Elena Pop-Hossu-Longin a fost cea de-a doua fiică a lui George Pop de Băsești și a Mariei, ea a văzut lumina zilei în Băsești, în 26 noiembrie 1862. Elena Pop a fost o militantă pentru emanciparea femeilor din Transilvania. Ea a mai avut o soră, Maria Carolina, născută în anul 1861, dar aceasta moare, la data de 16 ianuarie 1862.
După studiile primare făcute la Cluj, Elena este trimisă de tatăl său, în 1873, împreună cu mătușa sa, Elena, să studieze la Colegiul „Santa Maria” din Budapesta, un institut prestigios, condus de o profesoară renumită, vorbitoare a șase limbi, Ioana Schreiber. În paralel, a luat lecţii de lingvistică, muzică şi a urmat cursuri practice în domeniul economiei casnice: conservatul fructelor, prelucratul inului și a cânepei, făcutul pâinii, pregătirea bucatelor etc.
În vacanțele de vară, Elena și mătușa ei erau ajutate în tainele literaturii de către tânarul poet, Petre Dulfu, care era originar din Tohat, localitate apropiată de Băsești.
George Pop de Băsești, fiind abonat la toate revistele românești: "Familia" a lui Iosif Vulcan, "Amicul Familiei" a lui Negruțiu si ziarele "Observatorul" lui Barițiu și "Gazeta Transilvaniei" a lui Aurel Muresianu, i-a fost de un real ajutor fiicei, Elena afirmând faptul că "acestea erau isvoarele din care sorbeam cu nesaț, pentru că după atâta slovă străină e o binecuvântare cerească să gustăm farmecul limbei noastre materne. Așa am învățat noi, fetele tinere de pe acele vremuri, românește, în lipsa de școli românești pentru fete".
Elena Pop-Hossu-Longin a fost membră fondatoare, alături de tatăl său, a Reuniunii Femeilor Române Sălăjene (RFRS), ce avea ca motto: „Înaintarea învăţământului poporal şi a industriei de casă cu deosebită privire la sexul femeiesc din comitatul Sălajului” (1880).
În 1882, Elena s-a căsătorit cu avocatul Francisc Hossu-Longin, stabilindu-se la Deva, unde, alături de fruntaşele hunedorene, pune bazele Reuniunii Femeilor Române Hunedorene (1886), pe care o va conduce din 1895 până în 1919, „o punte de aur, care să lege în uniune intimă femeia societăţii inteligente cu fiica din popor a unuia şi aceluiaşi neam”. Sub auspiciile acestei asociaţii au fost organizate cursuri de cusut, croitorie, dantelărie, ţesut, sculptură şi olărit.
În preajma Marii Uniri din 1918, Elena Pop-Hossu-Longin publică Salutul femeilor române: „În aceste clipe mari şi sfinte să uităm trecutul plin de jale şi suferinţe, să uităm sbuciumul sufletelor noastre, să uităm toată urgia de veacuri răbdată şi să ne înălţăm inimile pline de sfânta bucurie către Naţiunea Română, care astăzi prăznuieşte învierea sa la viaţă liberă şi naţională. Din jalea voastră a răsărit minunea mântuirii noastre. Ne închinăm ţie, măreaţă adunare, şi steagului tău sfânt, care e simbolul unirii tuturor Românilor”.
La patru ani de la moartea tatălui său, Elena Pop-Hossu-Longin, ridică un monument în cinstea lui, la Băseşti (1923).
Ea continuă până la moarte să lupte pentru obţinerea de drepturi pentru femeile românce, pentru educarea lor.
Elena Pop-Hossu-Longin a fost decorată cu ordinul „Crucea Elisabeta” (1879) pentru activitatea de strângere a fondurilor pentru soldaţii români răniți, ce au luptat în Războiul de Independenţă, cât și pentru văduve și orfani.
Elena Pop-Hossu-Longin a plecat la Ceruri pe 15 mai 1940 și a fost înmormântată în cimitirul din Băseşti, alături de tatăl său.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu