Prima înghețată
Eram spre sfârșitul clasei a II la școala din Băsești.
Într-o după amiază eram pe terenul de sport al satului cu încă o clasă la ora de educație fizică. Băieții jucam fotbal, iar fetele alte jocuri. La un moment dat, într-o hârjoneală, un coleg m-a lovit puternic cu genunchiul sub barbă. Mi-am mușcat rău limba. Sângele a țâșnit puternic. Învățătoarea, Elvira Dumitru, m-a trimis însoțit de o colegă de clasă la școală să mă spăl. La școală era o fântână, fântâna din colț, și o cană, singura sursă de apă. Sângele șiroia abundent și nu voia să se oprească. Am revenit pe teren și m-a luat învățătoarea să mergem la dispensarul comunal, care era foarte aproape. În drum spre dispensar, am intrat la o casă unde era o fântână cu apă foarte bună. Fântâna și casa respectivă există și astăzi. Casa Mărieș. Am ajuns la dispensar. Dispensarul funcționa atunci într-o mică casă boierească, Casa Murășeniței, cum îi spuneau sătenii. Avea un aer retro de început de secol XX. În parte, mai există și astăzi, dar nu mai seamănă deloc cu ce a fost. Cred că era bine dacă se păstra cum a fost. Doctorița, o tânără stagiară, era acolo făcea plajă în livada de deasupra casei. A venit m-a consultat, nu mai țin minte dacă mi-a și administrat ceva, dar a spus că rana este profundă și obligatoriu trebuie cusută. A luat legătura telefonic cu Spitalul din Cehu să vină o salvare să mă ia. Cei de acolo au răspuns că trimit, dar pentru mai multă operativitate, salvarea fiind angajată într-o altă intervenție, să pornim pe jos și să mai câștigăm timp. Am mers acasă însoțit de învățătoare. Mama era acasă, făcea mâncare. A înțeles imediat situația, s-a schimbat și am luat-o la pas spre Cehu. Când să coborâm panta spre Moara Florii, ne-am întâlnit cu salvarea. În salvare, simțeam că limba mi se umflă tot mai mult și vorbesc greu. Când am trecut calea ferată înainte de Cehu, oamenii îi ziceau rampă, nu mai puteam vorbi, scoteam doar niște sunete dezarticulate, un fel de mormăit. Imediat după trecere pe stânga era o casă din cărămidă roșie, i se spunea Florărie. Știu că trăia acolo un bărbat care creștea flori. Nu am reușit să o întreb pe mama în cuvinte ce este, a înțeles totuși și mi-a răspuns. Drumul respectiv îl făceam a doua oară. Și prima oară, cu un an înainte, tot într-o situație similară, dar atunci cu o căruță. Repede am ajuns în Cehu , respectiv la spital. Am fost luat imediat în primire, mi-au cusut plaga, ne-au spus când să revenim să scoată firele, ne-au pus la dispoziție o salvare și înapoi acasă. În ziua stabilită, însoțit tot de mama, am mers cu trenul la Cehu pentru scosul firelor. Am rezolvat repede și încet am luat drumul spre gară. În centru era un vânzător ambulant de înghețată. Avea un cărucior pe roți cu o ladă mare izolată în care așeza un vas cu înghețată, iar în jurul vasului gheață spartă. Înghețata era preparată de ei. Mama a scos câțiva bănuți din batistă, jolj, cum îi ziceau atunci, și mi-a cumpărat o înghețată. Prima mea înghețată! A fost rece, a fost dulce, a fost bună! Apoi am luat drumul spre gară și ne-am întors acasă.
Sursă: George Basesteanu
