Mănăstirea cu două hramuri...

Pe dealul Viei Doamnei din comuna Băsești, jud. Maramureș, a fost înălțată mănăstirea cu două hramuri: “Sfântul Gheorghe”și "Adormirea Maicii Domnului".

Ionel Mesaroș

Semnatarii Memorandumului din 1892....( de la stânga la dreapta)

 Rândul de jos: Niculae Cristea, Iuliu Coroianu, George Pop de Băsești, dr. Ioan Rațiu, dr. Vasile Lucaciu, Dimitrie Comșa, Septimiu Albin;

Rândul de sus: Dionisie Roman, Patriciu Barbu, dr. D.O. Barcianu, Gherasim Domide, dr. Teodor Mihali, dr. Aurel Suciu, Mihaiu Veliciu, Rubin Patița.

Memorandumul a reprezentat o petiţie semnată de liderii românilor din Transilvania şi adresată în 1892 împăratului austro-ungar Franz Joseph. Acesta prezenta consecinţele instaurării dualismului austro-ungar şi cuprindea principalele revendicări ale românilor transilvăneni, printre care se număra recunoaşterea drepturilor politice şi confesionale. Totodată, memorandumul se dorea a fi un semn de protest faţă politica de maghiarizare practicată de autorităţi împotriva românilor din Ardeal şi faţă de persecuţiile la care erau supuşi aceştia, cuprinzând o analiză bine documentată a situaţiei economice, politice, sociale şi culturale a românilor transilvăneni de la formarea dualismului austro-ungar în februarie 1867.

A fost al treilea moment major de manifestare al ardelenilor faţă de tendinţele evidente de deznaţionalizare promovate de autorităţile maghiare, după Supplex Libellus Valachorum (1791) şi Pronunciamentul de la Blaj din mai 1868. Memorandumul a marcat apogeul luptei de emancipare a românilor din Transilvania din sec al XIX-lea, aducând problema românească în conştiinţa europeană.

Între 12 şi 14 mai 1881 la Sibiu a avut loc conferinţa de unificare a Partidului Naţional Român din Transilvania, prilej cu care liderii noului partid au hotărât trimiterea unui memoriu Curţii de la Viena, care să aducă problema românilor transilvăneni în atenţia opiniei publice europene.

Memorandumul a fost redactat de Iuliu Coroianu şi elaborat la Sibiu în prezenţa lui Ioan Raţiu, preşedintele PNR, Vasile Lucaciu, George Pop de Băseşti, Eugen Brote şi Septimiu Albini. Textul petiţiei a fost definitivat la 13 martie, aprobat la 25 martie 1892 şi prezentat la Viena pe 28 mai 1892 de o delegaţie compusă din 300 de reprezentanţi a tuturor stărilor din Transilvania: intelectuali, meseriaşi, lucrători.

La cererea guvernului de la Budapesta, împăratul Franz Joseph nu a dorit să primească delegaţia, deşi nu cunoştea conţinutul memorandumului, apoi l-a trimis autorităţilor maghiare. Acest fapt a nemulţumit profund pe români, care au considerat că împăratul nu doreşte rezolvarea problemelor naţionalităţilor din Imperiu.

Autorităţile maghiare au trimis petiţia prefectului de la Turda cu specificaţia de a fi returnat lui Ioan Raţiu. Motivaţia invocată a fost că Ministerul de Interne nu este dispus a înainta împăratului „memorii ale unor indivizi” pe care nu-i socoteşte îndreptăţiţi a reprezenta poporul român.

Memorandumul face o analiză a sistemului legislativ ungar (legea naţiunilor, legea electorală, legile şcolare, legea presei etc.), evidenţiind faptul că românii erau discriminaţi, neavând nici un drept politic. Documentul contestă şi modul în care s-a instaurat dualismul austro-ungar, fără a se lua în seamă şi dorinţele românilor majoritari în Transilvania.

De asemenea, este combătută declararea statului maghiar ca „stat naţional”, în care elementul maghiar a avut puterea, în timp ce românii erau supuşi unui proces de maghiarizare. Autorii Memorandumului subliniază faptul că ei nu şi-au propus schimbarea regimului politic, ci doar îmbunătăţirea situaţiei românilor, prin desfiinţarea dualismului austro-ungar şi revenirea la autonomia Transilvaniei.

Memorandiştii au pornit în revendicările lor de la afirmarea drepturilor istorice ale românilor bazată pe importanţa lor etnică din Transilvania (aprox. 65% din populaţia Transilvaniei), numerică (3 milioane de români la totalul de 13 milioane al Regatului Maghiar) şi economică (în aproximativ 65% din totalul teritoriului românii stăpâneau proprietate privată, pentru care plăteau dări la stat). Totodată, se pune accent pe „jertfa de sânge” pe care au dat-o românii pentru apărarea ţării, precum şi pe aspiraţiile culturale.

Prin acestă petiţie s-a criticat foarte aspru sistemul legislativ al Ungariei, în special legea de deznaţionalizare şi legea electorală, precum şi aşa-numita „lege pentru egala îndreptăţire a naţionalităţilor”, care afirma existenţa unei singure naţiuni, cea maghiară.

Se arată că în cei 25 de ani de dualism, autorităţile maghiare au adus grave prejudicii atât românilor, cât şi celorlalte naţiuni din Imperiu. În concluzie, memorandiştii solicită ca „în formă egală legală şi prin concursul factorilor competenţi sistemul de guvernare să fie reformat în patria noastră, astfel ca să asigure drepturile odată câştigate şi să ţină seama de interesele legitime ale tuturor popoarelor care compun statul maghiar”.

Iniţial, guvernul de la Budapesta nu a luat nici o măsură împotriva memorandiştilor pentru a nu periclita reînnoirea Tratatului de asociere a României la Tripla Alianţă din 1883. În toată acestă perioadă are loc o amplă acţiune de solidarizare în străinătate cu românii din Transilvania, poate şi din prisma faptului că autorii au tradus documentul în limbile de circulaţie internaţională, făcându-l cunoscut peste hotare.

După ce Tratatul secret cu Austro-Ungaria este prelungit pe 13 iulie 1892, autorităţile maghiare deschid acţiune juridică împotriva Comitetului Naţional Român şi altor fruntaşi ardeleni în mai 1893, sub acuzaţia de atentat împotriva statului maghiar. Procesul s-a desfăşurat la Cluj, între 25 aprilie şi 7 mai 1894 şi s-a încheiat cu condamnarea a 14 fruntaşi memorandişti la o pedeapsă cumulată de 31 de ani şi 18 luni de închisoare.

Acest rezultat a stârnit imediat protestul oamenilor politici din Vechiul Regat, dar şi ale unor personalităţi din străinătate, precum William Gladstone, Georges Clemeanceau, Emile Zola, Lev Tolstoi etc. Guvernul maghiar nu îşi revizuieşte decizia în pofida tuturor protestelor, iar pe 16 iulie 1894 interzice activitatea PNR.

În cele din urmă, cel care îi va graţia pe memorandişti la 19 septembrie 1895 va fi însuşi împăratul Franz Joseph ca urmare a presiunii imense la care era supus din partea opiniei publice, dar şi datorită intervenţiei diplomatice a regelui Carol I pe lângă Curtea de la Viena.

Mişcarea memorandistă a fost cea mai importantă acţiune naţională care a pregătit Marea Unire de la 1918. A îndreptat linia tactică a Partidului Naţional Român spre activismul politic şi a întărit sentimentul naţional împotriva dualismului austro-ungar, proiectând problema românească în conştiinţa europeană.

Ionel Mesaroș

Procesul memorandiștilor..

În 25 aprilie1894, a început, la Cluj Napoca, în sala "Reduta", procesul politic intentat de către guvernul maghiar memorandiştilor. În acea zi, străzile ora­şului au fost pline de peste 20.000 de români veniţi să-şi susţină aleşii din frun­tea luptei de emancipare națională.

Memorandiștii s-au pronunţat împotriva încorpo­rării Transilvaniei la Ungaria şi a maghiarizării for­ţate și au militat pentru reveni­rea la auto­nomia Transilvaniei, dreptul la liberă folosinţă a limbii române în administraţie şi justiţie, asigurarea învăţământului în limba ma­ternă.

Pro­cesul memorandiş­tilor a stârnit un val de indignare în întreaga Europă. La proces au participat peste 30 de ziarişti străini care au înregistrat "chipul plin de far­mec şi dis­tincţiune, zvelt, cu bar­bă că­runtă", al lui George Pop de Băseşti, figura de "voievod" a lui Ioan Raţiu, cal­mul preotului Vasile Lucaciu "ras pe faţă, cu acel cap fin de­se­nat, care trecea de frumuseţe pe acele vremuri". În total, me­morandiştii au fost condamnaţi la 32 de ani și 6 luni de închisoare ­ la Vacz şi Seghedin. Geor­ge Pop de Bă­seşti a făcut un an de închisoare, la Vacz. În timpul detenției îi moare soția de supărare. După ros­tirea verdictului ­ "vinovaţi", dr. Raţiu, președintele Partidului Naţional Român, s-a ridicat din boxa acuza­ţilor şi a rostit "crezul" care i-a făcut pe românii ardeleni să nu aban­do­neze lupta până la Unirea din 1918: "Ce se discută aici este însăşi existenţa popo­rului ro­mân. Existenţa unui po­por însă nu se discută - se afir­mă. De aceea nu mai suntem aici acu­zaţi, suntem acuzatori. Noi am lucrat numai ca man­datari ai po­porului român şi un popor în­treg nu poate fi tras la bara ju­decă­torească".

Acest verdict dur, nedrept, a stârnit imediat protestul oamenilor politici din Vechiul Regat, dar şi ale unor personalităţi din străinătate, precum William Gladstone, Georges Clemeanceau, Emile Zola, Lev Tolstoi etc.

Guvernul maghiar nu îşi revizuieşte decizia în pofida tuturor protestelor, iar pe 16 iulie 1894 interzice activitatea PNR. În cele din urmă, cel care îi va graţia pe memorandişti la 19 septembrie 1895 va fi însuşi împăratul Franz Joseph I, ca urmare a presiunii imense la care era supus din partea opiniei publice, dar şi datorită intervenţiei diplomatice a regelui Carol I pe lângă Curtea de la Viena.

Mişcarea memorandistă a fost cea mai importantă acţiune naţională care a pregătit Marea Unire de la 1918. A îndreptat linia tactică a Partidului Naţional Român spre activismul politic şi a întărit sentimentul naţional împotriva dualismului austro-ungar, proiectând problema românească în conştiinţa europeană. De asemenea, începând din acest moment, relaţiile româno-austro-ungare încep să se deterioreze treptat, culminând cu decizia Consiliul de Coroană din 21 iulie 1914 de a rămâne neutră în „Marele Război”, deşi România avea tratat de alianţă cu Austro-Ungaria.

Călușarul de Băsești...

Dansul tradițional popular, Călușarul, este de o mare concentrație spirituală, fiind specific ca formă și conținut băsăștenilor și vetrei lor de obârșie, având un pronunțat rol spiritual, fiindcă împletește armonios muzica cu datina, cu portul și dansul.

Pentru a conserva elementul cultural românesc, George Pop de Băsești și-a dorit un dans autentic românesc, cu care să se prezinte la manifestările Astrei, dar și la alte întruniri și sărbători cu caracter național care aveau rolul de culturalizare și de trezire a conștiinței naționale la poporul românesc din Ardeal.

Călușarul a fost înființat la Băsești în 1905, la inițiativa lui "Badea George". El aduce la Băsești un instructor din zona Alba-Sibiu, care a fost oaspetele lui George Pop vreme de trei luni cât a avut nevoie pentru a învăța pe băsășteni Călușarul...

În anul 1906, dansul a fost reprezentat pentru prima dată în public de ziua lui George Pop de Băsești, fiind condus de dr. Iustin C.Iuga din Cluj.

Primul vătaf a fost Dumitru Pop, apoi Pop Silaghi, ambii cantori la biserică.

Un alt vătaf vestit a fost Pop Andrei, zis Andriș, ce a fost și muzeograful Casei Memoriale "George Pop de Băsești", un om deosebit pe care am avut onoarea să-l cunosc. De la dânsul am aflat multe lucruri interesante despre trecutul famililiei Pop de Băsești.

Costumele purtate de călușari au fost făcute în atelierul de la Orăștie de către Elena Hossu Longin, fiica lui George Pop.

E de menționat că în timpul vieții lui Badea George, Călușarul se juca la diferite întâlniri pe care le avea cu oamenii de seamă ai epocii, care îl vizitau.

Dansul Călușarilor are șapte figuri și durează 7 minute. Ele sunt :Bătuta, Rărita, Ciulita, Bota sub picior, Crucea, Ștearsa și Bătuta de două ori cu piciorul drept și de două ori cu dreptul și cu stângul. Pe melodia a doua se fac cinci figuri: dreptul pe stângul și întoarcerea pe dreapta, foarfeca în față, Rărita și Bătuta. Vătaful poartă diagonală tricolor, ceilalți călușari poartă eșarfe albastre, cămăși brodate, brâu, pantaloni albi, ciorapi albi, opinci cu nojițe roșii și trei”boroaște”(clopoței) ,căciuli negre și bastoane. Vătaful are căciulă albă. Numărul dansatorilor este impar 7,9,11,13,etc.

Călușarul încetățenit la Băsești a devenit tradiție și poartă pseudonimul de "Călușarii de Băsești". A fost dansat de toate generațiile și încă se mai dansează și azi la Băsești. Este singura localitate din această parte a Ardealului unde se dansează acest dans adus și încetățenit aici de marele om politic George Pop de Băsești.

Formația de călușari din Băsești a participat la diferite concursuri și festivaluri cum ar fi la Cehu-Silvaniei, Deva(1980), Călușarul Ardelenesc, Târgul de cepe de la Asuaj, Festivalul de la Oțeloaia(1991)etc. Aceasta a fost apreciată și aplaudată pe toate scenele unde a participat în cadrul solemnelor festivități cu caracter artistic, istoric sau cultural.

Sursa: "Băseștiul și ilustrul său bărbat George Pop"(pag.92-93), de dr. Irineu Pop-Bistrițeanul.

Menționez că am identificat în această fotografie pe următorii: Pop Andrei (Andriș), Pop Săndel (fiul învățătorului Pop Dumitru), Dinu Sabadâș, Dinu Remeș, Pop Ioan Ovidiu (colegul meu de clasă, fiul fostului primar Pop Mihai), Pop Traian (poștaș), Pop Mihai(fostul primar), Sabadâș Ioan, Sabadâș Dumitru (poștaș), Moldovan Ioan Gabriel (actualmente preot, fiul preotului Moldovan Vasile), Longin Mărieș și Roatiș Traian.
Vă rog , dacă mai îi recunoașteți și pe alții, să-mi scrieți! Mulțumesc!

Linia melodică a Călușarului de Băsești
https://www.youtube.com/watch?v=WSNTyDrkBrE&t=107s

Ionel Mesaroș

Cuvinte sacre...

"Mi-s dragi cu toţii şi parcă-i văd aievea vorbind, plângând şi grăbind spre Alba Iulia. În Basarabia, a devenit antologic Alexei Mateevici, "moldoveanul" care a scris cea mai frumoasă poezie închinată limbii române. Din Bucovina, îl rechem pe Ciprian Porumbescu, care şi-a pus tot dorul de ţară în "Balada" sa ori în opereta "Crai Nou". În Transilvania, sunt mulţi, dar sunt vegheaţi de "Badea George" (George Pop de Băseşti), cel care s-a dus bătrân şi bolnav pe Câmpul lui Horea, la Bălgrad şi care s-a stins la scurtă vreme după 1 Decembrie 1918, cu vorbele "Sloboade, Doamne, pe robul tău!". A putut să meargă la Domnul numai după ce a făurit unirea românilor, numai după ce şi-a văzut împlinit marele său vis pământesc! Ca fapte, văd în trecut şi bune şi rele, aşa cum sunt şi oamenii, autorii faptelor. Noi, ca orice popor, nu am fost nici malefici şi nici angelici, ci am fost oameni. Fapte mari au fost cele ale plugarului care ştia să pornească plugurile, ale oierului înfrăţit cu natura, ale lui Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, ale lui Horea şi Tudor, ale lui Cuza şi Carol I, ale descoperitorului insulinei, ale inventatorului avionului, ale autorului "Istoriei românilor din Dacia Traiană" şi ale multor altora."-Președintele Academiei Române, acad. Ioan Aurel Pop

Foto: Bustul lui George Pop de Băsești din centrul comunei natale, inaugurat în 1975.

Ionel Mesaroș

Citatul zilei...

 "Nici o luptă națională, nici un succes politic, nu s-a obținut fără solidaritate și disciplină."-George Pop de Băsești

Foto: Bustul lui George Pop de Băseşti -Zalău - în faţa Arhivelor Naţionale Sălaj, sculptor Sepsi Iosif.

Florii Binecuvântate!

Marea Sărbătoare a Intrării Domnului în Ierusalim are loc în duminica dinaintea Paștilor, ziua fiind cunoscută și sub numele de Duminica Floriilor sau Duminica Stâlpărilor.

Intrarea Domnului în Ierusalim este singurul moment din viața Sa pământească în care a acceptat să fie aclamat ca Împărat, deși nu purta nici hlamidă împărătească de purpură, nici coroană de aur pe cap, și nu avea nici pază de oști pământești.

Începând cu Ziua de Florii se intră în ultima săptămână a Postului Paștilor, numită Săptămâna Patimilor , în care creștinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

Duminica Floriilor îi pregăteşte pe credincioşi pentru bucuria pe care o aduce biruinţa lui Hristos asupra morţii din duminica următoare, cea a Învierii.

Totodată Floriile deschid săptamâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paşti, cunoscută sub numele de “Săptămâna Mare”, după cele 40 de zile de post. Din punct de vedere liturgic, din aceasta zi începe Săptămâna Patimilor, în amintirea cărora în biserici se oficiază în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioşii îl “petrec” pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte şi Înviere.

Sursă foto: https://www.flickr.com/photos/basesteanu/

Biserica Greco–Catolică Sfântul Anton de Padova din Băsești...

Înălțată în centrul satului, Biserica Greco–Catolică Sfântul Anton de Padova din Băsești, sfințită pe 19 iunie 2009, întregește într-un mod deosebit de plăcut ansamblul arhitectural al zonei. Construită numai din lemn, așezată în aer liber, integrată perfect în sufletul locului, se prezintă în întregul său ca o sculptură ce capătă, pe măsură ce te apropii, dimensiuni și expresii nebănuite, izvorâte din memoria istoriei lemnului.

Ionel Mesaroș

Portretul lui George Pop de Băsești, prezentat de "poetului pătimirii noastre"...

Octavian Goga (1 aprilie 1881 - 7 mai 1938) a fost unul dintre scriitorii români care l-au omagiat pe George Pop de Băsești.

Rămân memorabile cuvintele "poetului pătimirii noastre", Octavian Goga, despre "Badea George":

"Înfățișarea lui impunea un aspect de demnitate și curățenie morală, împrumutând frământărilor dimprejur o haină de vetustate severă, legându-ne de continuitatea aspirațiilor din din vechime și dându-ne tuturora senzația binefăcătoare că lupta pe care o ducem e perfect legitimă și credințele noastre vin de demult, de foarte departe...

E un capitol de istorie națională în cripta de la Băsești. Epigoni ai țării mele, duceți-vă la ea să învățați dragostea de neam..."

Ionel Mesaroș