vineri, 20 octombrie 2023

Rădăcini...


Oriunde am pleca, oricât am trudi, locul unde am zărit primul răsărit de soare, sălașul natal, nimeni și nimic nu-l poate înstrăina, rămânând înrădăcinat pentru vecie, constituind mereu reperul de referință de la care am pornit pe drumul vieții lumești.
Localitatea Băsești este leagănul copilăriei mele, satul străbătut de un un afluient al râului Sălaj, fiind arealul spre care zburătăcesc ori de câte ori mă apasă dorul de Acasă.
Săptâmâna aceasta am avut bucuria de a colinda și în fapt pe cărările copilăriei, trecând, alături de fratele meu, pragul satului natal, ocazie fericită de a mă întâlni cu câțiva dintre băsășteni, de a trece pe la cei dragi ce nu mai sunt printre noi, părinții, fratele nostru și rudenii și cunoscuți, apoi pe la casa părintească.
Unul dintre locuri pe unde am zăbovit a fost și primăria comunei Băsești. Acolo l-am întâlnit pe primarul Ioan Călăuz, pe viceprimarul Blidar Vasile, pe secretarul general Pop Florin și pe alți funcționari din cadrul acestei instituții. Primarul localității a avut disponibilitatea de a ne prezenta noua clădire a primăriei comunei, proiectele administrativ-culturale, între care la loc de cinste se află cel care ar întregi curtea casei memoriale, un proiect amplu, cuprinzând un amfiteatru de 350 locuri, reabilitarea magaziei unde la parter e prevăzut o sala de conferință, iar la etaje 6 camere mobilate rustic, unde vor putea fi cazați scriitori care vor dori să stea câteva zile pe la Băsești și să scrie și despre Băsești, inclusiv cei care vor participa la Festivalul de literatură și colecțiile de istorie “George Pop de Basești”, festival ce acordă marele premiu celei mai bune cărți de istorie a Transilvaniei nou apărute. La una dintre ediții marele premiu a fost luat de Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop și de Ioan Bolovan pentru cartea “Istoria Transilvaniei “. Proiectul mai prevede extinderea aleilor, bănci, iluminatoare, foișoare unde vizitatorii să poată sta. Dacă Băseștiul va avea așa ceva, va fi un lucru absolut deosebit. De asemenea, edilul șef ne-a vorbit despre investițiile în derulare, dar și despre problemele locale cu care se confruntă comuna. Apreciez cele relatate de primarul Ioan Călăuz și-i mulțumesc și pe această cale pentru modul în care a schimbat fața localității Băsești. Pentru cei ce nu au trecut pragul localității Băsești țin să precizez aspecte ce descriu în mod elocvent fața localității: toate drumurile sunt asfaltate, acum se lucrează la betonarea șanțurilor și la realizarea de poduri la fiecare casă, există sistem de canalizare și apă potabilă, de asemenea, de salubrizare selectivă a deșeurilor, și în timp scurt magistrala de gaz va ajunge și la Băsești, unul dintre motive pentru care am trecut pe la primărie, unul dintre terenurile noastre fiind intersectat de magistrala de gaz... Ca întotdeauna, există loc de mai bine, însă am convingerea că localitatea Băsești arată foarte bine în raport cu fondurile de care dispune.
Când am plecat din Băsești, ne-am luat cu noi desagul de gânduri bune, bucuria că am ajuns din nou în locul unde ne avem rădăcinile...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu