În urmă cu 102 ani, George Pop de Băsești era pe patul de moarte.
După răceala
cumplită contractată la venirea de la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia,
din cauza unui ger aspru de crăpau pietrele, badea George cade la pat.
Din clipa ce a reintrat în casa de la Băsești, George Pop
n-a mai ieșit, râmânând pe patul suferințelor până la obștescul sfârșit, ieșind
din căminul său numai ca marele mort al națiunii, pe 26
februarie 1919, ca să-și ocupe locul de
vecie alături de străbunii săi în cimitirul smerit al satului natal, unde și-a
trăit toată viața și pe care a trecut-o în paginile istoriei odată cu numele
său.
În zorii zilei de 23 februarie 1919, între orele
5 și 6, badea George agonizează. Respirația lui devenea tot mai rară și mai
grea. Preotul din Băiță, Maior, refugiat dinaintea bolșevicilor la casa
primitoare a președintelui PNR, protopopul Achim și locotenetul Alexandru Chiș l-au ridicat în pat în stare de ședere, pentru a-i ușura
respirația. Mișcarea aceasta inspirată i-a înviorat respirația, numai pentru
câteva clipe, după care iarăși a căzut în starea anterioară. Văzând asta, l-au
culcat din nou și l-au privit neputincioși, cum se stinge fără o vorbă, fără o
mișcare, ca o adiere... Moare de apoplexie, adormind în Domnul, ușor ca
un copil. Protopopul Alexandru Achim îi închide pleopele pe vecie și-i
piaptănă barba ce i-a împodobit o viață întreagă această frumoasă figură de
bărbat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu