duminică, 5 septembrie 2021

Băseștiul, în circuitul turistic românesc...

 


Când vine vorba despre atracțiile turistice ale Maramureșului, suntem cu toții de acord că județul dispune de un generos portofoliu, care acoperă majoritatea tipurilor de turism, inclusiv cel cultural-istoric.

De anul acesta Casa Memorială "George Pop de Băsești" se află pe lista monumentelor istorice de importanță națională, fiind inclusă în „Ruta Cultural Turistică a patrimoniului muzeal din România”.
Casa Memorială "George Pop de Băsești" este organizată în casa care a aparţinut marelui om politic, în localitatea Băsești, nr. 124, (pe drumul ce duce spre satul Odești) jud. Maramureș, amenajată în conacul construit în perioada 1885-1890, reședința familiei Președintelui Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, George Pop de Băsești. Această casă memorială, recent restaurată, este o bijuterie arhitecturală care are o simbolistică deosebită în sufletul românilor, a ajuns recent reper cultural al Maramureșului.
În casa de la Băseşti, George Pop a trăit clipe zbuciumate, cauzate de tristele realităţi politice şi istorice, dar şi momente de tihnă, în mijlocul familiei şi al prietenilor numeroşi care-i treceau pragul. Nu întâmplător, Nicolae Iorga a spus că "În casa de la Băseşti era nu de puţine ori Guvernul Provizoriu al Ardealului asuprit", condus de "Bătrânul naţiei", pentru a pune la cale lupta românilor împotriva maghiarizării forţate. "Câte clipe fericite am petrecut în casa ospitalieră a lui George Pop de Băsești! Câte sfaturi mari și luminate, câte porunci răsunătoare, câte fapte mari realizate s-au împlinit aici! Veneam ca la Mecca română, veneam emoționat, căci aici era comandamentul suprem al neamului asuprit" a spus Iuliu Maniu.
Până în 1940 casa a fost locuită de fiica sa, Elena Pop Longin, împreună soțul ei, Francisc Hossu Longin. Naționalizată, în 1948, casa lui George de Băsești a fost locul în care s-au elaborat liniile de forță ale Partidului Național Român, casa din care decenii la rând au pornit îndemnuri și soluții în lupta consacrată izbăvirii poporului român, casa prin care s-au perindat unele dintre cele mai strălucite personalități ale unor vremi de glorie, a ajuns, din păcate, sediu C.A.P. și magazie de cereale, depozit de îngrășăminte și fierărie, până în 1976, când a fost restaurată. La 1 februarie 1976 a fost inaugurat Muzeul Memorial “George Pop de Băsești”, în casa ce a aparținut tribunului Marii Uniri.
George Pop de Băsești a fost vizitat de marile personalități ale vremii, ocazie cu care gazda avea obiceiul să-i ducă la iarbă verde, în grădină, în Via Doamnei, sub tei. Aici, s-au luat cele mai importante decizii privind Unirea, teiul bătrân de peste 200 de ani fiind martor la cele plănuite de fruntașii mișcării naționale, el a devenind un simbol pe stema Băseştiului, cunoscut azi ca "Teiul Unirii".
George Pop de Băsești și-a donat întreaga sa avere Mitropoliei Greco-Catolice a Blajului "cu acel scop și acel mandat ca din această avere să se înființeze spre mărirea Atotputernicului Dumnezeu și în favorul dezvoltării culturale a poporului român o fundație perpetuă și neschimbată", iar "scopul fundației va fi promovarea culturii poporului românesc".
Pe terenul donat de George Pop de Băseşti Bisericii Române Unite cu Roma, pe dealul Viei Doamnei, a fost înălțată Mănăstirea Greco-Catolică Sfântul Anton, cu două hramuri “Sfântul Gheorghe”și "Adormirea Maicii Domnului", sfinţită în anul 2005. Locul pe care astăzi prinde contur complexul mănăstirii, având o suprafaţă de 15 ha, a fost cândva gradina lui George Pop de Băseşti. De mănăstire aparţine o pădure întinsă pe o suprafaţă de peste 400 ha, până la hotarul cu judeţul Satu Mare. În vecinătatea mănăstirii se construiește un centru cultural cuprinzând biblioteca şi sală de conferinţe, chilii, centru pentru bătrâni şi copii orfani. Aceasta e păstorită, cu evlavie, de preotul Gabriel Beşkid.
Fundaţia “George Pop de Băseşti”, condusă de primarul Ioan Călăuz, organizează manifestări culturale, lansări de carte, întâlniri cu ziarişti, scriitori, oameni de cultură. Tot la Băseşti, fiinţează Festivalul de Literatură şi Colocviile de Istorie “George Pop de Băseşti”.
Încet , Băseştiul redevine un important centru de religie, cultură, spiritualitate, oferind celor ce calcă pe urmele lui “Badea” George sentimentul că raiul poate fi pe pământ, făptuind binele!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu