Memorandumul a susţinut revendicările românilor din imperiu şi a denunţat politica de asuprire naţională şi intoleranţa practicată de guvernul de la Budapesta. Împăratul Franz Joseph a refuzat să primească delegaţia "memorandiştilor", iar semnatarii şi conducătorii acţiunii au fost trimişi în judecată. Între 25 aprilie şi 25 mai 1894, s-a desfăşurat la Cluj "procesul memorandiştilor", în urma căruia 15 membri ai Comitetului Central al PNR, în frunte cu Ioan Raţiu, au fost condamnaţi la închisoare.
În total, memorandiştii au fost condamnaţi la 32 de ani de închisoare la Vacz şi Seghedin. George Pop de Băseşti a făcut un an de închisoare, la Vacz. După rostirea verdictului "vinovaţi", dr. Raţiu s-a ridicat din boxa acuzaţilor şi a rostit "crezul" care i-a făcut pe românii ardeleni să nu abandoneze lupta până la Unirea din 1918: "Ce se discută aici este însăşi existenţa poporului român. Existenţa unui popor însă nu se discută - se afirmă. De aceea nu mai suntem aici acuzaţi, suntem acuzatori. Noi am lucrat numai ca mandatari ai poporului român şi un popor întreg nu poate fi tras la bara judecătorească".
La 16/28 iulie 1894, guvernatorul ungar a interzis activitatea Partidului Naţional Român, invocând drept pretext lipsa unui statut şi existenţa unor legături cu elemente din străinătate (a doua interdicţie a PNR). Răsunetul internaţional, favorabil "memorandiştilor" a făcut ca împăratul Franz Joseph să hotărască amnistierea acestora.
Mişcarea memorandistă a fost cea mai importantă acţiune naţională care a pregătit Marea Unire de la 1918. A îndreptat linia tactică a Partidului Naţional Român spre activismul politic şi a întărit sentimentul naţional împotriva dualismului austro-ungar, proiectând problema românească în conştiinţa europeană.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu