Gândul zilei...

"Niciun dar nu e mai desăvârșit decât o viață trăită în slujba Binelui, cu gândul la împlinirea visului de mărire ca Om, ca ființă ce și-a dus pașii acolo unde a simțit că fericirea lui e calea spre Adevăr, spre o comoară ce-i înnobilează existența cu aura slavei, acolo unde gustul înțelepciunii de a fi rămâne de-a pururi viu în hrisovul lumii în care și-a dus zilele, iubind în fiecare clipă zborul spre lumină. Biruind, astfel, în lupta cu sine, de fapt, visul înălțării nu poate fi înăbușit! Chiar dacă vor fi opreliști, încercări, pași greșiți, va exista un timp al biruinței, deoarece crezul într-o cauză dreaptă oferă aripi pentru cel ce înțelege întâlnirea dintre minte și inimă ca o binecuvântare."

Ionel Mesaroș- "Comoara din Vâlceaua Lupilor"

Foto: Bogdan Victor

Istoric romanesc al satului Băsești

"La marginea codrului, între bătrânul Igniş şi Valea Someşului, pe unul dintre terenurile de înfruntare dintre romani şi dacii liberi, acolo unde Menumorut şi-a întins spre nord-est aripa voievodatului său, lângă curgerea molcomă a Sălajului, Dumnezeu a aşezat sub brazdă sămânţă roditoare din care a încoltit o floare de nu-ma-uita. Frumuseţea acestei flori nu a putut fi ştearsă nici de cea mai aspră secetă şi nici de potopul de suferinţe ce nu a întârziat să se abată asupra "grădinarilor "ce o îngrijau ca pe o comoara. Aici, a fost întemeiată, în anul de graţie 1391, o cetate cu patru porţi şi opzeci de suflete, o adevarată ţară de pâine la picioarele măgurii.

Vreme de o suta de ani, dealurile împădurite ale Sălajului, Ţara Silvaniei- cum i se spunea datorită acestui lucru, aparţinea domeniului feudal al voievozilor Balc şi Drag, apoi aceste locuri de basm, înveşmântate în strălucite odăjdii sângerii, au făcut parte fie din Principatul autonom al Transilvaniei, fie din Partium. Nici altor imperii rapace nu le-a displacut să-şi înfinga colţii în trupul Vâlcelei Lupilor.

Aici, lângă scurgerea săraca a Sălajului, urmaşii păstorului Ilie, băsăştenii,şi-au dus cu demnitate crucea vieţii, străbătând întinderea dintre leagăn şi mormânt, luminaţi de învăţătura ca anotimpurile vieţii pot fi mai puţine decât cele ale naturii. Soarele credinţei le-a arătat că tot ce e lumesc e trecător, hrănindu-le nădejdea că, mai devreme sau mai târziu, răul scăpat din cutia Pandorei va pieri, Binele va trona pretutindeni, numai când Iubirea va deveni mama tuturora.

Mulţi au trecut la cele veşnice fără să întrezăreasca o îndreptare a lucrurilor, însă visul de odinioara nu fusese spulberat nici macar în 1834, an în care satul din Vâlceaua Lupilor număra vreo nouă sute de suflete.

Cu fiecare naştere, se iţi o nouă şansă de a zdrobi lanţurile robiei sufleteşti, cu fieştecare purtător de Logos, visul putea deveni realitate; pe meleagurile urmaşilor păstorului Ilie, putând trăi laolalta lupul şi mielul, sub acelaşi cer, sub privirea mereu trează a Păstorului Dreptăţii.