joi, 22 decembrie 2022

La ora bilanțului…

 



Ca la  fiecare sfârșit de an, precum v-am obișnuit, realizez un scurt bilanț  al activităților realizate în Băsești.

În urma aplicării la programul "Împreună CONSTRUIM oameni", Școala Gimnazială din Băsești a fost selectată pentru renovare și dotare, iar în acest an au fost continuate lucrările de modernizare a grădiniței și realizarea unui teren de fotbal cu gazon sintetic în curtea școlii.

În acest an pe dealul Viei Doamnei, la Mănastirea Greco-Catolică din Băsești, s-au continuat lucrările la corpul de chilii.

  După ce Casa Memorială “George Pop de Băsești” a fost inclusă, în 2020, pe „Ruta Cultural Turistică a patrimoniului muzeal din România”, alături de 34 muzee și case memoriale, anul acesta s-a reușit prin PNRR  finanțarea proiectului “Centrului Cultural” din Băsești, ce cuprinde reabilitarea curții Casei Memoriale “George Pop de Băsești” și realizarea unui amfiteatru pentru spectacole, cu o capacitate de 350 locuri.

Tot în acest an au fost finalizate lucrările de modernizare a clădirii Primăriei.

În cadrul proiectelor culturale la loc de cinste  se află activitatea Călușarilor din Băsești. Pe lângă cea a seniorilor, Călușarul de Băsești are și la nivelul școlii gimnaziale o trupă frumoasă și talentată, dovedind, astfel, că acest dans de pe vremea lui George Pop de Băsești, Călușarul de Băsești va avea și viitor!

Mulțumiri tuturor celor ce s-au implicat în schimbarea la față a localității Băsești! De asemenea, mă aplec cu recunoștință în fața celor ce treceți pragul virtual al paginii dedicate satului meu natal, Băsești, și lui George Pop de Băsești!

 Sărbători Fericite!

Cu considerație,

Un fiu al satului, Ionel Mesaroș

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu