”Badea” George moare în dimineaţa zilei de 23 februarie 1919, o apoplexie(accident vascular cerebral) punând sfârşit vieţii sale spre nemărginita durere a familiei şi a neamului românesc.
Redau momentul trecerii la cele veșnice din însemnările lui Alexandru Kiş: “Nici nu intrasem în odaie, când mi s-a adus vestea că iubitul nostru Bade George agonizează. […] Când am intrat în odaia sa, l-am găsit culcat în pat, în neştire, iar lângă el păzea preotul din Băiţa ... Maior care de altfel tot timpul cât am stat în Băseşti şi el stătuse acolo. Am stat amândoi câteva clipe şi ne-am sfătuit, ce e de făcut? Respiraţia bolnavului devenea tot mai rară şi mai grea. Ni-a răsărit ideea că eventual şezând i s-ar mai uşura respiraţia. L-am ridicat între noi în pat în stare de şedere. Mişcarea aceasta i-a înviorat respiraţia, dar durere, numai pentru câteva clipe, după care iarăşi a căzut în starea anterioară. Văzând asta l-am culcat din nou şi l-am privit neputincioşi, cum se stinge fără o vorbă, fără o mişcare, ca o adiere ...” […]
"La o jumătate de oră după decedarea Lui..., i-am pieptănat barba şi i-am închis pleoapele. Ne-am retras cu toţii cu lacrimi în ochi în camera vecină, pentru a lua măsuri pentru înmormântarea Lui."
Tot lui Alexandru Kiş i-a revenit rolul de a procura cele necesare înmormântării. Iată ce spune Alexandru Kiş în memoriile sale: „Nefiind altul, mie mi-a revenit rolul acesta. Încă în aceiaşi zi am plecat cu soţia mea cu un car de povară la Baia Mare, unde am procurat şi expediat cele necesare. Durere însă, la înmormântare nu m-am mai putut întoarce din pricina soţiei mele, care de mai mult timp era bolnavă şi care după călătoria cu carul căzuse pe pat în Baia Mare […]. Astfel, numai în gând am petrecut la mormânt cu pietate firească pe Acel care a prezidat Unirea Ardealului cu Patria Mamă şi a cărui gură a rostit acel istoric cuvânt pentru vecie. Colinele din Băseşti, atât de iubite de El, îi îmbrăţişează cu dragoste şi mândrie osemintele spre veşnic repaos!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu