marți, 10 noiembrie 2020

Proiectele istorico-culturale ale Băseștiului...

 


Primarul comunei Băsești, dr. Ioan Călăuz, a avut amabilitatea de a-mi prezenta astăzi, 10 noiembrie 2020, proiectele pe linie istorico-culturală a Băseștiului, în contextul în care i-am adus la cunoștință propunerile transmise paginii dedicate președintelui Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918, George Pop de Băsești, pe tema valorificării potențialului turistic al comunei.

La Mănastirea Greco-Catolică din Băsești, în acest moment se lucrează intens la o parcare amplasată în partea dreaptă a porții de după deal. Fondurile sunt obținute pe GAL .Tot pentru mănăstire s-a reușit să se obțină finanțare pentru continuarea lucrărilor la corpul de chilii. De asemenea, s-au obținut banii necesari pentru ridicarea celor doua nivele, inclusiv pentru acoperiș. Termenul de execuție este pâna în februarie. În proiectul final sunt prevăzute și alei inclusiv de la poartă la corul de chilii , însă acestea se vor realiza la finalizarea lucrărilor, deoarece acolo e calea de acces pentru camioanele ce realizează aprovizionarea cu materiale de construcții.
În ceea ce privește aleea de la poarta pâna la Teiul Unirii, aceasta e cuprinsă acum cu parcarea. Împreună cu parcarea, se va realiza și aleea.
În ce privește Casa Memorială există un proiect finalizat, foarte amplu, amplasat dincolo de casa memorială, cu scena și un amfiteatru de 350 locuri, cu reabilitarea magaziei unde la parter e prevăzut o sala de conferință, iar la etaje 6 camere mobilate rustic, unde vor putea fi cazați scriitori care vor dori să stea câteva zile pe la Băsești și să scrie și despre Băsești, inclusiv cei care vor participa la Festivalul de literatură și colecțiile de istorie George Pop de Basești, aflat deja la ediția a opta. Festivalul acordă marele premiu celei mai bune cărți de istorie a Transilvaniei nou apărute. La ultima ediție marele premiu a fost luat de Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, și de Ioan Bolovan pentru cartea “Istoria Transilvaniei “. Proiectul mai prevede extindera aleilor, bănci, iluminatoare, foișoare unde vizitatorii să poată sta. E foarte amplu acest proiect, dar există susținerea necesara pemtru a fi implementat. Dacă Băseștiul va avea așa ceva, va fi un lucru absolut deosebit.
La cimitir, unde se află monumentul funerar al familiei Pop de Băsești, sunt multe de făcut. În primul rând, mormintele părinților lui George Pop, Petre Pop de Băsești cel Tânăr și Suzana Pop de Turț. Mormintele sunt în perimetrul împrejmuit unde e și mormântul lui George Pop, deasupra lui. Trebuie făcute cruci de marmură neagră. Tot în același cimitir e înmormântat protopopul greco-catolic Alexandru Achim, publicist, om de cultură, dar și conducătorul primei gărzi naționale din Ardeal, constituită la Băsesti. E o mare personalitate care trebuie recuperată. Nu are cruce, trebuie, la fel, cruce de marmură, trebuie, de asemenea, o alee de la mormintele familiei George Pop pâna la Alexandru Achim, care este mai sus în deal. E destul de complicat, trebuie nivelate și câteva morminte pentru a putea turna aleea. Tot aici în cimitir e înmormântat Alexandru Pop, delegat din partea Cercului Electoral Cehu Silvaniei, din care făcea parte și Băseștiul, la Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia. Fiecare cerc electoral a avut 5 reprezentanți cu credențial, George Pop a fost delegat de drept, fiind președintele Partidului Național Român. Are cruce de marmură albă, dar anul trecut s-a răsturnat. Trebuie refăcut mormântul. S-a făcut deja o placă de marmură neagră, pe care este scris că a fost în delegația de la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Tot în acest cimitir, vis-a-vis de George Pop, e o cruce celtică. Acolo e înmormântat Pop Andrei, locotenent în armata austro-ungară, ce a luptat împotriva armatei lui Napoleon. Trebuie refăcut și acest mormânt și pus în valoare! De asemenea, la intrare în acest cimitir se află mormântul învățătorului Chira Gavril, care a facut pare din delegația celor 300 care au dus Memorandumul la Viena, în 1892. Din Băsești a fost delegația cea mai numeroasă; George Pop, Chira Gavril-învățătorul , Pop Vasile și Pop Florea, gospodari din Băsești (însă nu e cunoscut amplasamentul mormintelor acestora) și preotul greco-catolic din Stremț, Teodor Lenghel. Preotul Antonius Balibanu, ( înmormântat la biserica veche din Băsești) era atunci, în1892, preot în Unimat și a făcut și el parte din delegația celor 300. Sunt multe de făcut în acest cimitir și în comuna Băsești, însă au fost, din nefericire, foarte multe greutăți și piedici.
Primarul Ioan Călăuz a menționat că a rămas la Băsești pentru a scoate la lumină și să redea istoriei trecutul glorios al Băseștiului. Pe lângă cele precizate, edilul și-a dorit ca Băseștiul să aibă și o biserica de lemn. Visul i s-a împlinit, iar această biserică de lemn a fost în top 10 biserici construite după evenimentele din Decembrie 1989, respectându-se în totalitate parametri tehnici, înălțimea turnului să fie de trei ori lungimea, înălțimea pereților. Cu siguranță, cu timpul, și această biserică va deveni un punct de atracție turistică.
În ceea ce privește școala, aici există o problemă. Școlile confesionale au fost retrocedate prin comisia națională de retrocedări. Fiind retrocedată, nu se pot face investiții, ci numai mici reparații. Primarul a precizat că sunt în negocieri cu proprietarii și poate vor izbuti să o obțină pentru a putea face investițiile de care e atâta nevoie.
Mulțumesc primarului Ioan Călăuz pentru această informare succintă a proiectelor istorico-culturale ale Băseștiului!

Ionel Mesaroș


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu