Deși e dificil să evoc timpuri pe care nu le-am trăit, însă despre care am aflat din diverse surse, mă hazardez să arunc o privire asupra unei perioade mai puțin mediatizate din viața celui ce a devenit Președintele Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, George Pop de Băsești.
Această evocare despre pruncia și tinerețea “Patriarhului cauzei românești” are la bază monografia lui Ioan Georgescu despre “Badea George”, istorisiri diverse, dar și crezul că suntem ceea ce iubim.
George Pop de Băsești, un om providențial ce și-a iubit Patria și Neamul, luptând împotriva celor ce s-au înfipt ca ploșnițele în sângele românesc, pentru ca dreptatea și adevărul să răsară ca soarele, a văzut lumina zilei pe 1 august 1835, în comuna Băsești, o localitate situată în partea de sud-vest a județului Maramureș, atestată în documente din 1391. El a fost descendentul unei familii nobiliare, posesoare a unei moșteniri de o sută de iugăre, fiu al lui Petre Pop de Băsești și al Susanei Pop de Turț.
George Pop a fost un copil obișnuit, cu preocupări firești vârstei, ce a învățat încă din copilărie să prețuiască omenia, credința și să fie preocupat de îmbogățirea minții și sufletului. Cu toate acestea, cu siguranță, a fost supus greșelilor inerente vârstei, ca orice muritor, însă, privindu-i retrospectiv întreaga viața, se pare că a învățat din acestea, iar existența sa are o aura de glorie, lăsând urme de neșters în memoria urmașilor ce i-au cunoscut, cu adevărat, parcursul vieții.
Până în 1846 a fost elev la școla din satul natal, Băsești, după care a urmat liceul din Baia Mare, primele șase clase, iar din 1852, clasa a VII-a și a VIII-a la liceul cezaro – crăiesc din Oradea. În perioada 1846-1852, cât a fost elev la liceul din Baia Mare a avut rezultate bune și foarte bune la toate materiile din liceu și nu a avut nicio absență. La liceul din Baia Mare a avut ca director pe Reck Abel, iar diriginți pe Lorincz Elek, Mayer Mihaly și Farago Kayetan. În perioada 1852-1853, când a fost elev la liceul chezaro-crăesc al călugărilor premontrei din Oradea, în primul semestru a fost notat cu “insuficient” la rubrica sârguință și “mediocru” la studii, însă în al doilea semestru situația se îndreaptă, obținând “suficient” la sârguință și “acces la nota lăudabil și distins”. Director la liceul din Oradea i-a fost Godefridus Ladislau Krausz, profesor renumit de istorie universală, iar diriginte Dr. Rudolphus Kadas, profesor de propedeutică estetică, de limba și literatură elină și maghiară, dascăli ce s-au închinat exclusiv înaltei lor chemări spirituale. Avându-l ca profesor de limba română pe Dionisie Pășcuțiu, însărcinat cu cursul de limbă și literature română de la la Universitatea din Budapesta, aflat , în același timp, la conducerea Societății de lectură a tinerimii școlare din Oradea, unde a activat și Geroge Pop de Băsești, făcându-se remarcat prin propunerea de mediatizare a autorilor români prestigioși- “în culegere opurile versuințiale(poetice) ale autorilor noștri mai renumiți”. După terminarea liceului, fiind în perioada căutărilor, se gândea cu asiduitate la viitoarea sa carieră. George Pop era conștient că un pas greșit în aceste împrejurări te poate arunca în prăpastie, ca și o lunecare de pe vârful unei stânci. I-ar fi plăcut să studieze dreptul, dar putea să devină și preot, însă el simte mai mari puteri decât să se îngroape, ca paroh, undeva într-un sat, fapt pentru care alege Dreptul. În 26 iunie 1854, George Pop trece cu succes bacalaureatul și intră ca student la Academia de Drept din Oradea. El alege știința dreptului fiind convins că mișcarea națională a românilor are nevoie de specialiști în materie legislativă pentru a demasca legile antinaționale votate de Parlamentul de la Budapesta, însă împrejurările timpului nu i-au permis să termine studiile fiind mobilizat în armata, în 1859.
Întors la vatră în 1860, George Pop va fi ales prim-pretor, apoi judecător la scaunul orfanal, după care la cel comitatens, unde va activa mai mulți ani.
Încă din tinerețe, simțind că nu mai este de actualitate ca “la izvorul fermecat pot bea laolaltă și lupul și mielul” s-a aruncat cu toata energia în lupta pentru cucerirea de drepturi politice și de afirmare a națiunii române.
În 1860, se căsătorește cu Maria Loșonți, pe care o cunoaște când a făcut armata la Cluj, momentul în care a venit într-o permisie acasă şi a participat la un bal organizat într-un castel de la Răscruci, între Cluj şi Gherla. Acolo s-a îndrăgostit de văduva baronului Szebeşi, descendentă de viţă nobilă maghiară, pe care o chema Maria de Loşonczyi Szebeşi. Iubirea a fost reciprocă, iar urmare a acestei pasiuni romantice se zvonește că a fost naşterea unei fetiţe, pe care mama ei a înscris-o în acte sub numele de Ana Szebeşi. Se spune că fetiţa a fost lăsată la Cluj, în grija unei doici, iar când fetiţa Ana a avut câţiva ani, a fost adusă şi ea la Băseşti, prezentată ca fiică "înfiată", de care părinţii s-au ocupat în mod deosebit să înveţe carte şi să aibă o educaţie aleasă. Cei apropiaţi ştiau adevărul şi ţineau secretul pentru a nu periclita în vreun fel onoarea lui George Pop, aflat la începutul carierei sale.
Soția lui George, Maria Loșonți o femeie caritativă și credincioasă, fidelă, iubitoare, devotată căminului ei intim, ce ține cu toata inima la onoarea familiei. După căsătorie, Dumnezeu i-a binecuvântat cu doi copii Maria-Carolina, moartă la un an, pe care îndurerații părinți o pomenesc, totdeauna, cu ochii înlăcrimați, și Elena–Gheorghina(1860-1940), militantă culturală și feminista binecunoscută în epocă.
Învățăturile de bun-simț ale părinților, de corectitudine, de dreptate și de judecată îl îmbogăți încă din copilarie pe George. El s-a deprins să învețe chiar și din greșelile altora, dar și din propriile greșeli, cum ar fi, de exemplu, cele din tinerețe. De la bunii lui părinți învățase că nu are voie să părăsească cărările dreptății, bunătatea și adevărul. Sămânța credinței fusese așternută sub “brazda”minții tot de ei: cerându-i să se încreadă în Domnul și să-L recunoască în toate căile sale. Sfaturile lor sănătoase și chibzuința izvorâtă din acestea, l-au ferit, pe alocuri, de calea nelegiuirilor, călăuzindu-i pașii pe calea înțelepciunii, devenind, astfel, un exemplu pilduitor de omenie, credință și dragoste de neam.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu