expus vechimea pe aceste meleaguri, argumentele pentru care meritau să fie recunoscuți ca națiune, un adevărat rechizitoriu la adresa politicii de deznaționalizare promovate de Budapesta și sprijinită de la Viena, a făcut multă vâlvă în epocă, dar, din păcate, nu a avut efectele așteptate. La acest eveniment istoric un rol principal l-a avut George Pop de Băsești. Delegaţia n-a fost primită la Împărat, iar, în august 1919, când trupele române organizate și conduse de Iuliu Maniu au ocupat Viena, plicul cu Memorandum-ul a fost găsit nedesfăcut. George Pop a afirmat răspicat în fața judecătorilor, în timpul procesului memorandiștilor: ”Ceea ce se discută aici, domnilor, este însăşi existenţa poporului român… Existenţa unui popor nu se discută, se afirmă… De aceea nu mai suntem aici acuzaţi, suntem acuzatori”.

Activitatea lui George Pop de Băsești după eliberarea din închisoare a mers, firesc, pe aceeași linie de luptă asiduă pentru câștigarea drepturilor naționale legitime. În decembrie 1902, când a murit Ion Rațiu, președintele Partidului Național Român, George Pop de Băsești a preluat conducerea din postura de vicepreședinte a P.N.R-ului, apoi, din 1905, a devenit președinte, funcție pe care a păstrat-o până la împlinirea visului pentru care a luptat întrega viață – Unirea.

La Adunarea Naţională de la Alba IUlia , George Pop de Băseşti, în calitatea sa de veterean al luptei naționale, a fost ales preşedinte. Octogenarul preşedinte, cu emoţie şi lacrimi de bucurie în ochi, a deschis Marea Adunare Naţională rostind: ”Am venit chiar şi dacă această cale m-ar costa viaţa, căci, de-acum, pentru mine, nu mai rămâne alta decât să zic şi eu cu dreptul Simion din Scriptură: «Acum slobozeşte, Doamne, pe robul tău în pace»… că mi-am văzut visul cu ochii!”. Cu această ocazie,la 1 Decembrie 1918, a avut un discurs memorabil:

«Prea iubiții mei! Onorată adunare a tuturor Românilor din Transilvania, Ungaria, și Banat!

Națiunea Română la toate evenimentele mari istorice, în trecut și astfel și astăzi, s-a adunat pentru a decide asupra sorții sale.

În 1848, marele an al sguduirilor și prefacerilor sociale și al scuturării lanțurilor purtate de veacuri, neamul nostru s-a adunat pe Câmpul Libertății de lângă Blaj, ca să-și frângă cătușile iobăgiei.

Acolo, printr-o supraomenească încordare, acest neam a frânt cătușile cari îl țineau legat de glia oligarhilor străini.

Smuls din robia trupească a iobăgiei, poporul românesc din Ardeal și Ungaria a fost silit să continue a trăi într-o nouă iobăgie, cu mult mai dureroasă și mai umilitoare: iobăgia sufletească.

Dușmanii seculari, cari ne-au ținut veacuri de-a-rândul în lanțuri fizice, ne-au ținut, până ieri, înlănțuiți sufletește, înăbușind cu brutalitate toate manifestările sufletului românesc dornic de libertate și cultură națională.

Lanțurile acestei robii suntem chemați, fraților, să le sdrobim astăzi, în această mare adunare națională, a tuturor Românilor din Ungaria și Transilvania, aci, pe pământul stropit cu sângele martirilor Horea și Cloșca.

Vrem să sdrobim lanțurile robiei noastre sufletești, prin realizarea marelui vis al lui Mihai Viteazul: unirea tuturor celor de o limbă și de o lege, într-un singur și nedespărțit Stat Românesc.

Lăsați-vă pătrunși, fraților, de fiorii sfinți ai acestui strălucit praznic național și în cea mai deplină și frățească armonie să clădim temeliile fericirii noastre naționale viitoare!

Dumnezeu să binecuvânteze sfatul nostru și lucrările noastre!

Salutându-vă cu toată căldura inimei mele, declar Adunarea națională a tuturor Românilor din Ungaria și Transilvania deschisă!»

La puțin timp după ce și-a văzut visul cu ochii, realizarea Marii Uniri, pe 23 februarie 1919, la 83 de ani, cu sănătatea șubrezită, "patriarhul cauzei românești", George Pop de Băsești a trecut la cele veșnice.

Ionel Mesaroș