duminică, 13 decembrie 2020

Telegrama regelui Ferdinand trimisă către George Pop de Băsești...


 "Vestea îmbucurătoare ce Îmi aduceți despre mărețul act al unirii cu Regatul Român, săvârșit în vechea cetate a lui Mihai Viteazul, a umplut inima Mea de net supusă bucurie și am primit-o cu vie emoție.

Munca deosebită depusă în cursul vremurilor de bărbații patriotice, purtători credincioși ai idealului național, azi și-a găsit de răsplată bine meritată. Din lacrimile celor cari au plâns și au suferit, cari au luptat fără preget, din sângele celor cari au muncit pentru înfăptuirea lui, lăsând ca moștenire sfântă credința lor nestrămutată, a răsărit sămânța, a cărei roade azi le culegem, ca un dar din cer.
Mulțumesc Atotputernicului, că Mi-a îngăduit ca, prin vitejia ostașilor Mei, să pot contribui la această măreață faptă și că împreună cu poporul Meu iubit să pot trăi aceste clipe înălțătoare.
Cum am fost părtașul suferințelor și durerilor voastre, așa iau din adâncul inimii parte la bucuria voastră, care este aceea a tuturor Românilor și, uniuni glasul Meu cu glasul vostru, zic plin de nădejde într-un viitor frumos:
Trăiască ROMÂNIA MARE, una și nedespărțită.
Ferdinand"
* Telegrama regelui Ferdinand este un răspuns la telegrama președintelui Adunării Naționale, George Pop de Băsești, prin care regele era informat de votul asupra unirii desfășurat la Alba Iulia în 1918.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu