George Pop de Băsești, prin "ochii" oamenilor de cultură...

Savantul Nicolae Iorga prezintă marele exponent al Unirii Transilvaniei cu Țara-Mamă prin următoarele cuvinte publicate în lucrarea „Oameni cari au fost”, tipărită în anul 1935: „A fost bătrânul nației... Tocmai fiindcă este acolo (în Ardeal) o așa mare și mândră oaste de țărani, îi trebuia Voievodului obștile – și oștile – țărănimii celei vechi, întemeietoare și sprijinitoare de Domnii. Sunt Domni cari nu domnesc, și sunt de aceia cari, fără a sta în scaun de stăpânire, au rost și domnesc între ai lor. Icoană de trecut, garanție morală pentru prezent, îndemn către tineretul viitorului, așa a fost, când l-au lăsat să trăiască dușmanii seminției sale, în castelul său care era o căsuță, între țăranii cari îi erau frați, bătrânul G. Pop. Nația l-a numit Badea George. În acest dulce nume, pe care nu a simțit nevoie să-l prefacă potrivit căruntețele lui, este o notă de iubire și de încredere, cum n-a mai avut-o altul”.

De asemenea, preotul și istoricul Zenovie Pâclișanu, membru al Academiei Române din anul 1919, într-un panegiric scris la adresa Președintelui Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, George Pop de Băsești, pe care-l publică în ziarul „Sălajul”, în anul 1923, amintea următoarele: „George Pop de Băsești făcea parte din generația idealistă, entuziastă, crescută în ideologia de romanitate pură, de mândrie și având eroic a lui Klein, Șincai și Petru Maior, o generație care era veșnic cu gândul la strălucirea Romei vechi, leagănul originei noastre. N-are decât să străbată cineva cu răbdare și înțelegere publicațiile acestui timp, să urmărească activitatea fruntașilor de atunci, pentru a vedea cu câtă dragoste de neam, cu cât interes față de nevoile lui și cu câtă ambiție de adevărați „senatori” munceau, luptau, scriau și discutau oamenii aceia, cari ne-au dat aproape toate instituțiile moderne de cultură națională, cu ajutorul cărora am putut ajunge unde suntem azi”.

La 6 mai 1923, poetul și dascălul Petre Dulfu publica în ziarul „Sălajul”, în cinstea „Bătrânului Nației”, un poem cu titlul „La mormântul lui George Pop de Băsești”:

„Urmașii mândrei Rome... încununați cu spini,

Încătușați să fie de-o mână de străini?

Și-n loc ținuți de drumul spre culmile visate?

Tu nu puteai să suferi această nedreptate!

Un vis hrăneai doar: lanțul, să vezi cum se destramă;

Să-ți vezi unită țara, pe veci, cu Țara Mamă."

Octavian Goga, la rândul său, scria în volumul „Precursorii” din anul 1930, că viața lui George Pop de Băsești s-a topit într-o sumedenie de lupte, pe care le-a dus la bun sfârșit, o viață, de asemenea, plină de însemnătate și simbol: „el s-a stins sub șuierul gloanțelor ungurești, în ceasul în care armata noastră își începuse drumul cuceritor. O viață întreagă de suferinți și amărăciuni și-a avut compensația ei în acele clipe, șeful dezrobiților n-a închis ochii decât atunci când libertatea i-a fluturat pe dinainte zâmbetul fericitor...”

Practica religioasă a lui George Pop de Băsești...

Creștinismul practicat de Badea George nu a fost unul de paradă, etalat de ochii lumii în zile de sărbătoare. Credința lui a fost vie, arătată zi de zi, prin intermediul faptelor bune. 

Învățăturile de bun-simț primite de la părinți îl îmbogăți încă din copilarie pe George. De la ei învățase că nu are voie să părăsească cărările dreptății, bunătatea și adevărul. Sămânța credinței fusese așternută sub “brazda”minții tot de ei: cerându-i să se încreadă în Domnul și să-L recunoască în toate căile sale. Sfaturile lor sănătoase și chibzuința izvorâtă din acestea, l-au ferit de calea nelegiuirilor, călăuzindu-i pașii pe calea înțelepciunii. Credința în Cel de Sus i-a dat înțelepciune și putere patriarhului nației; Zi de zi își întărea credința, stârpind îndoiala ce încerca să-i împăienjenească, uneori, cugetul. El știa că educarea minții este esențială, subțiindu-se prin învățătură, însă cunoștea că sufletul se lărgește prin rugăciune, fapt pentru care dialogul cu Dumnezeu era o practică zilnică.

Ca orice bun creștin, George Pop se spovedește, se cuminică, participă la liturghie.

George Pop de Băsești sprijină inclusiv presa creștină: “Unirea” , “Cultura Creștină”, “Păstorul Sufletesc” și “Cuvântul Adevărului“.

Întrebat de avocatul Andrei Cosma dacă citește predicile din reviste, Badea George a răspuns: “Eu predicile nu le cetesc; le ascult. Știi care-i desosebirea dintre o predică cetită și una rostită? E ca între irigație și ploaie. Apa revărsată de grădinar, prin irigație, ajunge de multe ori numai la rădăcina plantei. Ploaia trimisă de Dumnezeu, de sus, umezește și hrănește tot: Frunze, flori, ramuri, trunchi, rădăcină. Ea revenește și răcorește cerul și pământul. De aceea, țin mai mult la cuvântul viu, decât la slova moartă.”

George Pop de Băsești a făcut numeroase acte de caritate, a înălțat biserica din satul său și din localitatea Băița de sub Codru și și-a lăsat prin testament toata averea Preaveneratului Capitlu Mitropolitan Greco-catolic de la Alba Iulia și Făgăraș, cu sediul la Blaj.

Pe terenul donat de George Pop de Băseşti Bisericii Române Unite cu Roma, pe dealul Viei Doamnei, a fost înălțată mănăstirea greco-catolică din Băseşti, cu două hramuri “Sfântul Gheorghe”și "Adormirea Maicii Domnului", sfinţită în anul 2005.

De la pasivism la activism...

Încă de la constituire, în 1881, Partidul Național Român va stabili ca obiectiv principal în programul adoptat revenirea la autonomia Transilvaniei, iar ca tactică de luptă – pasivismul – refuzul de a lua parte la viaţa politică din Ungaria, ca nerecunoaştere a alipirii Transilvaniei la Ungaria, o strategie politică prin care s-a încercat contestarea legitimității și legalității regimului dualist austro-ungar din 1867. La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, se afirmă însă tot mai puternic tendința opusă. Ideea activismului politic, susținută de memorandiștii eliberați în 1895 din închisorile de la Vaț și Seghedin, inclusiv de George Pop de Băsești, e sprijintă eficient de publicațiile românești din Ardeal: ”Revista Orăștiei”, ”Libertatea” și ”Tribuna Poporului”.

Pasivismul PNR nu a adus românilor transilvăneni niciun beneficiu, dimpotrivă a întârziat, probabil, realizarea unor deziderate naționale importante.

Activismul PNR s-a fundamentat, printre altele, pe ideea că rostul oricărui lider este să își conducă oamenii, să îi îndrume, să îi îndemne în a aspira spre mai bine, să își înțeleagă menirea istorică. Conștienți de însemnătatea legăturii cu mișcarea națională din România, memorandiștii acționează fără preget în acest sens. Străbat Transilvania în lung și în lat, călătoresc la București ca să intensifice relațiile cu ”Liga Culturală”, din care făceau parte personalități importante ale timpului și care susținea cu tărie cauza românilor transilvăneni. Un rol remarcabil a jucat pe acest câmp de luptă ASTRA- cu eforturile ei de educare a poporului în spiritul prețuirii pentru valorile naționale, pentru trecutul istoric și cultura românească. Conștienți fiind că există o profundă legătură între libertate și cultura națională, Părintele Vasile Lucaciu și George Pop de Băsești se implică puternic în activitatea asociației. Participă la adunările învățătorilor români și contribuie efectiv la înființarea unor ”despărțăminte” ale ASTREI la Tășnad, Seini și Târgu Lăpuș.

În împrejurări grele, în condițiile dualismului austro-ungar, George Pop de Băseşti, ajuns la anii maturităţii politice, arunca în luptă întreaga sa capacitate intelectuală, energie şi putere de muncă, iar casa sa de la Băseşti va fi locul unor întruniri politice, unde vor fi dezbătute marile probleme ce frământau societatea românească transilvăneană, locul unor hotărâri istorice. 

În cadrul Conferinței Naționale de la Cluj din 1901, ca secretar general al PNR, dr.Vasile Lucaciu susține că este absolut necesară menținera solidarității celor angajați în lupta pentru drepturile românilor ardeleni. Patru ani mai târziu, la Conferința Națională de la Sibiu, expune raportul de activitate al Comitetului Național pentru perioada 1892- 1905. Programul național stabilit în 1881 – când s-a constituit partidul unic al românilor din Transilvania – era același. Se schimbă însă modalitățile de luptă: tactica activismului politic este oficial adoptată cu o majoritate clară de voturi. În baza noului program însuşit de partid la Congresul de la Sibiu (10/23 ianuarie 1905), a fost abandonată tactica „pasivismului”, fiind adoptată cea a luptei parlamentare – „activismul”. Drept urmare, fruntaşii partidului au candidat în alegerile din 1905, când au fost aleşi opt deputaţi români, iar în 1906 au obţinut 15 locuri de deputaţi în Parlamentul de la Budapesta. Tratativele duse de PNR cu primul-ministru al Ungariei, contele Tisza, pe baza programului adoptat la Sibiu, s-au izbit permanent de refuzul acestuia de a acorda românilor drepturile legitime solicitate. Tratativele s-au rupt definitiv la 17 februarie 1914, când PNR a respins categoric concesiile nesemnificative oferite de guvernul maghiar. Apelul ”Către alegătorii români”, semnat de membrii unui comitet condus de Dr. Vasile Lucaciu și George Pop de Băsești, solicită sprijinirea candidaților PNR în alegerile din toamna anului 1905.

Din 1902, Partidul Naţional Român, sub preşedinţia lui George Pop de Băseşti, îşi lărgeşte programul, prevăzând printre obiectivele luptei naţionale recunoaşterea poporului român ca individualitate politică, folosirea limbii române ca limbă oficială, votul universal etc. 

George Pop de Băseşti va prezida conferinţele naţionale ale PNR din anii 1908, 1909, 1910, arătând că idealul nostru naţional trebuie să fie umanitarismul, civilizaţia, libertatea şi independenţa, iar mijloacele de înfăptuire, solidaritatea şi disciplina. „Nici o luptă naţională, nici un succes politic nu s-a obţinut fără solidaritate şi disciplină”. 

În Transilvania, la şedinţa din 12 octombrie 1918 a Comitetului Executiv al PNR, ţinută în casa lui Aurel Lazăr din Oradea, cu participarea lui George Pop de Băseşti, Vasile Goldiş, Ştefan Cicio Pop şi Ioan Suciu, s-a decis exprimarea publică a hotărârii din ianuarie 1918. Ca urmare, Alexandru Vaida-Voievod a rostit, la 18 octombrie 1918, în Parlamentul de la Budapesta, „Declaraţia de autodeterminare a românilor din Imperiul habsburgic”, în conformitate cu principiul autodeterminării şi cu cel al egalităţii în drepturi pentru toate naţiunile. Între 13 şi 15 noiembrie 1918, la Arad s-au purtat tratative între reprezentanţii guvernului Károlyi şi partea română. După eşuarea tratativelor cu reprezentanţii guvernului maghiar, Consiliul Naţional Român a hotărât convocarea Adunării Naţionale la Alba-Iulia.

La 1 decembrie 1918, la Alba-Iulia s-au întâlnit 1.228 delegaţi din cele patru unghiuri ale ţării. Aceștia au adoptat Rezoluţia Unirii cu Ţara, visul de secole al naţiunii române, un ideal atins și grație activismului promovat de Partidul Național Român, în special, în mandatul când în fruntea partidului s-a aflat George Pop de Băsești(1902-1919).

Badea George-icoană vie a românismului...

George Pop de Băseşti este descendentul unei străvechi familii româneşti, pomenită încă din anul 1678 cu ocazia cumpărării moşiilor din Băseşti şi Oarţa de Jos, act întărit şi de principele Ardealului, Mihail Apafi. 

S-a născut la 1 august 1835, ca fiu al lui Petru Pop de Băseşti cel Tânăr şi al Susanei Pop de Turţ.

În comuna natală, Băseşti, îşi face studiile primare, iar clasele a V-a şi a VI-a la Baia Mare, clasele a VII-a şi a VIII-a de liceu, precum şi studiile de Drept la Oradea. O privire asupra rezultatelor obţinute la învăţătură îl prezintă ca pe un elev silitor cu aptitudini deosebite la religie, latină, greacă, istorie, geografie. 

În anul 1859 termină Facultatea de Drept, an în care izbucnea războiul franco-italo-austriac. Ca urmare, este mobilizat în armata austriacă şi dus în războiul contra Sardiniei, până la Veneţia. 

Eliberându-se în toamna anului 1860, George Pop de Băseşti se angajează cu tot elanul tinereţii în viaţa politică. De numele său vor fi legate timp de 60 de ani memorabile pagini ale luptei naţionale a românilor transilvăneni care se vor încheia cu istoricul act de la 1 Decembrie 1918. 

În 1860, se căsătoreşte cu Maria Loşonţi. Din această căsătorie au rezultat două fiice: Maria, care moare la vârsta de 1 an şi Elena, devenită prin căsătorie Hossu-Longin şi care pe tot parcursul lungii sale vieţi, a trăit până în 1940, la Deva ori la Băseşti , a desfăşurat o amplă şi entuziastă activitate politică şi culturală în interesul înfăptuirii marilor idealuri ale poporului român. 

În împrejurări grele, în condițiile dualismului austro-ungar, George Pop de Băseşti, ajuns la anii maturităţii politice, arunca în luptă întreaga sa capacitate intelectuală, energie şi putere de muncă, iar casa sa de la Băseşti va fi locul unor întruniri politice, unde vor fi dezbătute marile probleme ce frământau societatea românească transilvăneană, locul unor hotărâri istorice.