Efortul românilor transilvăneni pentru emancipare și unire a fost lung, greu, plin de jertfe, dar el a creat modele de adevărați luptători, care ar trebui să ocupe locul pe care îl merită în istoria acestui popor. Nume precum George Pop de Băsești, preot dr. Vasile Lucaciu, Vasile Goldiș, dr. Ion Rațiu, Iuliu Maniu și mulți, mulți alții reprezintă adevărate repere ale unei generații care a avut norocul să-și vadă încununate dezideratele naționale.
”A fost icoana din trecut, garanţie morală pentru prezent, îndemn către tineretul viitorului” scria Nicolae Iorga despre George Pop de Băsești.
Născut în 1835, în satul Băsești, actualmente în aria administrativă a județului Maramureș, George Pop avea să ajungă rapid una dintre figurile proeminente ale românilor transilvăneni. A făcut studii juridice și a ajuns judecător, după care s-a lansat în lupta pentru emanciparea românilor.
În 1870, a organizat o Asociație care să apere interesele învățământului românesc faţă de politicile tot mai agresive pe care le promovau guvernele de la Budapesta. Astfel, la 10 septembrie 1871, în adunarea ţinută la Şimleul Silvaniei, a luat fiinţă Reuniunea Învăţătorilor Români Sălăjeni (RIRS), o asociaţie profesională.
Memorandumul din 1892, cel mai important document în care românii transilvăneni și-au expus vechimea pe aceste meleaguri, argumentele pentru care meritau să fie recunoscuți ca națiune, un adevărat rechizitoriu la adresa politicii de deznaționalizare promovate de Budapesta și sprijinită de la Viena, a făcut multă vâlvă în epocă, dar, din păcate, nu a avut efectele așteptate. La acest eveniment istoric un rol principal l-a avut George Pop de Băsești. Delegaţia n-a fost primită la Împărat, iar, în august 1919, când trupele române organizate și conduse de Iuliu Maniu au ocupat Viena, plicul cu Memorandum-ul a fost găsit nedesfăcut. George Pop a afirmat răspicat în fața judecătorilor, în timpul procesului memorandiștilor: ”Ceea ce se discută aici, domnilor, este însăşi existenţa poporului român… Existenţa unui popor nu se discută, se afirmă… De aceea nu mai suntem aici acuzaţi, suntem acuzatori”.
Activitatea lui George Pop de Băsești după eliberarea din închisoare a mers, firesc, pe aceeași linie de luptă asiduă pentru câștigarea drepturilor naționale legitime. În decembrie 1902, când a murit Ion Rațiu, președintele Partidului Național Român, George Pop de Băsești a preluat conducerea din postura de vicepreședinte a P.N.R-ului, apoi, din 1905, a devenit președinte, funcție pe care a păstrat-o până la împlinirea visului pentru care a luptat întrega viață – Unirea.
La Adunarea Naţională de la Alba IUlia , George Pop de Băseşti, în calitatea sa de veterean al luptei naționale, a fost ales preşedinte. Octogenarul preşedinte, cu emoţie şi lacrimi de bucurie în ochi, a deschis Marea Adunare Naţională rostind: ”Am venit chiar şi dacă această cale m-ar costa viaţa, căci, de-acum, pentru mine, nu mai rămâne alta decât să zic şi eu cu dreptul Simion din Scriptură: «Acum slobozeşte, Doamne, pe robul tău în pace»… că mi-am văzut visul cu ochii!”. Cu această ocazie,la 1 Decembrie 1918, a avut un discurs memorabil:
«Prea iubiții mei! Onorată adunare a tuturor Românilor din Transilvania, Ungaria, și Banat!
Națiunea Română la toate evenimentele mari istorice, în trecut și astfel și astăzi, s-a adunat pentru a decide asupra sorții sale.
În 1848, marele an al sguduirilor și prefacerilor sociale și al scuturării lanțurilor purtate de veacuri, neamul nostru s-a adunat pe Câmpul Libertății de lângă Blaj, ca să-și frângă cătușile iobăgiei.
Acolo, printr-o supraomenească încordare, acest neam a frânt cătușile cari îl țineau legat de glia oligarhilor străini.
Smuls din robia trupească a iobăgiei, poporul românesc din Ardeal și Ungaria a fost silit să continue a trăi într-o nouă iobăgie, cu mult mai dureroasă și mai umilitoare: iobăgia sufletească.
Dușmanii seculari, cari ne-au ținut veacuri de-a-rândul în lanțuri fizice, ne-au ținut, până ieri, înlănțuiți sufletește, înăbușind cu brutalitate toate manifestările sufletului românesc dornic de libertate și cultură națională.
Lanțurile acestei robii suntem chemați, fraților, să le sdrobim astăzi, în această mare adunare națională, a tuturor Românilor din Ungaria și Transilvania, aci, pe pământul stropit cu sângele martirilor Horea și Cloșca.
Vrem să sdrobim lanțurile robiei noastre sufletești, prin realizarea marelui vis al lui Mihai Viteazul: unirea tuturor celor de o limbă și de o lege, într-un singur și nedespărțit Stat Românesc.
Lăsați-vă pătrunși, fraților, de fiorii sfinți ai acestui strălucit praznic național și în cea mai deplină și frățească armonie să clădim temeliile fericirii noastre naționale viitoare!
Dumnezeu să binecuvânteze sfatul nostru și lucrările noastre!
Salutându-vă cu toată căldura inimei mele, declar Adunarea națională a tuturor Românilor din Ungaria și Transilvania deschisă!»
La puțin timp după ce și-a văzut visul cu ochii, realizarea Marii Uniri, pe 23 februarie 1919, la 83 de ani, cu sănătatea șubrezită, "patriarhul cauzei românești", George Pop de Băsești a trecut la cele veșnice.
Ionel Mesaroș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu