Fotbaliștii de aur ai Băseștiului

Cum la politică și la fotbal se pricep majoritatea românilor, am îndrăznit să mă aplec puțin asupra sportului rege din localitatea Băsești.

Formată din fotbaliști amatori, cu câteva excepții, în anii 80, reprezentativa de fotbal a satului nostru a fost una puternică,  adevărată echipă de aur pentru zona rurală. Pe atunci în poarta echipei se afla Traian Cozma ori Sandu Sabadâș. Jucători de câmp de care îmi amintesc cu mare bucurie, fiindcă făceau spectacol,  erau Sandu Mărieș, Petian Fănică-căpitanul echipei, Remeș Cantemir, Pop Traian din Săliște, Călăuz,  Moldovan,  Mitru Dragoș, Vasile Pop-merceologul, Marinel Pop(a lui Traianu lui Gheorghe lui Gusti), Costel Tamasan, Ghiță și fratele său Trăian(a  moșii), Sandu (a Vironichii), Radu Mărieș (a lui Traian îl Imbrii). Au fost și alții, însă, din păcate, nu-mi amintesc numele lor, fapt pentru care apelez la dumneavoastră, dragi cititori din satul Băsești  iubitori de fotbal, să mă ajutați să scoatem la lumină numele celor care, în perioada comunistă, în zilele de duminică ori în cele de sărbătoare, făceau spectacol pe terenul de sport din mijlocul satului, de lângă vale, locul în care dacă șutai mai tare, unul dintre copiii de mingi, ori dintre jucători, urma să se răcorească în afluientul Sălajului, pentru a recupera artexul(mingea).

Deși au trecut mai bine de patru  decenii, îmi amintesc, că și când ar fi fost ieri, despre meciul echipei noastre cu echipa orașului Ulmeni în cupa României. A fost prima partidă în care  a fost o brigadă de arbitri profesionistă, echipată ca la carte, în ținută neagră, o noutate pentru plaiul nostru. Mai mult, și reprezentativa noastră a avut în premieră echipament complet, uniform, de profesioniști. Până la acel meci, echipele se distingeau prin faptul că una era la bustul gol, iar cealaltă ba.  Deși  nu s-a calificat mai departe, meciul cu echipa din Ulmeni a fost unul de referință, spectacol fotbalistic în teren, iar pe margine, că tribune n-aveam,  vacarm. Unii comentau de pe margine în cunoștință de cauză, cum era colegul lui Boloni de la juniori,  de la ASA Târgu Mureș, vecinul meu Gicu Tomșa. Alții, spirituali din cale afară, cum era tatăl unuia dintre cei mai buni fotbaliști, Victor Remeș, cel care-mi spunea că mulți dintre jucătorii noștri văd fotbalul, la fel ca agricultura, așa ca  printr-o sită deasă. Alții, adunați în pâlcuri jucau tromf, iar când auzeau gălăgie mai mare pe teren, priveau meciul cu atâta atenție încât erau stupefiați de cele întâmplate pe teren. E de amintit că pregătirea pentru acest eveniment fotbalistic a cuprins toată localitatea, toată suflarea satului. Au fost de față autoritățile, primarul Pop Mihai, directorul școlii Mircea Moldovan, preotul satului Moldovan Vasile, șeful de post Ardeleanu și ajutorul lui Rițiu Nelu, medicul Jeno, originar din Ulmeni. Nu am cum să nu remarc pe unul dintre cunoscătorii fotbalului, arbitru în foarte multe partide, tehnicianul veterinar Silaghi Ioniță, vecinul meu. Nici bufetarul Victor nu a lipsit, iar după meci acesta a devenit amfitrionul celor două echipe, oferindu-le de băut pentru a serba victoria, iar pentru ceilalți pentru a-și îneca amarul înfrângerii.

Dr. Sever Pop, originar din Țara Codrului

Pentru că luna august este una a nunților în Țara Oașului, dar și aniversară a lui George Pop de Băsești, vom evoca acum o personalitate care are multe legături cu această zonă, inclusiv pentru faptul că s-a căsătorit într-o zi de 5 august în Turț. Este vorba despre avocatul Sever Pop.

A văzut lumina zilei în 25 august 1884 în localitatea Băița din Sălajul istoric (actualmente în jud. Maramureș, localitatea are denumirea Băița de sub Codru), în familia preotului greco-catolic Dumitru Pop (1853-1915) și a Mariei Frâncu (n. 1859).

Tatăl s-a născut la Băsești și locuia peste drum de casa lui George Pop de Băsești (a cărei mamă a fost Susana Pop de Turț), cu care era de altfel înrudit. A slujit în Băița și apoi în în Motiș. S-a implicat mult în sprijinirea candidaturii lui George Pop de Băsești în alegerile din primăvara anului 1906, fiind bătut într-un mod bestial, bătăușii rupându-i maxilarul și provocându-i numeroase leziuni. Ultimul loc unde a slujit a fost Culcea, parohie unde a și trecut la cele veșnice în 1915. Nu a rămas mare avere în urma lui, soției în schimb îi rămăsese o moșie la Ciolt.

Singurul frate al tatălui mamei lui Sever Pop, Andrei Frâncu, deținuse mai multe funcții înalte, printre care și cea de președinte al Secției VI – urbarială a Înaltei Curți de Casație din Budapesta. Decedat în 1907, acesta și-a lăsat întreaga avere Mitropoliei din Blaj, unde a fost administrată ca Fundațiunea lui „Andrei Frâncu”. Moșia se află în localitatea Buzaș. Sever, în calitate de nepot, a beneficiat de o sumă importantă, îndestulătoare pentru efectuarea studiilor universitare, astfel că a urmat Dreptul la Univ. „Ferenc József” din Cluj între anii 1904-1907. A obținut doctoratul în științe juridice în 23 decembrie 1912, deschizându-și imediat un cabinet de avocat la Halmeu, după ce fusese stagiar la dr. Ioan Doboși.

Adaptat la viața în părțile Ugocei avea să se căsătorească în apropiere de Halmeu. Aleasa inimii a fost Aurelia, fiica preotului Ioan Hotea din Turț, născută în această localitate 1899. Ceremonia cununiei a avut loc în Turț la 5 august 1915. Martori „la învoirea liberă înainte de cununie” au fost pr. Ioan Doboși, paroh de Gherța Mică și avocatul dr. Ioan Doboși iar „la cununie însăși” pr. Valer Pop, paroh la Bocicoel și pr. Mihai Hotea, paroh la Săliște cu soția Marioara, n. Kovats. Preotul oficiant al cununiei a fost prot. Antoniu Kovats. Ne putem gândi ce petrecere frumoasă a avut loc atunci în Turț, o localitate foarte populată în acei ani. Deși, să remarcăm faptul că Primul Război era în plină desfășurare. S-au oficiat în acel an 11 nunți, față de 36 câte au fost în anul 1913, înainte de izbucnirea conflictului care a cuprins lumea…

Anul 1918 a adus multă bucurie în familia lui dr. Sever Pop. În 5 septembrie 1918 s-a născut la Turț unica lor fiică, Aurelia Silvia. Apoi, câteva luni mai târziu, împreună cu dr. Ioan Doboși, dr. Sever Pop a organizat plasa și județul Ugocea, ținând adunarea de constituire la 17 noiembrie 1918 în comuna Turț, el fiind delegat alături de alți 4 români pentru Adunarea de la Alba-Iulia din 1 Decembrie 1918. A fost ales membru al Marelui Sfat Național. Cu modestie el spune că „probabil la propunerea lui Gheorghe Pop de Băsești, care mă cunoștea, fiind de origină din comună Dsale, unde îmi petreceam vacanțele școlare, locuind la bunicul meu – peste drum – fiind încredințat în ziua adunării și cu ducerea tuturor proceselor-verbale de constituire din întreg Ardealul, pe cari apoi le-am dus personal, mergând împreună cu întreg Statul Major în frunte cu Dl. Gheorghe Pop de Băseşti - până în sala de ședință”.

În 30 ianuarie 1919, fiind urmărit de un detașament militar, a trebuit să plece din județ, trecând linia demarcațională cu ajutorul protopopului Aurel Dragoș. A suferit o internare de 4 săptămâni.

La 1 aprilie 1919 a fost numit judecător la Judecătoria din Cluj, apoi la Șomcuta Mare. Și-a deschis cabinet de avocat în această localitate, unde a rămas până la 3 septembrie 1940. A făcut parte din Consiliul de administrație al societății Banca Română S.A. Satu Mare.

După nefastul sfârșit de august 1940 familia a trebuit să se despartă. Soția sa, Aurelia, nu s-a refugiat, preferând să administreze proprietatea familiei, cum spune el, în acel timp: „gândindu-mă mereu la soția mea lăsată în teritoriul vremelnic cedat, care să jertfește pentru a păstra, pentru bătrânețe... mica mea moșie moștenită dela moși strămoși. Altă avere nu am avut și nu am”.

În refugiu, a fost numit Inspector de Control la două fabrici din Timișoara. A fost jurisconsult la „Standard”, „prima fabrică de ciorapi din Timișoara”, ginerele său, dr. Sabin Cioară, avocat, fiind membru în consiliul de conducere. A trăit aproape de familia fiicei sale Aurelia Silvia, deschizându-și cabinet de avocatură în Baia de Arieș, jud. Cluj-Turda. Considerăm important să precizăm povestea fotografiei pe care o redăm și noi, dintr-o relatare a sa către Ioachim Crăciun, cel care dorea să aniverseze cei 25 de ani de la Marea Unire prin tipărirea unui album aniversar: „Neavând altă fotografie, Vă trimit pentru întrebuințare o fotografie din anul 1918 pusă la cartea de Identitate No. 295/1925 a baroului Satu-Mare, rugându-vă să binevoiți a mi-o restitui la timp, deoarece nu am altă legitimație la mine din partea Baroului”.

Din păcate vremurile tulburi care au venit după terminarea celei de-a doua conflagrații mondiale au dus în negura uitării și personalitatea lui dr. Sever Pop și a familiei sale. Dar, cine știe, poate că într-o zi vom afla mai multe și despre cel care și-a unit destinul la Turț și care a fost unul dintre principalii eroi ai Marii Uniri la Turț și Halmeu...

Pentru detalii recomandăm lucrarea:

Oașul și Marea Unire, Viorel Ciubotă, Viorel Câmpean (coordonatori), Natalia Lazar, Mihaela Sălceanu, Marta Cordea, Ovidiu Mihai Hotca, Dorin Adrian Goje, Cluj-Napoca, Editura Risoprint, 2018.

Vezi mai puţin

Sursă Viorel Câmpean

Sărbătoarea "Fiii Satului"

Reîntoarcerea la valorile noastre tradiționale e o datorie morală față de locul în care ne avem sălașul nașterii, de tărâmul unde ne-am bucurat de leagănul copilăriei, de meleagul unde am urcat primele trepte ale învățăturii, din respect pentru înaintașii noștri ce au menținut coloana vertebrală a Neamului, alcătuită din graiul străbun, credință și tot ce e legat de cultura populară a satului, prin legătura dintre generații și rădăcini.

Întâlnirea fiilor satului ar trebui să fie una dintre cele mai importante manifestări comunitare din satele românești, dedicată reîntâlnirii celor plecați cu cei rămași acasă, păstrării tradițiilor și celebrării identității locale.

A duce mai departe tradițiile și obiceiurile sătești ar trebui să fie un legământ între generații, o lecție de păstrare a ceea ce e mai valoros în locul în care s-a născut veșnicia, în satul românesc.

Momentele dedicate personalităților satului, slujbele de comemorare al celor ce au lăsat urme în istoria locului, spectacole folclorice de promovare a artiștilor locali și a portului, târguri de prezentare a meșteșugurilor tradiționale și a gastronomiei locale, a danțului codrenesc ar putea constitui elemente de reunire a fiii satului într-o sărbătoare anuală de neuitat, ocazie de revedere a locurilor și oamenilor dragi, de retrăire a unor clipe emoționante.

La Băsești s-a născut și trăit George Pop de Băsești, președintele Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918, dar și multe alte personalități, cum ar fi prof. univ. Pop Dumitru, cu origini băseștene, personalitate luminoasă, unul dintre iluştrii reprezentanţi ai folcloristicii şi etnologiei româneşti, cel care a scris “Martor atent şi modest părtaş la istorie, ce trebuie evocate spre Neuitare, pentru a fi parte la păstrarea tezaurului cultural codrenesc! Cei plecați dintre noi în lumea fără dor, ce au lăsat urme de neșters în conștiința urmașilor ar trebui să fie comemorați de comunitate, într-o adunare a fiilor satului. Promovarea folclorului codrenesc, a danțului, a costumelor populare ar trebui să aibă continuitate prin organizarea cel puțin, anual, a Danțului la Șură, inițiativă ce a prins aripi anul trecut, pe 5 octombrie, prin organizarea primei ediții a Danțului la Șură de meșterul popular Remeș Radu, la Șura Bunicilor. De asemenea, vizitarea obiectivelor turistice din comună, participarea la reprezențatiile Călușarului de Băsești, a Corului Plugarilor, organizarea unui festival gastronomic local, participarea la o nuntă tradițională codrenească și de ce nu la un spectacol al unui ansamblu local de dans codrenesc ar trebui să fie pentru fiii satului zburătăciți în lumea largă prilej de bucurie, motiv de reîntoarcere la rădăcini.

Două propuneri interesante în cadrul proiectului "Sărbătoarea Fiii Satului Băsești" au survenit de la Balazsi (Moldovan) Lavinia Maria și a fratelui dânsei, Moldovan Călin Vasile, fii ai satului, ei propunând organizarea unei expoziții de icoane pe sticlă și peisaje, în cadrul Sărbătorii Fiii Satului, ca moment dedicat valorilor culturale și a tradițiilor codrenești.

O altă propunere vizează data acestei sărbători, aceasta ar fi de 1 august, zi cu o puternică încărcătură simbolică, întrucât marchează și data de naștere a marelui om politic și patriot maramureșean George Pop de Băsești. Alegerea acestei zile reprezintă un omagiu adus personalității sale și contribuției importante pe care a avut-o la istoria și identitatea națională.

Expoziția își propune să aducă în fața publicului frumusețea artei tradiționale românești prin icoanele pe sticlă, alături de lucrări peisagistice inspirate din natură. Evenimentul ar contribui la apropierea comunității de valorile culturale autentice și la îmbogățirea programului artistic al sărbătorii. Mulțumiri pentru propuneri! În final, adaug propunerile publicate într-un articol precedent:

-Momente dedicate personalităților satului; -Slujbe de comemorare al celor ce au lăsat urme în istoria locului; -Spectacole folclorice de promovare a artiștilor locali și a portului codrenesc; -Târguri de prezentare a meșteșugurilor tradiționale și a gastronomiei locale, a danțului codrenesc; -Promovarea folclorului codrenesc, a danțului, a costumelor populare ar trebui să aibă continuitate prin organizarea cel puțin, anual, a Danțului la Șură, inițiativă ce a prins aripi anul trecut, pe 5 octombrie, prin organizarea primei ediții a Danțului la Șură de meșterul popular Remeș Radu, la Șura Bunicilor;

-Vizitarea obiectivelor turistice din comună; -Participarea la reprezențatiile Călușarului de Băsești, a Corului Plugarilor;

-Participarea la o nuntă tradițională codrenească și de ce nu la un spectacol al unui ansamblu local de dans codrenesc ar trebui să fie pentru fiii satului zburătăciți în lumea largă prilej de bucurie, motiv de reîntoarcere la rădăcini. 

Fiii ai satului Băsești, trebuie să fim uniți și să milităm pentru o sărbătoare a comunității noastre, a FIILOR SATULUI, în care să ne implicăm fiecare cum poate pentru regăsirea frumosului, tradiției și bucuriei de a fi din nou împreună! 

Danțu' la șură- Băsești -2026, ediția a II-a

 

Danțu’ la șură este un eveniment cu o încărcătură culturală și emoțională extraordinară, o adevărată capsulă a timpului care readuce la viață spiritul autentic al Țării Codrului.

Faptul că acest joc este găzduit la Pensiunea „Șura Bunicilor” din Băsești, sub aripa meșterului popular Radu Remeș, transformă totul într-o experiență vie, nu doar într-un simplu spectacol folcloric.

În trecut, șura era centrul universului social din satul codrenesc în zilele de duminică și de sărbători. Aici se legau prietenii și se descătușa energia comunității prin joc.

Gazda – meșterul popular Radu Remeș, recunoscut pentru priceperea sa în meșteșugurile tradiționale, mai ales în prelucrarea lemnului, și pentru dragostea neobosită față de tradiții, nu este doar un simplu amfitrion, ci un adevărat custode al memoriei colective. El a reușit să transforme „Șura Bunicilor” într-un muzeu viu.

Jocul din Țara Codrului este unic prin dinamică, virtuozitate și eleganță. Ritmul alert, strigăturile pline de umor și ironie, ponturile (bătăile pe cizmă) și portul popular specific (cu broderiile minuțioase și clopul codrenesc) creează o atmosferă de sărbătoare ancestrală,

o întoarcere la simplitate și la bucurie curată, o „cuminecare” cu tradiția.

Astfel de inițiative țin vie identitatea românească acolo unde îi este rădăcina: în satul tradițional. Este locul perfect unde bătrânii își amintesc de tinerețe, iar tinerii învață ce înseamnă mândria de a fi codrean. Sunteți așteptați cu drag, dacă aveți posibilitatea, în straie populare, la acest eveniment al comunității, organizat de Radu Remeș, coordonator artistic- Alin Glodan, duminică, 5 iulie 2026, de la 16.00, la cea de-a II-a ediție a Danțului la șură!

Informații suplimentare puteți obține de la gazda evenimentului, meșterul popular Radu Remeș, telefon: 0740336159.

Danțu' la șură din Băsești, ediția a II-a

          

Povestea codrului ar fi incompletă fără datini ce să reunească toată suflarea satului, fără reîntoarcerea la rădăcini, la obiceiuri ce poartă în desagă mireasma veacurilor, respirația trecutului ce animă sufletul, la poala codrului, prin muzică, danț și voie bună.

„Danțu’ la șură” este o manifestare a comunității, cu excepția perioadei de post, care creează o legătură puternică în lumea satului, acesta a fost reînviat anul trecut la Băsești și trebuie să continue ca un legământ cu trecutul, cu aportul voluntar al iubitorilor de tradiții din localitate. Această zestre etnografică și folclorică, emblematică pentru Zona Codrului, îmbogățește tezaurul codrenesc cu nestemate folclorice, ilustrate prin muzică și danț popular. Spiritualitatea codrenească, o autentică ghirlandă a moștenirii a fost păstrată cu sfințenie în obiceiuri legate de momentele cruciale ale vieții, ori în sărbători ale căror obârșii coboară în negura timpului, este oglindită în lucrări în lemn pe porțile șurilor, dar și de trăirea codrenilor, oameni simpli, mândri și primitori, ce etalează, cu bucurie și sfială, straiele codrenești, neîntrecuți în danț în perechi cu ponturi, joc îmbogățit cu „strigături”, rostite de feciori sau de bărbați, în timp ce fetele doar iuiau.

Și în acest an, Povestea codrului se va reîntregi la ȘURA BUNICILOR, duminică, pe 5 iulie 2026, de la ora 16.00, cu aportul gazdei mari, meșterul popular Radu Remeș, cu concursul celor ce doresc să se implice, pe strada Elena Pop Hossu-Longin, nr. 20, unde va avea loc cea de a II-a ediție a inegalabilului danț la șură, într-un loc unde creativitatea prinde viață și unde sufletul se bucură de cântec, danț și obiceiuri renăscute, cu participarea unor artiști și interpreți locali, dar și din alte locuri, pentru a păstra vii tradițiile, portul și obiceiurile ce nu și-au pierdut farmecul și originalitatea.

Vă rugăm, în măsura posibilităților, cei care doriți să participați la această sărbătoare a satului să purtați costume populare și să nu fiți reținuți în a vă etala talentul de dănțăuși! Vă așteptăm cu drag!

Informații suplimentare puteți obține de la gazda evenimentului, meșterul popular Radu Remeș, telefon: 0740336159.

Renașterea datinilor codrenești

Băseștiul, ținut legendar ce datează din 1391, o așezare ce a reunit în ea mireasma veacurilor, a avut o spiritualitate populară ce exprimă gândul, caracterul, credințele, datinile, bucuriile și suferințele, a adunat ecouri de “Miorițe”, oglindite în creații populare originale, îmbogățind tezaurul codrenesc cu nestemate folclorice, ilustrate prin muzică și dans popular.

Zestrea datinilor dezvăluie sufletul românesc, spiritualitatea codrenească, o autentică ghirlandă a moștenirii, adusă din negura veacurilor, a fost păstrată cu sfințenie în obiceiuri legate de naștere, nuntă, înmormântare, ori în sărbători ale căror obârșii coboară în substraturi precreștine, este dezvăluită în lucrări în lemn, pe porțile șurilor, în danțul organizat de gospodari.

În perioada interbelică, în Băsești, Danțul la șură a fost în mare vogă. În zilele de sărbătoare, cu excepția perioadelor de post, băseștenii se adunau la danț.

După cel de-al doilea război mondial, datinile ce aduceau atâta bucurie codrenilor au fost confiscate de comuniști, iar Danțul la șură a fost transformat, în 1954, în bal cu simboluri politice, distrugând sublimul Danțului la șură, anulând fibra de autenticitate și continuitate.

În prezent, povestea codrului ar fi incompletă fără reînvierea danțului la șură, o datină străveche ce, odinioară, reunea toată suflarea satului, în care gospodarii deveneau gazde mari, iar în această calitate alcăzeau ceatarâși în zile de sărbătoare și invitau la un moment în care sufletul să se bucură de sublimul danțului codrenesc.

După ce danțul Călușarului a fost reînviat la 117 ani de la prima reprezentație, având rol de culturalizare și de trezire a conștiinței naționale, reactivarea Corului Plugarilor, ce a contribuit la promovarea spiritului românesc și creștinesc începând cu anul 1887, povestea codrului se va întregi prin reînvierea DANȚULUI LA ȘURĂ, pentru a îmbogăți tezaurul codrenesc, la ȘURA BUNICILOR, duminică, pe 5 octombrie 2025, la ora 14.30, de către meșterul popular Radu Remeș, în colaborare cu reprezentanții Corului Plugarilor din Băsești, pe strada Elena Pop Hossu-Longin, nr. 20, unde va avea loc prima ediție a inegalabilului danț la șură, într-un loc unde creativitatea prinde viață și unde sufletul se bucură de cântec, danț și obiceiuri renăscute, cu participarea unor artiști consacrați și interpreți locali.

Vă așteptăm cu drag!

Medalion Elena Hossu-Longin (26 noiembrie 1862 –15 mai 1940)

 

Vocea care nu a putut fi redusă la tăcere – povestea Elenei Pop-Hossu Longin, femeia care a sfidat prejudecățile cu demnitate

Într-un timp în care femeile erau așezate la marginea istoriei, tratate ca simple umbre ale bărbaților, Elena Pop-Hossu Longin, fiica lui George Pop de Băsești și a Mariei, a ales să ardă precum o flacără vie în întunericul ipocriziei sociale. Nu a fost o militantă zgomotoasă. Nu a ridicat pumnul, dar a ridicat conștiințe. Prin scris, prin exemplu, prin refuzul de a accepta o lume construită doar pentru unii. Ea a fost militantă pentru emanciparea femeilor din Transilvania.

După studiile primare făcute la Cluj, Elena Pop este trimisă de tatăl său, în 1873, să studieze la Colegiul „Santa Maria” din Budapesta, condus de o profesoară renumită, Ioana Schreiber. În paralel, a luat lecţii de lingvistică, muzică şi a urmat cursuri practice economice.

Elena Hossu-Longin a fost membră fondatoare a Reuniunii Femeilor Române Sălăjene (RFRS), ce avea ca motto: „Înaintarea învăţământului poporal şi a industriei de casă cu deosebită privire la sexul femeiesc din comitatul Sălajului” (1880).

În 1882, Elena s-a căsătorit cu avocatul Francisc Hossu-Longin, stabilindu-se la Deva, unde, alături de fruntaşele hunedorene, pune bazele Reuniunii Femeilor Române Hunedorene (1886), pe care o va conduce din 1895 până în 1919, „o punte de aur, care să lege în uniune intimă femeia societăţii inteligente cu fiica din popor a unuia şi aceluiaşi neam”. Sub auspiciile acestei asociaţii au fost organizate cursuri de cusut, croitorie, dantelărie, ţesut, sculptură şi olărit.

În preajma Marii Uniri din 1918, Elena Pop-Hossu-Longin publică Salutul femeilor române: „În aceste clipe mari şi sfinte să uităm trecutul plin de jale şi suferinţe, să uităm sbuciumul sufletelor noastre, să uităm toată urgia de veacuri răbdată şi să ne înălţăm inimile pline de sfânta bucurie către Naţiunea Română, care astăzi prăznuieşte învierea sa la viaţa liberă şi naţională. Din jalea voastră a răsărit minunea mântuirii noastre. Ne închinăm ţie, măreaţă adunare, şi steagului tău sfânt, care e simbolul unirii tuturor Românilor”.

La patru ani de la moartea tatălui său, Elena ridică un monument în cinstea lui, la Băseşti, în 6 mai 1923, eveniment la care participă 20.000 de români din toate unghiurile țării, printre care președintele PNR Iuliu Maniu, miniștrii Vintilă Brătianu și Traian Moșoiu, înalte fețe bisericești cum ar fi Mitropolitul Blajului Vasile Suciu și Episcopul Gherlei Iuliu Hossu, oameni politici și de cultură, Valeriu Braniște, Teodor Mihaly, Octavian Goga; Regimentul 17 Vânători de la Zalău și fanfara acestuia etc.

Elena Pop s-a implicat în sprijinirea soldaţilor răniţi în războiul de independenţă din 1877, deşi era doar un copil la acea vreme. În vara anului 1877 era în vacanţă, la Băseşti, şi începe campania strângerii de fonduri materiale şi financiare la sfârşitul lunii august. În paralel cu această activitate, Elena Pop a organizat în casa părintească un atelier de preparat scame, pentru îngrijirea soldaţilor răniţi pe front. Pentru gesturile sale, Elena va fi pe lista puţinelor românce din Ardeal care au fost decorate cu ordinul "Crucea Elisabeta", înfiinţat de către regina Elisabeta a României în timpul râzboiului de independenţă .

Elena Pop-Hossu-Longin continuă până la moarte, 15 mai 1940, politica de sprijinire a românismului, promovată de părintele ei, George Pop de Băsești, și să lupte pentru obţinerea de drepturi pentru femeile românce, pentru educarea lor. Ea a fost înmormântată în cimitirul din Băseşti, alături de tatăl său.

Când o societate dominată de bărbați îi oferea tăcerea ca virtute, ea a ales cuvântul. Când „locul femeii” era în umbră, ea a pășit în lumină – nu ca să ia, ci ca să ofere: educație, speranță, curaj. A fost între primele voci feminine din România care au vorbit despre egalitate, despre demnitate, despre drepturi.

A fost ironizată, marginalizată, împinsă în afara agendei publice. Dar nu a tăcut. Nu a abdicat. Și-a dus crezul mai departe chiar și când părea că nimeni nu mai ascultă. A murit cu inima încă arzând pentru o Românie în care femeile să nu mai fie doar mame sau muze, ci și creatoare de destin.

Astăzi, când vocile se sting în zgomotul superficial al vremurilor, amintirea Elenei Pop-Hossu Longin e o lecție dureroasă: nu toți au acceptat limitele impuse de epocă. Unii le-au înfruntat, cu prețul uitării. Dar demnitatea nu moare odată cu omul. Rămâne, tăcută, dar neclintită. Ca o mărturie.