O amintire a lui Lucian Blaga...

Martor la Adunarea Marii Uniri de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, Blaga rememorează în "Hronicul și cântecul vârstelor" momentul istoric la care a participat.

Seara, în timp ce ne întorceam cu aceeaşi trăsura la Sebeş, atât eu, cât şi fratele meu ne simţeam

purtaţi de conştiinţa că pusesem temeiurile unui alt ”Timp” cu toate că n-am facut decât să „participăm”, tăcuţi şi insignifianţi, la un act ce se realiza prin puterea destinului. Faptul de la răscrucea zilei, cu tăria şi atmosfera sa, ne comunica o conştiinţă istorică.

Când am trecut prin Lancrăm, satul natal, drumul ne ducea pe lângă cimitirul, unde, lângă biserică, tata îşi dormea somnul sub rădăcinile plopilor. Zgomotul roţilor pătrundea, desigur, până la el şi-i cutremura oasele.

– Ah, dacă ar şti tata ce s-a întâmplat, zic eu fratelui meu întorcând capul spre crucea din cimitir… Când dam să ieşim din sat, numai ce auzim dintr-o curte, neaşteptat, în noapte, un strigăt de copil: „Trăiască România dodoloaţă!”

Corul satului Băsești

În comuna Băsești ia ființă în 1887 primul cor din zona Codrului, „Corul Plugarilor”, care prin activitatea sa culturală, patriotică și religioasă, a contribuit la promovarea spiritului românesc și creștinesc de pe aceste plaiuri.

Grație cunoștințelor muzicale ale învățătorului Ioan Chira, în 1889, acesta a pus bazele și unui cor de copii. Corul din Băsești a participat la anumite manifestări românești din județ și a cântat în cadrul tradiționalelor adunări ale Despărțământului sălăjean- chiorean al Astrei.

În 1910 la conducerea corului este adus învățătorul Dariu Pop de la școala din satul Bulgari. Prin caracterul său energic și prin vastele sale cunoștințe muzicale a izbutit să ridice calitatea artistică a formației corale la un superior standar competitiv. El s-a ocupat îndeosebi de corul bărbătesc bisericesc, fiind plătit de George Pop de Băsești, care îi cinstea pe coriștii foarte buni în coroane.

În vara lui 1911, corul satului a participat la concursul de la Mădăras, reușind să câștige locul I și apoi să susțină concerte la Craidorolț și Satu Mare. Pentru că s-au cântat cântece naționale, ce nu erau pe placul stăpânirii maghiare, dirijorul Dariu Pop a fost dat în judecată, iar după proces el nu s-a mai întors la Băsești.

În timpul războiului, corul nu a activat din lipsa dirijorului și din cauza chemării bărbaților la război.

Renașterea corului s-a datorat învățătorului Petre Robu, ce a activat timp de doi ani, în 1919 și 1920.

În vara anului 1921 corul este condus de țăranul Dumitru Pop (al lui Ghiurichi), ce era și cantor la biserică (1917-1920). A prezentat concerte cu prilejul conferințelor ținute de preotul Alexandru Achim și Vasile Robu în satele învecinate. Tot în acest an (1921) corul a fost dirijat de Simion Todică.

În 1 noiembrie 1921, a primit titularizarea la școala din Băsești învățătorul Vaile Robu, ce a înființat un distins cor de copii și a preluat, totodată, destinele “corului plugarilor”, dându-i sens și permanență. Corul a prezentat un program artistic de o mare vibrație patriotică cu ocazia inaugurării monumentului eroilor din 15 august 1934. Atunci s-a cântat „Marșul lui Tudor” de A. Popovici, „Răsunetul” de Anton Pann, „Românul” de Ciprian Porumbescu, „Ștefan Vodă” de G. Musicescu, „Dorul ardeleanului”. S-a jucat piesa „Pe aici nu se trece” de Corneliu Moldovan și Mircea Rădulescu. Cât de grandios trebuie să fi fost acest spectacol patronat de Elena Hossu-Longin și de ASTRA sălăjeană, dacă el a rămas viu în memoria locului!

Peste tot , la Urmeniș, Asuaj, Oarța, Bârsău, corul se bucura de mare apreciere, iar munca dirijorului de prețuirea cuvenită... De menționat câteva manifestări la care s-a participat: în august 1930 corul este prezent la Tohat la o serbare omagială închinată poetului Petre Dulfu. La 10 mai 1935, participă la un mare concurs de coruri sătești la Zalău, fiecare cor trebuind să cânte în mod obligatoriu trei cântece patriotice impuse și unul la alegere.

Permanenta activitate a corului e menționată de presa vremii: “La Băsești funcționa corul, care la diferite ocaziuni întregește programul adunărilor generale ale despărțământului cu cântece românești, a organizat concerte, al căror venit bănesc a fost menit să contribuie la înzestrarea armatei și alinarea suferințelor celor concentrați.”

Din spusele bătrânilor aflăm că prin anul 1938 corul bărbătesc este reîmprospătat, de el ocupându-se dirijorul Ember Nicolae, adus de doamna Elena Pop. În acest an participă la festivitatea de Ziua Eroilor ce a avut loc la Hodod de ziua Înălțării Domnului. Transportul a fost asigurat de fiica lui George Pop, ce a pus căruțele Curții la dispoziția coriștilor. În 1938, corul a luat parte la sfințirea clopotului de la bisrica ortodoxă din Cehu Silvaniei, iar în 1939 este prezent și dă răspunsurile la slujba sfințirii aceleași biserici. De la această dată corul bisericii, dar și corul satului, a fost preluat de Silaghi Gligor, după el urmând cantorul Pop Gheorghe (1936-1989).

În perioada ocupației hortiste, formația corală din Băsești nu a activat. După aceea, încă patru ani, va fi condusă de Vasile Robu, iar între 1951-1957 va avea ca dirijor pe Aurel Ghriti. Începând cu 1957 până în 1963 corul este dirijat de învățătorul Aurel Fălăuș.

Din anul 1964, intervine o pauză de mai mulți ani, corul fiind refăcut în 1973 de dirijorul maramureșan Valentin Băințan, având în componență 70 de persoane din rândul țăranilor și intelectualilor.

Încă din 1973, corul e condus de Ambrozie Pop din localitate. În februarie 1977, corul din Băsești, condus de acest fiu al satului, participă la sărbătorirea centenarului independenței de stat a României, iar în noiembrie 1977 cântă la dezvelirea bustului marelui luptător național George Pop.

În jurul anului 1980, corul s-a dezmembrat, dispărând până în 2023 ultima formație tradițională din zona Codrului, an de renaștere a corului sub bagheta dirijorală a lui Marius Remeș.

În schimb, corul bisericesc a avut continuitate, fiind dirijat de cantorul Pop Gheorghe. Cu talentul său poetic de excepție, cu vocea melodioasă și cu o charismă dirijorală admirabilă acest iscusit dirijor bisericesc a împodobit decenii cântarea de la strană și a condus corul, reușind să creeze o ambianță cerească în lăcașul de închinare. De la trecerea sa în veșnicie, locul acestuia a fost luat de cantorul Buga Ilie.

Sursă documentară: “ Băseștiul și ilustrul său bărbat George Pop” - Irineu Pop-Bistrițeanul, Arhiepiscop de Alba Iulia.

Sursă foto: Lucian Onea

Alexandru Achim şi Garda Naţională Română din Băseşti

"În toamna anului 1918, pe fondul dezintegrării monarhiei austro-ungare, au crescut brusc mişcările revoluţionare ale naţiunilor asuprite din întreg imperiul. În Transilvania, reîntoarcerile soldaţilor români acasă de pe fronturile Marelui Război au însemnat încleştări şi confruntări între cei care vreme îndelungată au fost oprimaţi şi exploataţi şi între asupritori. Slujbaşii administraţiei de stat, baronii şi arendaşii au fost alungaţi sau au fugit din calea insurgenţilor, temându-se de judecata poporului. Revoltele îndreptate împotriva autorităţilor imperiale s-au propagat şi în comitatul Sălaj. În cea mai mare parte a Transilvaniei, revoltele au dus la îndepărtarea vechilor organe de stat şi la crearea condiţiilor pentru înfiinţarea consiliilor şi a gărzilor naţionale române, sub îndrumarea Consiliului Naţional Român Central din Arad, singurul organ îndreptăţit să trateze şi să hotărească în numele naţiunii române din Transilvania. Constituite pe baza dreptului de autodeterminare, consiliile şi gărzile naţionale româneşti şi-au asumat rolul de organisme politice locale, exprimând voinţa de unitate naţională a românilor din Transilvania. Au fost elemente de echilibru, au refăcut şi menţinut ordinea, au oprit abuzurile şi jafurile, au sprijinit idealurile naţionale, au trecut la conducerea vieţii economice, politice şi administrative, şi au creat un climat favorabil mişcării naţionale.

În 7 noiembrie 1918, la îndemnul marelui conducător politic, George Pop de Băseşti s-a înfiinţat Consiliul Naţional Român din Băseşti, cel dintâi consiliu comunal din comitatul Sălaj. În fruntea organismului a fost desemnat preotul Alexandru Achim. Parohul din Băseşti, a scris în 1924, cu entuziasm despre înfiinţarea Consiliului Naţional Român în localitatea de origine a preşedintelui Partidului Naţional Român: „Eram în curtea Dânsului pentru a forma consiliul naţional comunal cu o mulţime de oameni şi cu lacrimi în ochi ne spunea: A sosit ceasul dezrobiei, pregătiţi-vă pentru zile mari şi frumoase! Înlemniţi priveam cu toţii la marele Patriarh, fruntea-i era senină, faţa plină de glorie”.

În Băseşti a fost creată şi o puternică Gardă Naţională Română locală, în data de 10 noiembrie 1918, cu scopul apărării localităţii. Tot atunci s-a redactat conspectul gardiştilor, ce cuprinde numele, rangul, anul şi locul naşterii, regimentul la care a servit şi ziua intrării în gardă, pentru foştii soldaţi înrolaţi în acest organism.

Garda Naţională Română era compusă din 76 de gardişti: un preot militar, un plutonier, doi sergenţi, doi caporali şi 70 de soldaţi şi îi avea ca comandanţi pe parohul Alexandru Achim şi pe plutonierul Dumitru Gros, născut în anul 1887, care a activat în cadrul Batalionului 23 Vânători. Până în prezent s-a considerat că doar preotul a fost comandantul gărzii, dar acest document relevă că la conducerea organismului subordonat Consiliului Naţional Român local exista o dublă comandă. În conspect se mai arată înzestrarea cu armament: 76 de arme şi o mitralieră.

Din punct de vedere numeric, Garda Naţională Română din Băseşti avea cei mai mulţi membri dintre organismele constituite la nivelul plasei Cehu Silvaniei, iar la nivelul întregului comitat Sălaj, se situa pe locul trei, doar gărzile din Jibou şi Buciumi aveau mai mulţi membri.

Grabnica constituire a Gărzii şi Consiliului Naţional Român este o dovadă clară că românii din Băseşti au acţionat cu tărie pentru realizarea idealului naţional încă din primele zile ale revoluţiei.

Constituirea organelor politico-administrative româneşti din localitatea Băseşti a fost un exemplu pentru satele din zona Codrului. Astfel s-au înfiinţat consilii naţionale române în Corund şi Nadiş; gărzi naţionale române în Asuaju de Jos, Babţa, Băiţa, Bicaz, Gârdani, Giurtelecu Hododului, Oarţa de Jos, Urmeniş; şi ambele organisme în Ariniş, Asuajul de Sus, Bârsău de Jos, Bârsău de Sus, Benesat, Biuşa, Bulgari, Corni, Ciuta, Horoatu Cehului, Mânău, Mineu, Motiş, Noţig, Odeşti, Sălăţig, Sălişte, Sălsig, Şilimeghiu, Tohat, Ţicău, Uileac-Someş, Ulciug.

Activitatea Gărzii Naţionale Române din Băseşti este prezentată în însemnările parohului Alexandru Achim. În ziua următoare constituirii, Achim şi opt gardişti s-au prezentat la banca Economul din Cluj „cartierul general al Românilor […] în faţa ultimului tribun al Ardealului, Dr. Amos Frâncu”, conducătorul Senatului Naţional Român din Cluj, pentru achiziţionarea armamentului. Revenit la Băseşti, preotul a luat jurământul gardiştilor, a dat instrucţiuni precise privind apărarea

comunei: „Casa Domnului Gheorghe Pop de Băseşti, poşta, telefonul şi străzile principale ale comunei erau păzite de posturi de gardişti ziua-noaptea, iar periferiile unde era linia de demarcaţie, erau păzite de patrule în toată regula”. Datorită patrulei permanente şi înarmate, opozanţii intereselor naţiunii române nu au avut curaj să atace satul, decât o singură dată, la sfârşitul lunii februarie 1919.

La 1 Decembrie 1918, în Cetatea Bălgradului, s-a hotărât unirea pentru eternitate a Transilvaniei cu România. Desfăşurarea şi organizarea Marii Adunări Naţionale de la Alba-Iulia şi rolul lui Gheorghe Pop de Băseşti în lucrările marelui forum al naţiunii române, au fost minuţios analizate în mai multe lucrări. Hotărârile de la Marea Adunare din 1 Decembrie 1918 nu au putut fi puse imediat în aplicare, în nord-vestul Transilvaniei, care a rămas sub controlul guvernului maghiar până la sfârşitul lunii aprilie.

La campania armatei române de eliberare a teritoriului etnic românesc, a participat şi Garda Naţională Română din Băseşti. Contribuţia acestui organism este prezentată în însemnările preotului Alexandru Achim, care după cum George Pop îl recomandase „şi-a greşit cariera, nu s-a născut de popă,ci de militar”. Armata regală de pe linia demarcaţională din zona Băseşti „a fost găzduită cu tot ce a fost mai bun şi mai ales” în perioada ianuarie-aprilie 1919, în casa preşedintelui Partidului Naţional Român, iar după moartea lui de către fiica sa, Elena Pop Hossu-Longin.

Unirea Transilvaniei cu România a fost înfăptuită prin contribuţia întregului popor. Gardiştii din Băseşti au jucat un rol important în realizarea desăvârşirii unităţii naţionale, prin participarea la campania de eliberare a teritoriului românesc. Deşi a întâmpinat greutăţi organizatorice la început, Garda Naţională Română din Băseşti a depus o activitate uriaşă în slujba cauzei naţiunii, a secondat bine Consiliul Naţional Român, a desfăşurat o muncă laborioasă în menţinerea şi apărarea ordinii şi în combaterea oricăror încercări destabilizatoare.

Garda Naţională Română din Băseşti s-a desfiinţat la sfârşitul lunii aprilie după „preluarea Imperiului” după cum se vorbea atunci în limbajul oficial, adică după preluarea puterii de stat de către autorităţile române. Ca şi toate celelalte gărzi naţionale din Transilvania, şi-a făcut pe deplin datoria sfântă de a fi fost scutul armat al noii vieţi româneşti din această localitate şi din împrejurimi. Acest rol istoric a încetat odată cu introducerea vieţii publice româneşti de către Consiliul Dirigent şi în acest teritoriu românesc.

Atitudinea de înalt patriotism a lui Alexandru Achim şi a gardiştilor din Băseşti va rămâne înscrisă în paginile istoriei şi se cuvine să ne-o amintim totdeauna cu recunoştinţă şi veneraţie."

Sursa: "Caiete Silvane"-Alexandru Bogdan Kürti

P.S. Procesul-verbal al adunării locuitorilor din Băseşti, de constituire a Consiliului Naţional Român comunal şi a Gărzii Naţionale Române, poartă semnătura lui George Pop de Băsești, Alexandru Achim, Dr. Mihai Pop și Ioan Chira.