La Conferinţa extraordinară a Partidului Naţional Român se definitivează, la 13 martie 1892, textul Memornadumului, o petiţie semnată de liderii românilor din Transilvania, printre care și George Pop de Băsești, adresată în 1892 împăratului austro-ungar Franz Joseph, ce prezenta consecinţele instaurării dualismului austro-ungar şi cuprindea principalele revendicări ale românilor transilvăneni, printre care se număra recunoaşterea drepturilor politice şi confesionale.De asemenea, memorandumul se dorea a fi un semn de protest faţă politica de maghiarizare, practicată de autorităţi împotriva românilor din Ardeal şi faţă de persecuţiile la care erau supuşi aceştia, cuprinzând o analiză bine documentată a situaţiei economice, politice, sociale şi culturale a românilor transilvăneni, după instaurarea dualismului austro-ungar din 1867.
Memorandumul a fost elaborat și redactat la Sibiu de Iuliu Coroianu, Ioan Raţiu, preşedintele PNR, George Pop de Băsești, vicepreședinte PNR, preot dr. Vasile Lucaciu, Eugen Brote şi Septimiu Albini.
Memorandumul a fost aprobat la 25 martie 1892 şi prezentat la Viena, la 28 mai 1892, de o delegaţie compusă din 300 de reprezentanţi a tuturor stărilor din Transilvania însă, la cererea autorităților maghiare, împăratul nu a primit delegația, iar documentul a fost trimis la Budapesta, după care la Turda, prefectului, cu mențiunea de a fi returnat lui Ioan Rațiu, socotindu-i pe semnatarii actului ca fiind neîndreptățiți să reprezinte poporul român, situație ce a nemulțumit românii, cetățeni discriminați, fără drepturi politice.
Autorii Memorandumului au pecizat faptul că ei nu şi-au propus schimbarea regimului politic, ci doar îmbunătăţirea situaţiei românilor, prin desfiinţarea dualismului austro-ungar şi revenirea la autonomia Transilvaniei.
like
RăspundețiȘtergere