Sentința în procesul memorandiștilor...

După un proces, care a durat exact o lună, în 25 mai 1894, s-a dat sentința în procesul memorandiștilor ardeleni.

Memorandumul din 28 mai 1892 a reprezentat o petiţie semnată de liderii românilor din Transilvania şi adresată în 1892 împăratului Franz Joseph. Acesta cuprindea principalele revendicări ale românilor transilvăneni, printre care se numărau recunoaşterea drepturilor politice şi confesionale, cuprinzând o analiză bine documentată a situaţiei economice, politice, sociale şi culturale a românilor transilvăneni de la formarea dualismului austro-ungar, în februarie 1867.

A fost al treilea moment major de manifestare politică și națională al românilor ardeleni, după Supplex Libellus Valachorum (1791) şi Pronunciamentul de la Blaj, din mai 1868.

În 25 aprilie1894, a început, la Cluj Napoca, în sala "Reduta", procesul politic intentat de către guvernul maghiar memorandiştilor. În acea zi, străzile ora­şului au fost pline de peste 20.000 de români veniţi să-şi susţină aleşii din frun­tea luptei de emancipare națională.

Memorandiștii s-au pronunţat împotriva încorpo­rării Transilvaniei la Ungaria şi a maghiarizării for­ţate și au militat pentru reveni­rea la auto­nomia Transilvaniei, dreptul la liberă folosinţă a limbii române în administraţie şi justiţie, asigurarea învăţământului în limba ma­ternă.

Pro­cesul memorandiş­tilor a stârnit un val de indignare în întreaga Europă. La proces au participat peste 30 de ziarişti străini care au înregistrat "chipul plin de far­mec şi dis­tincţiune, zvelt, cu bar­bă că­runtă", al lui George Pop de Băseşti, figura de "voievod" a lui Ioan Raţiu, cal­mul preotului Vasile Lucaciu "ras pe faţă, cu acel cap fin de­se­nat, care trecea de frumuseţe pe acele vremuri". În total, me­morandiştii au fost condamnaţi la 32 de ani de închisoare ­ la Vacz şi Seghedin. Geor­ge Pop de Bă­seşti a făcut un an de închisoare, la Vacz. După ros­tirea verdictului ­ "vinovaţi", dr. Raţiu s-a ridicat din boxa acuza­ţilor şi a rostit "crezul" care i-a făcut pe românii ardeleni să nu aban­do­neze lupta până la Unirea din 1918: "Ce se discută aici este însăşi existenţa popo­rului ro­mân. Existenţa unui po­por însă nu se discută - se afir­mă. De aceea nu mai suntem aici acu­zaţi, suntem acuzatori. Noi am lucrat numai ca man­datari ai po­porului român şi un popor în­treg nu poate fi tras la bara ju­decă­torească".

„Faţă de toţi acuzaţii condamnaţi se constată caracterul periculos al delictului de agitaţie, atacându-se valabilitatea puterii obligatorii a uneia dintre cele mai cardinale legi fundamentale ale Ungariei, a legii numite Legea Uniunii, prin care s-a decretat uniunea vechiului Ardeal cu Ungaria propriu-zisă [...] Instanţa a găsit că pedeapsa aplicată acuzaţilor este în consonanţă cu gravitatea infracţiunii comise.”

Majoritatea inculpaților au fost condamnați la termene de închisoare de la două luni la cinci ani și, deși au fost eliberați din detenție prin amnistie regală, în anul următor, rezultatul procesului a diminuat încrederea românilor ardeleni în Casa de Habsburg.

Mişcarea memorandistă a fost cea mai importantă acţiune naţională care a pregătit Marea Unire de la 1918. A îndreptat linia tactică a Partidului Naţional Român spre activismul politic şi a întărit sentimentul naţional împotriva dualismului austro-ungar, proiectând problema românească în conştiinţa europeană.

Ionel Mesaroș