Grațierea memorandiștilor români din Transilvania

La data de 19 septembrie 1895, împăratul Austro-Ungariei, Franz Joseph, sub presiunea opiniei publice europene şi ca urmare a intervenţiilor diplomatice ale României, i-a graţiat pe memorandiştii romani din Transilvania condamnați la ani grei de închisoare de către guvernul de la Budapesta.

Acest memorandum prezenta consecinţele instaurării dualismului austro-ungar şi cuprindea principalele revendicări ale românilor din Transilvania, prin care se cerea recunoaşterea drepturilor lor politice, sociale şi confesionale. Totodată, memorandumul se dorea a fi un semn de protest faţă politica de maghiarizare forțată practicată de autorităţi împotriva românilor şi faţă de persecuţiile la care erau supuşi aceştia de către guvernul de la Budapesta. De altfel, ideea elaborării acestei petiții adresată împăratului de la Viena a prins contur după constituirea Partidului Naţional Român din Transilvania, prilej cu care liderii acestui partid au hotărât trimiterea unui memoriu Curţii de la Viena, care să aducă problema românilor transilvăneni în atenţia opiniei publice europene. Memorandumul a fost redactat de Iuliu Coroianu şi elaborat la Sibiu în prezenţa lui Ioan Raţiu, preşedintele PNR, George Pop de Băseşti, Vasile Lucaciu, Eugen Brote şi Septimiu Albini. Astfel, petiţia a fost aprobată şi prezentată la Viena pe 28 mai 1892 de o delegaţie compusă din 300 de reprezentanţi a tuturor stărilor din Transilvania. Numai că la cererea guvernului de la Budapesta, împăratul Franz Joseph a refuzat să primească delegaţia și a trimis memorandumul autorităţilor maghiare, care la rândul lor au trimis petiţia prefectului de la Turda cu specificaţia de a fi returnat lui Ioan Raţiu. Motivaţia invocată a fost că Ministerul de Interne nu este dispus a înainta împăratului „memorii ale unor indivizi” pe care nu-i socoteşte îndreptăţiţi a reprezenta poporul român. Mai mult decât atât, in luna mai a anului 1893 autorităţile maghiare deschid acţiune juridică împotriva Partidului Naţional Român şi a mai multor fruntaşi ardeleni, sub acuzaţia de atentat împotriva statului maghiar. Procesul s-a desfăşurat la Cluj, între 25 aprilie şi 7 mai 1894 şi s-a încheiat cu condamnarea a 14 fruntaşi memorandişti la o pedeapsă cumulată de 32 de ani de închisoare.

La proces au participat peste 30 de ziarişti străini care au înregistrat "chipul plin de far­mec şi dis­tincţiune, zvelt, cu bar­bă că­runtă", al lui George Pop de Băseşti, figura de "voievod" a lui Ioan Raţiu, cal­mul preotului Vasile Lucaciu "ras pe faţă, cu acel cap fin de­se­nat, care trecea de frumuseţe pe acele vremuri". După ros­tirea verdictului ­ "vinovaţi", dr. Raţiu, președintele Partidului Naţional Român, s-a ridicat din boxa acuza­ţilor şi a rostit "crezul" care i-a făcut pe românii ardeleni să nu aban­do­neze lupta până la Unirea din 1918: "Ce se discută aici este însăşi existenţa popo­rului ro­mân. Existenţa unui po­por însă nu se discută - se afir­mă. De aceea nu mai suntem aici acu­zaţi, suntem acuzatori. Noi am lucrat numai ca man­datari ai po­porului român şi un popor în­treg nu poate fi tras la bara ju­decă­torească". Cu toate acestea, Guvernul maghiar nu îşi revizuieşte decizia, în pofida tuturor protestelor, iar pe 16 iulie 1894 interzice activitatea Partidului Național Român din Transilvania. În cele din urmă, cel care îi va graţia pe memorandişti la data de 19 septembrie 1895 va fi însuşi împăratul Franz Joseph, asta ca urmare a presiunii imense la care era supus din partea opiniei publice europene, dar şi datorită intervenţiei diplomatice a regelui Carol I pe lângă Curtea de la Viena.

Mişcarea memorandistă a fost cea mai importantă acţiune naţională care a pregătit Marea Unire de la 1918. A îndreptat linia tactică a Partidului Naţional Român spre activismul politic şi a întărit sentimentul naţional împotriva dualismului austro-ungar, proiectând problema românească în conştiinţa europeană. De asemenea, începând din acest moment, relaţiile româno-austro-ungare încep să se deterioreze treptat, culminând cu decizia Consiliul de Coroană din 21 iulie 1914 de a rămâne neutră în „Marele Război”, deşi România avea tratat de alianţă cu Austro-Ungaria.