marți, 23 iulie 2019

O scurtă cronică a întemeierii satului Băsești...


La marginea codrului, între bătrânul Igniş şi Valea Someşului, pe unul dintre terenurile de înfruntare dintre romani şi dacii liberi, acolo unde Menumorut şi-a întins spre nord-est aripa voievodatului său, lângă curgerea molcomă a Sălajului, Dumnezeu a aşezat sub brazdă sămânţă roditoare din care a încolțit o floare de nu-mă-uita. Frumuseţea acestei flori nu a putut fi veștejită nici de cea mai aspră secetă şi nici de potopul de suferinţe ce nu a întârziat să se abată asupra "grădinarilor "ce o îngrijau ca pe o comoara. Aici, a fost întemeiată, în anul de graţie 1391, o cetate cu patru porţi şi opzeci de suflete, o adevărată ţară de pâine la picioarele măgurii.
Vreme de o sută de ani, dealurile împădurite ale Sălajului, Ţara Silvaniei, aparţineau domeniului feudal al voievozilor Balc şi Drag, apoi aceste locuri de basm, înveşmântate în strălucite odăjdii sângerii, au făcut parte fie din Principatul autonom al Transilvaniei, fie din Partium. 
Aici, lângă scurgerea săraca a Sălajului, urmaşii păstorului Ilie, băseştenii, şi-au dus cu demnitate crucea vieţii, străbătând întinderea dintre leagăn şi mormânt, luminaţi de învăţătura că anotimpurile vieţii pot fi mai puţine decât cele ale naturii. Soarele credinţei le-a arătat că tot ce e lumesc e trecător, hrănindu-le nădejdea că, mai devreme sau mai târziu, răul scăpat din cutia Pandorei va pieri, Binele va trona pretutindeni, numai când Iubirea va deveni mama tuturora.
Mulţi au trecut la cele veşnice fără să întrezăreasca o îndreptare a lucrurilor, însă visul de odinioară nu fusese spulberat nici măcar în 1834, an în care satul Băsești număra vreo nouă sute de suflete.
Cu fiecare naştere, se iţi o nouă şansă de a zdrobi lanţurile robiei sufleteşti, cu fieştecare purtător de Logos, visul putea deveni realitate; pe meleagurile urmaşilor păstorului Ilie, putând trăi laolalta lupul şi mielul, sub acelaşi cer, sub privirea mereu trează a Păstorului Dreptăţii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu