Casa Memorială "George Pop de Băsești"

"Reabilităm trecutul pentru a-l face cunoscut viitorului” – a fost motto-ul sub care s-a desfășurat întreaga activitate de restaurare a Casei Memoriale "George Pop de Băsești”. Acum, după mai bine de un an de muncă, suntem mândri că viitorului i se prezintă un monument istoric ce-și păstrează alura de altădată, impunându-se prin simplitate și eleganță.

Toate acestea nu ar fi fost posibile fără măiestria echipei, sub coordonarea domnului Ing. Cosmin Moșincat.

Vă mulțumim frumos!

Sursa foto:Borodi Construct Select

Ionel Mesaroș

Hristos s-a Înălțat!

În ziua de 6 mai 1923, la Băsești, cu ocazia dezvelirii monumentului funerar a lui George Pop de Băsești, dupa Liturghie, Episcopul Iuliu Hossu a ținut "o admirabilă predică", în care face legătura între viața Mucenicului Gheorghe, Purtătorul de Biruință, a cărui praznic se sărbătorea și cea a lui George Pop, arătând, totodată, rolul covârșitor pe care “Badea George” l-a avut pentru istoria neamului nostru și puterea de sacrificiu de care a dat dovadă, care trebuia să fie un exemplu și pentru cei prezenți: "Luminându-ne de la viata Marelui Dispărut, și aducându-ne aminte de cuvintele Evangheliei citite în care se spune: noi să fim gata a face suprema jertfă pentru neam și pentru adevăr si dreptate. Când fiecare fiu al acestei țări va fi pătruns de iubire și abnegație față de patrie, țărâna lui George Pop va tresari de fericire, ca neamul și patria pe care El le-a iubit atâta..."

S-a întâmplat în 29 mai 1912...

Congresul de la Alba Iulia al reprezentanţilor populaţiei româneşti din întreaga Transilvanie, prezidat de George Pop de Băseşti, președintele PNR, adoptă o rezoluţie de protest împotriva proiectului de înfiinţare a episcopiei greco-catolice maghiare, care ar fi făcut din biserică un instrument de deznaţionalizare; Congresul hotărăşte, totodată, crearea unei comisii care să ia toate măsurile necesare şi legale pentru apărarea drepturilor autonome ale Bisericii Greco-Catolice Române.

Căutând să forțeze și mai mult maghiarizarea, guvernul de la Budapesta a înființat o Episcopie Greco-Catolică Maghiară, în anul 1912, cu sediul la Hajdudorog, un orășel situat la vreo 40 de km la nord de Debrecen, în condițiile în care biserica Greco-Catolică nu este o biserică tradițională maghiară.

Într-un prim pas, a fost înființat un Vicariat greco-catolic maghiar la Hajdudorogh, în 1873, la care au fost relocate un număr de 33 de parohii de la Episcopia de Muncaci. Vicarul rutean de la Hajdudorogh Ivan Danilovics a tipărit în 1882 Liturghierul în limba maghiară și în 1883 un Molitfelnic de asemenea în maghiară, toate pe cheltuiala calvinilor din Debrecen și a introdus în parohiile sale limba liturgică maghiară, contrar prescripțiilor canonice.

Încercând să salveze situația, între 17-19 februarie 1912, s-a organizat o Conferință episcopală de la Blaj la care au mai participat și laicii George Pop de Băsești, Alexandru Vaida-Voievod, Iuliu Maniu, Teodor Mihalyi, Coriolan Pop și Isidor Pop. Aici, discuțiile au fost aprinse, reprezentații protopopiatelor din Secuime care urmau să fie trecute sub administrarea Episcopiei de la Hajdudorogh și-au dat drumul la gură, nemaiavând ce pierde, iar prezența laicilor a făcut ca unele afirmații să frizeze ireverența față de însuși Sfântul Părinte de la Roma: „Papa mult poate să poruncească și să hotărască pe socoteala noastră, dar noi voim să rămânem români și nu ne vom supune la porunci care ar atenta la existența noastră națională”, a zis atunci Alexandru Vaida Voievod.

Manifestările de protest împotriva înființării Episcopiei de la Hajdudorogh au culminat cu o Mare Adunare a Românilor la Alba Iulia, pe 29 mai 1912. Aceasta a fost una cu adevărat impresionantă, depășită ca mărime doar de cea de la 1 Decembrie 1918, aproximativ 15.000 de participanți după estimarea dată atunci. Cu organizarea a fost însărcinat avocatul Ștefan Cicio Pop. Ardealul tot părea atunci „ca un codru frământat de viscol”, după cum consemna reporterul ziarului „Românul” din Arad, veneau delegații de peste tot, din Maramureș, Sătmar, Munții Apuseni, Târnave, Mureș, Hațeg. Totul amplificat de obișnuita zvonistică grosieră în rândul țăranilor, cum că: „va veni bătaie pe Bălgrad, pentru că ungurii vor să schimbe crucile de pe biserici”. La Alba Iulia lucrurile însă decurg calm. Se oficiază un Te Deum la biserica lângă care se află mormântul lui Athanasie Anghel, apoi se face deplasarea în parcul central al orașului, acolo unde este autorizată Adunarea. De pe tribună, țin discursuri Ștefan Cicio Pop, George Pop de Băsești, Vasile Lucaciu, Iuliu Maniu, Alexandru Vaida Voievod. De aici lipsesc episcopii și mitropolitul, sub motivul că este vorba de o adunare a laicatului, nu a clerului. Se alege un Comitet, care supune spre aprobare mulțimii o Moțiune de protest și se însărcinează cu redactarea unui Memoriu, care se va trimite la Sfântul Scaun Apostolic de la Roma, se trimit telegrame Secretarului de Stat de la Vatican și Cancelariei Aulice de la Viena. Nu a lipsit nici o propunere de o slugărnicie oarecum retro, făcută de către canonicul Domide de la Gherla, ca să se trimită și telegrame de „fiiască supunere” la Sfântul Părinte și la Majestatea Sa Împăratul. Memoriul a fost redactat în zilele următoare de către un Comitet, în care rolul principal l-a jucat un cleric, canonicul viitor mitropolit dr. Vasile Suciu, urmând indicațiile date de către Mitropolitul Mihalyi.

Congresul a emis și o „Rezoluțiune” de 2 pagini, în care sunt rezumate concis, cu o deosebită claritate și înlănțuire logică toate argumentele expuse în contra înființării acestei episcopii, text semnat de mai sus-menționații prezidenți semnatari ai Memoriului, dar în plus și de dr. Iuliu Maniu, în calitate de „referent”, foarte probabil autorul acestei rezoluțiuni. Rezoluțiunea ne mai spune că se va întocmi un Memoriu ce se va adresa Sf. Scaun Apostolic de la Roma.

Din păcate, în ceea ce privește Episcopia de Hajdudorogh lucrurile merg departe. După emiterea Bulei de către Papă, la 8 iunie 1912, se pune problema „executării” ei, adică punerea în practică a dispozițiilor de acolo. Guvernul maghiar încă nu a găsit omul potrivit pentru a fi episcop și numește un administrator provizoriu al noii Episcopii în persoana Episcopului ruteano-maghiarizat de la Muncaci Papp Antal. Acesta își constituie un vicar în persoana unui anume Jaczkovics Mihalyi și trimite o circulară în limba maghiară către toate parohiile, pentru a-și anunța noua calitate. Când au auzit că circulara este în maghiară, românii din Sanislău (jud. Satu Mare) i-au cerut preotului lor să o trimită înapoi la Episcop și să-i spună acestuia că ei nu au nevoie de episcopie nouă. Pe 12 decembrie 1912, toți cei 14 preoți din cele 14 parohii din Comitatul Sătmar care au fost alipite forțat la Hajdudorogh au organizat, la inițiativa lui Vasile Lucaciu, o adunare de protest la Satu Mare.

Din momentul constituirii dualismului austro-ungar în anul 1867 și până la recensământul populației din 1910, populația de naționalitate maghiară din Ungaria a crescut procentual de la 42% la 54% din totalul populației, iar în cifre absolute aproape s-a dublat, desigur nu atât prin creștere naturală a natalității la naționalitatea maghiară, cât prin maghiarizarea forțată a naționalităților nemaghiare: români, ruteni și slovaci. Cu toate acestea, Guvernul de la Budapesta nu era mulțumit de rezultatul obținut în primii patruzeci de ani de maghiarizare, între 1870-1910, și a căutat să forțeze și mai mult maghiarizarea, recurgând de astădată la Biserică.

Sentința în procesul memorandiștilor...

După un proces, care a durat exact o lună, în 25 mai 1894, s-a dat sentința în procesul memorandiștilor ardeleni.

Memorandumul din 28 mai 1892 a reprezentat o petiţie semnată de liderii românilor din Transilvania şi adresată în 1892 împăratului Franz Joseph. Acesta cuprindea principalele revendicări ale românilor transilvăneni, printre care se numărau recunoaşterea drepturilor politice şi confesionale, cuprinzând o analiză bine documentată a situaţiei economice, politice, sociale şi culturale a românilor transilvăneni de la formarea dualismului austro-ungar, în februarie 1867.

A fost al treilea moment major de manifestare politică și națională al românilor ardeleni, după Supplex Libellus Valachorum (1791) şi Pronunciamentul de la Blaj, din mai 1868.

În 25 aprilie1894, a început, la Cluj Napoca, în sala "Reduta", procesul politic intentat de către guvernul maghiar memorandiştilor. În acea zi, străzile ora­şului au fost pline de peste 20.000 de români veniţi să-şi susţină aleşii din frun­tea luptei de emancipare națională.

Memorandiștii s-au pronunţat împotriva încorpo­rării Transilvaniei la Ungaria şi a maghiarizării for­ţate și au militat pentru reveni­rea la auto­nomia Transilvaniei, dreptul la liberă folosinţă a limbii române în administraţie şi justiţie, asigurarea învăţământului în limba ma­ternă.

Pro­cesul memorandiş­tilor a stârnit un val de indignare în întreaga Europă. La proces au participat peste 30 de ziarişti străini care au înregistrat "chipul plin de far­mec şi dis­tincţiune, zvelt, cu bar­bă că­runtă", al lui George Pop de Băseşti, figura de "voievod" a lui Ioan Raţiu, cal­mul preotului Vasile Lucaciu "ras pe faţă, cu acel cap fin de­se­nat, care trecea de frumuseţe pe acele vremuri". În total, me­morandiştii au fost condamnaţi la 32 de ani de închisoare ­ la Vacz şi Seghedin. Geor­ge Pop de Bă­seşti a făcut un an de închisoare, la Vacz. După ros­tirea verdictului ­ "vinovaţi", dr. Raţiu s-a ridicat din boxa acuza­ţilor şi a rostit "crezul" care i-a făcut pe românii ardeleni să nu aban­do­neze lupta până la Unirea din 1918: "Ce se discută aici este însăşi existenţa popo­rului ro­mân. Existenţa unui po­por însă nu se discută - se afir­mă. De aceea nu mai suntem aici acu­zaţi, suntem acuzatori. Noi am lucrat numai ca man­datari ai po­porului român şi un popor în­treg nu poate fi tras la bara ju­decă­torească".

„Faţă de toţi acuzaţii condamnaţi se constată caracterul periculos al delictului de agitaţie, atacându-se valabilitatea puterii obligatorii a uneia dintre cele mai cardinale legi fundamentale ale Ungariei, a legii numite Legea Uniunii, prin care s-a decretat uniunea vechiului Ardeal cu Ungaria propriu-zisă [...] Instanţa a găsit că pedeapsa aplicată acuzaţilor este în consonanţă cu gravitatea infracţiunii comise.”

Majoritatea inculpaților au fost condamnați la termene de închisoare de la două luni la cinci ani și, deși au fost eliberați din detenție prin amnistie regală, în anul următor, rezultatul procesului a diminuat încrederea românilor ardeleni în Casa de Habsburg.

Mişcarea memorandistă a fost cea mai importantă acţiune naţională care a pregătit Marea Unire de la 1918. A îndreptat linia tactică a Partidului Naţional Român spre activismul politic şi a întărit sentimentul naţional împotriva dualismului austro-ungar, proiectând problema românească în conştiinţa europeană.

Ionel Mesaroș

O zi de neuitat...

Pentru a cinsti memoria tatălui său, George Pop de Băsești,  care nu a avut parte de funeralii naționale așa după cum i se cuvinea, fiica sa Elena Hossu-Longin reușește, cu mari strădanii, să ridice un monument, la Băsești, la patru ani de la moartea ilustrului său părinte.

Ultima dorință a lui “Badea George”  a fost aceea de a fi înmormântat la Băsești, spunând următoarele: "Să mă îngropați lângă ai mei și în mijlocul poporului cu care am trăit, am muncit și m-a ascultat!"

 Monumentul de la Băsești este un obelisc de marmură neagră. Sub semnul sfintei cruci au fost inscripționate următoarele cuvinte memorabile: "Aici își doarme somnul de veci George Pop de Băsești, președinte al Partidului Național Român și al istoricei adunări dela Alba Iulia, unde a proclamat unirea tuturor Românilor. Născut la 1 August 1835, trecut la veșnicie în 23 februarie 1919, sub șuerul gloanțelor secuești, apărat de Armata Româna liberatoare. Domnul a chemat pe robul său, căruia i s-a dat să vază desrobirea neamului. “

Ceremonia de dezvelire a acestui monument a avut loc pe data de 6 mai 1923. A fost o zi de adevărat pelerinaj la mormântul lui George Pop de Băsești.

 Elena Hossu-Longin lansează un apel către  toată suflarea românească pentru a participa  la sfințirea monumentului. La acest apel  au răspuns foarte mulți români, "evidențiind încă o dată  marele cult al eroilor de care este stăpânit poporul român. Ea  a facut pregătiri intense pentru ca toți participanții la acest eveniment comemorativ, indiferent de confesiune sau de concepție politică, să se simtă într-o atmosferă cât mai frățească."

 Încă din data de 5 mai au început să sosească locuitorii din satele învecinate și intelectuali din toată țara. Unii dintre aceștia s-au oprit la Cehu Silvaniei sau în satele limitrofe.  A fost și cazul lui Iuliu Maniu care a sosit în acest oraș pe data de 5 mai, împreună cu alți fruntași ai Partidului Național Român, al cărui lider a fost ales după moartea lui George Pop de Băsești, în 23 februarie 1919. Tot la Cehu Silvaniei au sosit reprezentantele școlii de fete din Șimleu și un batalion de soldați din Regimentul 17 Vânători din Zalău, împreună cu fanfare acestuia.

Pe 6 mai 1923, de Sângeorz, " natura, îmbrăcată în straie  alese, de verde crud,  într-o zi frumoasă ca și viața celui plecat la Domnul, parcă era gătită  să ia   parte la această pioasă comemorare. Steaguri multe, tricolore,  amestecate cu verdeață împodobeau casele curate ca la o mare sărbatoare. Mii de tărani îmbrăcați în frumosul port național codrenesc, dădeau un aspect și mai impunător zilei acesteia. Dimineața, la  8.00,  au sosit la Băsești soldații care staționaseră la Cehu Silvaniei, împreuna cu muzica militara, ei fiind primiți cu căldură, cu aclamații de către întreaga asistență. La  9 au sosit mitropolitul Blajului, Vasile Suciu, și Episcopul Diecezei Gherla, Iuliu Hossu, care au intrat în biserică pentru a săvârși Sfânta Liturghie. În acest timp, apar și oaspeții de seamă, în frunte cu miniștrii Vintilă Brătianu și Traian Moșoiu, împreună cu o delegație de deputați și senatori liberali între care îl remarcăm pe senatorul Emil Bran, sălăjean la origine, fost colaborator apropiat al lui George Pop de Băsești. Dupa Liturghie, Episcopul Iuliu Hossu a ținut "o admirabilă predică", în care face legătura între viața Mucenicului Gheorghe, Purtătorul de Biruință, a cărui praznic se sărbătorea și cea a lui George Pop, arătând, totodată, rolul covârșitor pe care “Badea George” l-a avut pentru istoria neamului nostru și puterea de sacrificiu de care a dat dovadă, care trebuia să fie un exemplu și pentru cei prezenți: "Luminându-ne de la viata Marelui Dispărut, și aducându-ne aminte de cuvintele Evangheliei citite în care se spune:  noi să fim gata a face suprema jertfă pentru neam și pentru adevăr si dreptate. Când fiecare fiu al acestei țări va fi pătruns de iubire și abnegație față de patrie, țărâna lui George Pop va tresari de fericire, ca neamul și patria pe care El le-a iubit atâta..." După ce Episcopul Iuliu Hossu a rostit predica toți participanții s-au îndreptat, conform programului manifestarilor, spre mormântul lui Geroge Pop de Băsești, formând un impozant cortegiu. La mormânt, după ce s-au rostit rugăciunile, au urmat discursurile participanților. Cel dintâi care a luat cuvântul a fost mitropolitul Blajului, Vasile Suciu. Acesta afirma, printre altele, faptul că biserica greco-catolica "n-a putut aduce omagiile sale la săvârșirea din viață a lui George Pop de Băsești, din cauza vremurilor tulburi de atunci, dar astăzi cu toții ne plecăm memoriei acelui care a întrupat iubirea de neam și simbol de sacrificiu și de datorie." El aprecia faptul că Badea George  s-a gândit și pe patul de moarte, "într-o supremă jertfă să asigure cultura națională și pe fii neamului, donând pentru școalele de la Blaj întreaga sa avere." Din partea familiei regale, colonelul Tenescu a depus o coroană, după care a luat cuvântul reprezentantul guvernului, ministrul de finanțe, Vintilă Brătianu, fratele premierului liberal, Ionel Brătianu. În cuvântul său el a subliniat faptul că George Pop de Băsești "a avut o viață mare, după cum ultimul act mare din viața sa, prezidarea adunarei dela Alba-Iulia a fost una din cele mai înălțătoare manifestații ale unui neam."  Au luat apoi cuvântul, printre alții, Teodor Mihaly și Valeriu Braniște, care au făcut un istoric al luptelor naționale ale Partidului Național Român din Transilvania, începând cu revoluția de la 1848 si până la 1918, arătând, totodată, rolul însemnat pe care l-a avut George Pop de Băsești în istoria românilor. Din partea Partidului Național din vechiul Regat a luat cuvântul Mihai Cantacuzino, el subliniind faptul că dacă nu era jertfa celor 800.000 de români din primul razboi mondial și, de asemenea, dacă nu erau jertfele Marelui George Pop și ale altor luptători, nu ne-am găsi astăzi într-o țară mare și respectată." El făcea, totodată, un apel la unirea tuturor forțelor, "ca să ducem mai departe steagul purtat cu mândrie de cel dispărut, drapelul iubirii de neam și patrie." Un impresionant discurs a rostit și marele poet și om politic, Octavian Goga, care asemana viața lui George Pop de Băsești cu acea a mucenicului prăznuit în acea zi și arăta recunoștință posterității pentru cel comemorat: "Și “Badea George” întocmai unui simbol, după cum a trăit așa i-a fost și moartea. Decenii întregi, vom pleca genunchii, Românii de pretutindeni, fără deosebire, la mormântul aceluia care a întrupat într-o viață întreagă sbuciumul Ardealului subjugat și ajuns la izbândă." Au mai luat apoi cuvântul reprezentantul voluntarilor, al presei și al Astrei, ei fiind urmați de senatorul de Sălaj, Alexandru Aciu, de soția sa Elena Aciu, care a vorbit în numele școlii medii de fete din Șimleu și de reprezentantul societății culturale a studentilor sălăjeni de la Universitatea din Cluj. Discursurile s-au încheiat, la ora două, după care a urmat masa dată de către Elena Pop Hossu-Longin, iar după o oră, miniștrii s-au îndreptat spre gară. Abia seara târziu s-a împrăștiat și mulțimea prezentă la această impozantă manifestare, la care au participat peste 20.000 de români, "din toate unghiurile țării" și care au dus cu ei "amintirea unei mari Sărbători, în care sufletele au fost unite întru preamărirea unui mare Român si mare Mucenic al Neamului, al cărui memorie va rămâne etern în istorie, de-a lungul veacurilor."

Un moment emoționanț l-a oferit scriitorul Petre Dulfu,  recitând  poemul dedicat lui Badea George “La mormântul lui George Pop de Băsești”

“Ca un stejar ce veacuri cu vifore-a luptat

Pe-o culme sus...și-odată, de-un vifor, e culcat;

În țărână zaci azi și tu, culcat de-a morții coasă,

Dup-o viață lungă și-atât de viforoasă!...

O! scumpe "BADE GEORGE"!...o muncă ne-ntreruptă

Ți-a fost pe lume viața! și-o necurmată luptă!

Lucrai cu hărnicie a ta moșie-ntinsă,

Scoțând din bulgări aur...Nu pentru tine însă!

Ci ca să ai de unde să faci la alții bine,

S-alini-măcar în parte- a Neamului suspine...

Durerea celor care în lanț păreau că mor,

Era și-a ta durere...mai mult decât a lor!

Urmașii mândrei Rome...încununați cu spini?...

Încătușați să fie de-o mână de străini?...

Și-n loc ținuți din drumul spre culmile visate?...

Tu nu puteai să suferi această nedreptate!

Un vis hrăniai doar: lanțul, să vezi cum se destramă;

Să-ți vezi unită țara, pe veci, cu "ȚARA" mamă!...

Și visu-acesta falnic te stăpânia mereu,

Pe câmp la lucru, ziua...și noaptea-n cuibul țău!...

Ori când suna chemarea, căminul îți lăsai;

Și, pentru Neam, la luptă înflăcărat porniai.

Erai mereu în fruntea falangei ce lupta

Și da la toți tărieînflăcărarea ta!

Tu n-ai gustat odihnă și pace-o zi, sub soare!

Tu n-ai vrut, pentru tine, măriri amăgitoare!

Doar pentru Neam trăit-ai...Și chiar presimțiși,

Că ai să-ți dai suflarea: la Neam doar te gândiși!

Voind să-i fii un sprijin puternic, în vecie

Lui, danie făcut-ai întreaga-ți avuție!

Acum, al tău trup doarme, jos, somnul veșniciei,

Ți sufletul, la Domnul, ți-e în culmea bucuriei!

Că n-ai luptat zadarnic, atâta, pe pământ,

Și nu-nzadar hrănit-ai un vis așa de sfânt!

Norocul cel mai mare ți-a fost pe lume scris:

Să-ți vezi, în clipa morții, cu ochii scumpul vis!...

Te-ai dus!...dar amintirea-ți, cât lumea va trăi!

Românii, toți, cu cinste, în veci te-or pomeni!...

Și-n veci din slăvi albastre, vedea-vei fericit:

Cum Neamul-pentru care atât te-ai străduit-

Mereu nainte merge, de steaua lui condus,-

Se-nalță, printre neamuri mai sus!...și tot mai sus...”

 Închei această evocare despre ziua în care mii de români au fost la Băsești, în semn de prețuire pentru “Badea George”, folosind cuvintele poetului pătimirii noastre, Octavian Goga: “Înfățișarea lui impunea un aspect de demnitate și curățenie morală, împrumutând frământărilor dimprejur o haină de vetustitate severă, legându-ne de continuitatea aspirațiilor din vechime și dându-ne tuturor senzația binefăcătoare că lupta pe care o ducem e perfect legitimă și credințele noastre vin de demult, de foarte departe… E un capitol de istorie în cripta de la Băsești. Epigoni ai țării mele, duceți-vă la ea să învățați dragostea de neam!”

Sursa foto: "Caravana Unirii"-"Centenar 2018"

Ionel Mesaroș

Elena Hossu-Longin (26 noiembrie 1862 – 15 mai 1940)

Fiica lui George Pop de Băseşti şi a Mariei, Elena a fost militantă pentru emanciparea femeilor din Transilvania.

După studiile primare făcute la Cluj, Elena Pop este trimisă de tatăl său, în 1873, să studieze la Colegiul „Santa Maria” din Budapesta, condus de o profesoară renumită, Ioana Schreiber. În parallel, a luat lecţii de lingvistică, muzică şi a urmat cursuri practice economice.

Elena Hossu-Longin  a fost membră fondatoare a Reuniunii Femeilor Române Sălăjene (RFRS), ce avea ca motto: „Înaintarea învăţământului poporal şi a industriei de casă cu deosebită privire la sexul femeiesc din comitatul Sălajului” (1880).

În 1882, Elena s-a căsătorit cu avocatul Francisc Hossu-Longin, stabilindu-se la Deva, unde, alături de fruntaşele hunedorene, pune bazele Reuniunii Femeilor Române Hunedorene (1886), pe care o va conduce din 1895 până în 1919, „o punte de aur, care să lege în uniune intimă femeia societăţii inteligente cu fiica din popor a unuia şi aceluiaşi neam”. Sub auspiciile acestei asociaţii au fost organizate cursuri de cusut, croitorie, dantelărie, ţesut, sculptură şi olărit.

În preajma Marii Uniri din 1918, Elena Pop-Hossu-Longin publică Salutul femeilor române: „În aceste clipe mari şi sfinte să uităm trecutul plin de jale şi suferinţe, să uităm sbuciumul sufletelor noastre, să uităm toată urgia de veacuri răbdată şi să ne înălţăm inimile pline de sfânta bucurie către Naţiunea Română, care astăzi prăznuieşte învierea sa la viaţa liberă şi naţională. Din jalea voastră a răsărit minunea mântuirii noastre. Ne închinăm ţie, măreaţă adunare, şi steagului tău sfânt, care e simbolul unirii tuturor Românilor”.

La patru ani de la moartea tatălui său, Elena ridică un monument în cinstea lui, la Băseşti , în 6 mai1923, eveniment la care participă 20.000 de români din toate unghiurile țării, printre care președintele PNR Iuliu Maniu, miniștrii Vintilă Brătianu și Traian Moșoiu, înalte fețe bisericești  cum ar fi Mitropolitul Blajului Vasile Suciu și Episcopul Gherlei Iuliu Hossu,  oameni politici și de cultură,  Valeriu Braniște, Teodor Mihaly, Octavian Goga; Regimentul 17 Vânători de la Zalău și fanfara acestuia etc.

Elena Pop s-a implicat în sprijinirea soldaţilor răniţi în războiul de independenţă din 1877, deşi era doat un copil la acea vreme. În vara anului 1877 era în vacanţă, la Băseşti, şi începe campania strângerii de fonduri materiale şi financiare la sfârşitul lunii august. Sub îndrumarea tatălui său, ea a cutreierat satele din zona Băseştiului şi a reuşit să adune suma de 193,60 florini şi 23 lei, care au fost trimişi Iuditei Măcelariu, conducătoarea Centrului de colectare din Sibiu. De aici ajutoarele erau expediate Societăţii de Cruce Roşie din Bucureşti. În paralel cu strângerea de fonduri, Elena Pop a organizat în casa părintească un atelier de preparat scame, pentru îngrijirea soldaţilor răniţi pe front. Pentru gesturile sale, Elena va fi pe lista puţinelor românce din Ardeal care au fost decorate cu ordinul "Crucea Elisabeta", înfiinţat de către regina Elisabeta a României în timpul râzboiului de independenţă .

Elena Hossu-Longin continuă până la moarte, 15 mai 1940, politica de sprijinire a românismului, promovată de părintele ei,  George Pop de Băsești, și   să lupte pentru obţinerea de drepturi pentru femeile românce, pentru educarea lor. Ea a fost înmormântată în cimitirul din Băseşti, alături de tatăl său.

Ionel Mesaroș

George Pop de Băsești (1835-1919)

Studiile primare și le face în comuna natală. Primele clase secundare le urmează la Baia Mare, iar următoarele la Oradea. Tot în acest oraș își continuă studiile de drept până în anul 1859, când tânărul absolvent este mobilizat în armata austriacă și dus în războiul contra Sardiniei, până în Veneția.

Eliberându-se din armată în toamna lui 1860, George Pop de Băsești se implică activ în viața politică a comitatului său. Este ales întâi prim-pretor, judecător la scaunul orfanal și cel de comitatens.

Tot în 1860 se căsătorește cu Maria Loșonți, cu care are două fiice: Maria și Elena. Cea dintâi moare la vârsta de un an, iar cea de-a doua în 1940.

În 1872 este ales deputat de Cehu Silvaniei, reprezentând acest cerc trei mandate neîntrerupte, până în 1881, în Parlamentul din Budapesta. Ca deputat, George Pop de Băseşti duce o luptă susținută împotriva dualismului austro-ungar, arătând în cadrul unei şedinţe din 1879 că: „Prin această lege, în locul unirii a trei națiuni, avem numai a două împotriva unei mulțimi de nații, mai vechi și mai numeroase decât cele două privilegiate. Guvernele ungurești înțeleg să aplice legea aceasta, ca și cea de naționalități din 1868, săvârșind o mulțime de abuzuri, unul mai revoltător decât altul”.

George Pop de Băsești se pronunţă vehement împotriva Legii școlare din 1879, prin care guvernul intenţiona să introducă limba maghiară în toate școlile primare confesionale. „Proiectul de lege în discuție – spunea George Pop de Băsești – este cea mai cumplită năpastă ce poate veni asupra țării. Ciuma, foametea, seceta, grindina, chiar și un război pierdut, toate se pot îndura și îndrepta cu timpul. Cucuta veninoasă a zavistei și a neînțelegerilor semănată de această lege, la însăși temelia țării, va duce la nimicirea ei”. Cu alte prilejuri, George Pop de Băsești insistă pentru elaborarea unei legi electorale și pentru Transilvania, cel puțin tot atât de largă și liberală cum e cea din Ungaria, cere șosele noi pentru localitățile din Cluj, Sălaj, Satu Mare, unde bieții români „se îneacă” în noroaie, protestează împotriva faptul că, deși legea pre­vedea școli cu predare în limba regiunii în care se înființează școala, toate şcolile normale din Deva, Sighet, Arad, Zalău, ținuturi românești, erau cu predare în limba maghiară.

Din iniţiativa sa s-a convocat și ținut la Turda, în 9 și 10 august 1880, consfătuirea politică pentru restabilirea solidarității naționale a românilor din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș. De altfel, despre rolul său covârșitor în istorie vorbeşte pe larg un articol din 1935, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la nașterea sa: „La una din aceste adunări generale ale Astrei, la cea din 1869, de la Șomcuta Mare, George Pop de Băsești a fost ales fondator al Astrei și tot la una din aceste adunări generale, la cea din 1880, de la Turda, în casa dr. Ion Rațiu, împreună cu încă 6 fruntași ai vieții sociale și politice, el ia inițiativa contopirii organizațiilor politice ale ardelenilor, cu cele ale bănățenilor și ungurenilor. Aducând această contribuție activă și importantă la închegarea întregii vieți sociale, politice și naționale din cuprinsul întregului Ardeal, George Pop de Băsești pășește dârz spre realizarea idealurilor poporului din părțile ardelene, maramureşene, crișene și bănățene”.

Între 12 și 14 mai 1881 are loc la Sibiu o nouă conferință la care participă 153 de delegați, mandatari ai cercurilor electorale române din Transilvania și Banat. Conferința condusă de George Barițiu, Vicențiu Babeș și Ioan Rațiu decide unificarea celor două grupări sub numele de Partidul Național Român.

George Pop de Băsești este mereu în centrul evenimentelor politice din Transilvania și unul dintre organizatorii de frunte ai conferințelor PNR din 1884, 1887, 1890 și 1892, un adept al redactării Memorandumului și unul dintre organizatorii prezentării lui în fața împăratului de la Viena, de această dată în calitate de vicepreședinte al PNR. Se numără printre cei 25 de membri ai Comitetului executiv al PNR urmăriți pentru „tipărirea și răspândirea Memorandumului”. Interogat la Cehu Silvaniei, răspunde plin de demnitate: „Declar că sunt primul vicepreședinte al Comitetului executiv al PNR și că textul Memorandumului – din cauză că președintele Rațiu este bolnav – a fost stabilit sub președenția mea”.

George Pop de Băsești este condamnat la un an de închisoare și dus în temnița de la Vacz. Într-una dintre scrisorile pe care le trimite aici, scrie: „Lucruri mari pretind jertfe mari. Asta, apoi mă împacă cu situația, mă oțelește și mă întărește în credința că noi a trebuit să aducem jertfa asta pe altarul națiunii. Şi dacă e așa, răbdăm și îndurăm bucuros”.

În 1895, sub președinția lui George Pop de Băsești, proaspăt eliberat din închisoare, are loc un congres al conducerii națiunilor din Ungaria și Transilvania, în care se stabilește un program comun „contra agresiunii maghiare”. George Pop de Băsești arată că acest deziderat poate fi realizat doar prin eforturile comune ale tuturor. Sub presiunea opiniei publice, împăratul îi grațiază pe ceilalți condamnați, așa sunt eliberați Ioan Rațiu și Vasile Lucaciu.

În 1902, la moartea lui Rațiu, făgă­du­iește să nu lase steagul din mână până la victoria finală. Preia conducerea partidului în condiții foarte grele și simte nevoia adoptării unei noi tactici în lupta pentru drepturile sociale și na­ționale ale românilor din Tran­silvania.

În 1905, Partidul Național Român din Transilvania își lărgește programul din 1881, asumându-și rolul de reprezentant al aspirațiilor poporului român. În 1907, cu prilejul răscoalei țărănești lansează în ziarul „Lupta” o chemare pentru ajutorarea văduvelor și orfanilor celor uciși în timpul răscoalei, înaintând și un dar de o mie de coroane prin Crucea Roșie pentru acest scop.

În septembrie 1908, Comitetul executiv al PNR, sub președinția lui George Pop de Băsești ține o ședință în vederea dobândirii votului universal, direct și secret, fără nicio restricție, sens în care PNR va colabora cu alte partide, păstrându-și totodată neștirbit programul.

La Conferința Națională a PNR din 1909, arată că idealul nostru național trebuie să fie umanitarismul. Civili­zația, libertatea, independența, iar mijloacele disciplina și solidaritatea: „Nicio luptă națională, niciun succes politic nu s-a putut obține fără solidaritate și disciplină”.

În 1910 este ales din nou președinte al PNR în ovațiile mulțimii. În preajma primului război mondial, George Pop de Băsești se numără printre cei 10 reprezentanți ai PNR care au dus tratative cu contele Tisza în problema drepturilor naționale ale românilor din Transilvania.

În timpul războiului, rămâne acasă, urmărind cu mare interes evenimentele politice. A prezidat Adunarea Națională de la Alba Iulia. La scurt timp însă, în 23 februarie 1919 moare, fiind înmormântat printre țăranii lui, în șuierul gloan­țelor dușmane. Cu puțin timp înainte să moară, mărturisea: „Dacă astăzi aș mai putea începe odată viața, tot așa aș face, cum am făcut până acum”. Despre el, Goga spunea: „Acest om a dat numai și n-a cerut nimănui nimic”. Tot Goga îşi încheie discursul ținut la Băsești, în 6 mai 1923, astfel: „E un capitol de istorie națională în cripta de la Băsești. Epigoni ai țării mele, duceți-vă la ea să învățați dragostea de neam...”.

„Teiul Unirii”

„Teiul Unirii” are o dublă valoare: una biologică (are peste 200 de ani şi e trecut pe lista monumentelor istorice) şi una istorică pentru că sub acel tei s-au luat deciziile importante în ceea ce priveşte Unirea Ardealului cu România. De asemenea, există o tradiţie: cine merge pentru prima dată la acest tei trebuie să pună mâna pe el şi să-şi pună o dorinţă. Acea dorinţă se împlineşte.

Casa Memorială "George Pop de Băseşti"

Casa Memorială "George Pop de Băseşti" are peste un secol de existenţă şi este unul dintre monumentele care trebuie văzute cel puţin o dată de toţi românii. Practic, datorită lui George Pop, Băseştiul a devenit centrul spiritual al judeţului, dar, tot din cauza lui, în perioada comunismului, comuna era cât pe ce să dispară de pe hartă. Lui George Pop i s-au pus trei capete de acuze: era moşier, catolic şi preşedinte al Partidului Naţional Român.

Pentru asta s-a încercat să fie scos din istorie, deşi a fost preşedintele Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia. Comuniştii nu s-au mulţumit însă cu atât, au încercat să schimbe numele localităţii în Livada, dar oamenii n-au acceptat schimbarea. Aşa că s-au gândit să profite de baza materială lăsată de George Pop. Actuala casă memorială a fost primul sediu al C.A.P.-ului din zona Codru. Apoi a avut diferite întrebuinţări: fierărie, depozit de îngrăşăminte chimice etc.

S-a stabilit inclusiv ziua când să înceapă demolarea. Prin intervenţia lui Dumitru Pop, marele folclorist,originar din Băsești, s-a reuşit salvarea casei şi transformarea ei în muzeu etnografic al zonei Codru.

Monumentul funerar

La înmormântarea lui George Pop de Băsești nici nu se putea vorbi de un monument funerar, deoarece ploaia de gloanţe a duşmanilor l-au petrecut şi pe ultimul său drum, însă la 4 aprilie 1923 este inaugurat monumentul memorial-funerar, în prezenţa a 15.000 de participanţi.

Monumentul, ridicat de fiica sa Elena, este format dintr-un obelisc de marmură neagră, înalt de 2,2 metri şi este aşezat pe un postament de piatră de carieră şi are următoarea inscripţie:

„Aici îşi doarme somnul de veci George Pop de Băseşti, preşedinte al Partidului Naţional Român şi al istoricei adunări de la Alba Iulia, unde a proclamat unirea tuturor românilor. Născut la 1 august 1835, trecut la veşnicie la 23 februarie 1919, sub gloanţele secuieşti, apărat de armata română eliberatoare. Domnul a chemat pe robul său căruia i s-a dat să vadă dezrobirea neamului”.

Mănăstirea Greco-Catolică din Băsești

Mănăstirea Greco-Catolică din Băsești e construită în memoria lui George Pop, pe locul în care a fost grădina şi livada lui. El şi-a donat toată averea Mitropoliei Blajului, în scopuri foarte clare, iar acum, după 100 de ani, s-a reuşit aplicarea testamentului său. Mănăstirea oferă şi o panoramă fascinantă spre toate zonele judeţului.

Ionel Mesaroș

Ziua Internațională a Dorului

Azi, 13 mai 2020, de Ziua Internațională a Dorului, colind cu gândul peste minunatul plai unde am zărit primul răsărit de soare și unde m-am întâlnit cu frumosul. Mă roade dorul de leagănul copilăriei, Băsești, de casă, de cei plecați în lumea fără de dor și de cei zburătăciți prin lumea largă.

Dorul, o tăcere vibrândă, îmi stoarce o lacrimă ce șterge praful de pe amintiri, apoi arde speranțele, dorințele, durerile. 

Acompaniat de cântul cucului, zbor, asemenea dorului, spre necunoscut...

Ionel Mesaroș

Casa Memorială "George Pop de Băsești", după renovare...

Casa lui George Pop de Băsești a fost construită între anii 1885-1890, constituind timp de trei decenii un punct de referință și de întâlnire a multor personalități, cum ar fi: dr. Vasile Lucaciu, Vasile Goldiș, Ion Rațiu, Nicolae Iorga, Nicolae Filipescu, Iosif Vulcan, Vasile Braniște, Iuliu Maniu și Teodor Mihali etc.
Până în 1940 casa a fost locuită de fiica sa, Elena Pop Longin, împreună soțul ei, Francisc Hossu Longin. Națio­na­lizată în anul 1948 , a servit ca sediu CAP și magazie de cereale.

La 1 februarie 1976 a fost inaugurat Muzeul Memorial “George Pop de Băsești”, în casa ce a aparținut tribunului Marii Uniri.

Datorită lui George Pop, Băseştiul a devenit centrul spiritual al judeţului, dar, tot din cauza lui, în perioada comunismului, comuna era cât pe ce să dispară de pe hartă, în 1967, pentru ca nimic să nu mai aducă în conștiința viitorimii despre luptele și idealurile acestui nobil și generos om, ce s-a contopit afectiv cu năzuințele consătenilor și al Neamului Românesc. Lui George Pop i s-au pus trei capete de acuzare: că era moşier, catolic şi preşedinte al Partidului Naţional Român. Pentru asta s-a încercat să fie scos din istorie, deşi a fost preşedintele Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia. Comuniştii nu s-au mulţumit însă cu atât, au încercat să schimbe numele localităţii în Livada, dar oamenii n-au acceptat schimbarea. Comuniștii au stabilit inclusiv ziua când să înceapă demolarea casei lui "Badea George". Prin intervenţia lui Dumitru Pop, marele folclorist, originar din Băsești, s-a reuşit salvarea casei şi transformarea ei în Muzeu Etnografic al Zonei Codru.

Muzeul de la Băsești a intrat în reabilitare anul trecut. Lucrările de reabilitare, sub motto-ul "Reabilităm trecutul pentru a-l face cunoscut viitorului", au început la finalul lunii februarie 2019. Reabilitarea va fi completă, inclusiv aleile din părculeț și toată zona verde. Aleile vor fi iluminate și străjuite de băncuțe. De asemenea, va fi modificată intrarea din față, iar în partea de jos a curții va fi amenajată o parcare.

Sursă foto: Dumitru Mărieș, prietenul și colegul meu de clasă din școală generală. Mulțumesc, Mitru!

Ionel Mesaroș

Duminică binecuvântată!

Cândva, prin anii '80, Dealul Viei Doamnei din localitatea Băsești, județul Maramureș, sălașul nașterii mele, locul unde a fost înălțată Mănăstirea Greco-Catolică, cel puțin pentru copii, a reprezentat un univers mirific, în fiecare anotimp. Primăvara, urcam dealul pentru a culege mesagerii florali ai primăverii și pentru a privi panorama oceanului verde ce împresura în culori de smarald vatra satului, ori seara, de la Teiul Unirii, să privim spre răsărit, luminile Băii-Mari. Vara, mergeam la cules de cireșe, în pâlcul de cetiniș de lângă actuala mănăstire, ori coboram pe văile abrupte ce duceau spre pădurea Tămășești, când eram în căutarea frăguțelor sau a ciupercilor și a altor bunătăți (tinghirele, coarne, zarzăre, prune, pere), cu arome de neîntâlnit azi, ce le găseam prin livada de pe deal, străjuită de un gornic.Toamna mergeam la cules de castane, din cei doi pomi comestibili de lângă lăcașul mănăstirii, ori la " furat" de nuci sau alte fructe autumnale, iar iarna, de lângă cei doi castani comestibili sau de lângă molidul de pe coma măgurei, ne făceam un derdeluș de toată frumusețea, ce se încheia în șoseaua ce ducea la muzeu, actuala Casă Memorială "George Pop de Băsești".

Doamne, ce vremuri frumoase erau! Câtă lumină aveam în suflet și pe chip, peregrinând pe plaiul unde am zărit lumina zile, cuibul copilăriei mele!

Sursa foto: Mănăstirea Greco-Catolică Băsești

Ionel Mesaroș