marți, 15 iunie 2021

Blidaru- reabilitat de comunitatea locală


 La 16 ani de la evenimentele din Decembrie 1989, Vasile Bilidaru, haiducul codrilor, a fost reabilitat moral.

La inițiativa primarului comunei Băsești, Ioan Călăuz, un vajnic luptător pentru democrație, în vara anului 2006, în satul Odești, s-a organizat un simpozion care a avut ca scop reabilitarea lui Vasile Blidaru, „o răzbunare creștinească” pentru suferințele îndurate de familia haiducului, simpozion la care au fost invitați delegați de la Prefecturile din Satu Mare, Maramureș și Sălaj, cele trei județe prin care amintirea lui Vasile Blidaru ocupă un loc bine definit în memoria oamenilor din aceste locuri.
În cadrul simpozionului au fost evocate momente ce au ilustrat caracterul legendar al haiducului, suferințele la care a fost supusă familia Blidaru, în special, soția și cei trei copii.
Nu trebuie să uităm niciodată pe cei care au avut puterea să înfrunte, cu demnitatea convingerilor și a credinței, agresivitatea unui sistem totalitar ce a marcat atât de profund , timp de o jumătate de secol, viața și conștiința românilor!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu