Motivația publicării cărții “1 decembrie 1918 MAREA UNIRE și GEORGE POP de BĂSEȘTI”

“Testamentul aceluia care, prin prezidarea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, și-a încununat o viață de luptă, jertfită spre opera țintă a poporului românesc, Marea Unire, prevedea ca din întreaga avere să se înființeze ” ...spre mărirea atotputernicului Dumnezeu și în favorul dezvoltării culturale a poporului roman o fundație perpetuă și neschimbată”, iar “scopul fundațiunei va fi promovarea culturii poporului românesc”, din veniturile fundației urmând a se înființa și susține o “școală poporală agricolă” cu o fermă model la Băsești, institute culturale românești, susținerea materială a internatelor din universități și academii, acordarea unor stipendii tinerilor de naționalitate română cu purtare morală excepțională, dar vremurile au fost potrivnice până astăzi.

La 1940, doamna Elena Pop Hossu-Longin, fiica iubită a lui George Pop de Băsești, se stinge fără urmași, iar Ardealul de Nord , din voința nătângă a puternicilor Europei de-atunci, este trecut sub administrație maghiară.

Ani de întuneric și ani de război, când sentimentele românești sunt înăbușite în fașă, nefiind de îndurat pentru stăpânitorii vremelnici nici măcar o pâlpâire de viață politică la conaționalii marelui luptător pentru cauza românească.

Spre sfârșitul anului 1944, tăvălugul roșu rusesc ajunge, cu toate fărădelegile care-i sunt caracteristice, peste această parte de țară care-și așteaptă izbăvirea și nu o nouă robie.

Cu greu și prin mari eforturi întregul Ardeal revine între hotarele firești ale României. Din țara, parcă sortită unui destin nefericit, încape pe mâna propovăduitorilor celei mai negre doctrine, comunismul. Pentru roșul din drapelul acestui flagel, cu tendințe de dominare mondială, românii au plătit forțat nu numai râuri de lacrimi, ci și râuri de sânge spre a-I păstra mereu aprinsă culoarea.

Cine să-și mai aducă aminte de George Pop de Băsești, când peste oameni urgiile se abat cu furie una după alta?

Partidele istorice sunt scoase în afara legii.George Pop de Băsești, fondator și președinte al Partidului Național Român din Transilvania, partid pe care țărănițtii susțin, justificat, că-l continua, este “vinovat” prin asta.

Biserica greco-catolică este desființată. De neiertat devine faptul că George Pop de Băsești s-a născut, a trăit și a fost îngropat în această credință.

Cântecele neamului nu sunt admise de alogeni din patru vânturi, a căror limbă maternă nu era limba română. După cum să pronunți numele lui George Pop de Băsești când, imediat, gândul te duce la “Pe-al nostru steag e scris unire” sau la “Hai să dăm mână cu mână cei cu inima...”?

Istoria românilor cu umbrele și strălucirile ei deranjează anumiți vecini, partidul conducător dibuind un scrib (nici roman, nici creștin) care ne-o falsifică grosolan. În maculatura zisă “istorie”, idea de unire a românilor și lupta lor pentru unitate (de la Mihai Viteazul până la 1918) nu există, fie și numai pentru că “dulcea Bucovină” și “Basarabia frumoasă” aparține imperiului roșu, iar tătucul Stalin nu poate fi supărat “Doamne ferește!”, de către comuniștii aciuați pe la noi de aiurea.

După mărețul exemplu al răsăritului începe un adevărat război împotriva poporului roman.

Fruntași politici, dintre care nu puțini au lucrat sau colaborat cu George Pop de Băsești, umplu temnițele. Teroarea tăcerii se așterne egal peste cei morți și peste cei vii de după gratii.

Ceea ce urma să se cheme colectivizarea agriculturii începe printre primele locuri la Băsești, unde-colduși să fie!, că baza unui colhoz botezat “Pionierul” exista apriori prin bunurile gândite de George Pop de Băsești să se constituie într-o fermă model în satul său. Și niciodată cei care siluesc nu aduc laudă păgubașului, urmarea, hula pentru fruntașul politic român.

Oamneii cu dare de mână din Băsești sunt obligați să-și lase de izbeliște gospodăriile pentru te miri ce “motive bine întemeiate “. Interesul particular i-ar fi ținut lângă casă și pământ, “interesul general” și binențeles “superior” al partidului și statului totalitar a vrut altfel: canal Dunăre-Marea Neagră, varianta Dej, șantiere ale sovromurilor pentru concentrați, domicilii forțate și închisori. Parte, din câți n-au putut să îndure calvarul, au trecut în lumea drepților, parte au cedat psihic și s-au „înscris de bunăvoie” la colhoz. Totuși au fost și săteni care, între o concentrare și o închisoare , ori între două închisori, au trecut prin sat îndeplinind corvoada plății cotelor sau ritualul botezului unui copil.

Dar despre George Pop de Băsești numai muțenie și uitare în toți anii aceia becisnici.

Cum să cinstești meritele unui unionist transilvan când șeful de post și uneori secretarul de partid erau neromâni, amândoi vorbind voit mai prost românește decât ar fi fost în stare, iar sufrageria casei lui George Pop de Băsești, unde au stat la ceas de taină Iorga, Goga, Maniu, Lucaciu și atâtea alte personalități strălucite ale României, colhozul s-a învrednicit să înființeze primul incubator de pui din această parte de țară?

Sunt, stimați cititori, parțial explicate motivațiile demersului nostru (editorial).

La căpătâiul doamnei Elena Pop Hosuu- Longin , fiica lui George Pop de Băsești, după 53 de ani de la trecerea vămii, am așezat o piatră de mormânt.

La cimitirul unde se odihnește , până la judecata de apoi, un om care a robit pentru dezrobirea neamului său , am zidit un gard de piatră.

În satul sălăjean din Codru care i-a dat viață și nume și căruia George Pop i-a dat nemurire istorică, am reconstituit Monumentul Eroilor din primul război mondial.

„Drumurile din tină adâncă și cleioasă” , bătute de Iorga, au fost împuținate, astfaltând accesul spre țințirimul unde se odihnește în nemurire malele luptător pentru Ardeal și accesul spre biserica în care gazda sălăjeană și istoricul neamului românesc s-au recules împreună preamărindu-l pe Dumnezeu.

Vom fi îndreptat câteceva și sigur am înviorat memoria colectivă.

Am adunat în prezentul volum omagial fapte și gânduri spre aducere aminte că generațiile trecute au ostenit pentru noi. Iar osteneală n-avem a ne feri cât hotareleromânești sunt astăzi mai strâmte decât la 1918!

Suntem îndatorați vrednicilor noștri înaintași, suntem datori cu o pildă celor care vor veni după noi.”

Decebal-Traian Remeş- “ 1 decembrie 1918 MAREA UNIRE și GEORGE POP de BĂSEȘTI“, Baia Mare, Consilul Județean Maramureș, 1993

Cu profundă tristețe în suflet am primit vestea trecerii la cele veșnice a domnului Decebal Traian Remeș, fiu al satului Băseşti, cel care a deținut, pe rând, între anii 1992 și 1995, funcția de consilier județean, președinte și vicepreședinte al Consiliului Județean Maramureș, fiind apoi ministru al Finanțelor Publice între anii 1999 - 2000 și ministru al Agriculturii în anul 2007.
Menţionez că 1993, Decebal Traian Remeș a publicat o carte dedicată lui George Pop de Băseşti, "1 decembrie 1918 MAREA UNIRE şi GEORGE POP de BĂSEŞTI", un omagiu la împlinirea a 75 de ani de la Marea Unire şi 75 de ani de la moartea lui George Pop de Băseşti, la 23 februarie 1919.
Maramureșul a pierdut un om de valoare, un om care a a ales calea eternității, lăsând însă o impresie adâncă în sufletele celor care l-au cunoscut și l-au admirat pentru felul în care a știut mereu să lupte pentru drepturile tuturor maramureșenilor.
Dumnezeu să-l odihnească în rândul celor drepți!