Corul de femei Reuniunea Mariană

Fotografia a fost făcută în vara anului 1944 în fața bisericii din Băsești. În fotografie apar în mod special femeile și fetele satului din acel moment care făceau parte din acest cor. Reuniunea Mariană era o asociație religioasă care avea drept scop promovarea unei devoțiuni deosebite față de Preacurata Fecioară Maria, model de trăire creștină și de virtuți. În Băsești până în 1948 locuitorii satului de etnie română erau majoritatea de religie greco-catolică. Calitatea fotografiei este mai slabă deoarece este o copie după o copie. Din cei prezenți în fotografie mai este în viață cel puțin o persoană. Mama mea. Avea atunci 14 ani. Este în primul rănd, așezată jos. Prima din stânga. Pentru fiii satului încă o informație. În partea dreaptă se vede un copil cu căciulă pe cap. Este Dumitru Pop care avea să devină învățător și care a slujit ca dascăl, și o vreme și director de școală, în Băsești. 

Sursa: George Băseșteanu

S-a întâmplat în 26 februarie 1919...

În urmă cu 104 ani, în condiții ostile, din cauza atacurilor "hoardelor roșii", a trupelor lui Bela Kun, a avut loc, la Băsești, în satul meu natal, înmormântarea lui George Pop(1835-23 februarie 1919).

Zvonul morții celui mai popular bărbat din partea locului se răspândește cu iuțeala fulgerului, iar bolșevicii unguri au dat de știre că la înmormântare vor fi și ei de față.

Totul pentru a se răzbuna asupra “mortului Erou”, pe cel care „de atâtea ori a contrapus energia sufletului său planurilor diabolice ce urzeau ziua şi noaptea duşmanii seculari ai Neamului Românesc spre nimicirea şi stârpirea lui”... “Voiau aceşti huni fărădelege să se răzbune asupra mortului, cari îşi urma calea spre nemurire”, povesteşte Alexandru Achim.

Cei din Băseşti nu au stat cu mâinile în sân şi au cerut întăriri. Solicitarea a fost onorată prin trimiterea unei companii de soldaţi, sub comanda căpitanului Alexandru Costescu, care a conceput cu sprijinul protopopului un plan de apărare.

După primul dangăt al clopotului, hoardele lui Bela Kun trimit ploaie de gloanţe asupra casei unde se afla trupul neînsuflețit. Ferestrele salonului unde se afla catafalcul celui dintâi cetățean al Transilvaniei dezrobite, se cutremură de ropotul puștilor și al mitralierelor vrăjmașe.

Când sicriul e scos afară în curte, gloanțele șuieră pe la urechile tuturor. E o minune că ele nu ating pe nimeni și nu fac nicio victimă! Un semn al lui Dumnezeu că el e cu cei ce se adună în numele Lui.

Preoții, văzând în ce împrejurări au să-l prohodească, reduc rugăciunile și cântările, iar la îndemnul părintelui paroh, răposatul este dus la biserica satului și de acolo la cimitir, transportat pe un car țărănesc, împodobit cu cetini de brad și tras de șase boi, simbolizând simplitatea patriarhală și hărnicia neobosită a acestui mare gospodar.

“De la curte până la biserică, 16 soldaţi cu doi plutonieri în frunte s-au înşiruit unul lângă altul cu întreaga armătură să apere cu trupurile lor tinere pe acela care era atacat hoţeşte în calea sa din urmă. Era nespus de pătrunzător, să vezi pe vitejii de la Mărăşeşti şi Oituz în jurul sicriului”, scrie Alexandru Achim.

Sus, pe deal, la locul de odihnă veșnică, se citesc cele din urmă rugăciuni de dezlegare preoțească, iar corul plugarilor din Băsești cântă duios: "Plâng și mă tânguiesc." Nu e ochi nemuiat în lacrimi. Între salve și detunături puternice, așa cum îi cursese și viața, se așează în pământ rămășițele marelui luptător. El își doarme somnul de veci alături de țăranii în mijlocul cărora a trăit, rămânând astfel unit sufletește cu obștea românească din Băsești.

Octavian Goga scria în volumul „Precursorii” din anul 1930, că viața lui George Pop de Băsești s-a topit într-o sumedenie de lupte, pe care le-a dus la bun sfârșit, o viață, de asemenea, plină de însemnătate și simbol: „el s-a stins sub șuierul gloanțelor ungurești, în ceasul în care armata noastră își începuse drumul cuceritor. O viață întreagă de suferinți și amărăciuni și-a avut compensația ei în acele clipe, șeful dezrobiților n-a închis ochii decât atunci când libertatea i-a fluturat pe dinainte zâmbetul fericitor...”

Închei această evocare cu versurile lui Petre Dulfu:

“Acum, al tău trup doarme, jos, somnul veșniciei,

Ți sufletul, la Domnul, ți-e în culmea bucuriei!

Că n-ai luptat zadarnic, atâta, pe pământ,

Și nu-nzadar hrănit-ai un vis așa de sfânt!

Norocul cel mai mare ți-a fost pe lume scris:

Să-ți vezi, în clipa morții, cu ochii scumpul vis!”

Ionel Mesaroș

„Mica Romă” de sub poalele Codrului

 

Comuna Băseşti sau “Mica Romă” de la poalele Codrului, cum o numeşte dirijorul Valentin Băinţan, este situată la interferența judeţelor Maramureş, Sălaj şi Satu Mare. Ea e considerată a doua localitate din Transilvania ca valoare spirituală, după Blaj, şi poartă amprenta venerabilului George Pop de Băseşti, care alături de alte personalităţi şi asociaţii ale vremii, au marcat destinul poporului român din Transilvania.

Testamentul marelui om şi patriot, George Pop de Băseşti, este pus în aplicare, după 100 de ani. El și-a lăsat prin testament toata averea Preaveneratului Capitlu Mitropolitan Greco-Catolic de la Alba Iulia și Făgăraș, cu sediul la Blaj. De asemenea, în 1914, întemeiază prin testament “Fundația George Pop de Basești și fiica lui Elena”, care avea scopul de a înființa școli de agricultură pentru copiii de la sate, cei mai merituoși învățăcei urmând să primească animale și unelte de muncă, iar dascălii lor susținere materială.

Pe terenul donat de George Pop de Băseşti Bisericii Române Unite cu Roma, pe dealul Viei Doamnei, a fost înălțată Mănăstirea Greco-Catolică Sfântul Anton, cu două hramuri “Sfântul Gheorghe”și "Adormirea Maicii Domnului", sfinţită în anul 2005. Locul pe care astăzi prinde contur complexul mănăstirii, având o suprafaţă de 15 ha, a fost cândva gradina lui George Pop de Băseşti. De mănăstire va aparţine o pădure întinsă pe o suprafaţă de peste 400 ha, până la hotarul cu judeţul Satu Mare. În vecinătatea mănăstirii se va construi un centru cultural cuprinzând biblioteca şi sală de conferinţe, chilii, centru pentru bătrâni şi copii orfani.

Fundaţia “George Pop de Băseşti” organizează manifestări culturale, lansări de carte, întâlniri cu ziarişti, scriitori, oameni de cultură. Tot la Băseşti, fiinţează Festivalul de Literatură şi Colocviile de Istorie “George Pop de Băseşti”. Încet, dar sigur, Băseşti-ul redevine un important centru de religie, cultură, spiritualitate.-(Ionel Mesaroș)

Obiective turistice:

Casa Memorială „George Pop de Băsești”

Aceasta e amplasată la nr. 124, fiind organizată în conacul care a aparținut marelui om politic, descendent al unei familii nobiliare și se află pe lista monumentelor istorice de importanță națională, fiind inclusă în „Ruta Cultural Turistică a patrimoniului muzeal din România”.

Casa a fost construită în anii 1885 – 1890, constituind timp de trei decenii un loc de întâlnire a multor personalități. Până în 1940, casa a fost locuită de fiica sa, Elena Pop Longin (1860 – 1940), cunoscută militantă feministă și de soțul ei, Francisc Hossu Longin. Naționalizată în 1948, a servit ca sediu CAP și magazie de cereale. În perioada 1970 – 1976 s-au executat lucrări de reabilitare, organizarea muzeului făcându-se în etape. Sunt valorificate expozițional piese originale cu caracter istoric și memorial aparținând lui George Pop de Băsești (1835 – 1919), fruntaș al luptei pentru unirea Transilvaniei cu România, președintele Partidului Național Român și al Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia (1 decembrie 1918).-(Ionel Mesaroș)

Mănăstirea Greco-Catolică Băseşti

A fost ridicată în memoria lui George Pop de Băsești (1835-1919), în grădina acestuia. Piatra de temelie a fost pusă în anul 2000, iar mănăstirea a fost sfințită în anul 2005. La eveniment au participat Preafericitul Lucian Mureșan, Preasfințitul Ioan Șișeștean (în acea vreme, Episcop de Maramureș), Preasfințitul Virgil Bercea (Episcop de Oradea) și Jean Claude Periset (Nunțiul Apostolic la București), peste 50 de preoți și numeroși credincioși.

Această mănăstire are 2 hramuri:

23 Aprilie: „Sfântul Gheorghe” – zi în care este comemorat, de regulă, și Gheorghe Pop de Băsești

15 August: „Adormirea Maicii Domnului”.

Preot paroh: Beșkid Gabriel

(Ionel Mesaroș)

„Teiul Unirii”

Sursa foto- Marius Ionuțaș

Pe lângă casa memorială, în Băsești, mai sunt locuri încărcate de istorie şi simboluri ale Marii Uniri. Pe Dealul Viei Doamnei, în apropierea casei memoriale, se află Mănăstirea Greco-Catolică, locul în care George Pop de Băseşti a avut grădină, livadă, vie.

În spatele mănăstirii se află „Teiul Unirii„, un tei multisecular, un tei minunat la umbra căruia se află o masă şi băncuţe, locul în care George Pop de Băseşti se întâlnea cu Vasile Lucaciu, Vasile Goldiş, Ioan Raţiu, Ion I. C. Brătianu, Nicolae Titulescu, Nicolae Iorga, Nicolae Filipescu, Vintilă Brătianu, Vasile Lucaciu, Iuliu Maniu, Iosif Vulcan, Petre Dulfu şi cu mulţi alţi demnitari români.

E locul unde s-au născut iniţiativele care au împlinit visele neamului românesc.

Aici, s-au luat cele mai importante decizii privind Unirea, teiul bătrân fiind martor la cele plănuite de fruntașii mișcării naționale, el a devenind un simbol pe stema Băseştiului, cunoscut azi ca „Teiul Unirii”.-(Ionel Mesaroș)

Biserica ”Sfântul Anton de Padova”

Înălțată în centrul satului, Biserica Greco–Catolică Sfântul Anton de Padova din Băsești, sfințită de către episcopul Ioan Șișeștean, în data de 14 iunie 2009, întregește într-un mod deosebit de plăcut ansamblul arhitectural al zonei. Construită numai din lemn, așezată în aer liber, integrată perfect în sufletul locului, se prezintă în întregul său ca o sculptură ce capătă, pe măsură ce te apropii, dimensiuni și expresii nebănuite, izvorâte din memoria istoriei lemnului.-(Ionel Mesaroș)

Monumentul funerar al lui George Pop de Băsești...

Pentru a cinsti memoria tatălui său, George Pop de Băsești, care nu a avut parte de funeralii naționale așa după cum i se cuvinea, fiica sa Elena Hossu-Longin reușește, cu mari strădanii, să ridice un monument, la Băsești, la patru ani de la moartea ilustrului său părinte.

Ultima dorință a lui “Badea George” a fost aceea de a fi înmormântat la Băsești, spunând următoarele: "Să mă îngropați lângă ai mei și în mijlocul poporului cu care am trăit, am muncit și m-a ascultat!"

Monumentul se află în cimitirul din Băseşti, alături de alte cinci morminte, toate fiind împrejmuite cu un gard din stâlpi de beton şi fier forjat. Postamentul din piatră de carieră, înalt de 70 cm, susţine un obelisc din marmoră neagră, înalt de 220 cm, ornamentat cu o mulură.

Sub semnul sfintei cruci au fost inscripționate următoarele cuvinte memorabile: "Aici își doarme somnul de veci George Pop de Băsești, președinte al Partidului Național Român și al istoricei adunări dela Alba Iulia, unde a proclamat unirea tuturor Românilor. Născut la 1 August 1835, trecut la veșnicie în 23 februarie 1919, sub șuerul gloanțelor secuești, apărat de Armata Româna liberatoare. Domnul a chemat pe robul său, căruia i s-a dat să vază desrobirea neamului. “

Ceremonia de dezvelire a acestui monument a avut loc pe data de 6 mai 1923. A fost o zi de adevărat pelerinaj la mormântul lui George Pop de Băsești.-(Ionel Mesaroș)

Personalități locale:

George Pop de Băsești (n. 1 august 1835, Băsești, Comitatul Sălaj – d. 23 februarie 1919) a fost un politician român din Transilvania, între 1881-1902 vicepreședinte, iar între 1902-1918 președinte al Partidului Național Român din Transilvania.

Alexandru Pop (n. 1877, Băsești, comitatul Maramureș, Regatul Ungariei – d. 1929, Cehu Silvaniei, Regatul României) a fost un deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918.

A fost doctor în drept. Ca avocat a îndeplinit mai multe funcții : director de bancă, membru în consiliul baroului avocaților și curatorul bisericii române unite din Băsești.

Dumitru Pop (n. 18 martie 1927, Băsești, Maramureș, România – d. 11 decembrie 2006, Cluj-Napoca, România) a fost un filolog, folclorist, etnolog român și profesor la Facultatea de Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj.

S-a remarcat prin activitatea de cercetare a domeniului său și a fost creatorul școlii de folcloristică de la Cluj. A fost de asemenea un pasionat culegător de folclor.

Decebal Traian Remeș (n. 26 iunie 1949, Băsești, Maramureș, România – d. 14 februarie 2020) a fost un economist și politician român, care a îndeplinit funcțiile de ministru al finanțelor (1998-2000) și de ministru al agriculturii și dezvoltării rurale (2007) în guvernele României. A fost de asemenea deputat român în legislatura 1996-2000, ales în județul Maramureș pe listele partidului PNL.

Irineu Pop, născut Ionel Pop, (n. 2 iulie 1953, Băsești, Maramureș) este un teolog român, care îndeplinește din 2011 funcția de arhiepiscop al Alba-Iuliei, fiind membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. El a îndeplinit anterior funcția de episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, cu numele de Bistrițeanul (1990-2011).

De Dragobete...

Azi, 24 februarie, când sărbătorim iubirea, cred că e firesc să amintesc despre marea iubire a lui George Pop de Băsești, Maria Loșonți, o femeie caritativă și credincioasă, cu care se căsătorește în 1860, mariaj binecuvântat de Dumnezeu cu două fiice: Maria Carolina și Elena Gheorghina.

În timpul robiei de la Vacz, unde a fost închis în urma procesului memorandiștilor, în 11.6.1895, lui George Pop de Băsești îi moare soția, de supărare.

104 de ani de la trecerea la cele veșnice a Bătrânului Nației

 George Pop de Băsești – icoană pentru trecut, garanție morală pentru prezent, îndemn către tineretul viitorului

În data de 23 februarie 2023 se împlinesc 104 de ani de la trecerea la cele veșnice a lui George Pop de Băsești, cel care a prezidat Marea Adunare de la Alba Iulia din anul 1918.

Conștient fiind că și-a făcut datoria față de neam și împlinit de faptul că a pecetluit un trecut plin de nădejdii și strădanii, George Pop de Băsești părăsește cetatea Bălgradului, însoțit de locotenentul Alexandru Chiș din Odești și se întoarce la Băsești.

În drum spre satul său natal, având de înfruntat un ger cumplit, se îmbolnăvește grav, iar la 23 februarie 1919, viața i se stinge.

Pe piatra sa funerară sunt înscrise cuvintele memorabile de sorginte evanghelică, pe care le rostise la Alba Iulia în faţa Marelui Sfat Naţional: Acum slobozeşte, Doamne, pe robul tău în pace că am văzut slobozirea neamului meu!

A primit din partea națiunii supranumele de Badea George, iar poetul Octavian Goga l-a numit Patriarhul cauzei românești, pentru că și-a dedicat întreaga viață cauzei românilor asupriți din Ardeal, motiv pentru care, alături de ceilalți memorandiști, ajunge pentru o perioadă de timp în închisoarea din Vacz. Luptele, pe care le-a purtat, și idealurile, pentru care a trăit, au fost încununate cu succes prin unirea cu Țara-Mamă din data de 1 decembrie 1918.

Preotul și istoricul Zenovie Pâclișanu, membru al Academiei Române din anul 1919, într-un panegiric scris la adresa figurii lui George Pop, pe care-l publică în ziarul „Sălajul” în anul 1923, amintea următoarele: „George Pop de Băsești făcea parte din generația idealistă, entuziastă, crescută în ideologia de romanitate pură, de mândrie și având eroic a lui Klein, Șincai și Petru Maior, o generație care era veșnic cu gândul la strălucirea Romei vechi, leagănul originei noastre [...]. N-are decât să străbată cineva cu răbdare și înțelegere publicațiile acestui timp, să urmărească activitatea fruntașilor de atunci, pentru a vedea cu câtă dragoste de neam, cu cât interes față de nevoile lui și cu câtă ambiție de adevărați „senatori” munceau, luptau, scriau și discutau oamenii aceia, cari ne-au dat aproape toate instituțiile moderne de cultură națională, cu ajutorul cărora am putut ajunge unde suntem azi”.

De asemenea, savantul Nicolae Iorga prezintă marele exponent al Unirii Transilvaniei cu Țara-Mamă prin următoarele cuvinte publicate în lucrarea „Oameni cari au fost”, tipărită în anul 1935: „A fost bătrânul nației... Tocmai fiindcă este acolo (în Ardeal) o așa mare și mândră oaste de țărani, îi trebuia Voievodului obștile – și oștile – țărănimii celei vechi, întemeietoare și sprijinitoare de Domnii. Sunt Domni cari nu domnesc, și sunt de aceia cari, fără a sta în scaun de stăpânire, au rost și domnesc între ai lor. Icoană de trecut, garanție morală pentru prezent, îndemn către tineretul viitorului, așa a fost, când l-au lăsat să trăiască dușmanii seminției sale, în castelul său care era o căsuță, între țăranii cari îi erau frați, bătrânul G. Pop. Nația l-a numit Badea George. În acest dulce nume, pe care nu a simțit nevoie să-l prefacă potrivit căruntețele lui, este o notă de iubire și de încredere, cum n-a mai avut-o altul”.

Octavian Goga, la rândul său, scria în volumul „Precursorii” din anul 1930, că viața lui George Pop de Băsești s-a topit într-o sumedenie de lupte, pe care le-a dus la bun sfârșit, o viață, de asemenea, plină de însemnătate și simbol: „el s-a stins sub șuierul gloanțelor ungurești, în ceasul în care armata noastră își începuse drumul cuceritor. O viață întreagă de suferinți și amărăciuni și-a avut compensația ei în acele clipe, șeful dezrobiților n-a închis ochii decât atunci când libertatea i-a fluturat pe dinainte zâmbetul fericitor...”.

La 6 mai 1923, poetul și dascălul Petre Dulfu publica în ziarul „Sălajul” în cinstea „Bătrânului Nației”, un poem cu titlul „La mormântul lui George Pop de Băsești”: „Urmașii mândrei Rome... încununați cu spini/ încătușați să fie de-o mână de străini?/ și-n loc ținuți de drumul spre culmile visate?.../ tu nu puteai să suferi această nedreptate!/ un vis hrăneai doar: lanțul, să vezi cum se destramă;/ să-ți vezi unită țara, pe veci, cu Țara mamă...//.

Închei această evocare despre patriarhul cauzei românești, George Pop de Băsești, folosind cuvintele poetului pătimirii noastre, Octavian Goga: “Înfățișarea lui impunea un aspect de demnitate și curățenie morală, împrumutând frământărilor dimprejur o haină de vetustitate severă, legându-ne de continuitatea aspirațiilor din vechime și dându-ne tuturor senzația binefăcătoare că lupta pe care o ducem e perfect legitimă și credințele noastre vin de demult, de foarte departe… E un capitol de istorie în cripta de la Băsești. Epigoni ai țării mele, duceți-vă la ea să învățați dragostea de neam!”

S-a întâmplat în 23 februarie..

Se împlinesc 104 de ani de la moartea George Pop de Băseşti.

Umbra lui "Badea" George, dulce nume în care există o notă de iubire și încredere cum n-a mai avut-o altul, m-a acoperit în vremurile tulburi cu învățăminte de lăsat moștenire, cu pilde despre o viață dedicată trup şi suflet neamului românesc.

George Pop de Băsești, un om providențial ce și-a iubit Patria și Neamul, luptând împotriva celor ce s-au înfipt ca ploșnițele în sângele românesc, pentru ca dreptatea și adevărul să răsară ca soarele, a văzut lumina zilei pe 1 august 1835, în comuna Băsești, o localitate situată în partea de sud-vest a județului Maramureș, atestată în documente din 1391. El a fost descendentul unei familii nobiliare, posesoare a unei moșteniri de o sută de iugăre, fiu al lui Petre Pop de Băsești și al Susanei Pop de Turț.

Până în 1846 a fost elev la școla din satul natal, după care a urmat liceul din Baia Mare, iar din 1852 liceul cezaro – crăiesc din Oradea. La 26 iunie 1854, George Pop trece cu succes bacalaureatul și intră ca student la Academia de Drept din Oradea. El alege știința dreptului convins că mișcarea națională a românilor are nevoie de specialiști în materie legislativă pentru a demasca legile antinaționale votate de Parlamenul de la Budapesta, însă împrejurările timpului nu i-au permis să termine studiile fiind mobilizat în armata, în 1859.

Întors la vatră în 1860, George Pop va fi ales prim-pretor, apoi judecător la scaunul orfanal, după care la cel comitatens, unde va activa mai mulți ani.

Încă din tinerețe, simțind că nu mai este de actualitate ca “la izvorul fermecat pot bea laolaltă și lupul și mielul” s-a aruncat cu toata energia în lupta pentru cucerirea de drepturi politice și de afirmare a națiunii române.

În 1860, se căsătorește cu Maria Loșonți, descendentă din viță nobilă, o femeie fidelă, iubitoare, devotată căminului ei intim, ce ține cu toata inima la onoarea familiei. Dumnezeu i-a binecuvântat cu doi copii Maria-Carolina, moartă la un an, și Elena–Gheorghina(1860-1940), militantă culturală și feminista binecunoscută în epocă.

Învățăturile de bun-simț ale părinților, de corectitudine, de dreptate și de judecată îl îmbogăți încă din copilarie pe George. De la ei învățase că nu are voie să părăsească cărările dreptății, bunătatea și adevărul. Sămânța credinței fusese așternută sub “brazda”minții tot de ei: cerându-i să se încreadă în Domnul și să-L recunoască în toate căile sale. Sfaturile lor sănătoase și chibzuința izvorâtă din acestea, l-au ferit de calea nelegiuirilor, călăuzindu-i pașii pe calea înțelepciunii.

Începând cu 1866, participa la diferite manifestări și acțiuni organizate de “ASTRA”-Asociațiune înființată pentru ridicarea conștiinței naționale, prin culturalizarea românilor, convins fiind că dezideratele naționale pot fi înfăptuite prin acțiunile de luminare ale poporului. George Pop de Băsești a devenit unul din marii sprijinitori ai societăților culturale ale românilor din Transilvania, începând cu cele studențești “,Iulia”, “Junimea” şi terminând cu “reuniunile” femeilor de la Brașov și Sălaj, colaborând cu ziariști și oameni de cultură de la publicații de prestigiu cum ar fi:”Tribuna”,”Gazeta Transilvaniei” și ”Observatorul”.

În condițiile legii școlare din 1879, George Pop a creat școli în limba română, demonstrând rolul decisiv al limbii naționale în supraviețuirea poporului român, subliniind preeminența factorului lingvistic în fața celui etnic, arătând că limba este un giuvaer mai prețios decât viața însăși. În acea perioadă, românii din Transilvania se aflau într-o stare politică și socială dezastruoasă, mai ales după instaurarea dualismului austro-ungar, a politicii Vienei imperiale, acest “putregai de pudră și parfum” a săvârșit a treia mare trădare a poporului român, după ce l-a trădat pe Horea, apoi pe Iancu…Ales deputat în Parlamentul maghiar, în 1872, desfășoară o luptă aprigă pentru dezrobirea națională timp de 9 ani, susținând cu mult patos setea de dreptate a românilor. La 9 august 1880, George Pop a propus într-o conferinţă ţinută la Turda unirea tuturor românilor din Transilvania şi Ungaria într-un singur partid naţional. În urma acestei propuneri s-a convocat pe 17 octombrie 1880 o conferinţă alcătuită din 30 de fruntaşi români din Transilvania şi Ungaria, care au decis convocarea Conferinţei Naţionale de la Sibiu din anul 1881, care a decretat solidaritatea partidelor naţionale româneşti din Ungaria şi unirea acestora sub numele de Partidul Naţional Român din Transilvania şi Ungaria.

George Pop de Băsești a fost un nobil generos, ctitor de cultură, sprijinitor al ţărănimii, al orfanilor și văduvelor, un luptător neobosit pentru emancipare națională a românilor. El se contopea afectiv cu năzuințele consătenilor săi, susținând că țăranii sunt un puternic element de consolidare a unui popor, încât Nicolae Iorga, oaspete al lui badea George, ]n 1906, îl considera un “voievod de obști și oști tărănești”. Fiind un bun cunoscător al științei agricole, a împărtășit experiența în lucrarea “Economia cîmpului”. Mai-mult, în 1914, întemeiază prin testament “Fundația George Pop de Basești și fiica lui Elena”, care avea scopul de a înființa școli de agricultură pentru copiii de la sate, cei mai merituoși învățăcei urmând să primească animale și unelte de muncă, iar dascălii lor susținere materială.

George Pop a crezut, asemenea prietenului Kogălniceanu, că “țăranii sunt însăși țara”. El a fost și un slujitor al creștinismului. A înălțat biserica din satul său și din localitatea Băița de sub Codru și și-a lăsat prin testament toata averea Preaveneratului Capitlu Mitropolitan Greco-catolic de la Alba Iulia și Făgăraș, cu sediul la Blaj.

Credința în Cel de Sus i-a dat înțelepciune și putere patriarhului nației; Sub protecția Ei, se lăsase stăpânit de un vis: cel de a face dreptate. Visul său arzător a devenit mai întâi o cauză, apoi o mișcare națională. Zi de zi își întărea credința, stârpind îndoiala ce încerca să-i împăienjenească, uneori, cugetul. El știa că educarea minții este esențială. Cunoștea că sufletul se lărgește prin rugăciune, iar mintea se subțiază prin învățătură, ajutându-l în pledoariile sale din Parlament, când acuza regimul opresiv: ”DACĂ E PĂCAT SĂ ATENTEZI LA VIAȚA UNUI OM, CU ATÂT MAI MARE PĂCAT E SĂ ATENTEZI-CA ÎN CAZUL DE FAȚĂ – LA VIAȚA UNUI NEAM, BA CHIAR A MAI MULTOR NEAMURI.” El era încredințat că “dreptul poate fi suprimat prin forță, niciodată nimicit.”

În 1887, are loc o Conferință Națională la Sibiu în legatură cu întocmirea unui “Memorand”, cu plângerile românilor împotriva situatiei lor grave din punct de vedere social și politic, care să fie prezentat împăratului la Viena.

George Pop de Băsești, condus de înflăcărare și principii, având o capacitate covârșitoare de înțelegere a realității, crezând în victoria dreptului asupra forței, își răscoli sufletul și-și stimula gândurile, având convingerea că întotdeauna conștiința dreptății îi întărește în putere și-I înalța în suflet. Idealul național așezat pe umanitarism, civilizație, libertate și independență îi clarifica obiectivele politice: lupta pentru recâștigarea autonomiei Transilvaniei, dreptul de a folosi limba română în administrație și justiție, revizuirea legii nationalităților și a legii electorale.

La 25-26 martie 1892, a fost definitivat conținutul Memorandumului de la Viena, “MEMORANDUL ROMÂNILOR DIN TRANSILVANIA ȘI UNGARIA”, document istoric prin care Partidul Național Român protestează energic împotriva sistemului de guvernare impus de Budapesta, în care sunt consemnate toate silniciile și abuzurile la care erau supuși românii din Imperiul Austro – Ungar.

În 26 mai 1892, George Pop de Băsești face parte din delegaţia “celor 300″, iar în urma procesului intentat autorilor Memorandumului, tribunul de la Băsești va fi condamnat alături de alți conducători ai Partidului Național Român. El a urmat ”să-și ispășească păcatul dragostei de neam” în închisorile de la Seghedin și Vacz, locuri unde și-a întărit credința în idealul național:”Noi luptăm cu arme legale pentru o cauză mare.”

În timpul detenției sale, lui George Pop de Băseşti îi moare soția “de supărare”.

Deși avea 60 de ani la ieșirea din temniță, dispunea de resurse de energie și entuziasm.

Dotat cu tact politic, a contribuit la abolirea sciziunii și la refacerea Partidului Național Român, desființat în urma mișcării memorandiste. În 1902 este ales președinte al PNR, remarcându-se, în special, la 12 octombrie 1918 când a fost elaborată declarația de autodeterminare și despărțire a Transilvaniei de Ungaria, moment decisiv în pregătirea actului final al realizării statului național unitar român. Un moment impresionant prin amploarea și semnificația sa este actul de la 1 Decembrie 1918.

Printre cei 1228 delegați din toată țara a ținut să fie prezent și, bătrânul de vârsta patriarhală, George Pop de Băsești, care, deși bolnav, și-a purtat cu mândrie pe piept eșarfa tricoloră. Ajuns la Alba Iulia, pătruns de emoție, a zis: ”Am venit, chiar dacă această cale m-ar costa viața…”

La Alba Iulia, în istorica cetate a poporului român, la 1 Decembrie 1918, este ales în funcția de președinte al Marii Adunări, subliniind în cuvântul de deschidere “realizarea marelui vis”. La marele praznic național, George Pop de Băsești a avut un discurs memorabil:

«Prea iubiții mei! Onorată adunare a tuturor Românilor din Transilvania, Ungaria și Banat!

Națiunea Română la toate evenimentele mari istorice, în trecut și astfel și astăzi, s-a adunat pentru a decide asupra sorții sale.

În 1848, marele an al sguduirilor și prefacerilor sociale și al scuturării lanțurilor purtate de veacuri, neamul nostru s-a adunat pe Câmpul Libertății de lângă Blaj, ca să-și frângă cătușile iobăgiei.

Acolo, printr-o supraomenească încordare, acest neam a frânt cătușile cari îl țineau legat de glia oligarhilor străini.

Smuls din robia trupească a iobăgiei, poporul românesc din Ardeal și Ungaria a fost silit să continue a trăi într-o nouă iobăgie, cu mult mai dureroasă și mai umilitoare: iobăgia sufletească.

Dușmanii seculari, cari ne-au ținut veacuri de-a-rândul în lanțuri fizice, ne-au ținut, până ieri, înlănțuiți sufletește, înăbușind cu brutalitate toate manifestările sufletului românesc dornic de libertate și cultură națională.

Lanțurile acestei robii suntem chemați, fraților, să le sdrobim astăzi, în această mare adunare națională, a tuturor Românilor din Ungaria și Transilvania, aci, pe pământul stropit cu sângele martirilor Horea și Cloșca.

Vrem să sdrobim lanțurile robiei noastre sufletești, prin realizarea marelui vis al lui Mihai Viteazul: unirea tuturor celor de o limbă și de o lege, într-un singur și nedespărțit Stat Românesc.

Lăsați-vă pătrunși, fraților, de fiorii sfinți ai acestui strălucit praznic național și în cea mai deplină și frățească armonie să clădim temeliile fericirii noastre naționale viitoare!

Dumnezeu să binecuvânteze sfatul nostru și lucrările noastre!

Salutându-vă cu toată căldura inimei mele, declar Adunarea națională a tuturor Românilor din Ungaria și Transilvania deschisă!»

La 2 decembrie, în ședința ținută la Alba Iulia, a fost ales președinte al Marelui Sfat Național. La sfârșitul ședinței, George Pop de Băsești aduce mulțumiri fierbinți marelui Dumnezeu, apoi încheie cu cuvintele Scripturii: ”Iar acum slobozește, Doamne, pe robul Tău în pace, că am văzut mântuirea neamului meu “, iar vocea bătrânului apostol, întretăiată tot mai mult de suspine, se stinse. Lacrimile-i curgeau din ochii lui înviorați de măreția momentului și plângând el, plângeau cu toții. Erau lacrimile curate ce curgeau din ochii care au avut fericirea să vadă dezrobirea neamului.

Personalități de elită ale vieții politice și culturale, precum: George Barițiu, Valeriu Braniște, Titu Maiorescu, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Iorga, Octavian Goga, I. C. Brătianu, Iuliu Maniu, Vasile Lucaciu, Ion Rațiu, Vaida-Voievod, Vasile Godiș l-au prețuit și i-au oferit iubirea lor prietenească și edificatoare. Adversarii politici, ca de exemplu,Tisza Kalman, primul–ministru al Ungariei, l-au respectat, gratulându-l: ”Strașnic om ești daco-roman fanatic! Între noi e depărtare ca între cer și pământ. Nu ne vom înțelege niciodată…Vino tu la noi și-ți garantez că nu există demnitate în Ungaria pe care să n-o poți dobândi”. George Pop de Băsești a răspuns: ” De mi-ați da toată Ungaria și tot n-aș trăda cauza cea dreaptă a sărmanului meu popor, care afară de Dumnezeu, de tovarășii mei și de mine , n-are alți apărători împotriva tendințelor voastre de cotropire.”

Conștient că și-a făcut datoria față de neam și mândru că a pecetluit un trecut de nădejdi și strădanii, părășeste cetatea Bălgradului, mulțumit, și se întoarce acasă. În drum spre satul său natal, răcind puternic, se îmbolnăvește, iar la 23 februarie 1919 viața i se stinge, moare de apoplexie.

La 26 februarie are loc slujba înmormântării. După primul dangăt al clopotului, hoardele lui Bela Kun trimit ploaie de gloanţe asupra casei eroului nostru. La îndemnul părintelui paroh, răposatul este dus la biserica satului, iar de acolo la cimitir, transportat pe un car țărănesc, împodobit cu cetini de brad și tras de șase boi, simbolizând simplitatea patriarhală și hărnicia neobosită a acestui mare gospodar.

El își doarme somnul de veci alături de țăranii în mijlocul cărora a trăit, rămânând astfel unit sufletește cu obștea românească din Băsești.

La 1 februarie 1976 a fost inaugurat Muzeul memorial “George Pop de Băsești”, în conacul ce a aparținut tribunului Unirii.

Pâna în 1940, casa a fost locuită de fiica sa Elena Pop Longin și sotul său, Francisc Hossu Longin. Naționalizată, în 1948, a servit ca sediu CAP și magazie de cereale.

Pe terenul donat de George Pop de Băseşti Bisericii Române Unite cu Roma, pe dealul Viei Doamnei, a fost înălțată mănăstirea greco-catolică din Băseşti, cu două hramuri “Sfântul Gheorghe”și "Adormirea Maicii Domnului", sfinţită în anul 2005.

Închei această evocare despre patriarhul cauzei românești, George Pop de Băsești, folosind cuvintele poetului pătimirii noastre, Octavian Goga: “Înfățișarea lui impunea un aspect de demnitate și curățenie morală, împrumutând frământărilor dimprejur o haină de vetustitate severă, legându-ne de continuitatea aspirațiilor din vechime și dându-ne tuturor senzația binefăcătoare că lupta pe care o ducem e perfect legitimă și credințele noastre vin de demult, de foarte departe… E un capitol de istorie în cripta de la Băsești. Epigoni ai țării mele, duceți-vă la ea să învățați dragostea de neam!”

Ultima zi din viața lui George Pop de Băsești...

”Badea” George moare în dimineaţa zilei de 23 februarie 1919, o apoplexie(accident vascular cerebral) punând sfârşit vieţii sale spre nemărginita durere a familiei şi a neamului românesc.

Redau momentul trecerii la cele veșnice din însemnările lui Alexandru Kiş: “Nici nu intrasem în odaie, când mi s-a adus vestea că iubitul nostru Bade George agonizează. […] Când am intrat în odaia sa, l-am găsit culcat în pat, în neştire, iar lângă el păzea preotul din Băiţa ... Maior care de altfel tot timpul cât am stat în Băseşti şi el stătuse acolo. Am stat amândoi câteva clipe şi ne-am sfătuit, ce e de făcut? Respiraţia bolnavului devenea tot mai rară şi mai grea. Ni-a răsărit ideea că eventual şezând i s-ar mai uşura respiraţia. L-am ridicat între noi în pat în stare de şedere. Mişcarea aceasta i-a înviorat respiraţia, dar durere, numai pentru câteva clipe, după care iarăşi a căzut în starea anterioară. Văzând asta l-am culcat din nou şi l-am privit neputincioşi, cum se stinge fără o vorbă, fără o mişcare, ca o adiere ...” […]

"La o jumătate de oră după decedarea Lui..., i-am pieptănat barba şi i-am închis pleoapele. Ne-am retras cu toţii cu lacrimi în ochi în camera vecină, pentru a lua măsuri pentru înmormântarea Lui."

Tot lui Alexandru Kiş i-a revenit rolul de a procura cele necesare înmormântării. Iată ce spune Alexandru Kiş în memoriile sale: „Nefiind altul, mie mi-a revenit rolul acesta. Încă în aceiaşi zi am plecat cu soţia mea cu un car de povară la Baia Mare, unde am procurat şi expediat cele necesare. Durere însă, la înmormântare nu m-am mai putut întoarce din pricina soţiei mele, care de mai mult timp era bolnavă şi care după călătoria cu carul căzuse pe pat în Baia Mare […]. Astfel, numai în gând am petrecut la mormânt cu pietate firească pe Acel care a prezidat Unirea Ardealului cu Patria Mamă şi a cărui gură a rostit acel istoric cuvânt pentru vecie. Colinele din Băseşti, atât de iubite de El, îi îmbrăţişează cu dragoste şi mândrie osemintele spre veşnic repaos!”

1 Decembrie 1918 MAREA UNIRE şi GEORGE POP de BĂSEŞTI

 “Testamentul aceluia care, prin prezidarea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, și-a încununat o viață de luptă, jertfită spre opera țintă a poporului românesc, Marea Unire, prevedea ca din întreaga avere să se înființeze ” ...spre mărirea atotputernicului Dumnezeu și în favorul dezvoltării culturale a poporului roman o fundație perpetuă și neschimbată”, iar “scopul fundațiunei va fi promovarea culturii poporului românesc”, din veniturile fundației urmând a se înființa și susține o “școală poporală agricolă” cu o fermă model la Băsești, institute culturale românești, susținerea materială a internatelor din universități și academii, acordarea unor stipendii tinerilor de naționalitate română cu purtare morală excepțională, dar vremurile au fost potrivnice până astăzi.

La 1940, doamna Elena Pop Hossu-Longin, fiica iubită a lui George Pop de Băsești, se stinge fără urmași, iar Ardealul de Nord , din voința nătângă a puternicilor Europei de-atunci, este trecut sub administrație maghiară.

Ani de întuneric și ani de război, când sentimentele românești sunt înăbușite în fașă, nefiind de îndurat pentru stăpânitorii vremelnici nici măcar o pâlpâire de viață politică la conaționalii marelui luptător pentru cauza românească.

Spre sfârșitul anului 1944, tăvălugul roșu rusesc ajunge, cu toate fărădelegile care-i sunt caracteristice, peste această parte de țară care-și așteaptă izbăvirea și nu o nouă robie.

Cu greu și prin mari eforturi întregul Ardeal revine între hotarele firești ale României. Din țara, parcă sortită unui destin nefericit, încape pe mâna propovăduitorilor celei mai negre doctrine, comunismul. Pentru roșul din drapelul acestui flagel, cu tendințe de dominare mondială, românii au plătit forțat nu numai râuri de lacrimi, ci și râuri de sânge spre a-I păstra mereu aprinsă culoarea.

Cine să-și mai aducă aminte de George Pop de Băsești, când peste oameni urgiile se abat cu furie una după alta?

Partidele istorice sunt scoase în afara legii.George Pop de Băsești, fondator și președinte al Partidului Național Român din Transilvania, partid pe care țărănițtii susțin, justificat, că-l continua, este “vinovat” prin asta.

Biserica greco-catolică este desființată. De neiertat devine faptul că George Pop de Băsești s-a născut, a trăit și a fost îngropat în această credință.

Cântecele neamului nu sunt admise de alogeni din patru vânturi, a căror limbă maternă nu era limba română. După cum să pronunți numele lui George Pop de Băsești când, imediat, gândul te duce la “Pe-al nostru steag e scris unire” sau la “Hai să dăm mână cu mână cei cu inima...”?

Istoria românilor cu umbrele și strălucirile ei deranjează anumiți vecini, partidul conducător dibuind un scrib (nici roman, nici creștin) care ne-o falsifică grosolan. În maculatura zisă “istorie”, ideea de unire a românilor și lupta lor pentru unitate (de la Mihai Viteazul până la 1918) nu există, fie și numai pentru că “dulcea Bucovină” și “Basarabia frumoasă” aparține imperiului roșu, iar tătucul Stalin nu poate fi supărat “Doamne ferește!”, de către comuniștii aciuați pe la noi de aiurea.

După mărețul exemplu al răsăritului, începe un adevărat război împotriva poporului roman.

Fruntași politici, dintre care nu puțini au lucrat sau colaborat cu George Pop de Băsești, umplu temnițele. Teroarea tăcerii se așterne egal peste cei morți și peste cei vii de după gratii.

Ceea ce urma să se cheme colectivizarea agriculturii începe printre primele locuri la Băsești, că baza unui colhoz botezat “Pionierul” exista apriori prin bunurile gândite de George Pop de Băsești să se constituie într-o fermă model în satul său. Și niciodată cei care siluesc nu aduc laudă păgubașului, urmarea, hula pentru fruntașul politic român.

Oamenii cu dare de mână din Băsești sunt obligați să-și lase de izbeliște gospodăriile pentru te miri ce “motive bine întemeiate “. Interesul particular i-ar fi ținut lângă casă și pământ, “interesul general” și binențeles “superior” al partidului și statului totalitar a vrut altfel: canal Dunăre-Marea Neagră, varianta Dej, șantiere ale sovromurilor pentru concentrați, domicilii forțate și închisori. Parte, din câți n-au putut să îndure calvarul, au trecut în lumea drepților, parte au cedat psihic și s-au „înscris de bunăvoie” la colhoz. Totuși au fost și săteni care, între o concentrare și o închisoare , ori între două închisori, au trecut prin sat îndeplinind corvoada plății cotelor sau ritualul botezului unui copil.

Dar despre George Pop de Băsești numai muțenie și uitare în toți anii aceia becisnici.

Cum să cinstești meritele unui unionist transilvan când șeful de post și uneori secretarul de partid erau neromâni, amândoi vorbind voit mai prost românește decât ar fi fost în stare, iar sufrageria casei lui George Pop de Băsești, unde au stat la ceas de taină Iorga, Goga, Maniu, Lucaciu și atâtea alte personalități strălucite ale României, colhozul s-a învrednicit să înființeze primul incubator de pui din această parte de țară?

La căpătâiul doamnei Elena Pop Hosuu- Longin , fiica lui George Pop de Băsești, după 53 de ani de la trecerea vămii, am așezat o piatră de mormânt.

La cimitirul unde se odihnește, până la judecata de apoi, un om care a robit pentru dezrobirea neamului său, am zidit un gard de piatră.

În satul sălăjean din Codru care i-a dat viață și nume și căruia George Pop i-a dat nemurire istorică, am reconstituit Monumentul Eroilor din primul război mondial.

„Drumurile din tină adâncă și cleioasă”, bătute de Iorga, au fost împuținate, astfaltând accesul spre țințirimul unde se odihnește în nemurire malele luptător pentru Ardeal și accesul spre biserica în care gazda sălăjeană și istoricul neamului românesc s-au recules împreună preamărindu-l pe Dumnezeu.

Vom fi îndreptat câteceva și sigur am înviorat memoria colectivă.

Am adunat în prezentul volum omagial fapte și gânduri spre aducere aminte că generațiile trecute au ostenit pentru noi. Iar osteneală n-avem a ne feri cât hotarele românești sunt astăzi mai strâmte decât la 1918!

Suntem îndatorați vrednicilor noștri înaintași, suntem datori cu o pildă celor care vor veni după noi.”~Decebal-Traian Remeş(1949 -14 februarie 2020), fiu al satului Băseşti

Menţionez că 1993, Decebal Traian Remeș a publicat o carte dedicată lui George Pop de Băseşti, "1 decembrie 1918 MAREA UNIRE şi GEORGE POP de BĂSEŞTI", un omagiu la împlinirea a 75 de ani de la Marea Unire şi 75 de ani de la moartea lui George Pop de Băseşti, la 23 februarie 1919.