Dr. Ioan Rațiu (1828- 4 dec. 1902)

 În 4 decembrie1902, a murit dr. Ioan Raţiu, avocat şi om politic transilvănean, unul dintre întemeietorii Partidului Naţional Român, al cărui preşedinte a fost între anii 1892 şi 1902. Lui i-a succedat în fruntea PNR George Pop de Băsești.

Dr. Ioan Rațiu a militant pentru cauza românilor ardeleni, unul dintre liderii mişcării de emancipare naţională. Este cunoscut ca fiind unul din principalii autori ai Memorandumului adresat în 28 mai 1892 împăratului Francisc Iosif I în numele națiunii române din Transilvania. Prin acesta se contesta modul în care s-a instaurat dualismul austro-ungar, fără a se lua în seamă şi dorinţele românilor majoritari în Transilvania. Mișcarea memorandistă este recunoscută ca o acţiune naţională care a condus spre Marea Unire de la 1918. Din cauza Memorandumului i s-a intentat de către autorităţi un proces în anul 1894, fiind condamnat la închisoare împreună cu ceilalţi memorandişti români. A fost eliberat din închisoare în anul 1895. În timpul procesului din anul 1894 a rostit faimoasa frază „Existenţa unui popor nu se discută, ea se afirmă”.

P.S.

Ioan Rațiu a făcut parte din marea familie românească de origine nobiliară Raţiu de Noşlac. S-a născut la 19 august 1828 (la Turda, judeţul Cluj). A fost fiul lui Ioan Raţiu. A fost căsătorit cu Emilia.

A început şcoala primară la Turda şi a continuat-o la Blaj, unde a urmat şi gimnaziul. Liceul l-a urmat la Cluj până în anul 1847, când s-a întors la Blaj şi s-a înscris la Seminarul Teologic greco-catolic. A studiat Teologia la Budapesta, unde l-a surprins izbucnirea revoluţiei paşoptiste din Ungaria.

A revenit în Transilvania şi în anul 1848 a participat la toate cele trei adunări naţionale româneşti de la Blaj. A fost numit tribun (maior) în Legiunea Auraria et Salinae, condusă de prefectul Simion Balint.
A luat parte cu arma în mână la luptele duse în Munţii Apuseni împotriva armatei ungare.

După terminarea revoluţiei paşoptiste şi-a reluat studiile, abandonând însă Teologia şi înscriindu-se la Drept, la Viena. A absolvit facultatea în anul 1854 şi a susţinut doctoratul în anul 1857 la Budapesta. A practicat avocat la Cluj şi la Alba Iulia până în 1860. A deschis ulterior propriul cabinet de avocatură.

A fost ales vicecomite al comitatului Turda, funcţie pe care a deţinut-o până în 1863, când va deveni deputat în Dieta de la Sibiu. A luptat pentru drepturile politice şi naţionale ale românilor din Transilvania. A fost unul dintre semnatarii Pronunciamentului de la Blaj din anul 1868.

A contribuit la fondarea Partidului Naţional Român din Transilvania. Iniţial a adoptat tactica pasivismului faţă de autorităţile austro-ungare, apoi a devenit adept al activismului. A devenit vicepreşedinte şi, ulterior, preşedinte al Partidului Naţional Român.