sâmbătă, 1 iulie 2023

Deliciile copilăriei: Moșocoarnele
















 de George Băseșteanu

În copilăria mea, petrecută la Băsești, încă se mai pregătea de către mamele și bunicile noastre un preparat culinar foarte simplu, dar foarte gustat de toată lumea. Moșocoarnele. Ingredientele erau simple și la îndemână, mai întotdeauna. Lapte prins, brânză de vaci și pâine proaspătă. Se lua o ulcea cu lapte prins și se omogeniza. Se amesteca laptele acru cu smântâna. Eventual se mai adăuga smântână suplimentar pentru mai mult gust și să fie ceva mai grasă compoziția. Se lua o strachină mai mare și se monta preparatul. Straturi succesive de lapte, brânză, felii de pâine. Ultimul strat era de lapte și brânză. Se lăsau apoi un timp pentru înmuiere și omogenizare a gusturilor. Fiind foarte preparate vara era bine ca înainte de a fi consumate să stea la rece. Atunci recele vara era mai greu de obținut. Frigiderele aveau să vină mult mai târziu în satele noastre. Se obișnuia ca strachina respectivă prinsă într-o peteică, o plasă împletită din ață, să fie coborâtă cu o frânghie în fântână până deasupra nivelului apei. Când era scoasă de acolo strachina cu moșocoarne era momentul fericit.

P.S. Și mama obișnuia să ne facă moșocoarne. Le făcea cu groștior de bivoliță de la nașa Istina lui Vasile Ciontului(ultima casă de pe ulița noastră).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu