În slujba nației române...

George Pop de Băseşti a reprezentat, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, până la Unirea din anul 1918, figura cea mai proeminentă a intelectualităţii laice din întreg nord-vestul ţării.

S-a născut la 1 august 1835 în localitatea Băseşti, judeţul Sălaj, actualmente Maramureș. Era fiul lui Petru Pop de Băseşti şi al Susanei Pop de Turţ. Ambii părinţi erau descendenţi ai unor mici nobili, care au primit aceste titluri în secolul al XVII-lea.

După absolvirea studiilor superioare juridice şi satisfacerea serviciului militar, George Pop de Băseşti s-a întors în judeţul său natal, unde a rămas şi a activat până la moarte.

În timpul şi după anii epocii constituţionale (1860-1865) a funcţionat ca primpretor la Hodod, judecător la sedria orfanală cercuală şi comitatensă.

La data de 22 iunie 1872 a fost ales „cu nespus de mare însufleţire”, ca deputat în circumscripţia electorală Cehu Silvaniei. A fost reales de două ori, în anul 1875 şi 1878. Perioada parlamentară era de 3 ani.

În consfătuirea ce a avut loc la Turda, în anul 1880, după adunarea generală a Astrei, George Pop de Băseşti a propus intrarea românilor în pasivitate parlamentară. Propunerea a fost pusă în practică la Conferinţa naţională de la Sibiu din anul 1881, în cadrul căreia s-a decis unificarea celor două partide româneşti, cel din Banat, cu cel din Transilvania, sub denumirea de Partidul Naţional Român din Transilvania, Banat şi Ungaria. Din comitetul de conducere al noului partid făcea parte şi George Pop de Băseşti, în calitate de responsabil al zonei Sălaj, Sătmar şi Maramureş.

Alături de Ioan Raţiu el era reprezentantul generaţiei tinere în conducerea P.N.R.. În anul 1892, Ioan Raţiu a fost ales în funcţia de preşedinte al partidului, iar George Pop în cea de vicepreşedinte.

Redactarea memorandului şi hotărârea înaintării sale la Viena s-a făcut sub preşedinţia lui George Pop, Ioan Rațiu fiind bolnav. Memoriul a fost prezentat împăratului de la Viena de către o delegaţie de 300 de români în anul 1892. Acest moment rămâne cel mai important din întreaga istorie a Transilvaniei din perioada 1848-1918. Memorandumul românilor transilvăneni constituie o adevărată sinteză a gândirii şi acţiunii politice naţionale româneşti.

În timpul simulacrului de proces ce a urmat, George Pop a avut o atitudine demnă, respingând toate acuzaţiile şi declarându-se solidar cu tovarăşii săi de crez politic. S-a declarat lovit în demnitate de faptul că a primit numai un an de închisoare, în timp ce alţii au primit între doi şi cinci ani.

Prin moartea lui Ioan Raţiu, survenită la data de 7 decembrie 1902, George Pop i-a succedat în funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Român, pe care a îndeplinit-o până la moartea sa, survenită la data de 23 februarie 1919.

În anul 1905 P.N.R. revine la tactica activistă, de implicare în viața politică  de la Budapesta, iar George Pop candidează la alegerile parlamentare din anul 1905 și 1906, în circumscripția electorală Cehu Silvaniei. Este învins în ambele alegeri din cauza violențelor și terorii de nedescris instaurate de autoritățile maghiare. A fost la un pas de moarte chiar el, după ce a fost lovit în cap cu o rangă de fier. 

La 1 decembrie 1918, după o viață întreagă dedicată emancipării națiunii române din Transilvania, i s-a acordat marea cinste de a prezida lucrările Adunări Naționale de la Alba Iulia, iar a doua zi a fost ales în funcția de președinte al Marelui Sfat Național al Transilvaniei, organul legislativ provizoriu.

Din nefericire, tot timpul călătoriei la întoarcerea spre casă a fost un ger cumplit, în special în seara când venerabilul George Pop şi delegaţia care îl însoţea au ajuns la Băseşti. Atunci a răcit, răceală care peste numai două luni avea să-l ducă în mormânt. În dimineaţa zilei de Duminică, 23 februarie 1919, el trece la cele veşnice. Deşi se cuvenea să fie înmormântat cu onoruri naţionale şi să fie condus pe ultimul drum de întreg neamul românesc, acesta nu a fost posibil, deoarece Băseştiul se afla în zona liniei demarcaţionale. A fost înmormântat în data de 26 februarie, sub ploaia de gloanţe a hoardelor bolşevice ale lui Bela Kun. Până la biserică, sicriul marelui dispărut a fost escortat de către 16 ostaşi şi doi plutonieri ai armatei române, care ajunseseră deja la Băseşti şi care au apărat cu trupurile lor pe „mortul neamului”, în drum spre mormânt.

George Pop de Băsești rămâne un exemplu nu numai prin activitatea sa politică deosebită, ci și prin activitatea culturală, religioasă și de mecenat pe care a desfășurat-o, punându-și nu numai viața, ci și întreaga sa avere în slujba nației române.

 

Sursă: http://muzeuzalau.ro/index.php/2020/08/01/gheorghe-pop-de-basesti/

Ionel Mesaroș