Învățăturile de bun-simț ale părinților, Petru cel Tânăr și Susana Pop, de corectitudine, de dreptate și de judecată, dar mai ales bucuria de a dărui îl îmbogăți sufletește, încă din copilarie, pe George Pop de Băsești. De la ei învățase că nu are voie să părăsească cărările dreptății, bunătatea și adevărul. Sămânța credinței fusese așternută sub “brazda”minții tot de ei: cerându-i să se încreadă în Domnul și să-L recunoască în toate căile sale. Sfaturile lor sănătoase și chibzuința izvorâtă din acestea l-au ferit de calea nelegiuirilor, călăuzindu-i pașii pe calea înțelepciunii.
George Pop de Băsești s-a contopit afectiv cu năzuințele românilor, activitatea lui fiind sinonimă cu felul de a fi, de a gândi și a simți a poporului român.
George Pop avea o puternică credință în Dumnezeu, al Cărui nume sfânt îi era mereu pe buze. Această credință şi-o manifesta participând la slujbele religioase, dar şi sprijinind credința, românismul și semenii. Relația cu Dumnezeu îi conferea un rafinament duhovnicesc deosebit. Precum îl descrie Emil Isac, badea George era solemn şi impunător, elegant şi manierat, având o noblețe princiară. În salba virtuților ce-l împodobeau se numără şi smerenia, altruismul, curajul şi optimismul.
George Pop își cheltuiește surplusul din veniturile averii sale nu pentru luxul său și al familiei sale, ci pentru marile acțiuni întreprinse în folosul oamenilor. Socotindu-i pe țărani frați ai săi, acest „voievod de oști țărănești”, cum îl numește Nicolae Iorga, își ajută sătenii cu sfaturi practice, cu animale de rasă, cu semințe și pomi fructiferi de soi. El a oferit ajutoare pentru cei răniți în Războiul de Independență și, mai târziu, a ajutat material văduvele și orfanii țăranilor uciși în Răscoala din 1907. Făcea donații elevilor merituoși și oferea premii dascălilor harnici. Având o inimă largă, nu uita de copiii săraci din Băsești și de cei din orfelinate și din internate școlare. El era convins că „tot ce ne prisosește nu este al nostru, ci al neamului”, precum îi spunea odată fiicei sale Elena.
Deși a trecut în veșnicie, pe 23 februarie 1919, „faptele îl însoțesc”, în sensul că binele pe care l-a făcut nu a murit. O stea luminoasă, chiar dacă rămâne ascunsă privirilor noastre, nu se stinge niciodată. Tot așa, candela strălucitoare a sufletului său curat și bun continuă să răspândească lumină, chiar dacă el ne-a părăsit demult. Noi simțim că, spiritual, ne stă alături și că puterea cuvintelor și a faptelor sale se răsfrânge asupra multor inimi românești. Chipul său moral reprezintă un imbold de a ne iubi Patria, de a lucra cu hărnicie pentru propășirea ei și de a viețui în comuniune frățească, păstrându-ne identitatea noastră etnică, în climatul haric al iubirii creștine și al omeniei românești.
La Mulți Ani, celor ce azi, de Sfântul Nicolae, își serbează ziua onomastică!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu