George Pop de Băsești a fost un sprijinitor al culturii și un apropiat al unor scriitori din secolele XIX-lea și XX.
Începând cu 1866, George Pop de Băsești participa la diferite manifestări și acțiuni organizate de “ASTRA”-Asociațiune înființată pentru ridicarea conștiinței naționale, prin culturalizarea românilor, convins fiind că dezideratele naționale pot fi înfăptuite prin acțiunile de luminare ale poporului.
În condițiile legii școlare din 1879, Legea Trefort, ce prevedea introducerea obligatorie a limbii maghiare în şcolile poporale şi confesionale, George Pop a creat școli în limba română, demonstrând rolul decisiv al limbii naționale în supraviețuirea poporului român, subliniind preeminența factorului lingvistic în fața celui etnic, arătând că limba este un giuvaer mai prețios decât viața însăși.
"Badea" George a devenit unul din marii sprijinitori ai societăților culturale ale românilor din Transilvania, începând cu cele studențești “Iulia”, “Junimea” şi terminând cu “reuniunile” femeilor de la Brașov și Sălaj, colaborând cu ziariști și oameni de cultură de la publicații de prestigiu cum ar fi: ”Tribuna”, ”Gazeta Transilvaniei” și ”Observatorul”.
Dintre oamenii de cultură apropiați de "patriarhul" cauzei românești menționez pe Iosif Vulcan, dr. Vasile Braniște, Virgil Onițiu, Elie Daianu, Nicolae Iorga, Petre Dulfu și Octavian Goga etc.
Fiind o sărbătoare a poeților, Ziua Internațională a Poeziei, închei cu versurile lui Petre Dulfu, rostite la mormântul lui George Pop de Băsești, în 1923.
"Ca un stejar ce veacuri cu vifore-a luptat
Pe-o culme sus...şi-o dată, de-un vifor e culcat:
În ţărnă zaci azi şi tu, culcat de-a morţii coasă,
Dup-o viaţă lungă şi-atât de viforoasă!
O, Scumpe „bade George” ! o muncă ne-ntreruptă
Ţi-a fost pe lume viaţa! Şi-o necurmată luptă!
Lucrai cu hărnicie a ta moşie-ntinsă,
Scoţând din bulgări aur ... Nu pentru tine însă!
Ci ca să ai de unde să faci la alţii bine,
S-alini - măcar în parte – a Neamului suspine...
Durerea celor care în lanţ părea că mor,
Era şi-a ta durere ... mai mult decât a lor!
Urmaşii mândrei Rome ...încununaţi cu spini?
Încătuşaţi să fie de-o mână de străini?
Şi-n loc ţinuţi din drumul spre culmile visate?
Tu nu puteai să suferi această nedreptate!
Un vis hrăniai doar: lanţul, să vezi cum se destramă;
Să-ţi vezi unită ţara, pe veci, cu „Ţara mamă”!
Şi visu-acesta falnic te stăpânia mereu,
Pe câmp la lucru, ziua ... şi noaptea-n cuibul tău
Ori când suna chemarea, căminul îţi lăsai ;
Şi, pentru Neam, la luptă înflăcărat porniai.
Erai mereu în fruntea falangei ce lupta
Şi da la toţi tărie înflăcărarea ta!
Tu n-ai gustat odihnă şi pace-o zi, sub soare!
Tu n-ai vrut, pentru tine, măriri amăgitoare!
Doar pentru Neam trăit-ai ... Şi chiar când presimţişi;
Că ai să-ţi dai suflarea: la neam doar te gândişi!
Voind să-i fii un sprijin puternic, în vecie,
Lui, danie făcut-ai întreaga-ţi avuţie.
Acum,al tău trup doarme jos, somnul veşniciei,
Şi sufletul, la Domnul, ţi-e-n culmea bucuriei!
Că n-ai luptat zadarnic, atâta pe pământ,
Şi nu-n zadar hrănit-ai un vis atât de sfânt!
Norocul cel mai mare ţi-a fost pe lume scris:
Să-ţi vezi, în clipa morţii, cu ochii scumpul vis!
Te-ai dus ! ... dar amintirea-ţi, cât lumea va trăi!
Românii, toţi cu cinste, în veci te-or pomeni!
Şi-n veci din slăvi albastre, vedea-vei fericit:
Cum Neamul – pentru care atât te-ai străduit -
Mereu 'nainte merge, de steaua lui condus,
Se – nalţă, printre neamuri mai sus! ... şi tot mai sus!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu