vineri, 29 martie 2019

Din trecutul familiei George Pop de Băsești...


Nobilii din Băsești erau harnici și cu dare de mână.
Ștefan, fiul lui Dumitru Pop, cumpără de la contele Tokoli Imre moșiile din Băsești și Oarța de Jos, iar principele Ardealului Mihail Apafi încuviințează, la 31.10.1678, înregistrarea acesteia, legitimând, astfel, proprietatea.

Epocalul act al unirii religioase cu Biserica Romei din 5.09.1700 este semnat și de protopopul Simion din Băsești. Acesta primește prin donație de la contele Gyulai Istvan un teren pentru a-și construi o casă. Tot el primește zălog de la vechilul aceluiași conte o moșie iobăgească.
Din această nobilă familie Pop este protopopul Grigore Pop de Băsești. Fiul acestuia Petru cel Bătrân, însurat cu Susana Rațiu, a fost primpretore, pe urmă, vicecomite, adică prefect al județului.
Familia Pop a avut înclinații administrative și a dat dovadă de o bună îndrumare gospodărească. Ea a fost nevoită să-și probeze titlurile de noblețe în procesul pornit împotriva ei la 12.12.1800, când era amenințată să-și piardă aceste titluri și să fie supusă la toate birurile, dăjdiile, ca și iobagii de rând. Probând cu documentele cerute, familia a rămas mai departe în vechile ei drepturi.
Petru Pop de Băsești cel Tânăr, tatăl lui George Pop, născut la 1814 și trecut la cele veșnice în 1869, a fost un om cu calități deosebite. Era un om harnic, moral, credincios, de profesiune plugar. Cunoștea pe lângă limba română, maghiara și germana. Căsătorit cu Susana Pop de Turț, o femeie nobilă, econoamă și prevăzătoare, a avut doi copii, George și Maria.
George Pop de Băsești a fost unul dintre bărbații Neamului și ai Bisericii. El a moștenit de la familie o sută de iugăre, pământ pe care l-a transformat într-un strălucit domeniu, avere pe care a folosit-o în susținerea românismului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu