miercuri, 28 august 2019

Album de familie – George Pop de Băsești

Primpretor, judecător, deputat, președinte al Partidului Național Român, al Adunării Naționale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 și al parlamentului provizoriu al Transilvaniei, gospodar desăvârșit și mare mecenat, George Pop de Băsești se înscrie, la loc de cinste, în galeria marilor personalități care își au originea și au activat în Sălajul istoric.
S-a născut la 1 august 1835 în localitatea Băseşti, localitate care a aparținut județului Sălaj, până la raionarea de tip sovietic din anul 1950. Era fiul lui Petru Pop de Băseşti şi al Susanei Pop de Turţ. Ambii părinţi erau descendenţi ai unor mici nobili, care au primit aceste titluri în secolul al XVII-lea. A decedat la 23 februarie 1919, la Băsești.
A fost căsătorit cu Maria Loșonți, iar din căsătoria lor au rezultat două fiice: Maria Carolina, născută în anul 1861, care a decedat la numai câteva luni, la data de 16 ianuarie 1862; Elena, născută la 26 noiembrie 1862 în localitatea Băsești, căsătorită cu avocatul Francisc Hossu-Longin. Elena Pop Hossu Longin a fost o reprezentantă de marcă a mișcării feministe din Transilvanie și a decedat la 15 mai 1940, la Băsești.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu