Primpretor, judecător, deputat, președinte al Partidului Național Român, al Adunării Naționale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 și al parlamentului provizoriu al Transilvaniei, gospodar desăvârșit și mare mecenat, George Pop de Băsești se înscrie, la loc de cinste, în galeria marilor personalități care își au originea și au activat în Sălajul istoric. Este considerat a doua mare personalitate a Sălajului, în ordine cronologică, după Simion Bărnuțiu, fiind urmat de Iuliu Maniu și Corneliu Coposu.
Familia și formarea profesională
S-a născut în data de 1 august 1835, în Băseşti, localitate care a aparținut județului Sălaj, până la raionarea de tip sovietic din anul 1950. Era fiul lui Petru Pop de Băseşti şi al Susanei Pop de Turţ. Ambii părinţi erau descendenţi ai unor mici nobili, care au primit aceste titluri în secolul al XVII-lea.
Şcoala primară a absolvit-o la Băseşti, iar liceul la Baia Mare (primele 6 clase) şi Oradea (ultimele două). Tot la Oradea a absolvit şi cursurile Academiei de Drept.
După absolvirea studiilor superioare juridice şi satisfacerea serviciului militar, George Pop de Băseşti s-a întors în judeţul său natal, unde a rămas şi a activat până la moarte.
În anul 1860 s-a căsătorit cu Maria Loșonți, o femeie caritativă și credincioasă. Căsătoria lor a fost binecuvântată cu două fiice: Maria Carolina, decedată la numai câteva luni după naștere și Elena Gheorghina, căsătorită cu avocatul Francisc Hossu Longin.
Primpretor, judecător și apărător al românilor în parlamentul de la Budapesta
În timpul şi după anii epocii constituţionale (1860-1865) a funcţionat ca primpretor la Hodod, judecător la sedria orfanală cercuală şi comitatensă.
La data de 22 iunie 1872, George Pop este ales „cu nespus de mare însufleţire”, ca deputat în circumscripţia electorală Cehu Silvaniei. Este reales de 2 ori, în anul 1875 şi 1878. Perioada parlamentară era de 3 ani.
Cea mai importantă intervenţie parlamentară a lui George Pop, intervenţie care reprezintă „un adevărat rechizitoriu al politicei de maghiarizare”, a fost cea rostită în şedinţa Adunării Deputaţilor din 2 mai 1879, împotriva legii şcolare. Prin această lege se dorea introducerea limbii maghiare în şcolile confesionale româneşti.
Activitatea politică în cadrul Partidului Național Român
În cadrul consfătuirii care a avut loc la Turda, în anul 1880, după adunarea generală a Astrei, George Pop de Băseşti a propus intrarea românilor în pasivitate parlamentară. El presimţea, în acest fel, lovitura pe care Tisza Kalman o pregătea vieţii politice româneşti. Propunerea lui este primită cu entuziasm de către cei prezenţi (Bariţiu, Bologa, Cosma, Raţiu, Roman). Ea a fost pusă în practică la Conferinţa naţională de la Sibiu din anul 1881. Lucrările conferinţei s-au desfăşurat în perioada 12-14 mai 1881. Atunci s-a decis unificarea celor două partide româneşti, cel din Banat, cu cel din Transilvania, sub denumirea de Partidul Naţional Român din Transilvania, Banat şi Ungaria, cu un program unic în 9 puncte. Din Comitetul de conducere al noului partid făcea parte şi George Pop de Băseşti. El coordona zona Sălaj, Sătmar şi Maramureş. La nivelul judeţului Sălaj, P.N.R. era organizat în „cluburi electorale”. Preşedintele Clubului central judeţean al partidului era George Pop de Băseşti, funcţie pe care a îndeplinit-o până la moartea sa.
În luna iunie 1881 românii din Transilvania se găseau din nou în faţa alegerilor pentru parlamentul maghiar. George Pop candidează şi la aceste alegeri, dar ungurii au concentrat în circumscripţia electorală Cehu Silvaniei 120 de jandarmi din 5 judeţe vecine şi astfel a fost învins. În urma acestei înfrângeri, George Pop nu va mai candida pentru Parlament, până în anul 1905, când P.N.R. va adopta linia activismului politic.
Înfrânţi pe tărâm politic, sălăjenii vor începe să se organizeze mai bine pe plan social şi cultural.
Mișcarea memorandistă
În cadrul lucrărilor conferinţei din anul 1887, la fel ca şi la celelalte conferinţe anterioare, se constată faptul că situaţia românilor nu s-a schimbat, „dimpotrivă tendinţele de năpăstuire şi prigoană naţională” erau tot mai numeroase. Tot acum este pus în discuţie „chestiunea unui memoriu”, care să cuprindă „plângerile poporului român împotriva stării de lucruri nesuferite ce s-a creat prin dualismul austro-ungar”. Memoriul urma să fie prezentat împăratului la Viena de către o delegaţie ce urma să fie aleasă pentru această importantă misiune naţională. De acum înainte, timp de un deceniu, problema Memorandului şi a procesului ce i-a urmat a marcat şi dominat preocupările conducerii P.N.R. şi a antrenat în vâltoarea ei întreaga naţiune română.
Din păcate, la Conferinţa naţională din anul 1890 s-a decis amânarea prezentării memoriului, până la „timp oportun”. În urma acestei decizii, George Pop de Băseşti afirma că la conducerea partidului „trebuie să vină un om cu fire împăciuitoare, cu temperament calm şi mai presus de toate cu desăvârşire independent, stăpân pe ideile şi convingerile sale”. Alături de Ioan Raţiu, el era reprezentantul generaţiei tinere în conducerea P.N.R.. În anul 1892, Ioan Raţiu a fost ales în funcţia de preşedinte al partidului, iar George Pop în cea de primvicepreşedinte.
Redactarea memorandului şi hotărârea înaintării sale la Viena s-a făcut sub preşedinţia lui George Pop, Ioan Rațiu fiind bolnav. Memoriul a fost prezentat împăratului de la Viena de către o delegaţie de 300 de români în anul 1892. Acest moment rămâne cel mai important din întreaga istorie a Transilvaniei din perioada 1848-1918. Memorandumul românilor transilvăneni constituie o adevărată sinteză a gândirii şi acţiunii politice naţionale româneşti. În acelaşi timp, el este un document fundamental al istoriei Partidului Naţional Român.
La prezentarea Memorandului, redactat de către avocatul sălăjean Iuliu Coroianu, au participat 48 de sălăjeni, care au mers la Viena, în frunte cu George Pop de Băseşti.
Procesul politic de la Cluj și închisoarea
În timpul simulacrului de proces ce a urmat, George Pop a avut o atitudine demnă, respingând toate acuzaţiile şi declarându-se solidar cu tovarăşii săi de crez politic. S-a declarat lovit în demnitate de faptul că a primit numai un an de închisoare, în timp ce alţii au primit între 2 şi 5 ani. A executat în întregime această pedeapsă, la Vacz. În timpul executării detenţiei a primit numeroase scrisori de încurajare de la fruntaşii politici sălăjeni, prin prietenul şi colaboratorul său apropiat Alimpiu Barboloviciu, vicarul Silvaniei. George Pop răspunde printr-o mişcătoare scrisoare pe care o adresează tuturor fruntaşilor mişcării cultural-naţionale sălăjene.
Președinte al Partidului Național Român
La 7 decembrie 1902, preşedintele P.N.R, Ioan Raţiu era înmormântat „pentru odihna de veci” la biserica română unită din Sibiu. Momentul cel mai înălţător al ceremoniei funerare l-a constituit „făgăduinţa solemnă” a lui George Pop de Băseşti, făcută la mormântul marelui dispărut şi anume acea „de a nu lăsa steagul din mână, până la izbânda finală”. Prin moartea lui Ioan Raţiu, George Pop i-a succcedat în funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Român, funcţie pe care o va îndeplini până la moartea sa, survenită la 23 februarie 1919.
În data de 10 ianuarie 1905, George Pop convoacă şi prezidează Conferinţa naţională de la Sibiu care, „prin noua tactică politică ce adoptă, semnalează o mare cotitură istorică, în desvoltarea politicei româneşti”.
Cu toate piedicile, corupţia şi teroarea instaurată de către guvernul maghiar, românii au izbutit la alegerile parlamentare din anul 1905 să trimită 8 deputaţi, din cei 24 care au candidat, în parlamentul de la Pesta.
În judeţul Sălaj, candidatul românilor a fost chiar preşedintele P.N.R., George Pop de Băseşti. Românii candidează aici doar în tradiţionalul cerc electoral al Cehului. Ziarul simleuan „Gazeta de Duminecă” anunţa că „badea George” îşi începuse campania electorală încă de pe data de 5 ianuarie cu o întrunire a electoratului la Băseşti. La această adunare a participat „poporul român din întreg cercul alegător în frunte cu preoţii”. În momentul apariţiei lui George Pop, „întreg norodul a erupt în strigăte: Să trăiască deputatul nostru”. În cuvântarea sa, George Pop a informat electoratul asupra motivelor care l-au făcut să reintre în luptele parlamentare.
Alegerile din circumscripţia electorală a Cehului a avut loc în data de 26 ianuarie 1905. Candidatul român George Pop şi cel liberal maghiar, baronul Bornemisza Elemer, au ajuns la balotaj. Se fixează noi alegeri pentru data de 16 februarie. George Pop de Băseşti a fost înfrânt datorită violenţelor extreme, soldate şi cu morţi, el însuşi fiind rănit. La fel s-a întâmplat şi în timpul campaniei electorale din anul 1906.
Opera de mecenat
George Pop de Băseşti şi-a pus întreaga viaţă în slujba poporului său precum şi averea pe care el a acumulat-o de-a lungul vieţii sale.
În ceea ce priveşte averea lui George Pop de Băseşti, aceasta s-a acumulat de-a lungul timpului. Astfel, din 100 de jugăre pe care le-a moştenit în hotarul comunei Băseşti el a ajuns la o mare proprietate de peste 3000 de jugăre.
O bună parte din zestrea nevestei sale, Maria Loşonţi, care avea proprietăţi în Cluj şi Nuşfalău, a vândut-o şi a cumpărat altele în comunele învecinate cu Băseştiul.
O altă parte a averii sale a obţinut-o prin muncă şi chibzuinţă. Marea lui calitate de gospodar se poate observa în lucrarea sa Economia câmpului, lucrare premiată de despărţământul Şimleu al Astrei.
Sprijinul acordat presei românești
George Pop de Băseşti a fost printre primii lideri politici ai românilor transilvăneni care şi-a dat seama de rolul major al presei româneşti, susținând financiar publicaţiile româneşti şi pe ziariştii care au avut de suferit din cauza atitudinii lor româneşti, în închisorile din Ungaria.
Unul dintre ziariștii care s-a bucurat de ajutorul lui George Pop a fost redactorul ziarului „Lupta”, George Stoica, care era închis, tot pentru cauza românească, la Seghedin. Acesta îi mulţumeşte într-o scrisoare, din care spicuim următoarele: „Pentru prima dată, ca bărbat, mi-au dat lacrimile. Momentul acesta nu-l voiu uita în vieaţa mea. De aceea nobila D-voatră faptă mă îndeamnă să vă aduc cele mai călduroase mulţumiri, dar în acelaşi timp mă face să mă mir, de ce când e vorba de puţină jertfă, nu se găseşte decât un George Pop de Băseşti, iar când e vorba de dat sfaturi, se ridică rebegiţii”.
Lui Aurel Mureşianu, prietenul său, care era director al ziarului „Gazeta Transilvaniei„, îi trimite bani, plătind 50 de abonamente, pe o jumătate de an pentru învătători, plus încă 10 abonamente pentru Băseşti.
În anul 1909, Aurel Mureşianu trece la cele veşnice, iar pentru susţinerea prestigiosului său ziar se înfiinţează o societate comandită. Problema apariţiei, în continuare, a acestui ziar este considerată ca fiind una de interes naţional. George Pop de Băseşti plăteşte suma de 100 de coroane ca sprijinitor al acestei societăţi de comandită.
Fruntaşul român, Nicolae Vecerdea afirma faptul că a colindat toate oraşele transilvănene dar „nici cei mai buni ai noştri nu sunt aşa de însufleţiţi şi generoşi. Numai unul este Badea George şi eu doresc din adâncul inimii mele ca acest Bade George să ne trăiască voinic la mulţi ani, ca să învăţăm cum trebuie să ne iubim neamul şi cum să jertfim pentru el”.
Sprijinul acordat bisericii, şcolii și culturii
George Pop de Băseşti a fost un om religios şi cu frică de Dumnezeu, el ajutând atât biserica, cât şi pe reprezentanţii ei.
Bineînţeles că de cel mai mare ajutor s-a bucurat biserica din satul său natal. El a iniţiat reparaţii capitale la biserica din Băseşti, cheltuind din banii proprii aproape 12.000 de coroane.
Episcopul diecezei Gherla, – dieceză de care aparţinea şi Sălajul -, Vasile Hossu, îi mulţumeşte printr-o adresă oficială, în anul 1914, pentru „mărinimoasa jertfă adusă spre promovarea măririi lui Dumnezeu şi a binelui spiritual”.
Orfelinatului românilor uniţi de la Blaj îi donează, în anul 1916, suma de 10.000 coroane. Mitropolitul Victor Mihaly îi mulţumeşte „pentru binele public, jertfind din greu pentru toate instituţiunile noastre româneşti greco-catolice, culturale şi de binefacere”.
Învăţătorii sălăjeni beneficiau şi ei de ajutorul marelui mecenat. Astfel, în fiecare an primii doi învăţători, care instruiau cel mai mare număr de analfabeţi, erau premiaţi cu câte o vacă cu viţel şi o scroafă cu purcei. Aceste premii s-au acordat şi în perioada 1894-1895, când George Pop era închis la Vacz, în urma procesului memorandiştilor.
Ziarul „Tribuna” din 28 ianuarie 1894 scria că de Crăciun George Pop dăruise elevilor săraci din Băseşti 24 de sumane, 24 de pălării, 10 perechi de încălţăminte, 40 de năfrămi şi fructe pentru toţi copii, iar celor din Băiţa, 22 de sumane, 17 pălării, 16 perechi de încălţăminte, 24 năfrămi şi rechizite şcolare (tocuri, peniţe, creioane, hârtie, etc.). Acesta era o tradiţie care se repeta anual cu ocazia sfintelor sărbători de Crăciun.
Pentru sprijinirea culturii şi învăţământului românesc şi îmbunătăţirea situaţiei materiale a românilor sălăjeni s-au înfiinţat mai multe bănci româneşti, cea mai mare fiind banca „Silvania” din Şimleu. La înfiinţarea acestor bănci un rol fundamental i-a revenit lui George Pop de Băseşti şi finului său, Andrei Cosma, alt mare fruntaş al românilor sălăjeni.
Testamentul
În anul 1914 a început cea mai mare conflagraţie pe care o cunoscuse omenirea până atunci – Primul Război Mondial. În aceste împrejurări vitrege şi aflându-se la o vârstă înaintată, George Pop de Băseşti se hotărăşte să-şi scrie testamentul. Astfel, la 11 noiembrie 1914, împreună cu fiica sa, Elena, se prezintă în faţa notarului din Dej, Otto Schilling şi a canonicului de Blaj, Iosif Hossu.
Prin acest testament, el donează, împreună cu fiica sa, averea agonisită cu trudă o viaţă întreagă, Capitlului mitropolitan din Blaj, „spre mărirea atotputernicului Dumnezeu şi în favorul desvoltării culturale a poporului român”. Pentru atingerea acestui nobil scop se prevedea înfiinţarea unei şcoli poporale agricole, burse pentru studenţi şi elevi, înfiinţarea altor instituţii culturale româneşti, îngrijirea bisericii şi a şcolii româneşti din Băseşti şi cămin pentru cei care se vor distinge în domeniul literaturii şi educaţiei. Averea sa a fost evaluată la peste 4 milioane de coroane.
Președinte al Adunării Naționale de la Alba Iulia și al parlamentului provizoriu al Transilvaniei
La 1 august 1918 George Pop de Băseşti împlinea venerabila vârstă de 83 de ani. Cu câteva zile înainte, finul şi bunul său prieten, Andrei Cosma, care i-a stat tot timpul alături în luptele duse pe tărâm naţional, a trecut la cele veşnice, nemaiapucând să vadă cu ochii realizarea idealului pentru care ei luptaseră o viaţă întreagă, ideal realizat prin unirea Transilvaniei cu România. Astfel, putem afirma faptul că George Pop de Băseşti a fost privilegiat de soartă şi, după cum el însuşi a afirmat după ce a văzut cu ochii săi împlinirea visului de veacuri a românilor, putea să moară liniştit, la fel ca înţeleptul Simion din Biblie. Ajuns la Alba Iulia, Cetatea neamului românesc, în ziua dinaintea adunării, pe timp de iarnă şi ger, el a fost întrebat de către călugărul Leon I. Manu: „Pentru numele lui Dumnezeu, Bade George dar cum te-ai încumetat să faci o călătorie aşa de lungă şi obositoare pe o vreme ca asta?”. George Pop de Băseşti îi răspunde cu următoarele cuvinte memorabile: „Cum să n-o fac nepoate când după ziua asta, aştept de optzeci de ani? Am venit, chiar şi dacă această cale m-ar costa vieaţa, căci de acum pentru mine nu mai rămâne alta decât să zic şi eu ca dreptul Simion din Scriptură: Acum slobozeşte, Doamne, pe robul tău în pace”.
Aşadar, George Pop de Băseşti şi-a riscat chiar şi viaţa pentru a participa la Adunarea Naţională de la Alba Iulia şi s-a urcat în „trenul unirii”, care venea dinspre Sătmar. La loc de cinste, în mijlocul delegaţiei sălăjene se găsea venerabilul preşedinte al Partidului Naţional Român, George Pop de Băseşti, păzit cu străşnicie de Garda Naţională Română din satul său natal.
Lucrările propriu-zise ale Marii Adunări Naţionale au fost deschise de către George Pop de Băseşti, care a rostit o scurtă, dar mişcătoare cuvântare. El subliniază că adunarea tuturor românilor din Transilvania era menită să zdrobească robia trecutului, tocmai pe pământul stropit cu sângele martirilor Horea şi Cloşca şi să împlinească marele vis al lui Mihai Viteazul: „unirea tuturor celor de o limbă şi de o lege, într-un singur şi nedespărţit Stat Românesc”. Evocă anul 1848, când au fost zdrobite lanţurile iobăgiei trupeşti, dar poporul român din Transilvania a rămas încătuşat în continuare în lanţurile iobăgiei sufleteşti, mult mai dureroasă, deoarece românii nu aveau dreptul la limba şi cultura lor proprie. Acum sosise, în sfârşit, momentul eliberării din lanţurile acestei robii. Venerabilul luptător îi sfătuia pe cei prezenţi să se lase pătrunşi de fiorii evenimentului unic în istoria românilor: „Lăsaţi-vă pătrunşi, fraţilor, de fiorii sfinţi ai acestui strălucit praznic naţional şi în cea mai deplină şi frăţească armonie să clădim temeliile fericirii noastre viitoare. Dumnezeu să binecuvânteze sfatul nostru şi lucrările noastre!”.
Din nefericire, tot timpul călătoriei la întoarcerea spre casă a fost un ger cumplit, în special în seara când venerabilul George Pop şi delegaţia care îl însoţea au ajuns la Băseşti. Atunci a răcit, răceală care peste numai două luni avea să-l ducă în mormânt. În dimineaţa zilei de Duminecă, 23 februarie 1919, el trece la cele veşnice. Deşi se cuvenea să fie înmormântat cu onoruri naţionale şi să fie condus pe ultimul drum de întreg neamul românesc în slujba căruia şi-a pus întreaga sa viaţă, acesta nu a fost posibil, deoarece Băseştiul se afla, încă, în zona liniei demarcaţionale. A fost înmormântat în data de 26 februarie, sub ploaia de gloanţe a hoardelor bolşevice ale lui Bela Kun. Până la biserică, sicriul marelui dispărut a fost escortat de către 16 ostaşi şi 2 plutonieri ai armatei române, care ajunseseră deja la Băseşti şi care au apărat cu trupurile lor pe „mortul neamului”, în drum spre mormânt.
În concluzie, se poate afirma că George Pop de Băseşti a reprezentat, după Revoluția de la 1848 și până la Unirea din anul 1918, figura cea mai proeminentă a intelectualităţii laice nu numai din Sălaj, ci din întreg nord-vestul ţării.
Posteritatea. Monumentul de la Băsești
Pentru a cinsti memoria marelui nostru înaintaş sălăjean, care nu a avut parte de funeralii naţionale aşa după cum i se cuvinea, fiica sa Elena reuşeşte, cu mari strădanii, să ridice un monument, la Băseşti, la patru ani de la moartea ilustrului său tată. Ultima lui dorinţă a fost acea de a fi înmormântat la Băseşti, spunând următoarele: „Să mă îngropaţi lângă ai mei şi în mijlocul poporului, cu care am trăit, am muncit şi m-a ascultat”.
Monumentul de la Băseşti este un obelisc de marmură neagră, în formă de cruce. Sub semnul sfintei cruci au fost inscripţionate următoarele cuvinte memorabile: „Aici îşi doarme somnul de veci George Pop de Băseşti, preşedinte al Partidului Naţional Român şi al istoricei adunări dela Alba Iulia, unde a proclamat unirea tuturor Românilor. Născut la 1 August 1835, trecut la veşnicie în 23 februarie 1919, sub şuerul gloanţelor secueşti, apărat de Armata Română liberatoare. Domnul a chemat pe robul său, căruia i s-a dat să vază desrobirea neamului”.
Evenimentul dezvelirii monumentului și comemorării ilustrului înaintaș a avut loc în data de 6 mai 1923, care a coincis sărbătorii de Sfântul Gheorghe și a fost o zi de adevărat pelerinaj la mormântul marelui fiu al Sălajului.
Discursurile oficialităților s-au încheiat la orele 14, după care a urmat masa dată de către Elena Pop Hossu-Longin, iar la orele 15 delegația miniştrială s-a îndreptat spre gară. Abia seara târziu s-a împrăştiat şi mulţimea prezentă la această impozantă manifestare, la care au participat peste 20.000 de români, „din toate unghiurile ţării” şi care au dus cu ei „amintirea unei mari Sărbători, în care sufletele au fost unite întru preamărirea unui mare Român şi mare Mucenic al neamului, al cărui memorie va rămâne eternă în istorie dealungul veacurilor”.
Dr. Marin Pop
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu