Cândva, înainte de ’89,drumul ce duce la mănăstirea de pe Dealul Viei Doamnei din Băsești era folosit, în special,de cirezile (gulile) de vite și bivoli. Primăvara și toamna, Drumul Gulii, o uliță tinoasă în care te afundai în noroi până la genunchi, după puhoaiele de ploi, era un adevărat calvar pentru cei ce trebuiau să-l străbată.
De ani buni, drumul ce odinioară ducea spre pășunea satului, Drumul Gulii, e asfaltat, făcând legătura cu intrarea dinspre pădure în arealul turistic reprezentat de mănăstirea greco-catolică și „Teiul Unirii”, un loc mirific de unde turistul are parte de panorame fascinante.
Faptul că m-am născut în acest loc binecuvântat, la câteva sute de metri de acest templu maiestuos al naturii, în toate anotimpurile poposeam aici, la joacă sau la muncă, în acest spațiu ce azi mai păstrează ca relicve ale trecutului doar copacii îmbătrâniți de pe creștetul dealului, ce, cu semeția de odinioară, parcă veghează la obștea ce își duce viața în leagănul copilăriei mele, plaiul ce-l mai drag sufletului meu, ținutul ce mi-a rămas în inimă oriunde am plecat, fiind legat, prin amintiri și dor, de satul meu natal-Băsești, "Inimioara"!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu