Un loc de basm...

 

Dealul Viei Doamnei din localitatea Băsești, județul Maramureș, sălașul nașterii mele, locul unde a fost înălțată, pe terenul donat de George Pop de Băsești, mănăstirea greco-catolică, în 2005, este un loc încărcat de istorie, un univers mirific pentru cei cu suflet de copil.

Primăvara, urcam dealul pentru a culege mesagerii florali ai primăverii și pentru a privi panorama oceanului verde ce împresura în culori de smarald vatra satului, „Mica Romă” de la poalele Codrului, ori seara, de la "Teiul Unirii", să privesc spre răsărit luminile Băii-Mari.

Doamne, ce vremuri frumoase erau! Câtă lumină aveam în suflet și pe chip, peregrinând pe plaiul unde am zărit lumina zile, cuibul copilăriei mele!

Ionel Mesaroș

Un Om al Nației!

Pentru a cinsti memoria tatălui său, George Pop de Băsești, care nu a avut parte de funeralii naționale așa după cum i se cuvinea, fiica sa Elena Hossu-Longin reușește, cu mari strădanii, să ridice un monument, la Băsești, la patru ani de la moartea ilustrului său părinte.

Ultima dorință a lui badea George a fost aceea de a fi înmormântat la Băsești, spunând următoarele: "Să mă îngropați lângă ai mei și în mijlocul poporului cu care am trăit, am muncit și m-a ascultat!"

Monumentul de la Băsești este un obelisc de marmură neagră. Sub semnul sfintei cruci au fost inscripționate următoarele cuvinte memorabile: "Aici își doarme somnul de veci George Pop de Băsești, președinte al Partidului Național Român și al istoricei adunări dela Alba Iulia, unde a proclamat unirea tuturor Românilor. Născut la 1 August 1835, trecut la veșnicie în 23 februarie 1919, sub șuerul gloanțelor secuești, apărat de Armata Româna liberatoare. Domnul a chemat pe robul său, căruia i s-a dat să vază desrobirea neamului. “

Ceremonia de dezvelire a acestui monument a avut loc pe data de 6 mai 1923. A fost o zi de adevărat pelerinaj la mormântul lui George Pop de Băsești.

Elena Hossu-Longin lansează un apel către toată suflarea românească pentru a participa la sfințirea monumentului. La acest apel au răspuns foarte mulți români, "evidențiind încă o dată marele cult al eroilor de care este stăpânit poporul român. Ea a facut pregătiri intense pentru ca toți participanții la acest eveniment comemorativ, indiferent de confesiune sau de concepție politică, să se simtă într-o atmosferă cât mai frățească."

Încă din data de 5 mai au început să sosească locuitorii din satele învecinate și intelectuali din toată țara. Unii dintre aceștia s-au oprit la Cehu Silvaniei sau în satele limitrofe. A fost și cazul lui Iuliu Maniu care a sosit în acest oraș pe data de 5 mai, împreună cu alți fruntași ai Partidului Național Român, al cărui lider a fost ales după moartea lui George Pop de Băsești, în 23 februarie 1919. Tot la Cehu Silvaniei au sosit reprezentantele școlii de fete din Șimleu și un batalion de soldați din Regimentul 17 Vânători din Zalău, împreună cu fanfara acestuia.

Pe 6 mai 1923, de Sângeorz, " natura, îmbrăcată în straie alese, de verde crud, într-o zi frumoasă ca și viața celui plecat la Domnul, parcă era gătită să ia parte la această pioasă comemorare. Steaguri multe, tricolore, amestecate cu verdeață împodobeau casele curate ca la o mare sărbatoare. Mii de tărani îmbrăcați în frumosul port național codrenesc, dădeau un aspect și mai impunător zilei acesteia. Dimineața, la 8.00, au sosit la Băsești soldații care staționaseră la Cehu Silvaniei, împreuna cu muzica militara, ei fiind primiți cu căldură, cu aclamații, de către întreaga asistență. La 9 au sosit mitropolitul Blajului, Vasile Suciu, și Episcopul Diecezei Gherla, Iuliu Hossu, care au intrat în biserică pentru a săvârși Sfânta Liturghie. În acest timp, apar și oaspeții de seamă, în frunte cu miniștrii Vintilă Brătianu și Traian Moșoiu, împreună cu o delegație de deputați și senatori liberali între care îl remarcăm pe senatorul Emil Bran, sălăjean la origine, fost colaborator apropiat al lui George Pop de Băsești. Dupa Liturghie, Episcopul Iuliu Hossu a ținut "o admirabilă predică", în care face legătura între viața Mucenicului Gheorghe, Purtătorul de Biruință, a cărui praznic se sărbătorea și cea a lui George Pop, arătând, totodată, rolul covârșitor pe care badea George l-a avut pentru istoria neamului nostru și puterea de sacrificiu de care a dat dovadă, care trebuia să fie un exemplu și pentru cei prezenți: "Luminându-ne de la viata Marelui Dispărut, și aducându-ne aminte de cuvintele Evangheliei citite în care se spune: noi să fim gata a face suprema jertfă pentru neam și pentru adevăr si dreptate. Când fiecare fiu al acestei țări va fi pătruns de iubire și abnegație față de patrie, țărâna lui George Pop va tresari de fericire, ca neamul și patria pe care El le-a iubit atâta..." După ce Episcopul Iuliu Hossu a rostit predica toți participanții s-au îndreptat, conform programului manifestarilor, spre mormântul lui Geroge Pop de Băsești, formând un impozant cortegiu. La mormânt, după ce s-au rostit rugăciunile, au urmat discursurile participanților. Cel dintâi care a luat cuvântul a fost mitropolitul Blajului, Vasile Suciu. Acesta afirma, printre altele, faptul că biserica greco-catolica "n-a putut aduce omagiile sale la săvârșirea din viață a lui George Pop de Băsești, din cauza vremurilor tulburi de atunci, dar astăzi cu toții ne plecăm memoriei acelui care a întrupat iubirea de neam și simbol de sacrificiu și de datorie." El aprecia faptul că badea George s-a gândit și pe patul de moarte, "într-o supremă jertfă să asigure cultura națională și pe fiii neamului, donând pentru școalele de la Blaj întreaga sa avere." Din partea familiei regale, colonelul Tenescu a depus o coroană, după care a luat cuvântul reprezentantul guvernului, ministrul de finanțe, Vintilă Brătianu, fratele premierului liberal, Ionel Brătianu. În cuvântul său el a subliniat faptul că George Pop de Băsești "a avut o viață mare, după cum ultimul act mare din viața sa, prezidarea adunarei dela Alba-Iulia a fost una din cele mai înălțătoare manifestații ale unui neam." Au luat apoi cuvântul, printre alții, Teodor Mihaly și Valeriu Braniște, care au făcut un istoric al luptelor naționale ale Partidului Național Român din Transilvania, începând cu revoluția de la 1848 si până la 1918, arătând, totodată, rolul însemnat pe care l-a avut George Pop de Băsești în istoria românilor. Din partea Partidului Național din vechiul Regat a luat cuvântul Mihai Cantacuzino, el subliniind faptul că dacă nu era jertfa celor 800.000 de români din primul razboi mondial și, de asemenea, dacă nu erau jertfele Marelui George Pop și ale altor luptători, nu ne-am găsi astăzi într-o țară mare și respectată." El făcea, totodată, un apel la unirea tuturor forțelor, "ca să ducem mai departe steagul purtat cu mândrie de cel dispărut, drapelul iubirii de neam și patrie." Un impresionant discurs a rostit și marele poet și om politic, Octavian Goga, care asemana viața lui George Pop de Băsești cu acea a mucenicului prăznuit în acea zi și arăta recunoștință posterității pentru cel comemorat: "Și badea George întocmai unui simbol, după cum a trăit așa i-a fost și moartea. Decenii întregi, vom pleca genunchii, Românii de pretutindeni, fără deosebire, la mormântul aceluia care a întrupat într-o viață întreagă sbuciumul Ardealului subjugat și ajuns la izbândă."

Au mai luat apoi cuvântul reprezentantul voluntarilor, al presei și al Astrei, ei fiind urmați de senatorul de Sălaj, Alexandru Aciu, de soția sa Elena Aciu, care a vorbit în numele școlii medii de fete din Șimleu și de reprezentantul societății culturale a studentilor sălăjeni de la Universitatea din Cluj. Discursurile s-au încheiat, la ora două, după care a urmat masa dată de către Elena Pop Hossu-Longin, iar după o oră, miniștrii s-au îndreptat spre gară. Abia seara târziu s-a împrăștiat și mulțimea prezentă la această impozantă manifestare, la care au participat peste 20.000 de români, "din toate unghiurile țării" și care au dus cu ei "amintirea unei mari Sărbători, în care sufletele au fost unite întru preamărirea unui mare Român si mare Mucenic al Neamului, al cărui memorie va rămâne etern în istorie, de-a lungul veacurilor."

Un moment emoționanț l-a oferit scriitorul Petre Dulfu, recitând poemul dedicat lui Badea George “La mormântul lui George Pop de Băsești”

“Ca un stejar ce veacuri cu vifore-a luptat

Pe-o culme sus...și-odată, de-un vifor, e culcat;

În țărână zaci azi și tu, culcat de-a morții coasă,

Dup-o viață lungă și-atât de viforoasă!...

O! scumpe "BADE GEORGE"!...o muncă ne-ntreruptă

Ți-a fost pe lume viața! și-o necurmată luptă!

Lucrai cu hărnicie a ta moșie-ntinsă,

Scoțând din bulgări aur...Nu pentru tine însă!

Ci ca să ai de unde să faci la alții bine,

S-alini-măcar în parte- a Neamului suspine...

Durerea celor care în lanț păreau că mor,

Era și-a ta durere...mai mult decât a lor!

Urmașii mândrei Rome...încununați cu spini?...

Încătușați să fie de-o mână de străini?...

Și-n loc ținuți din drumul spre culmile visate?...

Tu nu puteai să suferi această nedreptate!

Un vis hrăniai doar: lanțul, să vezi cum se destramă;

Să-ți vezi unită țara, pe veci, cu "ȚARA" mamă!...

Și visu-acesta falnic te stăpânia mereu,

Pe câmp la lucru, ziua...și noaptea-n cuibul țău!...

Ori când suna chemarea, căminul îți lăsai;

Și, pentru Neam, la luptă înflăcărat porniai.

Erai mereu în fruntea falangei ce lupta

Și da la toți tărieînflăcărarea ta!

Tu n-ai gustat odihnă și pace-o zi, sub soare!

Tu n-ai vrut, pentru tine, măriri amăgitoare!

Doar pentru Neam trăit-ai...Și chiar presimțiși,

Că ai să-ți dai suflarea: la Neam doar te gândiși!

Voind să-i fii un sprijin puternic, în vecie

Lui, danie făcut-ai întreaga-ți avuție!

Acum, al tău trup doarme, jos, somnul veșniciei,

Ți sufletul, la Domnul, ți-e în culmea bucuriei!

Că n-ai luptat zadarnic, atâta, pe pământ,

Și nu-nzadar hrănit-ai un vis așa de sfânt!

Norocul cel mai mare ți-a fost pe lume scris:

Să-ți vezi, în clipa morții, cu ochii scumpul vis!...

Te-ai dus!...dar amintirea-ți, cât lumea va trăi!

Românii, toți, cu cinste, în veci te-or pomeni!...

Și-n veci din slăvi albastre, vedea-vei fericit:

Cum Neamul-pentru care atât te-ai străduit-

Mereu nainte merge, de steaua lui condus,-

Se-nalță, printre neamuri mai sus!...și tot mai sus...”

Închei această evocare despre ziua în care mii de români au fost la Băsești, în semn de prețuire pentru badea George, folosind cuvintele poetului pătimirii noastre, Octavian Goga: “Înfățișarea lui impunea un aspect de demnitate și curățenie morală, împrumutând frământărilor dimprejur o haină de vetustitate severă, legându-ne de continuitatea aspirațiilor din vechime și dându-ne tuturor senzația binefăcătoare că lupta pe care o ducem e perfect legitimă și credințele noastre vin de demult, de foarte departe… E un capitol de istorie în cripta de la Băsești. Epigoni ai țării mele, duceți-vă la ea să învățați dragostea de neam!”

S-a întâmplat în 26 februarie...

 

În urmă cu 102 ani, în condiții ostile, din cauza atacurilor "hoardelor roșii", a trupelor lui Bela Kun, a avut loc, la Băsești, în satul meu natal, înmormântarea lui George Pop(1835-23 februarie 1919).

Zvonul morții celui mai popular bărbat din partea locului se răspândește cu iuțeala fulgerului, iar bolșevicii unguri au dat de știre că la înmormântare vor fi și ei de față. După primul dangăt al clopotului, hoardele lui Bela Kun trimit ploaie de gloanţe asupra casei unde se afla trupul neînsuflețit. Ferestrele salonului unde se afla catafalcul celui dintâi cetățean al Transilvaniei dezrobite, se cutremură de ropotul puștilor și al mitralierelor vrăjmașe. Când sicriul e scos afară în curte, gloanțele șuieră pe la urechile tuturor. E o minune că ele nu ating pe nimeni și nu fac nicio victimă! Un semn al lui Dumnezeu că el e cu cei ce se adună în numele Lui. Preoții, văzând în ce împrejurări au să-l prohodească, reduc rugăciunile și cântările, iar la îndemnul părintelui paroh, răposatul este dus la biserica satului și de acolo la cimitir, transportat pe un car țărănesc, împodobit cu cetini de brad și tras de șase boi, simbolizând simplitatea patriarhală și hărnicia neobosită a acestui mare gospodar.

Sus, pe deal, la locul de odihnă veșnică, se citesc cele din urmă rugăciuni de dezlegare preoțească, iar corul plugarilor din Băsești cântă duios: "Plâng și mă tânguiesc." Nu e ochi nemuiat în lacrimi. Între salve și detunături puternice, așa cum îi cursese și viața, se așează în pământ rămășițele marelui luptător. El își doarme somnul de veci alături de țăranii în mijlocul cărora a trăit, rămânând astfel unit sufletește cu obștea românească din Băsești.

Savantul Nicolae Iorga îl prezintă pe marele exponent al Unirii Transilvaniei cu Țara-Mamă prin următoarele cuvinte publicate în lucrarea „Oameni cari au fost”, tipărită în anul 1935: „A fost bătrânul nației... Tocmai fiindcă este acolo (în Ardeal) o așa mare și mândră oaste de țărani, îi trebuia Voievodului obștile – și oștile – țărănimii celei vechi, întemeietoare și sprijinitoare de Domnii. Sunt Domni cari nu domnesc, și sunt de aceia cari, fără a sta în scaun de stăpânire, au rost și domnesc între ai lor. Icoană de trecut, garanție morală pentru prezent, îndemn către tineretul viitorului, așa a fost, când l-au lăsat să trăiască dușmanii seminției sale, în castelul său care era o căsuță, între țăranii cari îi erau frați, bătrânul George Pop. Nația l-a numit badea George. În acest dulce nume, pe care nu a simțit nevoie să-l prefacă potrivit căruntețele lui, este o notă de iubire și de încredere, cum n-a mai avut-o altul”.

Preotul și istoricul Zenovie Pâclișanu, membru al Academiei Române din anul 1919, într-un panegiric scris la adresa Președintelui Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, George Pop de Băsești, pe care-l publică în ziarul „Sălajul”, în anul 1923, amintea următoarele: „George Pop de Băsești făcea parte din generația idealistă, entuziastă, crescută în ideologia de romanitate pură, de mândrie și având eroic a lui Klein, Șincai și Petru Maior, o generație care era veșnic cu gândul la strălucirea Romei vechi, leagănul originei noastre. N-are decât să străbată cineva cu răbdare și înțelegere publicațiile acestui timp, să urmărească activitatea fruntașilor de atunci, pentru a vedea cu câtă dragoste de neam, cu cât interes față de nevoile lui și cu câtă ambiție de adevărați „senatori” munceau, luptau, scriau și discutau oamenii aceia, cari ne-au dat aproape toate instituțiile moderne de cultură națională, cu ajutorul cărora am putut ajunge unde suntem azi”.

Octavian Goga scria în volumul „Precursorii” din anul 1930, că viața lui George Pop de Băsești s-a topit într-o sumedenie de lupte, pe care le-a dus la bun sfârșit, o viață, de asemenea, plină de însemnătate și simbol: „el s-a stins sub șuierul gloanțelor ungurești, în ceasul în care armata noastră își începuse drumul cuceritor. O viață întreagă de suferinți și amărăciuni și-a avut compensația ei în acele clipe, șeful dezrobiților n-a închis ochii decât atunci când libertatea i-a fluturat pe dinainte zâmbetul fericitor...”

Închei această evocare cu versurile lui Petre Dulfu:

“Acum, al tău trup doarme, jos, somnul veșniciei,

Ți sufletul, la Domnul, ți-e în culmea bucuriei!

Că n-ai luptat zadarnic, atâta, pe pământ,

Și nu-nzadar hrănit-ai un vis așa de sfânt!

Norocul cel mai mare ți-a fost pe lume scris:

Să-ți vezi, în clipa morții, cu ochii scumpul vis!”

Ionel Mesaroș

Înmormântarea lui George Pop de Băsești...

 

La 26 februarie 1919, are loc slujba înmormântării. Zvonul morții celui mai popular bărbat din partea locului se răspândește cu iuțeala fulgerului, iar bolșevicii unguri au dat de știre că la înmormântare vor fi și ei de față. După primul dangăt al clopotului, hoardele lui Bela Kun trimit ploaie de gloanţe asupra casei lui George Pop. Ferestrele salonului unde se afla catafalcul celui dintâi cetățean al Transilvaniei dezrobite se cutremură de ropotul puștilor și al mitralierelor vrăjmașe. Când sicriul e scos afară în curte, gloanțele șuieră pe la urechile tuturor. E o minune că ele nu ating pe nimeni și nu fac nicio victimă! Un semn al lui Dumnezeu că el e cu cei ce se adună în numele Lui. Preoții, văzând în ce împrejurări au să-l prohodească, reduc rugăciunile și cântările, iar la îndemnul părintelui paroh, răposatul este dus la biserica satului și de acolo la cimitir, transportat pe un car țărănesc, împodobit cu cetini de brad și tras de șase boi, simbolizând simplitatea patriarhală și hărnicia neobosită a acestui mare gospodar.

Sus, pe deal, la locul de odihnă veșnică, se citesc cele din urmă rugăciuni de dezlegare preoțească, iar corul plugarilor din Băsești cântă duios:” Plâng și mă tânguiesc.” Nu e ochi nemuiat în lacrimi. Între salve și detunături puternice, așa cum îi cursese și viața, se așează în pământ rămășițele marelui luptător, badea George. El își doarme somnul de veci, alături de țăranii în mijlocul cărora a trăit, rămânând astfel unit sufletește cu obștea românească din Băsești.

Închei această scurtă evocare despre patriarhul cauzei românești, George Pop de Băsești, folosind cuvintele poetului pătimirii noastre, Octavian Goga: “Înfățișarea lui impunea un aspect de demnitate și curățenie morală, împrumutând frământărilor dimprejur o haină de vetustitate severă, legându-ne de continuitatea aspirațiilor din vechime și dându-ne tuturor senzația binefăcătoare că lupta pe care o ducem e perfect legitimă și credințele noastre vin de demult, de foarte departe… E un capitol de istorie în cripta de la Băsești. Epigoni ai țării mele, duceți-vă la ea să învățați dragostea de neam!"

George Pop de Băseşti, un destin în slujba poporului român

 

Este este descendentul unei străvechi familii româneşti din comuna Băseşti, pomenită încă din anul 1678 cu ocazia cumpărării moşiilor din Băseşti şi Oarţa de Jos, act întărit şi de principele Ardealului, Mihail Apafi.

Se naște la 1 august 1835 în localitatea Băseşti, ca fiu al lui Petru Pop cel Tânăr de Băsești şi al Susanei Pop de Turţ.

În comuna natală, Băseşti, îşi face studiile primare, iar clasele a V-a şi a VI-a la Baia Mare, clasele a VII-a şi a VIII-a de liceu, precum şi studiile de drept la Oradea. O privire asupra rezultatelor obţinute la învăţătură îl prezintă ca pe un elev silitor cu aptitudini deosebite la religie, latină, greacă, istorie, geografie. În anul 1859 termină facultatea de drept, an în care izbucnea războiul franco-italo-austriac. Ca urmare, este mobilizat în armata austriacă şi dus în războiul contra Sardiniei, până la Veneţia.

În perioada 1860-1870 debutează în viața politică şi intră în legătură cu elita vremii. De numele său vor fi legate timp de 60 de ani memorabile pagini ale luptei naţionale a românilor transilvăneni care se vor încheia cu istoricul act de la 1 Decembrie 1918. Ajuns la anii maturităţii politice, se aruncă în luptă cu întreaga sa capacitate intelectuală, energie şi putere de muncă, iar casa sa de la Băseşti va fi locul unor întruniri politice, unde vor fi dezbătute marile probleme ce frământau societatea românească transilvăneană, locul unor hotărâri istorice.

În anul 1872 este ales deputat în parlamentul de la Budapesta, de către alegătorii români, dar şi maghiari din cercul electoral Cehu Silvaniei, calitate pe care o va deţine consecutiv trei cicluri electorale, până în anul 1881. În această calitate va duce o susţinută luptă împotriva dualismului austro-ungar, se va pronunţa vehement împotriva legilor şcolare discriminatorii din 1868 şi 1879, împotriva legii naţionalităţilor, a legii electorale, a legii presei.

A fost al doilea semnatar al exemplarului oficial al Memorandumului Românilor din Transilvania şi Ungaria, fiind unul din organizatorii plecării delegaţiei românești la Viena.

Pe lângă politică, se implică în susţinerea presei româneşti, acordă burse elevilor şi studenţilor săraci fiind în acelaşi timp şi un membru activ al ASTREI.

Pregnanta sa personalitate a trezit şi respectul adversarilor politici. Iată cu ce cuvinte îl întâmpina Kalman Tisza: „Straşnic om eşti, daco-român fanatic! Între noi e depărtare ca între cer şi pământ. Nu ne vom înţelege niciodată. Cu toate acestea, cinstesc convingerea cu care ai apărat atât de bărbătesc cauza neamului tău.”

Din decembrie 1902, după procesul lui Ioan Raţiu, George Pop de Băseşti devine preşedintele P.N.R., reuşind să aducă în Comitetul Executiv reprezentanţi ai generaţiei tinere, înfocaţi ai activismului în viaţa parlamentară, printre care: Iuliu Maniu, Vasile Goldiş, Octavian Goga, Aurel Vlad, Ion Rusu-Şirianu, Valeriu Branişte.

George Pop de Băseşti va prezida conferinţele naţionale ale P.N.R. din anii 1908, 1909, 1910, arătând că idealul nostru naţional trebuie să fie umanitarismul, civilizaţia, libertatea şi independenţa, iar mijloacele de înfăptuire, solidaritatea şi disciplina. „ Nici o luptă naţională , nici un succes politic nu s-a obţinut fără solidaritate şi disciplină.”

La 1 decembrie 1918, a prezidat Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia.

Se stinge la 23 februarie 1919, lăsându-și întreaga avere Mitropoliei Greco-Catolice a Blajului ca ,,să se înființeze spre mărirea Atotputernicului Dumnezeu și în favorul dezvoltării culturale a poporului român o fundație perpetuă și neschimbată."

Afost înmormântat în pajiştea cea verde a cimitirului cel mare din Băseşti, intrând în nemurirea istoriei neamului său. Pe bună dreptate, marele poet Octavian Goga rostea în 1923 în faţa pietrei funerare:” E un capitol de istorie naţională în cripta de la Băseşti. Epigoni ai ţării mele duceţi-vă la ea să învăţaţi dragostea de neam …”

Înmormântarea lui George Pop de Băsești...

 

26 februarie1919, ziua înmormântării lui badea George, nu a fost lipsită de incidente, pentru că “bandiţii roşii”, hoardele comuniste ale lui Béla Kun, au pus la cale invadarea Băseştilor, satul în care avea să fie înhumat politicianul. Totul pentru a se răzbuna asupra “mortului Erou”, a celui care „de atâtea ori a contrapus energia sufletului său planurilor diabolice ce urzeau ziua şi noaptea duşmanii seculari ai Neamului Românesc spre nimicirea şi stârpirea lui”. “Voiau aceşti huni fărădelege să se răzbune asupra mortului, cari îşi urma calea spre nemurire”, povesteşte Alexandru Achim. Cei din Băseşti nu au stat cu mâinile în sân şi au cerut întăriri. Solicitarea a fost onorată prin trimiterea unei companii de soldaţi, sub comanda căpitanului Alexandru Costescu, care a conceput cu sprijinul protopopului un plan de apărare. Dimineaţa, imediat după primul sunet al clopotului, hoardele bolşevice au început să trimită ploaie de gloanţe din ascunzişurile lor. Când s-a început prohodul, fereştile salonului unde s-a ridicat catafalcul se cutremurau de ropotul puştilor şi mitralierelor. Când s-a dus sicriul afară în grădină, şuierau gloanţele în toate părţile şi o adevărată minune a fost că n-a căzut nimeni jertfă din mulţimea mare ce înconjura sicriul. În aceste condiţii, preoţii au scurtat prohodul, iar plugarii satului au cărat pe braţe sicriul în biserică. “De la curte până la biserică, 16 soldaţi cu doi plutonieri în frunte s-au înşiruit unul lângă altul cu întreaga armătură, să apere cu trupurile lor tinere pe acela, care era atacat hoţeşte în calea sa din urmă. Era nespus de pătrunzător, să vezi pe vitejii de la Mărăşeşti şi Oituz în jurul sicriului”, scrie Alexandru Achim. Până la cimitirul familiei, sicriul a fost dus cu un car ţărănesc împodobit cu cetini de brad şi zăbrănic, tras de şase boi. După rostirea ultimelor rugăciuni şi după cântecul de jale al corului plugarilor, soldaţii au oferit salutul militar, iar sicriul a fost coborât în groapă, între salve și detunături puternice, așa cum îi cursese și viața.

Înmormântat sub torentul de gloanțe trase de dușmanii crezului său politic, conducătorul luptelor naționale din Ardeal rămâne nemuritor în conștiința posterității și ocupă pentru totdeauna locul firesc de cinste în galeria marilor patrioți români.

"Badea George", apostol al libertății naționale, își doarme somnul de veci alături de țăranii în mijlocul cărora a trăit, rămânând astfel unit sufletește cu obștea românească din Băsești.

Închei această evocare despre patriarhul cauzei românești, George Pop de Băsești, folosind cuvintele poetului pătimirii noastre, Octavian Goga: “... E un capitol de istorie în cripta de la Băsești. Epigoni ai țării mele, duceți-vă la ea să învățați dragostea de neam!”

Ionel Mesaroș

Ultimile trei zile din viața lui badea George....

În urmă cu 102 ani, George Pop de Băsești era pe patul de moarte.

După răceala cumplită contractată la venirea de la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, din cauza unui ger aspru de crăpau pietrele, badea George cade la pat.

Din clipa ce a reintrat în casa de la Băsești, George Pop n-a mai ieșit, râmânând pe patul suferințelor până la obștescul sfârșit, ieșind din căminul său   numai ca marele mort al națiunii, pe 26 februarie 1919,  ca să-și ocupe locul de vecie alături de străbunii săi în cimitirul smerit al satului natal, unde și-a trăit toată viața și pe care a trecut-o în paginile istoriei odată cu numele său.

În zorii zilei de 23 februarie 1919, între orele 5 și 6, badea George agonizează. Respirația lui devenea tot mai rară și mai grea. Preotul din Băiță, Maior, refugiat dinaintea bolșevicilor la casa primitoare a președintelui PNR, protopopul Achim și  locotenetul Alexandru Chiș  l-au ridicat  în pat în stare de ședere, pentru a-i ușura respirația. Mișcarea aceasta inspirată i-a înviorat respirația, numai pentru câteva clipe, după care iarăși a căzut în starea anterioară. Văzând asta, l-au culcat din nou și l-au privit neputincioși, cum se stinge fără o vorbă, fără o mișcare, ca o adiere... Moare de apoplexie, adormind în Domnul, ușor ca un copil.  Protopopul Alexandru  Achim îi închide pleopele pe vecie și-i piaptănă barba ce i-a împodobit o viață întreagă această frumoasă figură de bărbat.

GEORGE POP DE BĂSEȘTI – EMBLEMĂ A DRAGOSTEI DE NEAM

 George Pop de Băsești, un om providențial ce și-a iubit Patria și Neamul, luptând împotriva celor ce s-au înfipt ca ploșnițele în sângele românesc, pentru ca dreptatea și adevărul să răsară ca soarele, a văzut lumina zilei pe 1 august 1835, în comuna Băsești, o localitate situată în partea de sud-vest a județului Maramureș, atestată în documente din 1391. El a fost descendentul unei familii nobiliare, posesoare a unei moșteniri de o sută de iugăre, fiu al lui Petre Pop de Băsești și al Susanei Pop de Turț.

Până în 1846 a fost elev la școala din satul natal, după care a urmat liceul din Baia Mare, iar din 1852 liceul cezaro-crăiesc din Oradea. La 26 iunie 1854, George Pop trece cu succes bacalaureatul și intră ca student la Academia de Drept din Oradea. El alege știința dreptului convins că mișcarea națională a românilor are nevoie de specialiști în materie legislativă pentru a demasca legile antinaționale votate de Parlamentul de la Budapesta, însă împrejurările timpului nu i-au permis să termine studiile fiind mobilizat în armata, în 1859.

Întors la vatră în 1860, George Pop va fi ales prim-pretor, apoi judecător la scaunul orfanal, după care la cel comitatens, unde va activa mai mulți ani.

Încă din tinerețe, simțind că nu mai este de actualitate ca “la izvorul fermecat pot bea laolaltă și lupul și mielul” s-a aruncat cu toata energia în lupta pentru cucerirea de drepturi politice și de afirmare a națiunii române.

În 1860, se căsătorește cu Maria Loșonți, descendentă din viță nobilă, o femeie fidelă, iubitoare, devotată căminului ei intim, ce ține cu toata inima la onoarea familiei. Dumnezeu i-a binecuvântat cu doi copii Maria-Carolina, moartă la un an, și Elena–Gheorghina (1860-1940), militantă culturală și feminista binecunoscută în epocă.

Învățăturile de bun-simț ale părinților, de corectitudine, de dreptate și de judecată îl vor îmbogăți încă din copilărie pe George. De la ei învățase că nu are voie să părăsească cărările dreptății, bunătatea și adevărul. Sămânța credinței fusese așternută sub “brazda” minții tot de ei: cerându-i să se încreadă în Domnul și să-L recunoască în toate căile sale. Sfaturile lor sănătoase și chibzuința izvorâtă din acestea, l-au ferit de calea nelegiuirilor, călăuzindu-i pașii pe calea înțelepciunii.

Începând cu 1866, participa la diferite manifestări și acțiuni organizate de “ASTRA” – Asociațiune înființată pentru ridicarea conștiinței naționale, prin culturalizarea românilor, convins fiind că dezideratele naționale pot fi înfăptuite prin acțiunile de luminare ale poporului. George Pop de Băsești a devenit unul din marii sprijinitori ai societăților culturale ale românilor din Transilvania, începând cu cele studențești “,Iulia”, “Junimea” și terminând cu “reuniunile” femeilor de la Brașov și Sălaj, colaborând cu ziariști și oameni de cultură de la publicații de prestigiu cum ar fi: ”Tribuna”, ”Gazeta Transilvaniei” și ”Observatorul”.

În condițiile legii școlare din 1879, George Pop a creat școli în limba română, demonstrând rolul decisiv al limbii naționale în supraviețuirea poporului român, subliniind preeminența factorului lingvistic în fața celui etnic, arătând că limba este un giuvaer mai prețios decât viața însăși. În acea perioadă, românii din Transilvania se aflau într-o stare politică și socială dezastruoasă, mai ales după instaurarea dualismului austro-ungar, a politicii Vienei imperiale, acest “putregai de pudră și parfum” care a săvârșit a treia mare trădare a poporului român, după ce l-a trădat pe Horea, apoi pe Iancu…

Ales deputat în Parlamentul maghiar, în 1872, desfășoară o luptă aprigă pentru dezrobirea națională timp de 9 ani, susținând cu mult patos setea de dreptate a românilor. La 9 august 1880, George Pop a propus într-o conferință ținută la Turda unirea tuturor românilor din Transilvania și Ungaria într-un singur partid național. În urma acestei propuneri s-a convocat pe 17 octombrie 1880 o conferință alcătuită din 30 de fruntași români din Transilvania și Ungaria, la care s-a decis convocarea Conferinței Naționale de la Sibiu din anul 1881, care a decretat solidaritatea partidelor naționale românești din Ungaria și unirea acestora sub numele de Partidul Național Român din Transilvania și Ungaria.

George Pop de Băsești a fost un nobil generos, ctitor de cultură, sprijinitor al țărănimii, al orfanilor și văduvelor, un luptător neobosit pentru emancipare națională a românilor. El se contopea afectiv cu năzuințele consătenilor săi, susținând că țăranii sunt un puternic element de consolidare a unui popor, încât Nicolae Iorga, oaspete al lui badea George, îl considera un “voievod de obști și oști țărănești”. Fiind un bun cunoscător al științei agricole, a împărtășit experiența în lucrarea “Economia câmpului”. Mai-mult, în 1914, întemeiază, prin testament, “Fundația George Pop de Băsești și fiica lui Elena”, care avea scopul de a înființa școli de agricultură pentru copiii de la sate, cei mai merituoși învățăcei urmând să primească animale și unelte de muncă, iar dascălii lor susținere materială.

George Pop a crezut, asemenea prietenului Kogălniceanu, că “țăranii sunt însăși țara”. El a fost și un slujitor al creștinismului. A înălțat biserica din satul său și din localitatea Băița de sub Codru și și-a lăsat prin testament toata averea Preaveneratului Capitlu Mitropolitan Greco-catolic de la Alba Iulia și Făgăraș, cu sediul la Blaj.

Credința în Cel de Sus i-a dat înțelepciune și putere patriarhului nației; Sub protecția Ei, se lăsase stăpânit de un vis: cel de a face dreptate. Visul său arzător a devenit mai întâi o cauză, apoi o mișcare națională. Zi de zi își întărea credința, stârpind îndoiala ce încerca să-i împăienjenească, uneori, cugetul. El știa că educarea minții este esențială. Cunoștea că sufletul se lărgește prin rugăciune, iar mintea se subțiază prin învățătură, ajutându-l în pledoariile sale din Parlament, când acuza regimul opresiv: ”DACĂ E PĂCAT SĂ ATENTEZI LA VIAȚA UNUI OM, CU ATÂT MAI MARE PĂCAT E SĂ ATENTEZI – CA ÎN CAZUL DE FAȚĂ – LA VIAȚA UNUI NEAM, BA CHIAR A MAI MULTOR NEAMURI.”

El era încredințat că “dreptul poate fi suprimat prin forță, niciodată nimicit.” În 1887, are loc o Conferință Națională la Sibiu în legătură cu întocmirea unui “Memorand”, cu plângerile românilor împotriva situației lor grave din punct de vedere social și politic, care să fie prezentat împăratului la Viena.

George Pop de Băsești, condus de înflăcărare și principii, având o capacitate covârșitoare de înțelegere a realității, crezând în victoria dreptului asupra forței, își va răscoli sufletul și-și va stimula gândurile, având convingerea că întotdeauna conștiința dreptății îi întărește în putere și-i înalță în suflet. Idealul național așezat pe umanitarism, civilizație, libertate și independență îi clarifica obiectivele politice: lupta pentru recâștigarea autonomiei Transilvaniei, dreptul de a folosi limba română în administrație și justiție, revizuirea legii naționalităților și a legii electorale.

La 25-26 martie 1892, a fost definitivat conținutul Memorandumului de la Viena, “MEMORANDUL ROMÂNILOR DIN TRANSILVANIA ȘI UNGARIA”, document istoric prin care Partidul Național Român protestează energic împotriva sistemului de guvernare impus de Budapesta, în care sunt consemnate toate silniciile și abuzurile la care erau supuși românii din Imperiul Austro – Ungar.

În 26 mai 1892, George Pop de Băsești face parte din delegația “celor 300″, iar în urma procesului intentat autorilor Memorandumului, tribunul de la Băsești va fi condamnat alături de alți conducători ai Partidului Național Român. El a urmat ”să-și ispășească păcatul dragostei de neam” în închisorile de la Seghedin și Vacz, locuri unde și-a întărit credința în idealul național: ”Noi luptăm cu arme legale pentru o cauză mare.” În timpul detenției sale, lui George Pop de Băseşti îi moare soția “de supărare”.

Deși avea 60 de ani la ieșirea din temniță, dispunea de resurse de energie și entuziasm. Dotat cu tact politic, a contribuit la abolirea sciziunii și la refacerea Partidului Național Român, desființat în urma mișcării memorandiste. În 1902 este ales președinte al PNR, remarcându-se, în special, la 12 octombrie 1918 când a fost elaborată declarația de autodeterminare și despărțire a Transilvaniei de Ungaria, moment decisiv în pregătirea actului final al realizării statului național unitar român.

Un moment impresionant prin amploarea și semnificația sa este actul de la 1 Decembrie 1918.

Printre cei 1228 delegați din toată țara, a ținut să fie prezent și bătrânul de vârsta patriarhală, George Pop de Băsești, care, deși bolnav, și-a purtat cu mândrie pe piept eșarfa tricoloră. Ajuns la Alba Iulia, pătruns de emoție, a zis: ”Am venit, chiar dacă această cale m-ar costa viața…”

La Alba Iulia, în istorica cetate a poporului român, la 1 Decembrie 1918, este ales în funcția de președinte al Marii Adunări, subliniind în cuvântul de deschidere “realizarea marelui vis”. El a afirmat: ”Lanțurile acestei robii suntem chemați, fraților, să le zdrobim astăzi, în această mare adunare națională a tuturor românilor…Vrem să zdrobim lanțurile robiei noastre sufletești prin realizarea marelui vis al lui Mihai Viteazul: unirea tuturor celor de o limba și de o lege într-un singur și nedespărțit stat românesc”.

La 2 decembrie, în ședința ținută la Alba Iulia, a fost ales președinte al Marelui Sfat Național. La sfârșitul ședinței, George Pop de Băsești aduce mulțumiri fierbinți marelui Dumnezeu, apoi încheie cu cuvintele Scripturii: ”Iar acum slobozește, Doamne, pe robul Tău în pace, că am văzut mântuirea neamului meu“, iar vocea bătrânului apostol, întretăiată tot mai mult de suspine, se stinse. Lacrimile-i curgeau din ochii lui înviorați de măreția momentului și plângând el, plângeau cu toții. Erau lacrimile curate ce curgeau din ochii care au avut fericirea să vadă dezrobirea neamului.

Personalități de elită ale vieții politice și culturale, precum George Barițiu, Valeriu Braniște, Titu Maiorescu, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Iorga, Octavian Goga, I. C. Brătianu, Iuliu Maniu, Vasile Lucaciu, Ion Rațiu, Vaida-Voievod, Vasile Godiș l-au prețuit și i-au oferit iubirea lor prietenească și edificatoare. Adversarii politici, ca de exemplu, Tisza Kalman, primul–ministru al Ungariei, l-au respectat, gratulându-l: ”Strașnic om ești daco-roman fanatic! Între noi e depărtare ca între cer și pământ. Nu ne vom înțelege niciodată…Vino tu la noi și-ți garantez că nu există demnitate în Ungaria pe care să n-o poți dobândi”. George Pop de Băsești a răspuns: ”De mi-ați da toată Ungaria și tot n-aș trăda cauza cea dreaptă a sărmanului meu popor, care afară de Dumnezeu, de tovarășii mei și de mine, n-are alți apărători împotriva tendințelor voastre de cotropire.”

Conștient că și-a făcut datoria față de neam și mândru că a pecetluit un trecut de nădejdi și strădanii, părăsește cetatea Bălgradului, mulțumit, și se întoarce acasă. În drum spre satul său natal, răcind puternic, se îmbolnăvește, iar la 23 februarie 1919 viața i se stinge, moare de apoplexie.

La 26 februarie are loc slujba înmormântării. După primul dangăt al clopotului, hoardele lui Bela Kun trimit ploaie de gloanţe asupra casei eroului nostru. La îndemnul părintelui paroh, răposatul este dus la biserica satului, iar de acolo la cimitir, transportat pe un car țărănesc, împodobit cu cetini de brad și tras de șase boi, simbolizând simplitatea patriarhală și hărnicia neobosită a acestui mare gospodar.

El își doarme somnul de veci alături de țăranii în mijlocul cărora a trăit, rămânând astfel unit sufletește cu obștea românească din Băsești.

Închei această evocare despre patriarhul cauzei românești, George Pop de Băsești, folosind cuvintele poetului pătimirii noastre, Octavian Goga: “Înfățișarea lui impunea un aspect de demnitate și curățenie morală, împrumutând frământărilor dimprejur o haină de vetustitate severă, legându-ne de continuitatea aspirațiilor din vechime și dându-ne tuturor senzația binefăcătoare că lupta pe care o ducem e perfect legitimă și credințele noastre vin de demult, de foarte departe… E un capitol de istorie în cripta de la Băsești. Epigoni ai țării mele, duceți-vă la ea să învățați dragostea de neam!”

Ionel Mesaroș

S-a întâmplat pe 7 februarie 1873...

 În ședința parlamentului de la Budapesta, deputatul George Pop de Băsești pleda pentru construirea unei căi ferate în Ținutul Sălajului.

Pe 23 decembrie 1887, va avea loc deschiderea liniei de cale ferată Carei-Zălau.

Foto: Gara Carei

Francisc Hossu–Longin(1847-1935)

 S-a născut în data de 2 octombrie 1847, în localitatea Zam. A urmat şcoala primară în Deva, iar liceul la Beiuş şi Orăştie, apoi facultatea de Drept a Universităţii din Pesta (1868 – 1872), deşi avea mari greutăţi financiare, fiind orfan de ambii părinţi. După absolvirea facultăţii s-a stabilit la Deva, unde şi-a deschis un birou avocaţial şi unde va desfăşura o vastă activitate de apărare, ca avocat, a numeroşi români acuzaţi de autorităţile austro-ungare de aşa-zise delicte politice antistatale.

S-a căsătorit cu Elena, fiica renumitului om politic George Pop de Băseşti.

Francisc Hossu Longin a desfăşurat o vastă activitate pe tărâm politic, social-cultural şi naţional, devenind una dintre personalităţile marcante ale românilor în perioada 1880-1918.

A participat la Conferinţa Naţională a Partidului Naţional Român, din 1881, fiind ales secretar şi apoi membru în comitet.

A înfiinţat un club electoral român în Deva şi a fost cel care a iniţiat mari demonstraţii de protest împotriva legilor de maghiarizare a învăţământului, legi votate de parlamentul din Budapesta în anii 1879, 1883 şi 1907.

A fost unul dintre apărătorii memorandiştilor în procesul acestora din mai 1894. Între anii 1895 şi 1899 a fost director al Despărţământului Deva al ASTREI, desfăşurând o vastă activitate pe teren cultural şi economic alături de românii hunedoreni, obţinând rezultate deosebite.

A fost colaborator la diferite ziare şi reviste româneşti. În casa sa din Deva a primit numeroşi oaspeţi de seamă, personalităţi ale culturii româneşti, precum George Bariţiu, Nicolae Densuşianu, Nicolae Iorga, dr. Ioan Mihu, dr. Aurel Vlad şi alţii.

În 7 noiembrie 1918 a fost ales membru în Consiliul Naţional Român din Deva şi delegat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918. Acolo, cei 1228 de delegați aleși ai românilor „din Transilvania, Banat și Țara Ungurească” au votat Rezoluția Unirii care „decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România”.

Francisc Hossu – Longin a fost ales ca membru în Marele Sfat Naţional al Transilvaniei.

După moartea socrului său, George Pop de Băseşti, în februarie 1919, s-a stabilit la Băseşti şi s-a retras din viaţa politică.

A decedat în 1935 la Băseşti, unde este şi înmormântat.