Casa dintre arbori

Casa familiei Pop de Băseşti se află în mijlocul unui parc, străjuită de arbori bătrâni, ce-i conferă o măreţie naturală. Între copaci se află o masă din piatră la care se adunau corifeii Unirii la po­veşti.

Cei mai bătrâni arbori poartă fiecare câte o plă­cuţă cu numele colabora­torilor apropiaţi, ce au trecut pragul casei. Se pot observa ste­jarul "Iuliu Maniu", ce are crengile aplecate mult pes­te iarba din curte, apoi arborele "Vasile Lucaciu",în vecinătatea arborelui "Vasile Goldiș", după care copacul cu coaja scorojită, al lui "Ioan Ra­ţiu", vecin cu copacul "Di­mitrie Comşa".

Din capătul pâl­cu­lui de copaci bătrâni se deschide o alee mărginită de copaci mai tineri, în pantă, pe unde, pe vre­muri, intrau cociile şi tră­surile ce-i aduceau la în­truniri pe bravii luptători ardeleni. La capătul ei se află casa, care nu este o clădire luxoasă, ci una încăpătoare, bine şi judicios împărţită, în şase ca­mere mari, înalte şi lu­minoase. N-are ni­mic de-a face cu stilul castelelor şi conacelor nobiliare ungureşti, risipite pe întreg cu­prinsul Tran­silvaniei. E o casă "mai răsă­rită", ospi­ta­lieră, pri­mi­toare, care a adă­pos­tit "praznice naţio­nale" şi cântecele coru­rilor ardeleneşti veni­te la tot felul de ocazii să-şi salute Tribunul.

În casa de la Băseşti, George Pop a trăit cli­pe zbuciumate, cau­zate de tristele rea­lităţi politice şi isto­rice, dar şi momente de tihnă, în mijlocul familiei şi al prie­te­nilor nume­roşi care-i treceau pragul. Nu întâm­plă­tor, Nicolae Iorga a spus că "În casa de la Băseşti era nu de pu­ţine ori Guvernul Pro­vizoriu al Ardea­lului asu­prit", condus de "Bătrânul naţiei", pen­tru a pune la cale lupta românilor împotriva maghia­rizării forţate. "Câte clipe fericite n-am petrecut în casa ospitalieră a lui George Pop de Bă­seşti? - amintea şi Iuliu Maniu... Veneam aici ca la Mecca Română..."

De-a lun­gul anilor, casa a fost sediu CAP, fierărie, depo­zit de îngrăşăminte chimice şi, mai presus de toate, "sediu" al urii comuniştilor, care ar fi vrut s-o şteargă de pe faţa pământului, cu tot cu nu­mele celui care n-a avut nimic mai sfânt pe lumea asta, decât Ţara şi Poporul şi care şi-a lăsat toată averea pentru luminarea neamului românesc.