Provenind dintr-o veche familie românească, atestată cu titluri nobiliare încă din secolul XVII, George Pop s-a născut la 1 august 1835 în localitatea Băseşti. Şcoala primară a urmat-o în localitatea natală, iar următoarele 6 clase, la gimnaziul din Baia Mare. Au urmat ultimii doi ani la Liceul cezaro-crăiesc din Oradea, susţinerea bacalaureatului şi studiile la Academia de Drept din Oradea. În anul 1859, a fost mobilizat în timpul războiului dintre Austria şi Regatul Sardiniei, un an mai târziu începându-şi cariera juridică şi administrativă, remarcându-se ca judecător şi administrator cercual, consilier la Episcopia judeţeană a orfanilor sau prim-pretor.
În 1872, beneficiind de încrederea cetăţenilor români şi maghiari, a fost ales deputat în Cercul Cehu-Silvaniei. A mai obţinut două mandate de parlamentar, în anii 1875 şi 1878, în pofida unei legi electorale cenzitare şi extrem de restrictive pentru naţiunile nemaghiare care făceau parte atunci din Monarhia austro-ungară.
În Parlamentul de la Budapesta, s-a remarcat prin discursurile la baza cărora aşeza întotdeauna o argumentaţie logică. În intervenţia din 17 februarie 1873, a combătut proiectul de lege al ministrului comunicaţiilor de favorizare a căilor ferate în detrimentul şoselelor, subliniind impracticabilitatea drumurilor existente în comitatele Crasna şi Solnocul de Mijloc. Relevant este şi discursul rostit în Adunarea Deputaţilor la 2 mai 1879, în chestiunea proiectului de lege care introducea obligativitatea limbii maghiare în toate şcolile primare şi confesionale. Este considerat cel mai important discurs parlamentar al lui George Pop de Băseşti, care a reuşit să realizeze o analiză pertinentă a sistemului constituţional introdus în anul 1867 , a legii electorale, a fiscalităţii exagerate. Atacând proiectul de lege, parlamentarul român a declarat că „nu după 4, dar nici după 1.000 de ani şi nici în vecii vecilor, noi şi naţiunea noastră nu vom putea fi obligaţi prin lege la ceea ce e o primejdie pentru moralitatea şi religia noastră, iar pentru naţie ar fi ruină şi pieire”.
George Pop de Băseşti a devenit factorul coagulant al mişcării naţionale a românilor, reprezentată atunci de Partidul Naţional Român (PNR) din Banat şi Ungaria şi de Partidul Naţional Român din Transilvania. Personalitatea sa se manifestă din 1880 şi până în 1918 în evenimentele importante din evoluţia mişcării naţionale.
Cu puțin înainte de startul Primului Război Mondial, George Pop de Băsești face parte dintre cei 10 reprezentați ai partidului care intră în tratative cu contele Tisza în problema drepturilor naționale ale românilor din Transilvania.
La sfârşitul Primului Război Mondial, odată cu dezintegrarea Monarhiei bicefale, i-a fost dat „bătrânului naţiei”- George Pop de Băseşti să-şi vadă împlinit visul unirii românilor. Mai mult, a prezidat Adunarea Naţională de la 1 Decembrie 1918. Simţea că Dumnezeu l-a învrednicit în acest sens şi, nu întâmplător, a doua zi, la încheierea şedinţei Marelui Sfat Naţional, apelează la Sfânta Scriptură: „Iar acum slobozeşte, Doamne, pe robul Tău în pace, că am văzut mântuirea neamului meu”.
Peste puţin timp, la 23 februarie 1919, destinul pământesc al lui George Pop de Băseşti se încheia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu