Este este descendentul unei străvechi familii româneşti din comuna Băseşti, pomenită încă din anul 1678 cu ocazia cumpărării moşiilor din Băseşti şi Oarţa de Jos, act întărit şi de principele Ardealului, Mihail Apafi.
Se naște la 1 august 1835 în localitatea Băseşti, ca fiu al lui Petru Pop cel Tânăr de Băsești şi al Susanei Pop de Turţ.
În comuna natală, Băseşti, îşi face studiile primare, iar clasele a V-a şi a VI-a la Baia Mare, clasele a VII-a şi a VIII-a de liceu, precum şi studiile de drept la Oradea. O privire asupra rezultatelor obţinute la învăţătură îl prezintă ca pe un elev silitor cu aptitudini deosebite la religie, latină, greacă, istorie, geografie. În anul 1859 termină facultatea de drept, an în care izbucnea războiul franco-italo-austriac. Ca urmare, este mobilizat în armata austriacă şi dus în războiul contra Sardiniei, până la Veneţia.
În perioada 1860-1870 debutează în viața politică şi intră în legătură cu elita vremii. De numele său vor fi legate timp de 60 de ani memorabile pagini ale luptei naţionale a românilor transilvăneni care se vor încheia cu istoricul act de la 1 Decembrie 1918. Ajuns la anii maturităţii politice, se aruncă în luptă cu întreaga sa capacitate intelectuală, energie şi putere de muncă, iar casa sa de la Băseşti va fi locul unor întruniri politice, unde vor fi dezbătute marile probleme ce frământau societatea românească transilvăneană, locul unor hotărâri istorice.
În anul 1872 este ales deputat în parlamentul de la Budapesta, de către alegătorii români, dar şi maghiari din cercul electoral Cehu Silvaniei, calitate pe care o va deţine consecutiv trei cicluri electorale, până în anul 1881. În această calitate va duce o susţinută luptă împotriva dualismului austro-ungar, se va pronunţa vehement împotriva legilor şcolare discriminatorii din 1868 şi 1879, împotriva legii naţionalităţilor, a legii electorale, a legii presei.
A fost al doilea semnatar al exemplarului oficial al Memorandumului Românilor din Transilvania şi Ungaria, fiind unul din organizatorii plecării delegaţiei românești la Viena.
Pe lângă politică, se implică în susţinerea presei româneşti, acordă burse elevilor şi studenţilor săraci fiind în acelaşi timp şi un membru activ al ASTREI.
Pregnanta sa personalitate a trezit şi respectul adversarilor politici. Iată cu ce cuvinte îl întâmpina Kalman Tisza: „Straşnic om eşti, daco-român fanatic! Între noi e depărtare ca între cer şi pământ. Nu ne vom înţelege niciodată. Cu toate acestea, cinstesc convingerea cu care ai apărat atât de bărbătesc cauza neamului tău.”
Din decembrie 1902, după procesul lui Ioan Raţiu, George Pop de Băseşti devine preşedintele P.N.R., reuşind să aducă în Comitetul Executiv reprezentanţi ai generaţiei tinere, înfocaţi ai activismului în viaţa parlamentară, printre care: Iuliu Maniu, Vasile Goldiş, Octavian Goga, Aurel Vlad, Ion Rusu-Şirianu, Valeriu Branişte.
George Pop de Băseşti va prezida conferinţele naţionale ale P.N.R. din anii 1908, 1909, 1910, arătând că idealul nostru naţional trebuie să fie umanitarismul, civilizaţia, libertatea şi independenţa, iar mijloacele de înfăptuire, solidaritatea şi disciplina. „ Nici o luptă naţională , nici un succes politic nu s-a obţinut fără solidaritate şi disciplină.”
La 1 decembrie 1918, a prezidat Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia.
Se stinge la 23 februarie 1919, lăsându-și întreaga avere Mitropoliei Greco-Catolice a Blajului ca ,,să se înființeze spre mărirea Atotputernicului Dumnezeu și în favorul dezvoltării culturale a poporului român o fundație perpetuă și neschimbată."
Afost înmormântat în pajiştea cea verde a cimitirului cel mare din Băseşti, intrând în nemurirea istoriei neamului său. Pe bună dreptate, marele poet Octavian Goga rostea în 1923 în faţa pietrei funerare:” E un capitol de istorie naţională în cripta de la Băseşti. Epigoni ai ţării mele duceţi-vă la ea să învăţaţi dragostea de neam …”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu