George Pop de Băsești, un exponent al demnității umane și naționale...

Ce poate fi mai edificator în a prezenta coloana vertebrală a lui Badea George decât dialogul cu președintele Consiliului de miniștri al Ungariei, Tisza Kalman.

"Straşnic om eşti, daco-român fanatic! Între noi e depărtare ca între cer şi pământ. Nu ne vom înţelege niciodată. Cu toate acestea cinstesc convingerea cu care ai apărat atât de bărbăteşte cauza neamului tău. Vezi, această atitudine bărbătească impune respect şi duşmanilor. De astfel de oameni bravi şi hotărâţi am avea şi noi nevoie. Vino tu la noi şi-ţi garantez că nu există demnitate în Ungaria pe care să n-o poţi dobândi."

La această ispitire a preşedintelui Consiliului de miniştri ungar, Tisza Kalman, "sdrobitorul de naţionalităţi", cum i se mai spunea, George Pop de Băseşti a răspuns neclintit şi ferm: "De mi-aţi da toată Ungaria, şi tot n-aş trăda cauza cea dreaptă a sărmanului şi nenorocitului meu popor, care, afară de Dumnezeu, de tovarăşii mei şi de mine, n-are alţi apărători împotriva tendinţelor voastre de cotropire".

"N-am aşteptat alt răspuns!", a mai adăugat Tisza Kalman, apoi s-au despărţit pentru totdeauna, nu înainte însă ca acesta să-i anunţe pe cei din jurul lui: "George Pop de Băseşti cu nici un chip nu poate să mai intre în parlamentul unguresc".

Dar ce căuta George Pop de Băseşti în parlamentul ungar, la sfârşitul secolului al XIX-lea? Libertate şi drepturi pentru românii transilvăneni, aflaţi sub asuprirea Imperiului austro-ungar. Asta căuta! Timp de şaizeci de ani a fost neobosit în fruntea luptei de eliberare a românilor din Ardeal şi de unire cu Ţara Mamă. Pentru împlinirea visului de veacuri şi-a pus la dispoziţie averea, casa, sănătatea şi viaţa. A fost batjocorit, bătut, ţinut în închisoare, gospodăria i-a fost vandalizată, dar el a crezut nestrămutat în victorie şi, la finalul vieţii, a avut marea bucurie să ajungă la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, şi să fie ales Preşedinte al Marii Adunări Naţionale, care a votat Unirea. Visul cel mare i-a fost împlinit. "... după ziua asta aştept de optzeci de ani. Am venit (la Alba Iulia) chiar şi dacă această cale m-ar costa viaţa, căci de acum pentru mine nu mai rămâne alta decât să zic şi eu cu dreptul Simion din Scriptură: Acum slobozeşte, Doamne, pe robul tău în pace!"

Ionel Mesaroș