Memorandumul din 8 ianuarie1892

La Sibiu, în 8 ianuarie 1892,  a avut loc o conferinţă extraordinară a Partidului Naţional Român, care hotărăşte alcătuirea unui "Memorandum" către împăratul Franz Joseph I, ce cuprinde   revendicările românilor din monarhia austro-ungară. Conferinţa alege preşedinte al partidului pe dr. Ioan Raţiu. După Ausgleich-ul din 1867, românii, deşi erau populaţie majoritară în Transilvania, nu aveau un statut oficial de etnici. 

Memorandumul Transilvaniei a fost scris de către liderii Partidului Naţional Român - Ioan Raţiu, George Pop de Băseşti, Eugen Brote, Vasile Lucaciu şi alţii. 

Românii din Imperiul austro-ungar solicitau drepturi etnice egale cu ale populaţiei maghiare şi încetarea persecuţiilor şi a încercărilor de maghiarizare.

Franz Joseph a trimis memorandumul la Budapesta, iar autorii săi au fost judecaţi de trădare de ţară la Cluj între 25 aprilie şi 7 mai 1894, fiind condamnaţi la ani grei de temniţă în cadrul Procesului memorandiştilor. Cu această ocazie, Ioan Raţiu a rostit celebra frază: „Ceea ce se discută aici este însăşi existenţa poporului român. Existenţa unui popor însă nu se discută, ci se afirmă”.

Mişcarea memorandistă a fost cea mai importantă acţiune naţională, ce a pregătit Marea Unire de la 1918. A îndreptat linia tactică a Partidului Naţional Român spre activismul politic şi a întărit sentimentul naţional împotriva dualismului austro-ungar, proiectând problema românească în conştiinţa europeană. De asemenea, începând din acest moment, relaţiile româno-austro-ungare încep să se deterioreze treptat, culminând cu decizia Consiliul de Coroană din 21 iulie 1914 de a rămâne neutră în „Marele Război”, deşi România avea tratat de alianţă cu Austro-Ungaria.

Crezul autorului acestui blog...

"Vise parfumate coboară din înălțimile celeste, pe aripa unui gând, și ne învăluie în cântec și lumină, în speranțe ce se înrădăcinează în lutul pe care olarul din noi, sufletul, îl modelează zi de zi, oferind vieții crâmpeie dintr-un zbor spre curcubeul ce vestește trecerea clipelor spre nemărginirea tăcerii, în universul umbrelor, în păienjenișul în care vremelnicia se topește în hăul eternității.

Cu inima încălzită de soarele speranței, cu ochii larg deschiși spre o lume necunoscută, viețuim în leagănul copilăriei, apoi ne zburătăcim, animați de vise, fără să conștientizăm că, prin naștere, prindem rădăcini, iar orice înstrăinare de locul unde am zărit cei dintâi zori ai zilei înseamnă rătăcire, o îmbolnăvire a sufletului, dacă nu luăm cu noi, în gând și-n suflet, lumea în care am răsărit.

Reîntorcându-ne, cu pașii străvezii ai gândului, în matca viselor ce ne-au parfumat pruncia, redescoperim curcubeul vieții, cântecul vântului și mângâierea luminii, nădejdea că nu am părăsit nicicând sălașul nașterii, cuibul copilăriei, dacă l-am păstrat în inimă ca pe o sacră comoară.

Să ne bucurăm de darul vieții, de zilele ce ne-au fost date, și să nu uităm niciodată de petecul de cer sub care ne-am adăpostit prima oară!

Va veni o zi când ne vom lua adio de la curcubeul vieții, când ne vom întoarce Acasă, în lumea drepților, într-un spațiu al nemărginirii, când zborul de odinioară, viața noastră pământească, se va metamorfoza într-o firavă floare de-nu-mă-uita, într-o vie amintire a celor ce ne-au iubit.

Fiți îndrăgostiți de viață, trăiți-o în fiecare zi, bucurați-vă de darul pe care l-ați primit și mulțumiți pentru el, prin săvârșirea faptelor bune! Numai așa fericirea poate fi deplină!"

"Curcubeul vieții"- Ionel Mesaroș, fiu al satului Băsești

„George Pop de Băsești. 60 de ani din luptele naționale ale românilor transilvăneni”

La Editura Societății Culturale Pro Maramureș „Dragoș Vodă” din Cluj – Napoca a apărut, în condiții excelente, și cu sprijinul președintelui Consiliului Județean Sălaj, Tiberiu Marc, a primarului municipiului Zalău, Radu Căpîlnașiu și a directoarei Bibliotecii Județene Sălaj, Florica Pop, a doua ediție a cărții preotului – profesor Ioan Georgescu, „George Pop de Băsești. 60 de ani din luptele naționale ale românilor transilvăneni”.

 Îngrijitorul și coordonatorul ediției (cea inițială a apărut în 1935 la Editura Asociației Culturale „Astra” din Oradea, în 1935, cu sprijinul Comitetului central al „Astrei” din Sibiu și a mai multor instituții și personalități sălăjene), Vasile Iuga de Săliște, a notat că această carte „apare în urma unei vechi dorințe de-a mea de a scrie despre oameni, locuri, fapte și întâmplări din Țara Codrului, din actualul județ Maramureș”.

 Ioan Georgescu, printre altele, la 1 august 1923, cu ocazia inaugurării monumentului funerar George Pop de Băsești din localitatea sălăjeană (pe atunci) unde s-a născut președintele PNR și al Adunării Naționale de la Alba Iulia, a rostit un discurs în calitate de secretar general al Astrei (p. XIII). 

Ion Buzași: biografia lui Ioan Georgescu „capătă accente dramatice după al doilea război mondial și după desființarea Bisericii Române Unite cu Roma. O vreme trăiește izolat, dar, ca să-și câștige existența predă câțiva ani – mirabile dictu – limba rusă la Cisnădie. Este arestat în 1961 și condamnat la șase ani de închisoare, dar beneficiază de amnistia generală din 1964. Bolnav și slăbit, după anii de detenție, își mângâie bătrânețile prin lectură și studiu în sălile Bibliotecii Academiei, până la moartea subită, pe stradă, în 1968. (…) 

Între publiciștii greco-catolici, Ioan Georgescu se aseamănă cu Elie Dăianu, prin hărnicia și diversitatea scrisului. Este autorul a câteva zeci de cărți și broșuri cu o tematică uluitor de diversă: monografii istorice, contribuții documentare, articole de popularizare, antologii literare (pp. XXI – XXII). 

George Pop de Băsești s-a născut la 1 august 1835 în Băsești, unde a și decedat la 23 februarie 1919.

Casa Memorială "George Pop de Băsești"

La 1 februarie 1976 a fost inaugurat Muzeul memorial “George Pop de Băsești”, în conacul ce a aparținut tribunului Unirii.

George Pop de Băsești, apărător al românismului...

Personalități de elită ale vieții politice și culturale, precum: George Barițiu, Valeriu Braniște, Titu Maiorescu, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Iorga, Octavian Goga,I. C. Brătianu, Iuliu Maniu, Vasile Lucaciu, Ion Rațiu, Vaida-Voievod, Vasile Godiș l-au prețuit și i-au oferit iubirea lor prietenească și edificatoare. Adversarii politici, ca de exemplu,Tisza Kalman, primul–ministru al Ungariei, l-au respectat, gratulându-l: ”Strașnic om ești daco-roman fanatic! Între noi e depărtare ca între cer și pământ. Nu ne vom înțelege niciodată…Vino tu la noi și-ți garantez ca nu există demnitate în Ungaria pe care să n-o poți dobândi”. George Pop de Băsești a răspuns: ” De mi-ați da toată Ungaria și tot n-aș trăda cauza cea dreaptă a sărmanului meu popor, care afară de Dumnezeu, de tovarășii mei și de mine , n-are alți apărători împotriva tendințelor voastre de cotropire.”

Despre George Pop de Băsești...

Poetul pătimirii noastre, Octavian Goga, l-a descris pe George Pop de Băsești astfel: 

“Înfățișarea lui impunea un aspect de demnitate și curățenie morală, împrumutând frământărilor dimprejur o haină de vetustitate severă, legându-ne de continuitatea aspirațiilor din vechime și dându-ne tuturor senzația binefăcătoare că lupta pe care o ducem e perfect legitimă și credințele noastre vin de demult, de foarte departe… E un capitol de istorie în cripta de la Băsești. Epigoni ai țării mele, duceți-vă la ea să învățați dragostea de neam!”

Un fiu al satului Băsești...

"El a fost omul providențial ce și-a iubit Patria și Neamul, care a reprezentat cu prestanță și demnitate Maramureșul legendar, luptând împotriva celor ce s-au înfipt ca ploșnițele în sângele românesc, luptând ca dreptatea și adevărul să răsară ca soarele."

Dr Irineu Pop-Bistrițeanul, Arhiepiscop al Albei Iulia, fiu al satului Băsești -"Băseștiul și ilustrul său bărbat George Pop"

O parte din testamentul lui George Pop de Băsești...

Arborele genealogic al lui George Pop de Băsești

Osândiții în procesul Memorandului

Avocatul Rubin Patiţia a fost unul dintre cei 15 ”fruntaşi români” condamnaţi pe nedrept în anul 1894 la închisoare pentru o aşa-zisă faptă de ”trădare naţională” în demersul de a susţine la Curtea împăratului de la Viena drepturile populaţiei române din Transilvania.

28 mai 1892, Viena. Avocatul Rubin Patiţa din Alba Iulia era prezent în capitala imperială, alături de alţi 120 de români din Ardeal, pentru a înainta împăratului „Memorandul”. Documentul în cauză totaliza un număr de 23 de pagini şi făcea cunoscută Curţii vieneze, dar şi opiniei publice europene, situaţia românilor din Transilvania. Din însemnările sale referitoare la anii „Memorandului”, publicate de Nicolaie Josan, în lucrarea „Memorandistul moţ Rubin Patiţa“ aflăm care era starea de spirit a acestuia în legătură cu atitudinea împăratului de la Viena. „Tratamentul acesta cred că a rămas şi va rămâne fiecărui român în minte, căci insultă mai mare nu se poate socoti, când astfel sunt răsplătite multele mii de morţi ai neamului românesc de pe câmpurile de luptă pentru tron şi patrie...”, nota Patiţa cu indignare. Documentul este publicat în presă După ce împăratul de la Viena a refuzat să primească delegaţia, documentul este înregistrat la cancelaria imperială. Frantz Iosif n-a deschis plicul, ci l-a trimis primului-ministru ungur la Budapesta. La fel a procedat şi acesta: l-a trimis prefectului de Turda, căruia i-a cerut să-l restituie celui care l-a înregistrat la cancelaria de la Viena. Mai mult, prim ministrul de la Budapesta nota că nici pe semnatari, nici pe delegaţi nu-i consideră drept reprezentanţi autentici ai românilor. 

Zilele din urmă ale lui George Pop de Băsești...

Conștient că și-a făcut datoria față de neam și mândru că a pecetluit un trecut de nădejdi și strădanii, George Pop de Băsești părășeste cetatea Bălgradului, însoțit de locotenentul Alexandru Chiș din Odești și, după o vizită la Deva, la fiica sa, Elena Hossu Longin, se întoarce acasă. În drum spre satul său natal, Băsești, având de înfruntat un ger cumplit, se îmbolnăvește grav, iar la 23 februarie 1919 viața i se stinge. Moare de apoplexie, adormind în Domnul, ușor ca un copil. Protopopul Al. Achim îi închide pleopele pe vecie și-i piaptănă barba ce i-a împodobit o viață întreagă această frumoasă figură de bărbat.

Lângă patul suferințelor sale au străjuit Alexandru Chiș și preotul Gheorghe Maior din Băiță, refugiat dinaintea bolșevicilor la casa primitoare a președintelui PNR, badea George.

Istoric romanesc al satului Băsești

"La marginea codrului, între bătrânul Igniş şi Valea Someşului, pe unul dintre terenurile de înfruntare dintre romani şi dacii liberi, acolo unde Menumorut şi-a întins spre nord-est aripa voievodatului său, lângă curgerea molcomă a Sălajului, Dumnezeu a aşezat sub brazdă sămânţă roditoare din care a încoltit o floare de nu-ma-uita. Frumuseţea acestei flori nu a putut fi ştearsă nici de cea mai aspră secetă şi nici de potopul de suferinţe ce nu a întârziat să se abată asupra "grădinarilor "ce o îngrijau ca pe o comoara. Aici, a fost întemeiată, în anul de graţie 1391, o cetate cu patru porţi şi opzeci de suflete, o adevarată ţară de pâine la picioarele măgurii.

Vreme de o suta de ani, dealurile împădurite ale Sălajului, Ţara Silvaniei- cum i se spunea datorită acestui lucru, aparţinea domeniului feudal al voievozilor Balc şi Drag, apoi aceste locuri de basm, înveşmântate în strălucite odăjdii sângerii, au făcut parte fie din Principatul autonom al Transilvaniei, fie din Partium. Nici altor imperii rapace nu le-a displacut să-şi înfinga colţii în trupul Vâlcelei Lupilor.

Aici, lângă scurgerea săraca a Sălajului, urmaşii păstorului Ilie, băsăştenii,şi-au dus cu demnitate crucea vieţii, străbătând întinderea dintre leagăn şi mormânt, luminaţi de învăţătura ca anotimpurile vieţii pot fi mai puţine decât cele ale naturii. Soarele credinţei le-a arătat că tot ce e lumesc e trecător, hrănindu-le nădejdea că, mai devreme sau mai târziu, răul scăpat din cutia Pandorei va pieri, Binele va trona pretutindeni, numai când Iubirea va deveni mama tuturora.

Mulţi au trecut la cele veşnice fără să întrezăreasca o îndreptare a lucrurilor, însă visul de odinioara nu fusese spulberat nici macar în 1834, an în care satul din Vâlceaua Lupilor număra vreo nouă sute de suflete.

Cu fiecare naştere, se iţi o nouă şansă de a zdrobi lanţurile robiei sufleteşti, cu fieştecare purtător de Logos, visul putea deveni realitate; pe meleagurile urmaşilor păstorului Ilie, putând trăi laolalta lupul şi mielul, sub acelaşi cer, sub privirea mereu trează a Păstorului Dreptăţii.

Memorandumul Transilvaniei

În 8-9 ianuarie 1892, are loc la Sibiu Conferinţa extraordinară a Partidului Naţional Român, care alcătuieşte un memorandum către împăratul austro-ungar Franz Josef, cuprinzând revendicările românilor din monarhia austro-ungară.

Conferinţa alege preşedinte al partidului pe dr. Ioan Raţiu. După Ausgleich-ul din 1867 ("compromisul" din februarie 1867 prin care s-a fondat Dubla Monarhie austro-ungară, promulgat de împăratul Franz Josef şi o delegaţie maghiară condusă de Ferenc Deák), românii, deşi erau populaţie majoritară în Transilvania nu aveau un statut oficial de etnici. Memorandumul Transilvaniei a fost scris de către liderii Partidului Naţional Român - Ioan Raţiu, George Pop de Băseşti, Eugen Brote, Vasile Lucaciu şi alţii. 

Românii din Imperiul austro-ungar solicitau drepturi etnice egale cu ale populaţiei maghiare şi încetarea persecuţiilor şi a încercărilor de maghiarizare.Franz Josef a trimis memorandumul la Budapesta, iar autorii săi au fost judecaţi de trădare de ţară, la Cluj, între 25 aprilie şi 7 mai 1894, fiind condamnaţi la ani grei de temniţă în cadrul Procesului memorandiştilor. Cu această ocazie Ioan Raţiu a rostit celebra frază: „Ceea ce se discută aici este însăşi existenţa poporului român. Existenţa unui popor însă nu se discută, ci se afirmă”.Această situaţie a dus la scăderea încrederii în casa regală habsburgică şi la creşterea grupului românilor ce susţineau drept unică soluţionare a situaţiei lor în Transilvania, unirea regiunii cu Regatul României. Pe de altă parte, arhiducele Franz Ferdinand al Austriei se arăta interesat de promovarea ideii unei federalizări a imperiului în Statele Unite ale Austriei Mari. Mişcarea memorandistă a fost cea mai importantă acţiune naţională care a pregătit Marea Unire de la 1918. A îndreptat linia tactică a Partidului Naţional Român spre activismul politic şi a întărit sentimentul naţional împotriva dualismului austro-ungar, proiectând problema românească în conştiinţa europeană. De asemenea, începând din acest moment, relaţiile româno-austro-ungare încep să se deterioreze treptat, culminând cu decizia Consiliul de Coroană din 21 iulie 1914 de a rămâne neutră în „Marele Război”, deşi România avea tratat de alianţă cu Austro-Ungaria.
Împăratul Franz Joseph i-a graţiat pe memorandişti, sub presiunea opiniei publice europene şi ca urmare a intervenţiilor diplomatice ale României.
Petiţia fusese aprobată la 25 martie 1892, de către liderii Partidului Naţional Român şi prezentată la Viena, pe 28 mai 1892, de o delegaţie compusă din 300 de reprezentanţi ai tuturor stărilor din Transilvania: intelectuali, meseriaşi, lucrători.
La cererea guvernului de la Budapesta, împăratul Franz Joseph nu a primit delegaţia şi, deşi nu cunoştea conţinutul memorandumului, l-a trimis autorităţilor maghiare.
Memorandumul, scris de liderii Partidului Naţional Român: Ioan Raţiu, George Pop de Băseşti, Eugen Brote, Vasile Lucaciu, făcea o analiză a sistemului legislativ ungar (legea naţiunilor, legea electorală, legile şcolare, legea presei etc.), evidenţiind faptul că românii erau discriminaţi, neavând nici un drept politic. Documentul contesta şi modul în care s-a instaurat dualismul austro-ungar, fără a se lua în seamă şi dorinţele românilor majoritari în Transilvania. De asemenea, combătea declararea statului maghiar ca „stat naţional”, în care elementul maghiar minoritar deţinea puterea, în timp ce românii erau supuşi unui proces de maghiarizare şi discriminare.
Situaţia românilor a ajuns să fie remarcată şi de personalităţi politice ale vremii din alte ţări. Ambasadorul Belgiei la Viena, Borchgrave, îi scria ministrului de externe Merode Westerlo, într-un raport din 19 noiembrie 1892: „Dintre popoarele care trăiesc sub dominaţia maghiară, românii sunt cei mai nemulţumiţi. Aceşti strănepoţi ai lui Traian nu pot uita că sunt fraţii românilor din regatul înfloritor şi prosper.”, iar Georges Clemenceau, scria în ziarul „La Justice”, din 12 mai 1884: „Românii sunt lipsiţi de orice drepturi politice… În număr de 3,5 milioane, ar avea dreptul, proporţional, la 75 de deputaţi din cei 417 câţi are Camera şi nu au niciunul.”
Autorităţile maghiare au deschis acţiune juridică împotriva Comitetului Naţional Român şi a altor fruntaşi ai românilor ardeleni, sub acuzaţia de „atentat împotriva statului maghiar”. Procesul s-a desfăşurat la Cluj, între 25 aprilie şi 7 mai 1894, şi s-a încheiat cu condamnarea a 14 fruntaşi memorandişti la o pedeapsă cumulată de 31 de ani şi 18 luni de închisoare. Cu acest prilej, Ioan Raţiu, unul din liderii memorandiştilor, a rostit celebra frază:„Ceea ce se discută aici este însăşi existenţa poporului român. Existenţa unui popor însă nu se discută, ci se afirmă”.
În cele din urmă, cel care îi va graţia pe memorandişti, la 19 septembrie 1895, va fi însuşi împăratul Franz Joseph, ca urmare a presiunii imense la care era supus din partea opiniei publice, dar şi din cauza intervenţiei diplomatice a regelui Carol I al României, pe lângă Curtea de la Viena.

George Pop de Băsești-emblemă a dragostei de neam

În fiecare an, ziua de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, este pentru mine un prilej de a evoca figura celui ce și-a făcut un crez din idealul de unitate națională: George Pop de Băsești, președintele Marii Adunări de la Alba-Iulia.

Badea Gheorghe, așa cum îl numeau consătenii mei pe acest ilustru înaintaș, emblemă a localității în care am văzut lumina zilei, m-a cucerit prin felul în care a servit cauza românismului, slujindu-și, cu toată puterea, cum n-a făcut-o altul, țara și semenii săi, până la capătul vieții.

Într-o lume bântuită de forțele răului, în care modelele umane sunt pe cale de dispariție, voi încerca să aduc la lumină pagini din viața unui om ce și-a iubit familia, semenii și neamul, cum arareori ne este dat să întâlnim.

Încă din copilărie, de pe vremea când mă jucam de-a v-ați ascunselea prin curtea casei legendarului George Pop de Băsești, am fost atât de fascinat de viața acestuia, încât am hotărât să “șterg” praful de pe cronicile ce scoteau la vedere urmele lăsate de acesta pe pământ. Am avut norocul să întâlnesc și oameni care l-au cunoscut personal pe ”patriarhul cauzei româneşti”, care îl păstrau viu în amintiri și după 60 de ani de la plecarea lui la ceruri.

Vii mi-au rămas acele clipe în minte, când am descoperit un om ce nu are asemănare pământească, ce a lăsat urme adânci în conștiința oamenilor care l-au cunoscut.

M-am simțit privilegiat să “răsar” pe pământ într-un loc în care străbunul meu a scris istorie.

Umbra lui ”badea Gheorghe”, dulce nume în care există o notă de iubire și încredere cum n-a mai avut-o altul, m-a acoperit în vremurile tulburi cu învățăminte de lăsat moștenire, cu pilde despre o viață dedicată trup şi suflet neamului românesc.